Guvernul României

Procedura de acordare de la bugetul de stat a costurilor serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice și fizice care nu desfășoară activități economice, dacă suprafața proprietății forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha din 16.11.2016

Modificări (2), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 23 noiembrie 2016

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Art. 1. -

(1) Acordarea ajutorului de stat prevăzut de prezenta procedură se realizează la solicitarea scrisă a titularului dreptului de proprietate sau împuternicitului acestuia, care se depune la ocolul silvic nominalizat care asigură serviciile silvice în proximitatea unei suprafețe de fond forestier proprietate publică sau privată a unei unități administrativ- teritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice și juridice pe raza unei unități administrativ-teritoriale. Modificări (1)

(2) Titularul dreptului de proprietate depune anual, până la data de 31 ianuarie, la ocolul silvic nominalizat următoarele documente: Modificări (1)

a) cerere;

b) documente, în copie certificată conform cu originalul, care atestă dreptul de proprietate asupra fondului forestier a cărui suprafață totală este mai mică sau egală cu 30 ha; Modificări (1)

c) adeverință, în original, prin care face dovada înregistrării terenului forestier și că este titularul acestei înregistrări, eliberată de unitatea administrativ-teritorială; Modificări (1)

d) copia actului de identitate a titularului dreptului de proprietate, certificată conform cu originalul; Modificări (1)

e) declarație pe propria răspundere a titularului dreptului de proprietate din care să rezulte că nu deține în proprietate fond forestier cu suprafață totală mai mare de 30 ha;

f) declarație pe propria răspundere a titularului dreptului de proprietate din care să rezulte că nu desfășoară activitate economică potrivit art. 5 lit. b) din schemă.

(3) În situația în care apar modificări în ceea ce privește documentația prevăzută la alin. (2), titularul dreptului de proprietate are obligația actualizării acesteia, în termen de 30 de zile de la data apariției modificării.

(4) Pentru anul de referință 2016, documentația prevăzută la alin. (2) se depune în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 2. -

(1) În situația în care documentația prevăzută la art. 1 alin. (2) este conformă, ocolul silvic întocmește cererea de decontare și fișa de calcul al sumelor pentru asigurarea serviciilor silvice, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură, semnate de șeful ocolului silvic.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) se transmit, în vederea decontării, trimestrial, în primele 10 zile ale trimestrului următor, structurii teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

(3) Documentele prevăzute la art. 1 alin. (2) și contractul de servicii silvice/administrare, cu dovada că acesta a fost înregistrat la garda forestieră, se transmit anual, la prima cerere de decontare. Modificări (1)

(4) Pentru anul de referință 2016, documentele prevăzute la alin. (1) se transmit de către ocolul silvic structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în vederea decontării, în termen de maximum 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (4).

(5) Pentru anul de referință 2016, prevederile art. 3 se aplică corespunzător.

Art. 3. -

(1) Structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură verifică documentele prevăzute la art. 1 alin. (2) și, în situația în care sunt conforme, procedează astfel:

a) inspectorul-șef avizează fișa de calcul;

b) întocmește decontul justificativ privind acordarea alocațiilor bugetare proprietarilor de păduri în vederea gestionării durabile a fondului forestier, conform prevederilor art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură;

c) transmite documentația, centralizat pe ocoale silvice, cu adresă de înaintare către structura coordonatoare din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 10 zile. Modificări (1)

(2) În situația în care structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură constată neconformități în documentele prevăzute de art. 1 alin. (2), solicită ocolului silvic care asigură serviciile silvice clarificări, informații sau documente suplimentare, după caz, returnează pentru refacere sau respinge motivat documentația depusă.

(3) Documentația care se transmite către structura coordonatoare din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură cuprinde următoarele:

a) cererea de decontare;

b) fișa de calcul al sumelor pentru asigurarea serviciilor silvice, întocmită de ocolul silvic nominalizat care efectuează serviciile silvice, avizată de structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură;

c) formularul de decont justificativ.

(4) Structura coordonatoare din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură verifică documentația prevăzută la alin. (3) și o transmite, pentru realizarea deconturilor aferente, direcției care gestionează bugetul din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

(5) Un exemplar, în copie, al documentelor prevăzute la alin. (3) se păstrează și de către structura coordonatoare din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 4. -

(1) Direcția care gestionează bugetul din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură primește și analizează documentația și transmite plățile către structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, care efectuează plățile către ocoalele silvice care asigură serviciile silvice, în condițiile legii.

(2) Documentele prevăzute la art. 3 alin. (3), actele de decontare și de evidență a cheltuielilor efectuate din alocațiile bugetare pentru administrare sau servicii silvice se îndosariază distinct și se înregistrează în conturi separat de orice alte cheltuieli.

(3) Plățile efectuate din alocațiile bugetare sunt supuse controlului financiar preventiv, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Art. 5. - Modificări (1)

Calculul alocațiilor bugetare destinate serviciilor silvice pentru proprietarii de fond forestier se face conform metodologiei de calcul prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta procedură.

ANEXA Nr. 1 la procedură

Se avizează
Inspector-șef,
. . . . . . . . . .

FIȘA DE CALCUL
al sumelor pentru asigurarea serviciilor silvice

Nr. crt. Suprafața
- ha -
Suprafața pe forme de relief
- ha -
Valoarea unitară/ha Valoarea totală
- lei -
câmpie
deal
munte
Total
Șeful ocolului silvic,
. . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 2 la procedură

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR

Garda Forestieră . . . . . . . . . .

- model -

DECONT JUSTIFICATIV*)
pe trimestrul . . . . . . . . . ., anul . . . . . . . . . .

*) Se întocmește un decont pentru toate persoanele fizice care nu desfășoară activități economice și pentru ale căror păduri sunt asigurate serviciile silvice de același ocol silvic.

1. Amplasamentul suprafeței pentru care se asigură serviciile silvice:

județul . . . . . . . . . ., localitatea . . . . . . . . . ., Ocolul silvic . . . . . . . . . .

2. Beneficiarii lucrării:

Nr. crt. Numele și prenumele CNP Tipul, nr. și data actului de proprietate Nr. și data contractului de servicii silvice/administrare UP ua Suprafața
- ha -
Valoarea
- lei -
Total

3. Ocolul silvic care realizează serviciile silvice:

Denumirea . . . . . . . . . .

Sediul: comuna/orașul . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . .

Numărul de înmatriculare în registrul comerțului/Numărul de înregistrare în Registrul asociațiilor și fundațiilor . . . . . . . . . .

Numărul unic de înregistrare fiscală . . . . . . . . . .

Contul ocolului silvic în care se transmit sumele . . . . . . . . . .

Inspector-șef,
. . . . . . . . . .
(numele și prenumele)
L.S./S.S.
Șeful serviciului financiar-contabil,
. . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 3 la procedură

METODOLOGIE
de calcul al cheltuielilor destinate serviciilor silvice pentru proprietarii de fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice care nu desfășoară activități economice, cu suprafețe mai mici sau egale cu 30 ha

Valoarea sumelor destinate serviciilor silvice (Vtss) se calculează cu formula:

Vtss = Vss * Sp

Sp - suprafața aflată în proprietate - ha;

Vss = [(Csmbe * 12/Smc) + Ca * 12/Smc] * 110%;

Vss - contravaloarea serviciilor silvice/an/hectar - lei

Csmbe - câștigul salarial mediu brut pe economie comunicat de Institutul Național de Statistică pentru luna iunie a anului precedent efectuării administrării - lei;

Smc - suprafața medie a unui canton silvic, respectiv:

- 400 ha în zona de câmpie; se încadrează terenurile forestiere cu altitudine < de 300 m;

- 800 ha în zona de deal; se încadrează terenurile forestiere cu altitudine cuprinsă între 301 și 800 m;

- 1.300 ha în zona de munte; se încadrează terenurile forestiere cu altitudine > de 800 m;

Ca - valoare cote angajator aferente Csmbe - lei;

10% - cheltuieli indirecte.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...