Parlamentul României

Codul de Procedură Penală din 2010

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 februarie 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 4 din 43

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Competența în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării faptei

Art. 49. - Jurisprudență (14), Referințe în cărți (1)

(1) Instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămâne competentă a o judeca, chiar dacă, după schimbarea încadrării juridice, infracțiunea este de competența instanței inferioare. Jurisprudență (9)

(2) Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, intervenită în cursul judecării cauzei, nu atrage necompetența instanței, în afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel. Jurisprudență (42)

Declinarea de competență

Art. 50. - Jurisprudență (1144), Reviste (1), Referințe în cărți (2)

(1) Instanța care își declină competența trimite, de îndată, dosarul instanței de judecată desemnate ca fiind competentă prin hotărârea de declinare. Jurisprudență (214)

(2) Dacă declinarea a fost determinată de competența materială sau după calitatea persoanei, instanța căreia i s-a trimis cauza poate menține, motivat, probele administrate, actele îndeplinite și măsurile dispuse de instanța care și-a declinat competența. Jurisprudență (40)

(3) În cazul declinării pentru necompetență teritorială, probele administrate, actele îndeplinite și măsurile dispuse se mențin. Jurisprudență (13)

(4) Hotărârea de declinare a competenței nu este supusă căilor de atac. Jurisprudență (150)

Conflictul de competență

Art. 51. - Jurisprudență (102), Reviste (1), Referințe în cărți (3)

(1) Când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară comună. Jurisprudență (82)

(2) Instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența. Jurisprudență (58)

(3) Sesizarea instanței ierarhic superioare comune se poate face și de procuror sau de părți. Jurisprudență (1)

(4) Până la soluționarea conflictului pozitiv de competență, judecata se suspendă. Jurisprudență (2)

(5) Instanța care și-a declinat competența ori care s-a declarat competentă cea din urmă ia măsurile și efectuează actele ce reclamă urgență. Jurisprudență (6)

(6) Instanța ierarhic superioară comună se pronunță asupra conflictului de competență, de urgență, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Jurisprudență (47)

(7) Când instanța sesizată cu soluționarea conflictului de competență constată că acea cauză este de competența altei instanțe decât cele între care a intervenit conflictul și față de care nu este instanță superioară comună, trimite dosarul instanței superioare comune.

(8) Instanța căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenței nu se mai poate declara necompetentă, cu excepția situațiilor în care apar elemente noi care atrag competența altor instanțe. Jurisprudență (1)

(9) Instanța căreia i s-a trimis cauza aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3). Jurisprudență (1)

Chestiunile prealabile

Art. 52. - Jurisprudență (24), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Instanța penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluționării cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instanțe, cu excepția situațiilor în care competența de soluționare nu aparține organelor judiciare. Jurisprudență (8)

(2) Chestiunea prealabilă se judecă de către instanța penală, potrivit regulilor și mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune. Jurisprudență (10)

(3) Hotărârile definitive ale altor instanțe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii. Jurisprudență (22), Reviste (1)

SECȚIUNEA a 4-a Competența judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară

Competența judecătorului de drepturi și libertăți

Art. 53. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (2), Referințe în cărți (4)

Judecătorul de drepturi și libertăți este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia, soluționează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări privind:

a) măsurile preventive;

b) măsurile asigurătorii;

c) măsurile de siguranță cu caracter provizoriu;

d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege; Jurisprudență (17)

e) încuviințarea perchezițiilor, a folosirii tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; Modificări (1)

f) administrarea anticipată a probelor; Modificări (1)

g) alte situații expres prevăzute de lege.

Competența judecătorului de cameră preliminară

Art. 54. - Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (8), Reviste (8), Referințe în cărți (4)

Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia:

a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror;

b) verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; Acțiuni respinse (1), Reviste (1)

c) soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; Jurisprudență (3)

d) soluționează alte situații expres prevăzute de lege.

SECȚIUNEA a 5-a Organele de urmărire penală și competența acestora

Organele de urmărire penală

Art. 55. - Jurisprudență (4), Referințe în cărți (3)

(1) Organele de urmărire penală sunt: Jurisprudență (4)

a) procurorul;

b) organele de cercetare penală ale poliției judiciare;

c) organele de cercetare penală speciale.

(2) Procurorii sunt constituiți în parchete care funcționează pe lângă instanțele judecătorești și își exercită atribuțiile în cadrul Ministerului Public.

(3) În cadrul procesului penal procurorul are următoarele atribuții:

a) supraveghează sau efectuează urmărirea penală; Jurisprudență (7)

b) sesizează judecătorul de drepturi și libertăți și instanța de judecată;

c) exercită acțiunea penală;

d) exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege:

e) încheie acordul de recunoaștere a vinovăției, în condițiile legii;

f) formulează și exercită contestațiile și căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătorești;

g) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.

(4) Atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliției judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor anume desemnați în condițiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens. Jurisprudență (17), Reviste (1)

(5) Atribuțiile organelor de cercetare penală speciale sunt îndeplinite de ofițeri anume desemnați în condițiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(6) Organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale își desfășoară activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului. Jurisprudență (1)

Competența procurorului

Art. 56. - Jurisprudență (3), Referințe în cărți (3)

(1) Procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a altor organe de cercetare speciale și supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. Modificări (1)

(2) Procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce și le supraveghează. Jurisprudență (8)

(3) Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror: Modificări (1)

a) în cazul infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă instanță aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel;

b) în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 188-191 din Codul penal; Modificări (2), Reviste (1)

c) în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție depășită, care au avut ca urmare moartea unei persoane;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

(4) Urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de militari se efectuează de procurorul militar și de organele de cercetare penală speciale, sub supravegherea acestuia. Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2)

(5) Procurorii militari din cadrul secțiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44. Modificări (1), Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (2)

Competența organelor de cercetare penală

Art. 57. - Jurisprudență (2), Referințe în cărți (3)

(1) Organele de cercetare penală ale poliției judiciare efectuează urmărirea penală pentru orice infracțiune care nu este dată, prin lege, în competența organelor de cercetare penală speciale sau procurorului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală numai în condițiile art. 55 alin. (5) și (6), corespunzător specializării structurii din care fac parte, în cazul săvârșirii infracțiunilor de către militari sau în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție și de serviciu prevăzute de Codul penal săvârșite de către personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranța navei sau navigației ori a personalului. Modificări (1), Jurisprudență (1)

Verificarea competenței

Art. 58. - Jurisprudență (18), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Organul de urmărire penală este dator să își verifice competența imediat după sesizare. Jurisprudență (1)

(2) Dacă procurorul constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, dispune de îndată, prin ordonanță, declinarea de competență și trimite cauza procurorului competent.

(3) Dacă organul de cercetare penală constată că nu este competent să efectueze cercetarea penală, trimite de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent. Modificări (1), Jurisprudență (1)

Extinderea competenței teritoriale

Art. 59. - Jurisprudență (5), Referințe în cărți (1)

(1) Când anumite acte de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale în care se face urmărirea, procurorul sau, după caz, organul de cercetare penală poate să le efectueze el însuși ori procurorul poate dispune efectuarea lor prin comisie rogatorie sau prin delegare. Modificări (1), Jurisprudență (7)

(2) În cuprinsul aceleiași localități, procurorul sau organul de cercetare penală, după caz, efectuează toate actele de urmărire, chiar dacă unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afara razei sale teritoriale. Jurisprudență (3)

Cazurile urgente

Art. 60. - Jurisprudență (16), Referințe în cărți (1)

Procurorul sau organul de cercetare penală, după caz, este obligat să efectueze actele de urmărire penală care nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența acestuia. Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată, procurorului competent.

Actele încheiate de unele organe de constatare

Art. 61. - Reviste (4), Referințe în cărți (4)

(1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: Reviste (1)

a) organele inspecțiilor de stat, ale altor organe de stat, cât și ale autorităților publice, instituțiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; Jurisprudență (1)

b) organele de control și cele de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități publice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor; Jurisprudență (1)

c) organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege. Jurisprudență (2), Reviste (2)

(2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligația să ia măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracțiunilor flagrante, aceleași organe au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală. Jurisprudență (2)

(3) Când făptuitorul sau persoanele prezente la locul constatării au de făcut obiecții ori precizări sau au de dat explicații cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligația de a le consemna în procesul-verbal.

(4) Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală.

(5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Jurisprudență (1)


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...