Art 5 Donații | Lege 334/2006

Acesta este un fragment din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Finanțarea privată - Donații -
Art. 5.
- Modificări (1), Doctrină (1)

(1) Donațiile primite de un partid politic într-un an fiscal nu pot depăși 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv. Jurisprudență

(2) În anul fiscal în care au loc alegeri generale locale, parlamentare, pentru Parlamentul European sau alegerea Președintelui României, plafonul va fi de 0,050% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.

(3) Donațiile primite de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv.

(4) În anul fiscal în care au loc mai multe scrutine, donațiile primite de la o persoană fizică pot fi de până la 400 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea de la data de 1 ianuarie a anului respectiv, pentru fiecare campanie electorală sau campanie pentru referendum, cu respectarea dispozițiilor alin. (2).

(5) Donațiile primite de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv.

(6) În anul fiscal în care au loc mai multe scrutine, donațiile primite de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 1.000 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea de la data de 1 ianuarie a anului respectiv, pentru fiecare campanie electorală sau campanie pentru referendum, cu respectarea dispozițiilor alin. (2).

(7) Suma totală a donațiilor făcute de persoanele juridice controlate direct sau indirect de o altă persoană ori de un grup de persoane fizice sau juridice nu poate depăși limitele prevăzute la alin. (3) și (5).

(8) Valoarea justă a bunurilor mobile și imobile donate partidului, precum și a serviciilor prestate acestuia cu titlu gratuit se include în valoarea donațiilor, în limitele prevăzute la alin. (1)-(5).

(9) Se interzice persoanelor juridice care, la data efectuării donației, au datorii exigibile mai vechi de 60 de zile la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau la bugetele locale să facă donații partidelor politice, cu excepția situației când au de recuperat sume mai mari decât datoria proprie.

(10) La efectuarea donației, partidul politic are obligația de a solicita persoanei juridice donatoare prezentarea unei declarații pe propria răspundere privind respectarea condiției prevăzute la alin. (9).

(11) Este interzisă acceptarea sub orice formă, directă sau indirectă, de către partidele politice, a donațiilor de bunuri materiale ori sume de bani sau prestarea de servicii gratuite făcute cu scopul evident de a obține un avantaj economic ori politic sau cu încălcarea dispozițiilor alin. (10).

Acesta este un fragment din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Doctrină:

Comentariile Codului civil - Donația (art. 1011-1033)
    [3] Republicată în M. Of. nr. 510 din 22 iulie 2010. 

    Donațiile primite de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv, cu excepția anului fiscal în care au loc mai multe scrutine, când donațiile pot fi de până la 400 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea de la data de 1 ianuarie a anului respectiv, pentru fiecare campanie electorală sau campanie pentru referendum, cu respectarea plafonului de 0,050% prevăzut mai sus. De asemenea, donațiile primite de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv, exceptând anul fiscal în care au loc mai multe scrutine, când donațiile primite pot fi de până la 1.000 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea de la data de 1 ianuarie a anului respectiv, pentru fiecare campanie electorală sau campanie pentru referendum, cu respectarea plafonului de 0,050% prevăzut mai sus. Așadar, partidele politice sunt incapabile de a primi prin donație peste plafonul anume stabilit de lege, în funcție de distincțiile pe care le face textul legal. [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Lege 334/2006:
Art 1 Dispoziții generale
Art 2 Dispoziții generale
Art 3 Dispoziții generale
Art 4 Cotizații
Art 5 Donații
Art 6 Donații
Art 7 Donații
Art 8 Donații
Art 9 Donații
Art 10 Donații
Art 11 Donații
Art 12 Alte surse de venituri
Art 13 Alte surse de venituri
Art 14 Subvenții de la bugetul de stat
Art 15 Finanțarea publică
Doctrină:
Comentariile Codului civil - Donația (art. 1011-1033)
;
se încarcă...