Audierea persoanelor - Audierea suspectului sau a inculpatului -
Comunicarea drepturilor și a obligațiilor
(1)
Organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru săvârșirea căreia este suspectat sau pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia. Jurisprudență, Reviste (1)
(2)
Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoștință drepturile prevăzute la art. 83, precum și următoarele obligații: Jurisprudență, Reviste (2)
a)
obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă;
b)
obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștință. Jurisprudență, Reviste (1)
(3)
În cursul urmăririi penale, înainte de prima audiere a suspectului sau inculpatului, i se aduc la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute la alin. (2) și i se înmânează, sub semnătură, un formular scris care cuprinde aceste drepturi, iar în cazul în care nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal. Modificări (1), Jurisprudență, Reviste (2)
Acesta este un fragment din Codul de Procedură Penală din 2010. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.
Noul Cod de procedură penală. Note. Corelații. Explicații, ediția 1
Prin art. 108 se reglementează adoua etapă în desfășurarea procedeului de obținere adeclarației suspectului sau inculpatului, etapă de oimportanță deosebită pentru asigurarea și exercitarea drepturilor fundamentale ale persoanelor suspectate sau acuzate, astfel cum acestea sunt interpretate în legislația internațională.
noul C. proc. pen. realizează astfel o transpunere a Directivei 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului UE din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale. Directiva se aplică din momentul în care o persoană este informată de către autoritățile competente ale unui stat membru cu privire la faptul că este suspectată sau acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, până în momentul finalizării procedurilor, prin aceasta înțelegându-se hotărârea definitivă în legătură cu întrebarea dacă persoana suspectată sau acuzată a comis infracțiunea, inclusiv, dacă este cazul, pronunțarea sentinței și soluționarea unei căi de atac. [ Mai mult... ]
Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediția 2
1. Dreptul acuzatului și obligația organului judiciar de informare asupra drepturilor și obligațiilor procesuale. Prin excepție de la principiul nemo censetur ignorare legem, procesul penal impune un mecanism formalist de aducere la cunoștință a drepturilor și obligațiilor suspectului sau inculpatului, precum și altor persoane chemate în fața organelor judiciare. Având în vedere consecințele juridice deosebite pe care le poate avea necunoașterea drepturilor și obligațiilor procesuale, precum și poziția dezavantajată a acuzatului la sediul organului judiciar, înconjurat de forțe antagoniste și supus tehnicilor de convingere utilizate de organele de urmărire penală [Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, Miranda c. Arizonei, hotărârea din 13 iulie 1966 (www.supremecourt.gov)], legiuitorul a prevăzut în mod detaliat în cadrul procesului penal drepturile și obligațiile procesuale care trebuie aduse la cunoștința suspectului sau inculpatului, precum și modalitatea în care această informare are loc. [ Mai mult... ]
Codul de procedură penală comentat ediția a 3-a, revizuită și adăugită 126.
Noțiune și importanță. Declarațiile suspectului sau inculpatului constau în relatările acestor subiecți procesuali cu privire la faptă și la acuzația ce li se aduce și constituie unul dintre mijloacele de probă indicate de lege prin intermediul căruia se poate constata existența sau inexistența unei infracțiuni, se poate identifica persoana care a săvârșit-o ori pot fi stabilite alte împrejurări care contribuie la aflarea adevărului. Acest mijloc de probă - în principiu - nu poate lipsi din ansamblul cauzei, deoarece componenta sa procesuală înglobează dreptul la apărare al persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni; atunci când o instanță urmează a studia în ansamblul său chestiunea vinovăției sau nevinovăției, ea nu poate, din motive de echitate a procesului, să decidă asupra acestor chestiuni fără aprecierea directă a mărturiilor prezentate personal de acuzatul care susține că nu a comis acțiunea considerată drept o infracțiune penală(90). Instanța este obligată să ia măsurile care se impun pentru ca inculpatul să fie prezent la ședința de judecată, pentru a i se oferi astfel posibilitatea de a-și expune personal apărările. Condamnarea inculpatului, pronunțată fără ca acesta să fi avut posibilitatea de a fi audiat personal, este contrară cerințelor unui proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenție(91). [ Mai mult... ]
