Parlamentul României

Codul de Procedură Penală din 2010

Modificări (21), Puneri în aplicare (6), Acțiuni admise (98), Acțiuni respinse (550), Referințe (33), Derogări (2), Legislație conexă (7), Cărți (26), Reviste (486), Modele (404), Proceduri (3), Comentarii expert, Jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 februarie 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

PARTEA GENERALĂ

TITLUL I Principiile și limitele aplicării legii procesuale penale Reviste (1)

Normele de procedură penală și scopul acestora

Art. 1. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (3), Reviste (4), Referințe în cărți (2)

(1) Normele de procedură penală reglementează desfășurarea procesului penal și a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală. Jurisprudență (19), Reviste (5)

(2) Normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuțiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părților și a celorlalți participanți în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituției, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum și ale pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Modificări (1), Jurisprudență (29), Reviste (5), Modele (1)

Legalitatea procesului penal Jurisprudență (3)

Art. 2. - Jurisprudență (53), Reviste (11), Referințe în cărți (4)

Procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. Jurisprudență (9)

Separarea funcțiilor judiciare

Art. 3. - Jurisprudență (4), Reviste (10), Referințe în cărți (5)

(1) În procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare: Jurisprudență (1), Reviste (7)

a) funcția de urmărire penală; Jurisprudență (10), Reviste (4)

b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; Jurisprudență (2), Reviste (3)

c) funcția de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată; Modificări (1), Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (2), Reviste (5)

d) funcția de judecată. Jurisprudență (2), Reviste (1)

(2) Funcțiile judiciare se exercită din oficiu, în afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel. Jurisprudență (18)

(3) În desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin. (1) lit. b), care este compatibilă cu funcția de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată. Modificări (2), Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (17), Jurisprudență (30), Reviste (7), Modele (1)

(4) În exercitarea funcției de urmărire penală, procurorul și organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. Jurisprudență (11), Reviste (4)

(5) Asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuții în acest sens, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Jurisprudență (4), Reviste (1), Modele (2)

(6) Asupra legalității actului de trimitere în judecată și probelor pe care se bazează acesta, precum și a legalității soluțiilor de netrimitere în judecată se pronunță judecătorul de cameră preliminară, în condițiile legii. Modificări (1), Jurisprudență (15), Reviste (1)

(7) Judecata se realizează de către instanță, în complete legal constituite. Jurisprudență (3), Reviste (2), Modele (1)

Prezumția de nevinovăție

Art. 4. - Jurisprudență (79), Reviste (9), Referințe în cărți (3)

(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. Jurisprudență (1), Reviste (2)

(2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului. Jurisprudență (5), Reviste (3)

Aflarea adevărului

Art. 5. - Acțiuni admise (1), Jurisprudență (154), Reviste (11), Referințe în cărți (3)

(1) Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Jurisprudență (4), Reviste (3)

(2) Organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului ori inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului ori inculpatului se sancționează conform dispozițiilor prezentului cod. Jurisprudență (10), Reviste (4)

Ne bis in idem

Art. 6. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (16), Reviste (5), Referințe în cărți (1)

Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică. Jurisprudență (5)

Obligativitatea punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale

Art. 7. - Jurisprudență (1), Reviste (2), Referințe în cărți (3)

(1) Procurorul este obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare, alta decât cele prevăzute la alin. (2) și (3). Jurisprudență (6)

(2) În cazurile și în condițiile prevăzute expres de lege, procurorul poate renunța la exercitarea acțiunii penale dacă, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Reviste (3)

(3) În cazurile prevăzute expres de lege, procurorul pune în mișcare și exercită acțiunea penală după introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau după obținerea autorizării ori sesizării organului competent sau după îndeplinirea unei alte condiții prevăzută de lege. Jurisprudență (5)

Caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal

Art. 8. - Jurisprudență (16), Reviste (12), Referințe în cărți (3)

Organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil. Jurisprudență (19), Reviste (1)

Dreptul la libertate și siguranță

Art. 9. - Jurisprudență (3), Reviste (1), Referințe în cărți (4)

(1) În cursul procesului penal este garantat dreptul oricărei persoane la libertate și siguranță. Jurisprudență (5), Reviste (1)

(2) Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod excepțional și doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. Jurisprudență (5), Reviste (1)

(3) Orice persoană arestată are dreptul de a fi informată în cel mai scurt timp și într-o limbă pe care o înțelege asupra motivelor arestării sale și are dreptul de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii. Referințe (1), Jurisprudență (3), Reviste (1)

(4) Atunci când se constată că o măsură privativă sau restrictivă de libertate a fost dispusă în mod nelegal, organele judiciare competente au obligația de a dispune revocarea măsurii și, după caz, punerea în libertate a celui reținut sau arestat.

(5) Orice persoană față de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o măsură privativă de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în condițiile prevăzute de lege. Jurisprudență (3)

Dreptul la apărare

Art. 10. - Jurisprudență (11), Reviste (10), Referințe în cărți (4)

(1) Părțile și subiecții procesuali principali au dreptul de a se apăra ei înșiși sau de a fi asistați de avocat. Jurisprudență (22), Reviste (2)

(2) Părțile, subiecții procesuali principali și avocatul au dreptul să beneficieze de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării. Jurisprudență (1), Reviste (3)

(3) Suspectul are dreptul de a fi informat, înainte de a fi ascultat, despre fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui și încadrarea juridică a acesteia. Modificări (1), Reviste (4)

(4) Înainte de a fi ascultați, suspectului și inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de a nu face nicio declarație. Jurisprudență (318), Reviste (1)

(5) Organele judiciare au obligația de a asigura exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare de către părți și subiecții procesuali principali în tot cursul procesului penal. Jurisprudență (8), Reviste (3)

(6) Dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună-credință, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege. Reviste (1)

Respectarea demnității umane și a vieții private

Art. 11. - Jurisprudență (3), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnității umane. Reviste (1)

(2) Respectarea vieții private, a inviolabilității domiciliului și a secretului corespondenței sunt garantate. Restrângerea exercitării acestor drepturi nu este admisă decât în condițiile legii și dacă aceasta este necesară într-o societate democratică. Jurisprudență (2)

Limba oficială și dreptul la interpret

Art. 12. - Referințe (1), Jurisprudență (19), Reviste (4), Referințe în cărți (2)

(1) Limba oficială în procesul penal este limba română. Jurisprudență (4)

(2) Cetățenii români aparținând minorităților naționale au dreptul să se exprime în limba maternă în fața instanțelor de judecată, actele procedurale întocmindu-se în limba română.

(3) Părților și subiecților procesuali care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoștință de piesele dosarului, de a vorbi, precum și de a pune concluzii în instanță, prin interpret. Modificări (1), Jurisprudență (5)

(4) În cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreți autorizați, potrivit legii. Sunt incluși în categoria interpreților și traducătorii autorizați, potrivit legii. Legislație conexă (1), Jurisprudență (3)

Aplicarea legii procesuale penale în timp și spațiu

Art. 13. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (4), Reviste (1), Referințe în cărți (3)

(1) Legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate și măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare și până în momentul ieșirii din vigoare, cu excepția situațiilor prevăzute în dispozițiile tranzitorii. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (1)

(2) Legea procesuală penală română se aplică actelor efectuate și măsurilor dispuse pe teritoriul României, cu excepțiile prevăzute de lege. Reviste (1)

TITLUL II Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal

CAPITOLUL I Acțiunea penală

Obiectul și exercitarea acțiunii penale

Art. 14. - Jurisprudență (41), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) Acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Jurisprudență (110), Reviste (2)

(2) Acțiunea penală se pune în mișcare prin actul de inculpare prevăzut de lege. Jurisprudență (4)

(3) Acțiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal, în condițiile legii. Jurisprudență (3), Reviste (1)

Condițiile de punere în mișcare sau de exercitare a acțiunii penale

Art. 15. - Jurisprudență (7), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

Acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există cazuri care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acesteia.

Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale

Art. 16. - Jurisprudență (1483), Reviste (16), Modele (2), Referințe în cărți (10)

(1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (47), Reviste (15), Modele (4)

a) fapta nu există; Jurisprudență (1685), Reviste (15), Modele (2)

b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege; Jurisprudență (800), Reviste (19), Modele (1)

c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea; Jurisprudență (84), Reviste (11), Modele (1)

d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate; Jurisprudență (262), Reviste (13), Modele (2)

e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; Jurisprudență (331), Reviste (15), Modele (3)

f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; Jurisprudență (344), Reviste (9)

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (427), Reviste (13), Modele (3)

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; Jurisprudență (132), Reviste (4)

i) există autoritate de lucru judecat; Jurisprudență (121), Reviste (7)

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii. Referințe (1), Jurisprudență (25), Reviste (8), Modele (3)

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e) și j), acțiunea penală poate fi pusă în mișcare ulterior, în condițiile prevăzute de lege. Jurisprudență (5), Reviste (1)

Stingerea acțiunii penale

Art. 17. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (918), Reviste (2), Referințe în cărți (3)

(1) În cursul urmăririi penale acțiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunțare la urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege. Jurisprudență (60), Reviste (1), Modele (1)

(2) În cursul judecății acțiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești. Modificări (1), Jurisprudență (96), Reviste (1)

Continuarea procesului penal la cererea suspectului sau inculpatului

Art. 18. - Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (48), Reviste (7), Modele (1), Referințe în cărți (1)

În caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. Jurisprudență (19)

CAPITOLUL II Acțiunea civilă Jurisprudență (1)

Obiectul și exercitarea acțiunii civile

Art. 19. - Acțiuni admise (1), Jurisprudență (2838), Reviste (4), Referințe în cărți (6)

(1) Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect repararea prejudiciului material sau moral produs prin săvârșirea infracțiunii. Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (16), Reviste (8)

(2) Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente. Jurisprudență (124), Reviste (4)

(3) Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea civilă se exercită în numele acesteia de procuror, în condițiile art. 20 alin. (1) și (2). Reprezentantul legal al persoanei vătămate lipsite de capacitate de exercițiu are dreptul de a exercita acțiunea civilă în numele acesteia. Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3), Reviste (6)

(4) Acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului. Jurisprudență (3), Reviste (2)

(5) Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile. Acțiuni respinse (1), Referințe (1), Jurisprudență (121), Reviste (3)

Constituirea ca parte civilă

Art. 20. - Jurisprudență (179), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (6)

(1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. Organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (92), Reviste (8)

(2) Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii și a întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază. Jurisprudență (4), Reviste (2), Modele (1)

(3) În cazul în care constituirea ca parte civilă se face oral, organele judiciare au obligația de a consemna aceasta într-un proces-verbal sau, după caz, în încheiere.

(4) În cazul nerespectării vreuneia dintre condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, putând introduce acțiunea la instanța civilă. Jurisprudență (5), Reviste (1)

(5) Până la terminarea cercetării judecătorești, partea civilă poate: Reviste (1)

a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă;

b) mări sau micșora întinderea pretențiilor; Reviste (1)

c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri bănești, dacă repararea în natură nu mai este posibilă.

(6) În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părțile civile nu și-au desemnat un reprezentant, pentru buna desfășurare a procesului penal, desemnarea poate fi dispusă din oficiu de către organul judiciar. Modificări (1), Reviste (1)

(7) Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convențională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă, acțiunea civilă se disjunge. Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Reviste (2)

(8) Acțiunea civilă care are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și părții responsabile civilmente, exercitată la instanța penală sau la instanța civilă, este scutită de taxă de timbru. Jurisprudență (4), Reviste (2), Modele (1)

Introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente

Art. 21. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (50), Reviste (3), Referințe în cărți (2)

(1) Introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părții civile sau a inculpatului, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1). Modificări (1), Acțiuni admise (1), Jurisprudență (2), Reviste (4), Modele (1)

(2) Atunci când exercită acțiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, în condițiile alin. (1).

(3) Partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la începerea dezbaterilor la prima instanță de judecată, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenției. Modificări (1), Reviste (3), Modele (1)

(4) Partea responsabilă civilmente are, în ceea ce privește acțiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat. Jurisprudență (3)

Renunțarea la pretențiile civile

Art. 22. - Jurisprudență (7), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) Partea civilă poate renunța, în tot sau în parte, la pretențiile civile formulate, până la terminarea dezbaterilor în apel. Jurisprudență (12), Reviste (2)

(2) Renunțarea se poate face fie prin cerere scrisă, fie oral în ședința de judecată. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(3) Partea civilă nu poate reveni asupra renunțării și nu poate introduce acțiune la instanța civilă pentru aceleași pretenții. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (1), Reviste (2)

Tranzacția, medierea și recunoașterea pretențiilor civile

Art. 23. - Jurisprudență (24), Reviste (2), Referințe în cărți (1)

(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacție sau un acord de mediere, potrivit legii. Jurisprudență (3), Reviste (3)

(2) Inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște, în tot sau în parte, pretențiile părții civile. Jurisprudență (9), Reviste (1)

(3) În cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. Cu privire la pretențiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe. Jurisprudență (22), Reviste (2)

Exercitarea acțiunii civile de către sau față de succesori

Art. 24. - Jurisprudență (16), Reviste (1), Referințe în cărți (2)

(1) Acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții civile, dacă moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desființării ori dizolvării. Jurisprudență (5), Reviste (1)

(2) În caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții responsabile civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale dacă partea civilă indică moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acestora, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoștință de împrejurarea respectivă. Modificări (1), Reviste (2)

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), dacă se depășește durata rezonabilă a procesului, instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile și trimiterea acțiunii la instanța civilă competentă.

Rezolvarea acțiunii civile în procesul penal

Art. 25. - Jurisprudență (65), Reviste (9), Referințe în cărți (3)

(1) În caz de condamnare, instanța se pronunță prin aceeași hotărâre și asupra acțiunii civile. Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (49)

(2) Când acțiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanța dispune ca lucrul să fie restituit părții civile. Reviste (1)

(3) Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (28), Reviste (1)

(4) Când prin desființarea înscrisului sau prin restabilirea situației anterioare pot fi afectate drepturile terților, instanța disjunge acțiunea și o trimite la instanța civilă. Reviste (1)

(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) și j), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. Modificări (5), Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (4), Jurisprudență (105), Reviste (7), Modele (2)

Disjungerea acțiunii civile

Art. 26. - Jurisprudență (7), Reviste (3), Modele (4), Referințe în cărți (2)

(1) Instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile și trimiterea ei la instanța competentă potrivit legii civile, când soluționarea acțiunii civile în procesul penal determină depășirea termenului rezonabil al procesului penal. Modificări (1), Jurisprudență (3), Reviste (3)

(2) Disjungerea se dispune de către instanță din oficiu ori la cererea procurorului sau a părților. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(3) Probele administrate în fața instanței penale până la disjungere pot fi folosite în fața instanței civile, în afară de cazul când instanța civilă apreciază că este necesară refacerea lor. Modificări (1), Reviste (1)

(4) Instanța dispune disjungerea acțiunii civile și trimiterea ei la instanța competentă potrivit legii civile și în cazul admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției în condițiile art. 486.

(5) Încheierea prin care se disjunge acțiunea civilă este definitivă. Jurisprudență (1)

Cazurile de soluționare a acțiunii civile la instanța civilă

Art. 27. - Jurisprudență (68), Reviste (2), Referințe în cărți (4)

(1) Dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune. Jurisprudență (18), Reviste (2)

(2) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Modificări (1), Jurisprudență (3), Reviste (1)

(3) Persoana vătămată sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilă în procesul penal pot să introducă acțiune în fața instanței civile dacă procesul penal a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acțiunea introdusă la instanța civilă se suspendă în condițiile prevăzute la alin. (7). Jurisprudență (5), Reviste (2)

(4) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care au pornit acțiunea în fața instanței civile, pot să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penală, judecătorului ori instanței, dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunțat o hotărâre, chiar nedefinitivă. Jurisprudență (7), Reviste (1)

(5) În cazul în care acțiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanței penale, diferența poate fi cerută pe calea unei acțiuni la instanța civilă. Jurisprudență (1)

(6) Persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acțiune la instanța civilă, pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. Jurisprudență (9), Reviste (2)

(7) În cazul prevăzut la alin. (1), precum și în cazul acțiunii civile disjunse, judecata în fața instanței civile se suspendă după punerea în mișcare a acțiunii penale și până la rezolvarea în primă instanță a cauzei penale, dar nu mai mult de un an. Modificări (1), Jurisprudență (2), Reviste (4)

Autoritatea hotărârii penale în procesul civil și efectele hotărârii civile în procesul penal

Art. 28. - Jurisprudență (95), Reviste (7), Referințe în cărți (4)

(1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. Jurisprudență (89), Reviste (7)

(2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Jurisprudență (12), Reviste (1)

TITLUL III Participanții în procesul penal

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Participanții în procesul penal

Art. 29. - Reviste (3), Referințe în cărți (2)

Participanții în procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, părțile, subiecții procesuali principali, precum și alți subiecți procesuali.

Organele judiciare

Art. 30. - Reviste (2), Referințe în cărți (1)

Organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciară sunt:

a) organele de cercetare penală;

b) procurorul;

c) judecătorul de drepturi și libertăți;

d) judecătorul de cameră preliminară;

e) instanțele judecătorești.

Avocatul Modificări (1)

Art. 31. - Modificări (1), Jurisprudență (1), Reviste (1), Referințe în cărți (2)

Avocatul asistă sau reprezintă părțile ori subiecții procesuali principali, în condițiile legii. Cu încuviințarea organului judiciar, avocatul poate asista și alți subiecți procesuali. Referințe în cărți (2)

Părțile

Art. 32. - Jurisprudență (13), Reviste (5), Referințe în cărți (2)

(1) Părțile sunt subiecții procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acțiune judiciară. Reviste (1)

(2) Părțile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Jurisprudență (2), Reviste (2)

Subiecții procesuali principali

Art. 33. - Jurisprudență (32), Reviste (6), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Subiecții procesuali principali sunt suspectul și persoana vătămată. Jurisprudență (16)

(2) Subiecții procesuali principali au aceleași drepturi și obligații ca și părțile, cu excepția celor pe care legea le acordă numai acestora.

Alți subiecți procesuali

Art. 34. - Jurisprudență (1), Reviste (4), Referințe în cărți (1)

În afara participanților prevăzuți la art. 33, sunt subiecți procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum și orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale.

CAPITOLUL II Competența organelor judiciare

SECȚIUNEA 1 Competența funcțională, după materie și după calitatea persoanei a instanțelor judecătorești

Competența judecătoriei

Art. 35. - Jurisprudență (108), Reviste (2), Referințe în cărți (1)

(1) Judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Jurisprudență (41), Reviste (1)

(2) Judecătoria soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege. Jurisprudență (2)

Competența tribunalului

Art. 36. - Jurisprudență (82), Reviste (1), Referințe în cărți (2)

(1) Tribunalul judecă în primă instanță: Jurisprudență (7)

a) infracțiunile prevăzute de Codul penal la art. 188, 189, 210, 211, 254, 263, 282, 289-294, 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 și 360-367; Modificări (2), Jurisprudență (11), Reviste (2)

b) infracțiunile săvârșite cu intenție, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei; Modificări (1), Jurisprudență (1)

c) infracțiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcția Națională Anticorupție, dacă nu sunt date prin lege în competența altor instanțe ierarhic superioare; Jurisprudență (8), Reviste (2)

d) alte infracțiuni date prin lege în competența sa. Jurisprudență (8)

(2) Tribunalul soluționează conflictele de competență ivite între judecătoriile din circumscripția sa, precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în cazurile prevăzute de lege. Jurisprudență (1)

(3) Tribunalul soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege.

Competența tribunalului militar

Art. 37. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (12), Referințe în cărți (2)

(1) Tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Jurisprudență (28)

(2) Tribunalul militar soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege.

Competența curții de apel

Art. 38. - Jurisprudență (24), Reviste (1), Referințe în cărți (2)

(1) Curtea de apel judecă în primă instanță: Jurisprudență (7), Reviste (1)

a) infracțiunile prevăzute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 și 438-445; Jurisprudență (3)

b) infracțiunile privind securitatea națională a României, prevăzute în legi speciale; Jurisprudență (2)

c) infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe; Jurisprudență (55)

d) infracțiunile săvârșite în legătură cu atribuțiile de serviciu de avocați, notari publici, executori judecătorești, precum și auditori publici externi. Modificări (1), Jurisprudență (3)

(2) Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de judecătorii și de tribunale. Jurisprudență (9), Reviste (2)

(3) Curtea de apel soluționează conflictele de competență ivite între instanțele din circumscripția sa, altele decât cele prevăzute la art. 36 alin. (2), precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în cazurile prevăzute de lege. Jurisprudență (1)

(4) Curtea de apel soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege. Jurisprudență (1)

Competența curții militare de apel Jurisprudență (1)

Art. 39. - Jurisprudență (2), Referințe în cărți (1)

(1) Curtea militară de apel judecă în primă instanță: Jurisprudență (1)

a) infracțiunile prevăzute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 și 438-445, săvârșite de militari;

b) infracțiunile privind securitatea națională a României, prevăzute în legi speciale, săvârșite de militari; Jurisprudență (4)

c) infracțiunile săvârșite de judecătorii tribunalelor militare și de procurorii militari de la parchetele militare care funcționează pe lângă aceste instanțe.

(2) Curtea militară de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de tribunalele militare. Jurisprudență (5)

(3) Curtea militară de apel soluționează conflictele de competență ivite între tribunalele militare din circumscripția sa, precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de acestea în cazurile prevăzute de lege.

(4) Curtea militară de apel soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege.

Competența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Art. 40. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (5), Referințe în cărți (3)

(1) Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de Președintele României, senatori și deputați, de membrii Guvernului ori de persoanele asimilate acestora, de judecătorii care își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor internaționale, de europarlamentari, de judecătorii și magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională, de judecătorii și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și curtea militară de apel, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, de mareșali, amirali, generali, precum și de persoanele care au gradul profesional asimilat generalilor și mareșalilor. Modificări (1), Acțiuni respinse (1)

(2) Înalta Curte de Casație și Justiție judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de curțile de apel, de curțile militare de apel și de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3)

(3) Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile în casație împotriva hotărârilor penale definitive, precum și recursurile în interesul legii. Jurisprudență (5), Reviste (1)

(4) Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență în cazurile în care este instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justiției este întrerupt, cererile de strămutare, precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în cazurile prevăzute de lege. Modificări (1), Jurisprudență (2)

(5) Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege. Jurisprudență (34)

SECȚIUNEA a 2-a Competența teritorială a instanțelor judecătorești

Competența pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României

Art. 41. - Jurisprudență (52), Referințe în cărți (4)

(1) Competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: Jurisprudență (26)

a) locul săvârșirii infracțiunii; Jurisprudență (52), Reviste (1)

b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; Jurisprudență (3)

c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta; Jurisprudență (10)

d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate. Jurisprudență (12), Reviste (1)

(2) Prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia. Jurisprudență (8)

(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece. Jurisprudență (1)

(4) Când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanțe dintre cele prevăzute la alin. (1), competența revine instanței mai întâi sesizate.

(5) Ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanțe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini. Jurisprudență (2)

(6) Infracțiunea săvârșită pe o navă sub pavilion românesc este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul port român în care ancorează nava, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Jurisprudență (2)

(7) Infracțiunea săvârșită pe o aeronavă înmatriculată în România este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.

(8) Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, iar competența nu se poate determina potrivit alin. (1), competența este cea prevăzută la alin. (4).

Competența pentru infracțiunile săvârșite în afara teritoriului României

Art. 42. - Jurisprudență (15), Referințe în cărți (2)

(1) Infracțiunile săvârșite în afara teritoriului României se judecă de către instanțele în a căror circumscripție se află locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică. Jurisprudență (8)

(2) Dacă inculpatul nu locuiește sau, după caz, nu are sediul în România, iar infracțiunea este de competența judecătoriei, aceasta se judecă de Judecătoria Sectorului 2 București, iar în celelalte cazuri, de instanța competentă după materie ori după calitatea persoanei din municipiul București, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Jurisprudență (5)

(3) Infracțiunea săvârșită pe o navă este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul port român în care ancorează nava, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Jurisprudență (2)

(4) Infracțiunea săvârșită pe o aeronavă este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul loc de aterizare pe teritoriul român. Jurisprudență (2)

(5) Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competența este cea prevăzută la alin. (1) și (2), în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

SECȚIUNEA a 3-a Dispoziții speciale privind competența instanțelor judecătorești

Reunirea cauzelor

Art. 43. - Jurisprudență (73), Referințe în cărți (4)

(1) Instanța dispune reunirea cauzelor în cazul infracțiunii continuate, al concursului formal de infracțiuni sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracțiune. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (11)

(2) Instanța poate dispune reunirea cauzelor, dacă prin aceasta nu se întârzie judecata, în următoarele situații: Jurisprudență (5)

a) când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană; Jurisprudență (12)

b) când la săvârșirea unei infracțiuni au participat două sau mai multe persoane; Jurisprudență (44)

c) când între două sau mai multe infracțiuni există legătură și reunirea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiției. Jurisprudență (41)

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și în cazurile în care în fața aceluiași organ judiciar sunt mai multe cauze cu același obiect. Modificări (1), Jurisprudență (61), Reviste (1)

Competența în caz de reunire a cauzelor

Art. 44. - Jurisprudență (39), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) În caz de reunire, dacă, în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte, competența aparține, potrivit legii, mai multor instanțe de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți făptuitorii revine instanței mai întâi sesizate, iar dacă, după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competența aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad. Jurisprudență (22)

(2) Competența judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competența unei anumite instanțe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunțat achitarea. Jurisprudență (3)

(3) Tăinuirea, favorizarea infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni sunt de competența instanței care judecă infracțiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competența după calitatea persoanelor aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad. Jurisprudență (7), Reviste (1)

(4) Dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta este militară, competența revine instanței civile. Jurisprudență (10)

(5) Dacă instanța militară este superioară în grad, competența revine instanței civile echivalente în grad competente potrivit art. 41 și 42. Jurisprudență (2)

Procedura de reunire a cauzelor Jurisprudență (1)

Art. 45. - Jurisprudență (40), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Reunirea cauzelor se poate dispune la cererea procurorului sau a părților și din oficiu de către instanța competentă. Modificări (1), Jurisprudență (14)

(2) Cauzele se pot reuni dacă ele se află în fața primei instanțe, chiar după desființarea sau casarea hotărârii, sau în fața instanței de apel. Jurisprudență (3)

(3) Instanța se pronunță prin încheiere care poate fi atacată numai odată cu fondul.

Disjungerea cauzelor

Art. 46. - Jurisprudență (183), Referințe în cărți (2)

(1) Pentru motive temeinice privind mai buna desfășurare a judecății, instanța poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpați sau la unele dintre infracțiuni. Jurisprudență (2)

(2) Disjungerea cauzei se dispune de instanță, prin încheiere, din oficiu sau la cererea procurorului ori a părților. Jurisprudență (2)

Excepțiile de necompetență

Art. 47. - Jurisprudență (303), Referințe în cărți (2)

(1) Excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocată în tot cursul judecății, până la pronunțarea hotărârii definitive. Jurisprudență (113)

(2) Excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței superioare celei competente potrivit legii poate fi invocată până la începerea cercetării judecătorești. Jurisprudență (36), Reviste (1)

(3) Excepția de necompetență teritorială poate fi invocată în condițiile alin. (2). Jurisprudență (98)

(4) Excepțiile de necompetență pot fi invocate din oficiu, de către procuror, de către persoana vătămată sau de către părți. Jurisprudență (47), Reviste (1)

Competența în caz de schimbare a calității inculpatului

Art. 48. - Jurisprudență (18), Referințe în cărți (1)

(1) Când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate. Modificări (1)

(2) Dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1). Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (21)

Competența în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării faptei

Art. 49. - Jurisprudență (13), Referințe în cărți (1)

(1) Instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămâne competentă a o judeca, chiar dacă, după schimbarea încadrării juridice, infracțiunea este de competența instanței inferioare. Jurisprudență (8)

(2) Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, intervenită în cursul judecării cauzei, nu atrage necompetența instanței, în afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel. Jurisprudență (38)

Declinarea de competență

Art. 50. - Jurisprudență (1117), Reviste (1), Referințe în cărți (2)

(1) Instanța care își declină competența trimite, de îndată, dosarul instanței de judecată desemnate ca fiind competentă prin hotărârea de declinare. Jurisprudență (207)

(2) Dacă declinarea a fost determinată de competența materială sau după calitatea persoanei, instanța căreia i s-a trimis cauza poate menține, motivat, probele administrate, actele îndeplinite și măsurile dispuse de instanța care și-a declinat competența. Jurisprudență (36)

(3) În cazul declinării pentru necompetență teritorială, probele administrate, actele îndeplinite și măsurile dispuse se mențin. Jurisprudență (12)

(4) Hotărârea de declinare a competenței nu este supusă căilor de atac. Jurisprudență (149)

Conflictul de competență

Art. 51. - Jurisprudență (98), Reviste (1), Referințe în cărți (3)

(1) Când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară comună. Jurisprudență (71)

(2) Instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența. Jurisprudență (52)

(3) Sesizarea instanței ierarhic superioare comune se poate face și de procuror sau de părți. Jurisprudență (1)

(4) Până la soluționarea conflictului pozitiv de competență, judecata se suspendă. Jurisprudență (2)

(5) Instanța care și-a declinat competența ori care s-a declarat competentă cea din urmă ia măsurile și efectuează actele ce reclamă urgență. Jurisprudență (5)

(6) Instanța ierarhic superioară comună se pronunță asupra conflictului de competență, de urgență, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Jurisprudență (44)

(7) Când instanța sesizată cu soluționarea conflictului de competență constată că acea cauză este de competența altei instanțe decât cele între care a intervenit conflictul și față de care nu este instanță superioară comună, trimite dosarul instanței superioare comune.

(8) Instanța căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenței nu se mai poate declara necompetentă, cu excepția situațiilor în care apar elemente noi care atrag competența altor instanțe. Jurisprudență (1)

(9) Instanța căreia i s-a trimis cauza aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3). Jurisprudență (1)

Chestiunile prealabile

Art. 52. - Jurisprudență (22), Reviste (2), Referințe în cărți (1)

(1) Instanța penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluționării cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instanțe, cu excepția situațiilor în care competența de soluționare nu aparține organelor judiciare. Jurisprudență (8)

(2) Chestiunea prealabilă se judecă de către instanța penală, potrivit regulilor și mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune. Jurisprudență (9)

(3) Hotărârile definitive ale altor instanțe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii. Jurisprudență (21), Reviste (1)

SECȚIUNEA a 4-a Competența judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară

Competența judecătorului de drepturi și libertăți

Art. 53. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (2), Referințe în cărți (3)

Judecătorul de drepturi și libertăți este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia, soluționează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări privind:

a) măsurile preventive;

b) măsurile asigurătorii;

c) măsurile de siguranță cu caracter provizoriu;

d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege; Jurisprudență (17)

e) încuviințarea perchezițiilor, a folosirii tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; Modificări (1)

f) administrarea anticipată a probelor; Modificări (1)

g) alte situații expres prevăzute de lege.

Competența judecătorului de cameră preliminară

Art. 54. - Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (8), Reviste (10), Referințe în cărți (4)

Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia:

a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; Jurisprudență (1), Reviste (1)

b) verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; Acțiuni respinse (1), Reviste (1)

c) soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; Jurisprudență (3)

d) soluționează alte situații expres prevăzute de lege.

SECȚIUNEA a 5-a Organele de urmărire penală și competența acestora

Organele de urmărire penală

Art. 55. - Legislație conexă (1), Jurisprudență (1), Referințe în cărți (3)

(1) Organele de urmărire penală sunt: Jurisprudență (5)

a) procurorul; Jurisprudență (1)

b) organele de cercetare penală ale poliției judiciare;

c) organele de cercetare penală speciale.

(2) Procurorii sunt constituiți în parchete care funcționează pe lângă instanțele judecătorești și își exercită atribuțiile în cadrul Ministerului Public.

(3) În cadrul procesului penal procurorul are următoarele atribuții:

a) supraveghează sau efectuează urmărirea penală; Jurisprudență (8)

b) sesizează judecătorul de drepturi și libertăți și instanța de judecată;

c) exercită acțiunea penală; Jurisprudență (1)

d) exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege:

e) încheie acordul de recunoaștere a vinovăției, în condițiile legii;

f) formulează și exercită contestațiile și căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătorești;

g) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.

(4) Atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliției judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor anume desemnați în condițiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens. Jurisprudență (15), Reviste (1)

(5) Atribuțiile organelor de cercetare penală speciale sunt îndeplinite de ofițeri anume desemnați în condițiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(6) Organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale își desfășoară activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului. Jurisprudență (1)

Competența procurorului

Art. 56. - Jurisprudență (3), Referințe în cărți (3)

(1) Procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a altor organe de cercetare speciale și supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. Modificări (1), Jurisprudență (1)

(2) Procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce și le supraveghează. Jurisprudență (8)

(3) Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror: Modificări (1)

a) în cazul infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă instanță aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel;

b) în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 188-191 din Codul penal; Modificări (2), Reviste (1)

c) în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție depășită, care au avut ca urmare moartea unei persoane;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

(4) Urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de militari se efectuează de procurorul militar și de organele de cercetare penală speciale, sub supravegherea acestuia. Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2)

(5) Procurorii militari din cadrul secțiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44. Modificări (1), Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (2)

Competența organelor de cercetare penală

Art. 57. - Legislație conexă (1), Jurisprudență (3), Referințe în cărți (3)

(1) Organele de cercetare penală ale poliției judiciare efectuează urmărirea penală pentru orice infracțiune care nu este dată, prin lege, în competența organelor de cercetare penală speciale sau procurorului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală numai în condițiile art. 55 alin. (5) și (6), corespunzător specializării structurii din care fac parte, în cazul săvârșirii infracțiunilor de către militari sau în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție și de serviciu prevăzute de Codul penal săvârșite de către personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranța navei sau navigației ori a personalului. Modificări (1), Jurisprudență (2)

Verificarea competenței

Art. 58. - Jurisprudență (18), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Organul de urmărire penală este dator să își verifice competența imediat după sesizare. Jurisprudență (1)

(2) Dacă procurorul constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, dispune de îndată, prin ordonanță, declinarea de competență și trimite cauza procurorului competent.

(3) Dacă organul de cercetare penală constată că nu este competent să efectueze cercetarea penală, trimite de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent. Modificări (1), Jurisprudență (1)

Extinderea competenței teritoriale

Art. 59. - Jurisprudență (4), Referințe în cărți (1)

(1) Când anumite acte de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale în care se face urmărirea, procurorul sau, după caz, organul de cercetare penală poate să le efectueze el însuși ori procurorul poate dispune efectuarea lor prin comisie rogatorie sau prin delegare. Modificări (1), Jurisprudență (7)

(2) În cuprinsul aceleiași localități, procurorul sau organul de cercetare penală, după caz, efectuează toate actele de urmărire, chiar dacă unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afara razei sale teritoriale. Jurisprudență (3)

Cazurile urgente

Art. 60. - Jurisprudență (17), Referințe în cărți (1)

Procurorul sau organul de cercetare penală, după caz, este obligat să efectueze actele de urmărire penală care nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența acestuia. Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată, procurorului competent.

Actele încheiate de unele organe de constatare

Art. 61. - Reviste (4), Referințe în cărți (4)

(1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: Reviste (1)

a) organele inspecțiilor de stat, ale altor organe de stat, cât și ale autorităților publice, instituțiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; Jurisprudență (1)

b) organele de control și cele de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități publice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor; Jurisprudență (1)

c) organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege. Referințe (1), Jurisprudență (2), Reviste (2)

(2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligația să ia măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracțiunilor flagrante, aceleași organe au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală. Jurisprudență (2)

(3) Când făptuitorul sau persoanele prezente la locul constatării au de făcut obiecții ori precizări sau au de dat explicații cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligația de a le consemna în procesul-verbal.

(4) Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală.

(5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Jurisprudență (1)

Actele încheiate de comandanții de nave și aeronave

Art. 62. - Jurisprudență (1), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Comandanții de nave și aeronave sunt competenți să facă percheziții corporale sau ale vehiculelor și să verifice lucrurile pe care făptuitorii le au cu sine sau le folosesc, pe timpul cât navele și aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sau aeroporturilor și pentru infracțiunile săvârșite pe aceste nave sau aeronave, având totodată și obligațiile și drepturile prevăzute la art. 61. Jurisprudență (12)

(2) Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează organelor de urmărire penală, de îndată ce nava sau aeronava ajunge în primul port sau aeroport românesc.

(3) În cazul infracțiunilor flagrante, comandanții de nave și aeronave au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta organelor de urmărire penală. Jurisprudență (9)

(4) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

Dispoziții comune

Art. 63. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (8), Referințe în cărți (2)

(1) Dispozițiile prevăzute la art. 41-46 și 48 se aplică în mod corespunzător și în cursul urmăririi penale. Jurisprudență (5), Reviste (1), Modele (1)

(2) Prevederile art. 44 alin. (2) nu se aplică în faza de urmărire penală. Jurisprudență (6)

(3) Urmărirea penală a infracțiunilor săvârșite în condițiile prevăzute la art. 41 se efectuează de către organul de cercetare penală din circumscripția instanței competente să judece cauza, dacă legea nu dispune altfel. Modificări (1), Reviste (1)

(4) Conflictul de competență dintre 2 sau mai mulți procurori se rezolvă de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se ivește între două sau mai multe organe de cercetare penală, competența se stabilește de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penală a acestor organe. În cazul în care procurorul nu exercită supravegherea activității tuturor organelor de cercetare penală între care s-a ivit conflictul, competența se stabilește de către prim-procurorul parchetului în circumscripția căruia se află organele de cercetare penală. Modificări (1), Reviste (1)

Incompatibilitatea judecătorului

Art. 64. - Acțiuni respinse (1), Referințe (1), Jurisprudență (5), Reviste (10), Modele (1), Referințe în cărți (4)

(1) Judecătorul este incompatibil dacă: Jurisprudență (4), Reviste (1)

a) a fost reprezentant sau avocat al unei părți ori al unui subiect procesual principal, chiar și în altă cauză; Jurisprudență (5), Reviste (1)

b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre părți, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora; Jurisprudență (2)

c) a fost expert sau martor, în cauză;

d) este tutore sau curator al unei părți sau al unui subiect procesual principal;

e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfășurată în fața unui judecător sau a unei instanțe de judecată; Jurisprudență (20)

f) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată. Acțiuni respinse (1), Referințe (1), Jurisprudență (34), Reviste (5)

(2) Nu pot face parte din același complet de judecată judecătorii care sunt soți, rude sau afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal. Jurisprudență (1), Reviste (2)

(3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii. Jurisprudență (38), Reviste (4)

(4) Judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară nu pot participa, în aceeași cauză, la judecata în fond sau în căile de atac. Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penală, a magistratului-asistent și a grefierului

Art. 65. - Jurisprudență (22), Reviste (1), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) -d) și f) se aplică procurorului și organului de cercetare penală. Jurisprudență (3)

(2) Dispozițiile art. 64 alin. (1) se aplică magistratului-asistent și grefierului. Reviste (1)

(3) Dispozițiile art. 64 alin. (2) se aplică procurorului și magistratului-asistent sau, după caz, grefierului, când cauza de incompatibilitate există între ei sau între vreunul dintre ei și judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau unul dintre membrii completului de judecată.

(4) Procurorul care a participat ca judecător de drepturi și libertăți sau ca judecător de cameră preliminară nu poate, în aceeași cauză, să supravegheze urmărirea penală sau să efectueze acte de urmărire penală și nici să pună concluzii la judecarea acelei cauze în primă instanță și în căile de atac. Procurorul care a participat ca judecător la judecarea cauzei în primă instanță nu poate pune concluzii la judecarea ei în căile de atac. Modificări (1)

Abținerea

Art. 66. - Jurisprudență (21), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, președintelui instanței, procurorului care supraveghează urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior că se abține de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate și a temeiurilor de fapt care constituie motivul abținerii. Jurisprudență (1)

(2) Declarația de abținere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoștință de existența cazului de incompatibilitate. Jurisprudență (2), Reviste (1)

Recuzarea

Art. 67. - Jurisprudență (31), Reviste (1), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declarație de abținere, părțile, subiecții procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de îndată ce au aflat despre existența cazului de incompatibilitate. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4)

(2) Cererea de recuzare se formulează doar împotriva persoanei din cadrul organului de cercetare penală, a procurorului sau a judecătorului care efectuează activități judiciare în cauză. Este inadmisibilă recuzarea judecătorului sau a procurorului chemat să decidă asupra recuzării. Jurisprudență (18)

(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător în cazul recuzării magistratului-asistent și grefierului.

(4) Cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea, pentru fiecare persoană în parte, a cazului de incompatibilitate invocat, a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii. Cererea de recuzare formulată oral se consemnează într-un proces-verbal sau, după caz, în încheierea de ședință. Modificări (1), Jurisprudență (6)

(5) Nerespectarea condițiilor prevăzute la alin. (2) - (4) sau formularea unei cereri de recuzare împotriva aceleiași persoane pentru același caz de incompatibilitate cu aceleași temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioară de recuzare, care a fost respinsă, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se constată de procurorul sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (29), Reviste (1)

(6) Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau completul în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunță asupra măsurilor preventive. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (1)

Procedura de soluționare a abținerii sau recuzării

Art. 68. - Jurisprudență (121), Reviste (1), Modele (1), Referințe în cărți (4)

(1) Abținerea sau recuzarea judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară se soluționează de un judecător de la aceeași instanță.

(2) Abținerea sau recuzarea judecătorului care face parte din completul de judecată se soluționează de un alt complet de judecată. Jurisprudență (3), Reviste (1)

(3) Abținerea sau recuzarea magistratului-asistent se soluționează de completul de judecată. Reviste (1)

(4) Abținerea sau recuzarea grefierului se soluționează de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de completul de judecată. Reviste (1)

(5) Soluționarea abținerii sau recuzării se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Dacă apreciază necesar pentru soluționarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări și poate asculta procurorul, subiecții procesuali principali, părțile și persoana care se abține sau a cărei recuzare se solicită. Acțiuni respinse (4), Jurisprudență (13)

(6) În caz de admitere a abținerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin. Jurisprudență (5)

(7) Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac. Acțiuni respinse (4), Jurisprudență (27)

(8) Când pentru soluționarea abținerii sau a recuzării nu poate fi desemnat un judecător din cadrul aceleiași instanțe, cererea se soluționează de un judecător de la instanța ierarhic superioară. Modificări (1), Jurisprudență (7)

(9) În cazul în care se admite abținerea sau recuzarea și nu se poate desemna un judecător de la instanța competentă pentru soluționarea cauzei, judecătorul de la instanța ierarhic superioară desemnează o altă instanță egală în grad cu instanța în fața căreia s-a formulat declarația de abținere sau cererea de recuzare, din circumscripția aceleiași curți de apel sau din circumscripția unei curți de apel învecinate. Modificări (1), Jurisprudență (10)

(10) Dispozițiile alin. (8) și (9) se aplică în mod corespunzător și în cazul soluționării abținerii sau recuzării judecătorului care face parte din completul de judecată. Modificări (1), Jurisprudență (8), Modele (1)

Procedura de soluționare a abținerii sau recuzării persoanei care efectuează urmărirea penală

Art. 69. - Acțiuni respinse (1), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Asupra abținerii sau recuzării persoanei care efectuează urmărirea penală se pronunță procurorul care supraveghează urmărirea penală.

(2) Cererea de recuzare se adresează fie persoanei recuzate, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresată persoanei care efectuează urmărirea penală, aceasta este obligată să o înainteze împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără a întrerupe cursul cercetării penale. Modificări (1)

(3) Procurorul soluționează abținerea sau recuzarea în cel mult 48 de ore, prin ordonanță care nu este supusă niciunei căi de atac. Jurisprudență (1)

(4) În caz de admitere a abținerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin. Jurisprudență (3)

Procedura de soluționare a abținerii sau recuzării procurorului Comentarii expert (1)

Art. 70. - Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4), Reviste (1), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) În tot cursul procesului penal, asupra abținerii sau recuzării procurorului se pronunță procurorul ierarhic superior. Jurisprudență (1)

(2) Declarația de abținere sau cererea de recuzare se adresează, sub sancțiunea inadmisibilității, procurorului ierarhic superior. Inadmisibilitatea se constată de procurorul, judecătorul sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare. Jurisprudență (6)

(3) Procurorul ierarhic superior soluționează cererea în 48 de ore. Jurisprudență (1)

(4) Procurorul ierarhic superior se pronunță prin ordonanță care nu este supusă niciunei căi de atac.

(5) Procurorul recuzat poate participa la soluționarea cererii privitoare la măsura preventivă și poate efectua acte sau dispune orice măsuri care justifică urgența.

(6) În caz de admitere a abținerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin. Jurisprudență (3), Reviste (1)

Temeiul strămutării Modificări (1)

Art. 71. - Modificări (1), Acțiuni respinse (4), Jurisprudență (44), Reviste (3), Modele (1), Referințe în cărți (2)

Înalta Curte de Casație și Justiție poate strămuta judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Jurisprudență (7), Reviste (1)

Cererea de strămutare și efectele acesteia

Art. 72. - Jurisprudență (24), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Strămutarea poate fi cerută de părți sau de procuror. Modificări (2), Acțiuni respinse (6), Jurisprudență (5), Reviste (1)

(2) Cererea se depune la instanța de unde se solicită strămutarea și trebuie să cuprindă indicarea temeiului de strămutare, precum și motivarea în fapt și în drept. Acțiuni respinse (1)

(3) La cerere se anexează înscrisurile pe care aceasta se întemeiază.

(4) În cerere se face mențiune dacă inculpatul este supus unei măsuri preventive. Jurisprudență (2)

(5) Cererea se înaintează de îndată Înaltei Curți de Casație și Justiție împreună cu înscrisurile anexate. Modificări (1), Jurisprudență (3)

(6) Înalta Curte de Casație și Justiție poate solicita informații de la președintele instanței de unde se solicită strămutarea sau de la președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i, totodată, termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare. Când Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța ierarhic superioară, informațiile se cer președintelui curții de apel la care se află cauza a cărei strămutare se cere. Modificări (1), Jurisprudență (14)

(7) În cazul respingerii cererii de strămutare, în aceeași cauză nu mai poate fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive.

(8) Introducerea unei cereri de strămutare nu suspendă judecarea cauzei. Jurisprudență (1)

Procedura de soluționare a cererii de strămutare

Art. 73. - Jurisprudență (10), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Soluționarea cererii de strămutare se face în ședință publică, cu participarea procurorului, în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii.

(2) Președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza ia măsuri pentru încunoștințarea părților despre introducerea cererii de strămutare, despre termenul fixat pentru soluționarea acesteia, cu mențiunea că părțile pot trimite memorii și se pot prezenta la termenul fixat pentru soluționarea cererii. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (6)

(3) În informațiile trimise Înaltei Curți de Casație și Justiție se face mențiune expresă despre efectuarea încunoștințărilor, atașându-se și dovezile de comunicare a acestora. Modificări (1), Jurisprudență (2)

(4) Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea cererii. În cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu, Înalta Curte de Casație și Justiție poate dispune aducerea acestuia la judecarea strămutării, în cazul în care apreciază că prezența sa este necesară pentru soluționarea cererii. Modificări (1), Jurisprudență (1)

(5) Înalta Curte de Casație și Justiție acordă cuvântul părții care a formulat cererea de strămutare, celorlalte părți prezente, precum și procurorului. Dacă procurorul a formulat cererea, acestuia i se acordă primul cuvântul. Modificări (1)

Soluționarea cererii

Art. 74. - Jurisprudență (25), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează cererea de strămutare prin sentință. Modificări (1), Jurisprudență (3)

(2) În cazul în care găsește cererea întemeiată, Înalta Curte de Casație și Justiție dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instanțele din circumscripția aceleiași curți de apel sau din circumscripția unei curți de apel învecinate acesteia. Strămutarea judecării cauzei de la o curte de apel se face la una dintre curțile de apel dintr-o circumscripție învecinată. Modificări (1), Jurisprudență (2)

(3) Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște în ce măsură se mențin actele îndeplinite în fața instanței, precum și cele îndeplinite de judecătorul de cameră preliminară de la care s-a strămutat cauza. Modificări (1), Jurisprudență (2)

(4) Instanța de la care a fost strămutată cauza, precum și instanța la care s-a strămutat cauza vor fi înștiințate de îndată despre admiterea cererii de strămutare. Jurisprudență (3)

(5) Dacă instanța de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunțată este desființată prin efectul admiterii cererii de strămutare. Jurisprudență (11)

(6) Sentința prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (4)

Alte dispoziții

Art. 75. - Jurisprudență (2), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) După strămutarea cauzei, contestațiile și celelalte căi de atac se judecă de instanțele corespunzătoare din circumscripția instanței la care s-a strămutat cauza.

(2) Dispozițiile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător și în procedura de cameră preliminară. Modificări (1), Jurisprudență (2)

(3) În cazul în care se dispune strămutarea în cursul procedurii de cameră preliminară, judecarea cauzei se efectuează de către instanța la care s-a strămutat cauza. Modificări (2), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Reviste (1)

(4) În cazul în care se dispune strămutarea judecării căii de atac a apelului, rejudecarea cauzei, în caz de desființare cu trimitere spre rejudecare, se va efectua de către instanța inferioară în grad din circumscripția celei la care s-a strămutat cauza. Modificări (1)

Desemnarea altei instanțe pentru judecarea cauzei Modificări (1)

Art. 76. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Referințe în cărți (2)

(1) Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să desemneze o instanță egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

(2) Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.

(3) Înalta Curte de Casație și Justiție dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii și desemnarea unei instanțe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

(4) Încheierea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează cererea nu este supusă niciunei căi de atac.

(5) În cazul respingerii cererii de desemnare a altei instanțe pentru judecarea cauzei formulate, în aceeași cauză nu mai poate fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive.

CAPITOLUL III Subiecții procesuali principali și drepturile acestora

Suspectul

Art. 77. - Jurisprudență (1), Reviste (3), Referințe în cărți (2)

Persoana cu privire la care, din datele și probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală se numește suspect.

Drepturile suspectului

Art. 78. - Reviste (6), Referințe în cărți (1)

Suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel.

Persoana vătămată

Art. 79. - Jurisprudență (31), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală se numește persoană vătămată. Jurisprudență (16)

Desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate

Art. 80. - Jurisprudență (18), Referințe în cărți (2)

(1) În cazul în care prin fapta penală s-au adus vătămări unui număr foarte mare de persoane, iar asigurarea individuală a respectării drepturilor acestora ar prelungi considerabil durata procesului penal, persoanele respective își desemnează sau procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța poate dispune ca persoanele vătămate să își desemneze un reprezentant, în scopul exercitării drepturilor lor. Dacă persoanele vătămate nu și-au desemnat un reprezentant în termenul care le-a fost acordat, procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța poate desemna un avocat din oficiu care să le reprezinte. Modificări (1), Jurisprudență (1)

(2) Reprezentantul persoanelor vătămate exercită toate drepturile recunoscute de lege acestora.

Drepturile persoanei vătămate

Art. 81. - Jurisprudență (1), Reviste (7), Referințe în cărți (3)

În cadrul procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi: Reviste (1)

a) dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale;

b) dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii; Jurisprudență (5)

c) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a cauzei; Jurisprudență (3)

d) dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa expresă, cu condiția de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poștă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informații să îi fie comunicate;

e) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; Jurisprudență (1)

f) dreptul de a fi ascultată; Jurisprudență (1)

g) dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor și experților;

h) dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată;

i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

j) alte drepturi prevăzute de lege.

CAPITOLUL IV Inculpatul și drepturile acestuia

Inculpatul

Art. 82. - Jurisprudență (13), Reviste (2), Referințe în cărți (3)

Persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală devine parte în procesul penal și se numește inculpat.

Drepturile inculpatului

Art. 83. - Jurisprudență (180), Reviste (13), Modele (2), Referințe în cărți (4)

În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:

a) dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa; Jurisprudență (329), Reviste (5)

b) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; Reviste (2)

c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; Jurisprudență (318)

d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii; Jurisprudență (3)

e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei; Jurisprudență (1)

f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;

g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

h) alte drepturi prevăzute de lege.

CAPITOLUL V Partea civilă și drepturile acesteia

Partea civilă

Art. 84. - Jurisprudență (32), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în procesul penal și se numește parte civilă. Jurisprudență (6)

(2) Au calitatea de parte civilă și succesorii persoanei prejudiciate, dacă exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal.

Drepturile părții civile

Art. 85. - Jurisprudență (163), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) În cursul procesului penal, partea civilă are drepturile prevăzute la art. 81. Jurisprudență (1), Reviste (2)

(2) Drepturile părții civile se exercită în scopul și în limitele necesare soluționării acțiunii civile. Modificări (1), Jurisprudență (1), Reviste (1)

(3) Dispozițiile art. 80 se aplică în mod corespunzător în cazul în care există un număr foarte mare de părți civile.

CAPITOLUL VI Partea responsabilă civilmente și drepturile acesteia

Partea responsabilă civilmente Modificări (1)

Art. 86. - Modificări (1), Acțiuni admise (2), Jurisprudență (9), Reviste (8), Referințe în cărți (3)

Persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente.

Drepturile părții responsabile civilmente

Art. 87. - Jurisprudență (3), Referințe în cărți (1)

(1) În cursul procesului penal, partea responsabilă civilmente are drepturile prevăzute la art. 81. Acțiuni respinse (1), Reviste (2)

(2) Drepturile părții responsabile civilmente se exercită în limitele și în scopul soluționării acțiunii civile.

CAPITOLUL VII Avocatul. Asistența juridică și reprezentarea Reviste (1)

Avocatul

Art. 88. - Jurisprudență (3), Reviste (3), Referințe în cărți (3)

(1) Avocatul asistă sau reprezintă, în procesul penal, părțile ori subiecții procesuali principali, în condițiile legii. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(2) Nu poate fi avocat al unei părți sau al unui subiect procesual principal: Reviste (1)

a) soțul ori ruda până la gradul al IV-lea cu procurorul sau cu judecătorul;

b) martorul citat în cauză;

c) cel care a participat în aceeași cauză în calitate de judecător sau de procuror;

d) o altă parte sau un alt subiect procesual. Acțiuni respinse (1), Reviste (1)

(3) Avocatul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistența juridică a părților ori a subiecților procesuali principali. Pentru nerespectarea acestei obligații, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocați spre a se lua măsuri disciplinare. Modificări (1), Jurisprudență (3)

(4) Părțile sau subiecții principali cu interese contrare nu pot fi asistați sau reprezentați de același avocat. Modificări (1)

Asistența juridică a suspectului sau a inculpatului

Art. 89. - Jurisprudență (111), Referințe în cărți (2)

(1) Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de unul ori de mai mulți avocați în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoștință acest drept. Asistența juridică este asigurată atunci când cel puțin unul dintre avocați este prezent. Jurisprudență (22), Reviste (1)

(2) Persoana reținută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidențialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere vizuală, de pază și securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea dintre ei. Probele obținute cu încălcarea prezentului alineat se exclud. Jurisprudență (4), Reviste (3)

Asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului

Art. 90. - Jurisprudență (47), Reviste (5), Modele (6), Referințe în cărți (3)

Asistența juridică este obligatorie: Modele (1)

a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenție ori într-un centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în altă cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege; Jurisprudență (108), Reviste (2), Modele (2)

b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea; Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (71), Modele (2)

c) în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Modificări (1), Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (5), Jurisprudență (71), Reviste (3)

Avocatul din oficiu

Art. 91. - Jurisprudență (8), Modele (2), Referințe în cărți (3)

(1) În cazurile prevăzute în art. 90, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (52)

(2) În tot cursul procesului penal, când asistența juridică este obligatorie, dacă avocatul ales lipsește nejustificat, nu asigură substituirea și refuză să efectueze apărarea, deși a fost asigurată exercitarea tuturor drepturilor procesuale, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să îl înlocuiască, acordându-i acestuia un termen rezonabil și înlesnirile necesare pentru pregătirea unei apărări efective, făcându-se mențiune despre aceasta într-un proces-verbal sau, după caz, în încheierea de ședință. În cursul judecății, după începerea dezbaterilor, când asistența juridică este obligatorie, dacă avocatul ales lipsește nejustificat la termenul de judecată, nu asigură substituirea și refuză să efectueze apărarea, deși a fost asigurată exercitarea tuturor drepturilor procesuale, instanța ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să îl înlocuiască, acordându-i un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării. Modificări (1), Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (1), Reviste (1)

(3) Avocatul din oficiu se consideră desemnat până la desemnarea, dacă este cazul, de către organul judiciar a unui nou avocat din oficiu. Avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă și efectivă în cauză. Modificări (1), Jurisprudență (2), Reviste (1)

(4) Delegația apărătorului din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales. Jurisprudență (52)

(5) Dacă la judecarea cauzei avocatul lipsește și nu poate fi înlocuit în condițiile alin. (2), cauza se amână.

Drepturile avocatului Modificări (1)

Art. 92. - Jurisprudență (5), Reviste (6), Referințe în cărți (4)

(1) În cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepția tehnicilor speciale de supraveghere ori cercetare, a percheziției informatice și a percheziției corporale sau a vehiculelor în cazul infracțiunilor flagrante, precum și cu excepția situației în care prin prezența avocatului s-ar aduce atingere dreptului la apărare al celorlalte părți ori subiecți procesuali principali, caz în care întrebările acestuia pot fi formulate de către organul de urmărire penală. Modificări (1), Jurisprudență (5), Reviste (2)

(2) Avocatul suspectului sau inculpatului poate solicita să fie încunoștințat de data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți. Încunoștințarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Jurisprudență (20), Reviste (1)

(3) Lipsa avocatului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală sau a audierii, dacă există dovada că acesta a fost încunoștințat în condițiile alin. (2). Jurisprudență (16)

(4) Avocatul suspectului sau inculpatului are de asemenea dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi și libertăți, să formuleze plângeri, cereri și memorii.

(5) În cazul efectuării percheziției domiciliare, încunoștințarea prevăzută la alin. (2) se poate face și după prezentarea organului de urmărire penală la domiciliul persoanei ce urmează să fie percheziționată.

(6) În cazul în care avocatul suspectului sau al inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală, se face mențiune despre aceasta, iar actul este semnat și de avocat. Modificări (1), Reviste (1)

(7) În cursul procedurii de cameră preliminară și în cursul judecății, avocatul are dreptul să consulte actele dosarului, să asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, să formuleze plângeri, cereri și memorii. Modificări (1), Reviste (3)

(8) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să beneficieze de timpul și înlesnirile necesare pentru pregătirea și realizarea unei apărări efective. Jurisprudență (1), Reviste (1)

Asistența juridică a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente

Art. 93. - Jurisprudență (13), Reviste (1), Referințe în cărți (3)

(1) Avocatul persoanei vătămate, al părții civile sau al părții responsabile civilmente are dreptul să fie încunoștințat în condițiile art. 92 alin. (2), să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală în condițiile art. 92, dreptul de a consulta actele dosarului și de a formula cereri și a depune memorii. Dispozițiile art. 89 alin. (1) se aplică în mod corespunzător. Modificări (1), Jurisprudență (2)

(2) Avocatul persoanei vătămate, al părții civile sau al părții responsabile civilmente are dreptul prevăzut la art. 92 alin. (8). Jurisprudență (1)

(3) În cursul judecății, avocatul persoanei vătămate, al părții civile sau al părții responsabile civilmente exercită drepturile persoanei asistate, cu excepția celor pe care aceasta le exercită personal, și dreptul de a consulta actele dosarului. Jurisprudență (6)

(4) Asistența juridică este obligatorie când persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (9), Reviste (3)

(5) Când organul judiciar apreciază că din anumite motive persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu și-ar putea face singură apărarea, dispune luarea măsurilor pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Jurisprudență (12), Reviste (2), Modele (1)

Consultarea dosarului

Art. 94. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (8), Referințe în cărți (5)

(1) Avocatul are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv. Modificări (1)

(2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informații din dosar, precum și de a obține fotocopii pe cheltuiala clientului. Puneri în aplicare (1), Reviste (2)

(3) În cursul urmăririi penale, procurorul stabilește data și durata consultării într-un termen rezonabil. Acest drept poate fi delegat organului de urmărire penală. Modificări (1)

(4) În cursul urmăririi penale, procurorul poate restricționa motivat consultarea dosarului de către suspect, inculpat sau avocat, pe o perioadă de cel mult 15 zile, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfășurări a urmăririi penale. Modificări (1), Reviste (1)

(5) În cursul urmăririi penale, avocatul are obligația de a păstra confidențialitatea sau secretul datelor și actelor de care a luat cunoștință cu ocazia consultării dosarului. Jurisprudență (1), Reviste (2)

(6) În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricționat dreptul de a consulta declarațiile părții sau ale subiectului procesual principal pe care îl asistă ori îl reprezintă. Reviste (1)

(7) În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoștință de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertăți privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă.

Dreptul de a formula plângere

Art. 95. - Reviste (2), Referințe în cărți (1)

(1) Avocatul are dreptul de a formula plângere, potrivit art. 336-339.

(2) În situațiile prevăzute la art. 89 alin. (2), art. 92 alin. (2) și art. 94, procurorul ierarhic superior este obligat să rezolve plângerea și să comunice soluția, precum și motivarea acesteia, în cel mult 48 de ore. Jurisprudență (2), Reviste (1)

Reprezentarea

Art. 96. - Jurisprudență (18), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

În cursul procesului penal, suspectul, inculpatul, celelalte părți, precum și persoana vătămată pot fi reprezentați, cu excepția cazurilor în care prezența acestora este obligatorie sau este apreciată ca fiind necesară de procuror, judecător sau instanța de judecată, după caz. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (13)

TITLUL IV Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii Jurisprudență (50)

CAPITOLUL I Reguli generale

Proba și mijloacele de probă Reviste (2)

Art. 97. - Jurisprudență (87), Reviste (12), Referințe în cărți (5)

(1) Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Jurisprudență (1), Reviste (3)

(2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: Jurisprudență (17), Reviste (3)

a) declarațiile suspectului sau ale inculpatului; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (15)

b) declarațiile persoanei vătămate; Jurisprudență (15)

c) declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente; Jurisprudență (15)

d) declarațiile martorilor; Jurisprudență (15)

e) înscrisuri, rapoarte de expertiză, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; Modificări (1), Reviste (1)

f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. Acțiuni respinse (1), Reviste (2)

Obiectul probațiunii

Art. 98. - Jurisprudență (1), Reviste (3), Referințe în cărți (2)

Constituie obiect al probei:

a) existența infracțiunii și săvârșirea ei de către inculpat;

b) faptele privitoare la răspunderea civilă, atunci când există parte civilă;

c) faptele și împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii; Reviste (1)

d) orice împrejurare necesară pentru justa soluționare a cauzei.

Sarcina probei

Art. 99. - Jurisprudență (17), Reviste (1), Referințe în cărți (5)

(1) În acțiunea penală sarcina probei aparține în principal procurorului, iar în acțiunea civilă, părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. Reviste (3)

(2) Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția, și are dreptul de a nu contribui la propria acuzare. Jurisprudență (81), Reviste (3)

(3) În procesul penal, persoana vătămată, suspectul și părțile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe. Jurisprudență (1), Reviste (1), Modele (1)

Administrarea probelor

Art. 100. - Jurisprudență (45), Reviste (5), Modele (1), Referințe în cărți (4)

(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. Jurisprudență (44), Modele (1)

(2) În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (44), Reviste (5)

(3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății de către persoanele îndreptățite se admite ori se respinge motivat de către organele judiciare. Modificări (1), Jurisprudență (101), Reviste (1), Modele (3)

(4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când: Jurisprudență (77), Reviste (3), Modele (1)

a) proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză; Jurisprudență (7)

b) se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; Jurisprudență (2)

c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu; Jurisprudență (2)

d) proba este imposibil de obținut; Jurisprudență (1)

e) cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită;

f) administrarea probei este contrară legii.

Principiul loialității administrării probelor

Art. 101. - Jurisprudență (163), Reviste (12), Referințe în cărți (3)

(1) Este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține probe. Jurisprudență (5), Reviste (5)

(2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdicția se aplică chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare. Reviste (3)

(3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe. Jurisprudență (37), Reviste (6)

Excluderea probelor obținute în mod nelegal Reviste (2)

Art. 102. - Jurisprudență (4), Reviste (15), Referințe în cărți (3)

(1) Probele obținute prin tortură, precum și probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal. Jurisprudență (5), Reviste (6)

(2) Probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. Acțiuni respinse (2), Referințe (1), Jurisprudență (60), Reviste (13)

(3) În mod excepțional, dispozițiile alin. (2) nu se aplică dacă mijlocul de probă prezintă imperfecțiuni de formă sau există alte neregularități procedurale care nu produc o vătămare pentru înlăturarea căreia este necesară excluderea acestuia. Modificări (1), Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (12)

(4) Probele derivate se exclud dacă au fost obținute în mod direct din probele obținute în mod nelegal și nu puteau fi obținute în alt mod. Reviste (3)

(5) Probele derivate din probele prevăzute la alin. (2) nu se exclud dacă probele obținute în mod nelegal sunt folosite în condițiile alin. (3).

Aprecierea probelor

Art. 103. - Jurisprudență (190), Reviste (3), Referințe în cărți (4)

(1) Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (248), Reviste (3)

(2) În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (13), Reviste (6)

(3) Hotărârea instanței nu se poate întemeia, în măsură determinantă, pe mărturia investigatorului sub acoperire sau pe declarațiile martorilor protejați. Modificări (1), Jurisprudență (4), Reviste (2)

CAPITOLUL II Audierea persoanelor

SECȚIUNEA 1 Reguli generale în materia audierii persoanelor

Persoanele audiate în cursul procesului penal

Art. 104. - Jurisprudență (3), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

În cursul procesului penal, în condițiile prevăzute de lege, pot fi audiate următoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorii și experții.

Audierea prin interpret

Art. 105. - Referințe (1), Jurisprudență (27), Reviste (2), Referințe în cărți (1)

(1) Ori de câte ori persoana audiată nu înțelege, nu vorbește sau nu se exprimă bine în limba română, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi desemnat de organele judiciare sau ales de părți ori persoana vătămată, dintre interpreții autorizați, potrivit legii. Jurisprudență (5)

(2) În mod excepțional, în situația în care se impune luarea urgentă a unei măsuri procesuale sau dacă nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea poate avea loc în prezența oricărei persoane care poate comunica cu cel ascultat, organul judiciar având însă obligația de a relua audierea prin interpret imediat ce aceasta este posibilă.

(3) Dacă persoana audiată este surdă, mută sau surdo-mută, audierea se face cu participarea unei persoane care are capacitatea de a comunica prin limbajul special. În această situație comunicarea se poate face și în scris.

(4) În cazuri excepționale, dacă nu este prezentă o persoană autorizată care poate comunica prin limbajul special, iar comunicarea nu se poate realiza în scris, audierea persoanelor prevăzute la alin. (3) se va face cu ajutorul oricărei persoane care are aptitudini de comunicare. Modificări (1)

Protecția sănătății persoanelor ascultate Modificări (1)

Art. 106. - Modificări (1), Referințe (1), Jurisprudență (1), Reviste (2), Referințe în cărți (1)

Dacă în timpul audierii unei persoane aceasta acuză oboseală excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării și ia măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic. Reviste (1)

SECȚIUNEA a 2-a Audierea suspectului sau a inculpatului

Întrebările privind persoana suspectului sau a inculpatului

Art. 107. - Jurisprudență (253), Reviste (1), Modele (7), Referințe în cărți (2)

(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, poreclă, data și locul nașterii, codul numeric personal, numele și prenumele părinților, cetățenia, starea civilă, situația militară, studiile, profesia ori ocupația, locul de muncă, domiciliul și adresa unde locuiește efectiv și adresa la care dorește să îi fie comunicate actele de procedură, antecedentele penale sau dacă împotriva sa se desfășoară un alt proces penal, precum și cu privire la orice alte date pentru stabilirea situației sale personale. Modificări (1), Jurisprudență (2), Modele (66)

(2) Întrebările prevăzute la alin. (1) se repetă la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar consideră necesar.

Comunicarea drepturilor și a obligațiilor

Art. 108. - Jurisprudență (30), Reviste (7), Modele (3), Referințe în cărți (4)

(1) Organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru săvârșirea căreia este suspectat sau pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia. Jurisprudență (99), Reviste (1)

(2) Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoștință drepturile prevăzute la art. 83, precum și următoarele obligații: Jurisprudență (106), Reviste (1)

a) obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă;

b) obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștință. Jurisprudență (17)

(3) În cursul urmăririi penale, înainte de prima audiere a suspectului sau inculpatului, i se aduc la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute la alin. (2) și i se înmânează, sub semnătură, un formular scris care cuprinde aceste drepturi, iar în cazul în care nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal. Modificări (1), Jurisprudență (4), Reviste (2)

Modul de ascultare

Art. 109. - Jurisprudență (9), Reviste (1), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) După îndeplinirea dispozițiilor art. 107 și 108, suspectul sau inculpatul este lăsat să declare tot ceea ce dorește referitor la fapta prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată, după care i se pot pune întrebări. Jurisprudență (3), Reviste (2), Modele (1)

(2) Suspectul sau inculpatul are dreptul să se consulte cu avocatul atât înainte, cât și în cursul audierii, iar organul judiciar, când consideră necesar, poate permite acestuia să utilizeze însemnări și notițe proprii. Jurisprudență (2), Reviste (2)

(3) Dacă în cursul audierii suspectul sau inculpatul își exercită dreptul de a nu da nicio declarație, ascultarea nu va mai continua, încheindu-se un proces-verbal. Modificări (1), Reviste (2)

Consemnarea declarațiilor

Art. 110. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (41), Reviste (3), Modele (2), Referințe în cărți (2)

(1) Declarațiile suspectului sau inculpatului se consemnează în scris. În fiecare declarație se consemnează totodată ora începerii și ora încheierii ascultării suspectului sau inculpatului. Modificări (1), Jurisprudență (10)

(2) Dacă este de acord cu conținutul declarației scrise, suspectul sau inculpatul o semnează. Dacă suspectul sau inculpatul are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea sunt indicate în finalul declarației, fiind urmate de semnătura suspectului sau a inculpatului. Jurisprudență (4)

(3) Când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, organul judiciar consemnează acest lucru în declarația scrisă. Jurisprudență (2)

(4) Declarația scrisă este semnată și de organul de urmărire penală care a procedat la audierea suspectului, inculpatului, de judecătorul de drepturi și libertăți ori de președintele completului de judecată și de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vătămate, părții civile sau părții responsabile civilmente, dacă aceștia au fost prezenți, precum și de interpret când declarația a fost luată printr-un interpret. Modificări (1), Jurisprudență (5), Reviste (1)

(5) În cursul urmăririi penale, audierea suspectului sau inculpatului se înregistrează cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. Atunci când înregistrarea nu este posibilă, acest lucru se consemnează în declarația suspectului sau inculpatului, cu indicarea concretă a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibilă. Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (1), Reviste (3)

SECȚIUNEA a 3-a Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente

Modul de audiere a persoanei vătămate

Art. 111. - Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (3), Reviste (2), Modele (4), Referințe în cărți (1)

(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adresează persoanei vătămate întrebările prevăzute la art. 107, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Persoanei vătămate i se aduc la cunoștință următoarele drepturi și obligații: Jurisprudență (4)

a) dreptul de a fi asistată de avocat, iar în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;

c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, în condițiile prevăzute de lege;

d) dreptul de a fi încunoștințată cu privire la desfășurarea procedurii, dreptul de a formula plângere prealabilă, precum și dreptul de a se constitui parte civilă;

e) obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare;

f) obligația de a comunica orice schimbare de adresă;

g) obligația de a spune adevărul.

(3) Dispozițiile art. 109 alin. (1) și (2) și ale art. 110 se aplică în mod corespunzător.

(4) În cursul urmăririi penale, audierea persoanei vătămate se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmărire penală consideră necesar sau atunci când persoana vătămată a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibilă. Reviste (1)

(5) Persoanei vătămate i se aduce la cunoștință cu ocazia primei audieri faptul că, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, aceasta poate să fie informată cu privire la punerea acestuia în libertate în orice mod. Modificări (1), Jurisprudență (2)

Modul de audiere a părții civile și a părții responsabile civilmente

Art. 112. - Modele (4), Referințe în cărți (1)

(1) Audierea părții civile și a părții responsabile civilmente se face potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (1), (3) și (4), care se aplică în mod corespunzător. Jurisprudență (1)

(2) Părții civile, precum și părții responsabile civilmente li se aduc la cunoștință următoarele drepturi: Jurisprudență (1)

a) dreptul de a fi asistate de avocat, iar în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a li se desemna un avocat din oficiu; Jurisprudență (3)

b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege; Jurisprudență (9)

c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii în legătură cu soluționarea laturii civile a cauzei, în condițiile prevăzute de lege.

Protecția persoanei vătămate și a părții civile Modificări (1)

Art. 113. - Modificări (1), Jurisprudență (1), Reviste (2), Modele (3), Referințe în cărți (2)

Atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege referitoare la statutul de martor amenințat sau vulnerabil ori pentru protecția vieții private sau a demnității, organul de urmărire penală poate dispune față de persoana vătămată ori față de partea civilă măsurile de protecție prevăzute la art. 125-130, care se aplică în mod corespunzător. Reviste (2)

SECȚIUNEA a 4-a Audierea martorilor

Persoanele audiate ca martor

Art. 114. - Jurisprudență (16), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. Reviste (1)

(2) Orice persoană citată în calitate de martor are următoarele obligații: Jurisprudență (1)

a) de a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o la locul, ziua și ora arătate în citație; Jurisprudență (1)

b) de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața instanței;

c) de a spune adevărul.

(3) Calitatea de martor are întâietate față de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre părți sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi această calitate. Jurisprudență (3)

(4) Pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62.

Capacitatea de a fi martor

Art. 115. - Jurisprudență (1), Referințe în cărți (1)

(1) Orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali. Reviste (2)

(2) Persoanele care se află într-o situație ce pune la îndoială, în mod rezonabil, capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar atunci când organul judiciar constată că persoana este capabilă să relateze în mod conștient fapte și împrejurări de fapt conforme cu realitatea. Reviste (1)

(3) Pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul judiciar dispune, la cerere sau din oficiu, orice examinare necesară, prin mijloacele prevăzute de lege. Jurisprudență (2), Reviste (1)

Obiectul și limitele declarației martorului

Art. 116. - Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) Martorul este audiat asupra unor fapte sau împrejurări de fapt care constituie obiectul probațiunii în cauza în care a fost citat.

(2) Audierea martorului poate fi extinsă asupra tuturor împrejurărilor necesare pentru verificarea credibilității sale.

(3) Nu pot face obiectul declarației martorului acele fapte sau împrejurări al căror secret sau confidențialitate poate fi opus prin lege organelor judiciare. Modificări (1), Reviste (2)

(4) Faptele sau împrejurările prevăzute la alin. (3) pot face obiectul declarației martorului atunci când autoritatea competentă sau persoana îndreptățită își exprimă acordul în acest sens sau atunci când există o altă cauză legală de înlăturare a obligației de a păstra secretul sau confidențialitatea. Reviste (3)

(5) Declarația dată în condițiile alin. (4) nu constituie infracțiune.

Persoanele care au dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martor

Art. 117. - Jurisprudență (23), Reviste (4), Referințe în cărți (1)

(1) Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: Acțiuni admise (1), Jurisprudență (8), Reviste (2)

a) soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, precum și frații și surorile suspectului sau inculpatului; Jurisprudență (10), Reviste (1)

b) persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al inculpatului. Jurisprudență (10), Reviste (1), Comentarii expert (1)

(2) După comunicarea drepturilor și obligațiilor potrivit art. 120, organele judiciare comunică persoanelor prevăzute la alin. (1) dreptul de a nu da declarații în calitate de martor.

(3) Dacă persoanele prevăzute la alin. (1) sunt de acord să dea declarații, în privința acestora sunt aplicabile dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile martorilor.

(4) În cauzele reunite, persoana care îndeplinește una dintre calitățile prevăzute la alin. (1) în raport cu unul dintre suspecți sau inculpați este scutită de obligația de a depune mărturie și împotriva celorlalți suspecți sau inculpați, în cazul în care declarația sa nu poate fi limitată doar la aceștia din urmă. Modificări (1)

Dreptul martorului de a nu se acuza Modificări (1)

Art. 118. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3), Reviste (9), Referințe în cărți (2)

Declarația martorului nu poate fi folosită în cursul unui proces penal desfășurat împotriva sa. Acțiuni respinse (1), Reviste (1)

Întrebările privind persoana martorului

Art. 119. - Jurisprudență (14), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Dispozițiile art. 107 se aplică în mod corespunzător în cazul audierii martorului. Jurisprudență (2)

(2) Martorului i se comunică obiectul cauzei și apoi este întrebat dacă este membru de familie sau fost soț al suspectului, inculpatului, persoanei vătămate ori al celorlalte părți din procesul penal, dacă se află în relații de prietenie sau de dușmănie cu aceste persoane, precum și dacă a suferit vreo pagubă în urma săvârșirii infracțiunii. Reviste (1)

(3) Martorului nu i se adresează întrebările privind persoana sa atunci când față de acesta s-a dispus o măsură de protecție a datelor de identitate.

Comunicarea drepturilor și obligațiilor

Art. 120. - Jurisprudență (60), Reviste (2), Referințe în cărți (1)

(1) Organul judiciar comunică martorului calitatea în care este audiat și faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor. Jurisprudență (6)

(2) Martorului i se aduc apoi la cunoștință următoarele drepturi și obligații: Jurisprudență (11), Reviste (2)

a) dreptul de a fi supus măsurilor de protecție și de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în fața organelor judiciare, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege; Jurisprudență (5)

b) obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa; Jurisprudență (1)

c) obligația de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate dispune împotriva sa sancțiunea prevăzută de art. 283 alin. (1);

d) obligația de a da declarații conforme cu realitatea, atrăgându-i-se atenția că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă. Reviste (2)

Jurământul și declarația solemnă a martorului

Art. 121. - Jurisprudență (73), Referințe în cărți (1)

(1) În cursul urmăririi penale și judecății, după îndeplinirea dispozițiilor art. 119 și 120, organul de urmărire penală și președintele completului solicită martorului depunerea jurământului sau a declarației solemne. Jurisprudență (2)

(2) Organul de urmărire penală și președintele completului îl întreabă pe martor dacă dorește să depună jurământ religios sau declarație solemnă. Jurisprudență (2)

(3) Textul jurământului este următorul: "Jur că voi spune adevărul și nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu!". Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă în funcție de credința religioasă a martorului. Jurisprudență (8)

(4) În timpul depunerii jurământului, cu excepțiile impuse de credința religioasă, martorul ține mâna dreaptă pe cruce sau pe Biblie. Jurisprudență (2)

(5) În cazul în care martorul alege să facă o declarație solemnă, textul acesteia este următorul: "Mă oblig că voi spune adevărul și nu voi ascunde nimic din ceea ce știu." Jurisprudență (1)

(6) Dispozițiile alin. (1)-(5) se aplică în mod corespunzător în procedura administrării anticipate a probelor, în fața judecătorului de drepturi și libertăți. Modificări (1), Modele (1)

Modul de audiere a martorului

Art. 122. - Jurisprudență (3), Referințe în cărți (1)

(1) Fiecare martor este audiat separat și fără prezența altor martori.

(2) Martorul este lăsat să declare tot ceea ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus, apoi i se pot adresa întrebări. Reviste (1)

(3) Martorului nu i se pot adresa întrebări privind opțiunile politice, ideologice sau religioase ori alte circumstanțe personale și de familie, cu excepția cazului în care acestea sunt strict necesare pentru aflarea adevărului în cauză sau pentru verificarea credibilității martorului.

Consemnarea declarațiilor

Art. 123. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (19), Reviste (2), Modele (2), Referințe în cărți (1)

(1) Consemnarea declarațiilor se face potrivit dispozițiilor art. 110, care se aplică în mod corespunzător.

(2) În cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta și înregistrarea este posibilă. Acțiuni respinse (4), Reviste (1)

Cazurile speciale de audiere a martorului

Art. 124. - Jurisprudență (1), Reviste (3), Referințe în cărți (1)

(1) Audierea martorului minor în vârstă de până la 14 ani are loc în prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituției căreia îi este încredințat minorul spre creștere și educare.

(2) Dacă persoanele arătate la alin. (1) nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă că pot influența declarația minorului, audierea acestuia are loc în prezența unui reprezentant al autorității tutelare sau a unei rude cu capacitate deplină de exercițiu, stabilite de organul judiciar. Reviste (2)

(3) Dacă se consideră necesar, la cerere sau din oficiu, organul de urmărire penală sau instanța dispune ca la audierea martorului minor să asiste un psiholog.

(4) Audierea martorului minor trebuie să evite producerea oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestuia.

(5) Martorului minor care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14 ani nu i se comunică obligațiile prevăzute la art. 120 alin. (2) lit. d), dar i se atrage atenția să spună adevărul. Modificări (1)

(6) Persoanele care au avut calitatea de suspect sau inculpat în aceeași cauză și cu privire la aceeași faptă ori cu privire la fapte diferite aflate în strânsă legătură, dacă ulterior s-a dispus disjungerea cauzelor, pot fi audiate în calitate de martor, iar declarația nu poate fi folosită în cursul unui proces penal desfășurat împotriva lor. Organele judiciare au obligația consemnării calității lor procesuale anterioare.

(7) Dispozițiile alin. (6) se aplică în mod corespunzător și persoanelor care au calitatea de suspect sau inculpat în cauze diferite, cu privire la care nu a fost dispusă reunirea.

SECȚIUNEA a 5-a Protecția martorilor

§1. Protecția martorilor amenințați

Martorul amenințat

Art. 125. - Reviste (6), Modele (6), Referințe în cărți (2)

În cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor amenințat și dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecție prevăzute la art. 126 sau 127, după caz. Referințe (1), Jurisprudență (3)

Măsurile de protecție dispuse în cursul urmăririi penale

Art. 126. - Reviste (2), Modele (3), Referințe în cărți (3)

(1) În cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor amenințat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri: Jurisprudență (2), Modele (2)

a) supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare; Jurisprudență (2)

b) însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor; Jurisprudență (2), Modele (1)

c) protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa; Reviste (1)

d) audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente. Reviste (1), Modele (1)

(2) Procurorul dispune aplicarea unei măsuri de protecție din oficiu sau la cererea martorului, a uneia dintre părți sau a unui subiect procesual principal.

(3) În cazul aplicării măsurilor de protecție prevăzute la alin. (1) lit. c) și d), declarația martorului nu va cuprinde adresa reală sau datele sale de identitate, acestea fiind consemnate într-un registru special la care vor avea acces doar organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța, în condiții de confidențialitate. Jurisprudență (1)

(4) Procurorul dispune acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție prin ordonanță motivată, care se păstrează în condiții de confidențialitate.

(5) Procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, iar în caz contrar dispune, prin ordonanță motivată, încetarea acestora. Modele (2)

(6) Măsurile prevăzute la alin. (1) se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat.

(7) Dacă starea de pericol a apărut în cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu sau la sesizarea procurorului, dispune măsurile de protecție prevăzute la art. 127. Dispozițiile art. 128 se aplică în mod corespunzător. Modele (6)

(8) Măsurile de protecție prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se comunică autorității desemnate cu punerea în executare a măsurii. Modele (5)

Măsurile de protecție dispuse în cursul judecății

Art. 127. - Jurisprudență (1), Modele (3), Referințe în cărți (1)

În cursul judecății, odată cu acordarea statutului de martor amenințat, instanța dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri: Jurisprudență (2), Modele (2)

a) supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare; Jurisprudență (2), Modele (2)

b) însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor; Jurisprudență (2), Modele (3)

c) nepublicitatea ședinței de judecată pe durata ascultării martorului; Modele (1)

d) ascultarea martorului fără ca acesta să fie prezent în sala de judecată, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente; Jurisprudență (1), Modele (1)

e) protecția datelor de identitate ale martorului și acordarea unui pseudonim sub care acesta va depune mărturie. Modele (1)

Dispunerea măsurii protecției martorului în cursul judecății

Art. 128. - Modele (3), Referințe în cărți (3)

(1) Instanța dispune aplicarea unei măsuri de protecție din oficiu, la cererea procurorului, a martorului, a părților sau a persoanei vătămate. Modele (4)

(2) Propunerea formulată de procuror cuprinde: Modele (1)

a) numele martorului care urmează a fi ascultat în faza de judecată și față de care se dorește dispunerea măsurii de protecție;

b) motivarea concretă a gravității pericolului și a necesității măsurii.

(3) Atunci când cererea este formulată de celelalte persoane prevăzute la alin. (1), instanța poate dispune ca procurorul să efectueze de urgență verificări cu privire la temeinicia cererii de protecție.

(4) Cererea se soluționează în camera de consiliu, fără participarea persoanei care a formulat cererea. Modele (2)

(5) Participarea procurorului este obligatorie.

(6) Instanța se pronunță prin încheiere motivată, care nu este supusă căilor de atac.

(7) Încheierea prin care se dispune măsura de protecție se păstrează în condiții de confidențialitate. Dacă protecția martorului este necesară și după rămânerea definitivă a hotărârii, sunt aplicabile dispozițiile legii speciale. Modele (3)

(8) Măsurile de protecție prevăzute la art. 127 lit. a) și b) se comunică autorității desemnate de lege cu punerea în executare a măsurilor. Modele (3)

Audierea martorului protejat

Art. 129. - Reviste (3), Referințe în cărți (2)

(1) În situația prevăzută la art. 126 alin. (1) lit. d) și art. 127 lit. d), procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți sau, după caz, instanța de judecată procedează la audierea martorului fără ca acesta să fie prezent fizic la locul unde se află procurorul ori în sala în care se desfășoară ședința de judecată, prin intermediul mijloacelor audiovideo. Modificări (1), Jurisprudență (1)

(2) La solicitarea organului judiciar sau a martorului audiat în condițiile alin. (1), la luarea declarației poate participa un consilier de probațiune, care are obligația de a păstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoștință în timpul audierii. Organul judiciar are obligația să aducă la cunoștința martorului dreptul de a solicita audierea în prezența unui psiholog.

(3) Subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestora pot adresa întrebări martorului audiat în condițiile alin. (1) și (2). Organul judiciar respinge întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului. Modificări (1)

(4) Declarația martorului protejat se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se redă integral în formă scrisă. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(5) În cursul urmăririi penale declarația se semnează de organul de urmărire penală ori, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți și de procurorul care a fost prezent la audierea martorului și se depune la dosarul cauzei. Declarația martorului, transcrisă, va fi semnată și de acesta și va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în condiții de confidențialitate. Jurisprudență (1)

(6) În cursul judecății, declarația martorului se semnează de președintele completului de judecată.

(7) Suportul pe care a fost înregistrată declarația martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanței de judecată în fața căreia s-a făcut declarația, se păstrează în condiții de confidențialitate. Suportul care conține înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale este înaintat la terminarea urmăririi penale instanței competente, împreună cu dosarul cauzei, și este păstrat în aceleași condiții privind confidențialitatea. Reviste (1)

§2. Protecția martorilor vulnerabili

Martorul vulnerabil

Art. 130. - Reviste (3), Modele (4), Referințe în cărți (2)

(1) Procurorul sau, după caz, instanța poate decide acordarea statutului de martor vulnerabil următoarelor categorii de persoane:

a) martorului care a suferit o traumă ca urmare a săvârșirii infracțiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului;

b) martorului minor.

(2) Odată cu acordarea statutului de martor vulnerabil, procurorul și instanța pot dispune măsurile de protecție prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. b) și d) sau, după caz, art. 127 lit. b) -e), care se aplică în mod corespunzător. Distorsionarea vocii și a imaginii nu este obligatorie.

(3) Dispozițiile art. 126 și 128 se aplică în mod corespunzător. Jurisprudență (24), Modele (3)

SECȚIUNEA a 6-a Confruntarea

Confruntarea

Art. 131. - Jurisprudență (2), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Când se constată că există contraziceri între declarațiile persoanelor audiate în aceeași cauză, se procedează la confruntarea lor dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei. Jurisprudență (2)

(2) Persoanele confruntate sunt audiate cu privire la faptele și împrejurările în privința cărora declarațiile date anterior se contrazic. Jurisprudență (6)

(3) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate încuviința ca persoanele confruntate să își pună reciproc întrebări.

(4) Declarațiile date de persoanele confruntate se consemnează într-un proces- verbal. Modificări (1)

CAPITOLUL III Identificarea persoanelor și a obiectelor

Scopul și obiectul măsurii

Art. 132. - Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Identificarea persoanelor sau obiectelor se poate dispune dacă este necesară în scopul clarificării împrejurărilor cauzei. Jurisprudență (2)

(2) Identificarea persoanelor sau obiectelor poate fi dispusă de procuror ori de organele de cercetare penală, în cursul urmăririi penale, sau de instanță, în cursul judecății.

Audierea prealabilă a persoanei care face identificarea

Art. 133. - Jurisprudență (1), Referințe în cărți (1)

(1) După dispunerea măsurii și înainte ca identificarea să fie realizată, persoana care face identificarea trebuie audiată cu privire la persoana sau obiectul pe care urmează să îl identifice.

(2) Audierea constă în descrierea tuturor caracteristicilor persoanei sau ale obiectului, precum și împrejurările în care a fost văzut. Persoana care face identificarea este întrebată dacă a mai participat anterior la o altă procedură de identificare privind aceeași persoană sau același obiect ori dacă persoana sau obiectul de identificat i-au fost indicate ori descrise anterior. Modificări (1)

Identificarea persoanelor

Art. 134. - Modele (2), Referințe în cărți (3)

(1) Persoana care urmează să fie identificată este prezentată împreună cu alte 4-6 persoane necunoscute, cu trăsături asemănătoare celor descrise de persoana care face identificarea.

(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător și în situația identificării persoanelor după fotografii.

(3) Identificarea se desfășoară astfel încât persoanele care urmează să fie identificate să nu o vadă pe cea care le identifică. Reviste (1)

(4) Desfășurarea activității de identificare a persoanelor, precum și declarațiile persoanei care face identificarea sunt consemnate într-un proces-verbal.

(5) Procesul-verbal trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 135 alin. (2), numele, prenumele și adresa persoanelor care au fost introduse în grupul de identificare sau ale căror fotografii au fost prezentate persoanei care face identificarea, numele și prenumele persoanei identificate, precum și ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus efectuarea identificării de persoane. Jurisprudență (23), Modele (1)

(6) În cursul urmăririi penale, în situația în care organul de urmărire penală consideră necesar, activitatea de identificare este înregistrată audiovideo. Înregistrarea identificării este anexată procesului-verbal ca parte integrantă a acestuia și poate fi folosită ca mijloc de probă. Reviste (1)

Identificarea obiectelor

Art. 135. - Acțiuni admise (1), Jurisprudență (1), Reviste (1), Modele (2), Referințe în cărți (2)

(1) Obiectele despre care se presupune că pot contribui la aflarea adevărului în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni sunt prezentate în vederea identificării, după ce persoana care face identificarea le-a descris în prealabil. Dacă aceste obiecte nu pot fi aduse pentru a fi prezentate, persoana care face identificarea poate fi condusă la locul unde se află obiectele. Jurisprudență (2)

(2) Desfășurarea activității de identificare a obiectelor, precum și declarațiile persoanei care face identificarea sunt consemnate într-un proces-verbal ce trebuie să cuprindă mențiuni cu privire la: ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus măsura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început și ora la care s-a terminat activitatea, cu menționarea oricărui moment de întrerupere, numele, prenumele persoanelor prezente și calitatea în care acestea participă, numele și prenumele persoanei care face identificarea, descrierea amănunțită a obiectelor identificate.

(3) În cursul urmăririi penale, în situația în care organul de urmărire consideră necesar, activitatea de identificare și declarația persoanei care face identificarea sunt înregistrate audiovideo. Înregistrarea identificării este anexată procesului-verbal ca parte integrantă a acestuia și poate fi folosită ca mijloc de probă.

Alte identificări

Art. 136. - Jurisprudență (3), Reviste (1), Modele (2), Referințe în cărți (3)

Identificarea vocilor, sunetelor sau a altor elemente ce fac obiectul percepției senzoriale se dispune și se efectuează cu respectarea procedurii prevăzute la art. 134. Jurisprudență (1)

Pluralitatea de identificări

Art. 137. - Referințe în cărți (1)

(1) În cazul în care mai multe persoane sunt chemate să identifice aceeași persoană sau același obiect, organele judiciare competente iau măsuri prin care să fie evitată comunicarea între cei care au făcut identificarea și cei care urmează să o efectueze.

(2) Dacă aceeași persoană urmează să participe la mai multe proceduri de identificare a unor persoane sau a unor obiecte, organele judiciare competente iau măsuri ca persoana supusă identificării să fie situată între persoane diferite de cele ce au participat la procedurile anterioare, respectiv obiectul supus identificării să fie plasat printre obiecte diferite de cele utilizate anterior.

CAPITOLUL IV Tehnici speciale de supraveghere sau cercetare

Dispoziții generale

Art. 138. - Legislație conexă (1), Jurisprudență (2), Reviste (7), Referințe în cărți (6)

(1) Constituie tehnici speciale de supraveghere sau cercetare următoarele: Modificări (1)

a) interceptarea convorbirilor și comunicărilor; Jurisprudență (1), Reviste (6)

b) accesul la un sistem informatic; Reviste (1)

c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere; Reviste (1)

d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice; Jurisprudență (1), Reviste (2)

e) obținerea listei convorbirilor telefonice; Reviste (4)

f) reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale;

g) solicitarea și obținerea, potrivit legii, a datelor referitoare la tranzacțiile financiare, precum și a datelor financiare ale unei persoane;

h) utilizarea investigatorilor sub acoperire;

i) constatarea unei infracțiuni de corupție sau a încheierii unei convenții;

j) livrarea supravegheată;

k) identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicații sau a unui punct de acces la un computer. Modificări (1), Reviste (5)

(2) Prin interceptarea convorbirilor sau comunicărilor se înțelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea convorbirilor ori comunicărilor efectuate prin telefon, sistem informatic sau prin orice alt mijloc de comunicare, precum și înregistrarea datelor de trafic ce indică sursa, destinația, data, ora, dimensiunea, durata ori tipul comunicării efectuate prin telefon, sistem informatic sau prin orice alt mijloc de comunicare. Modificări (1)

(3) Prin acces la un sistem informatic se înțelege pătrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fie direct, fie de la distanță, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei rețele, în scopul de a identifica probe.

(4) Prin sistem informatic se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic. Reviste (1)

(5) Prin date informatice se înțelege orice reprezentare de fapte, informații sau concepte sub o formă adecvată prelucrării într-un sistem informatic, inclusiv un program capabil să determine executarea unei funcții de către un sistem informatic. Reviste (2)

(6) Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se înțelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversațiilor, mișcărilor ori a altor activități ale acestora.

(7) Prin localizare sau urmărire prin mijloace tehnice se înțelege folosirea unor dispozitive care determină locul unde se află persoana sau obiectul la care sunt atașate.

(8) Prin percheziționarea trimiterilor poștale se înțelege verificarea, prin mijloace fizice sau tehnice, a scrisorilor, a altor trimiteri poștale sau a obiectelor transmise prin orice alt mijloc.

(9) Prin solicitarea și obținerea, potrivit legii, a datelor referitoare la tranzacțiile financiare, precum și a datelor financiare ale unei persoane se înțelege operațiunile prin care se asigură cunoașterea conținutului tranzacțiilor financiare efectuate prin intermediul unei bănci sau al altei instituții competente ori obținerea de la o bancă sau de la altă instituție financiară de înscrisuri ori informații aflate în posesia acesteia referitoare la conturile sau tranzacțiile unei persoane. Modificări (1)

(10) Constatarea unei infracțiuni de corupție se poate realiza și prin acțiunea sau inacțiunea ce este similară unei infracțiuni de corupție, îndeplinită în scopul strângerii de probe în cadrul procesului penal. Modificări (1)

(11) Constatarea încheierii unei convenții se poate realiza și prin cumpărarea sau orice altă operațiune privind un obiect ce poate constitui mijloc de probă de la o persoană suspectată de comiterea unei infracțiuni, prestarea unui serviciu pentru persoana suspectată de comiterea unei infracțiuni ori cumpărarea sau orice altă operațiune privind o persoană care se bănuiește că ar fi dispărută, că este victima traficului de persoane sau a unei răpiri. Modificări (1), Reviste (2), Modele (1)

(12) Prin livrare supravegheată se înțelege tehnica de supraveghere și cercetare prin care se permite intrarea, tranzitarea sau ieșirea de pe teritoriul țării a unor bunuri în privința cărora există o suspiciune cu privire la caracterul ilicit al deținerii sau obținerii acestora, sub supravegherea ori cu autorizarea autorităților competente, în scopul investigării unei infracțiuni sau al identificării persoanelor implicate în săvârșirea acesteia. Modificări (1), Jurisprudență (1)

(13) Prin supraveghere tehnică se înțelege utilizarea uneia dintre tehnicile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) și g). Modificări (2), Reviste (3)

Supravegherea tehnică

Art. 139. - Jurisprudență (2), Reviste (5), Referințe în cărți (3)

(1) Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: Jurisprudență (1), Reviste (3)

a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la alin. (2); Reviste (1)

b) măsura să fie proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii;

c) probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

(2) Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracțiunilor contra securității naționale prevăzute de Codul penal și de legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, falsificarea de instrumente de plată electronică, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție, infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracțiunilor care se săvârșesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică ori în cazul unor alte infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare. Modificări (3), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3), Reviste (7)

(3) Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege. Acțiuni respinse (1), Reviste (3)

(4) Raportul dintre avocat și partea pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice, decât dată există date că avocatul săvârșește sau pregătește săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la alin. (2). Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activitățile de supraveghere tehnică au vizat și raporturile dintre avocat și suspectul sau inculpatul pe care acesta îl apără, probele obținute nu pot fi folosite în cadrul procesului penal, urmând a fi șterse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Modificări (1), Reviste (4)

Procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică

Art. 140. - Jurisprudență (3), Reviste (2), Modele (4), Referințe în cărți (5)

(1) Supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea. Jurisprudență (9), Reviste (1)

(2) Cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă: indicarea măsurilor de supraveghere tehnică care se solicită a fi dispuse, numele sau alte date de identificare a persoanei împotriva căreia se dispune măsura, dacă sunt cunoscute, indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni pentru care se poate dispune măsura, indicarea faptei și a încadrării juridice, iar, în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, dacă se solicită și încuviințarea ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private indicate pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice, motivarea caracterului proporțional și subsidiar al măsurii. Procurorul trebuie să înainteze dosarul judecătorului de drepturi și libertăți. Jurisprudență (2), Reviste (2)

(3) Cererea prin care se solicită încuviințarea supravegherii tehnice se soluționează în aceeași zi, în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie. Jurisprudență (1)

(4) În cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți dispune, prin încheiere, admiterea cererii procurorului și emite de îndată mandatul de supraveghere tehnică. Întocmirea minutei este obligatorie. Modele (1)

(5) Încheierea judecătorului de drepturi și libertăți și mandatul trebuie să cuprindă:

a) denumirea instanței; Jurisprudență (1)

b) data, ora și locul emiterii;

c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a dat încheierea și a emis mandatul;

d) indicarea măsurii concrete încuviințate;

e) perioada și scopul pentru care s-a autorizat măsura;

f) numele persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică ori datele de identificare ale acesteia, dacă sunt cunoscute;

g) indicarea, în cazul în care este necesar față de natura măsurii încuviințate, a elementelor de identificare a fiecărui telefon, a punctului de acces la un sistem informatic, a oricăror date cunoscute pentru identificarea căii de comunicare sau a numărului de cont;

h) în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere în spații private, mențiunea privind încuviințarea solicitării ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice;

i) semnătura judecătorului și ștampila instanței.

(6) În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 139 și prevederile alin. (1) din prezentul articol, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de încuviințare a măsurii supravegherii tehnice.

(7) Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor de supraveghere tehnică nu este supusă căilor de atac.

(8) O nouă cerere de încuviințare a aceleiași măsuri poate fi formulată numai dacă au apărut ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la momentul soluționării cererii anterioare de către judecătorul de drepturi și libertăți.

Autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror

Art. 141. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (1), Referințe în cărți (3)

(1) Procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică atunci când: Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (10), Modele (1)

a) există urgență, iar obținerea mandatului de supraveghere tehnică în condițiile art. 140 ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora; și Jurisprudență (10)

b) sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 139 alin. (1) și (2). Jurisprudență (10)

(2) Ordonanța procurorului prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 140 alin. (5). Jurisprudență (10), Modele (1)

(3) Procurorul are obligația de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanța, în vederea confirmării măsurii, înaintând totodată un proces-verbal de redare rezumativă a activităților de supraveghere tehnică efectuate și dosarul cauzei. Jurisprudență (10), Modele (4)

(4) În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), confirmă în termen de 24 de ore măsura dispusă de procuror, prin încheiere, pronunțată în camera de consiliu, fără citarea părților. Jurisprudență (10), Reviste (1), Modele (1)

(5) Cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanță:

a) realizarea și conservarea unei copii a acestor date informatice;

b) suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date informatice din sistemul informatic.

Copiile se realizează cu mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informațiilor conținute de acestea.

(6) În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu au fost respectate condițiile prevăzute la alin. (1), infirmă măsura luată de către procuror și dispune distrugerea probelor obținute în temeiul acesteia. Procurorul distruge probele astfel obținute și întocmește un proces-verbal în acest sens.

(7) Odată cu cererea de confirmare a măsurii sau separat, procurorul poate solicita judecătorului de drepturi și libertăți luarea măsurii supravegherii tehnice în condițiile art. 140. Modele (1)

(8) Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor dispuse de procuror nu este supusă căilor de atac.

Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică

Art. 142. - Legislație conexă (2), Jurisprudență (2), Reviste (3), Referințe în cărți (4)

(1) Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului. Modificări (1), Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (12), Reviste (7), Modele (1)

(2) Furnizorii de servicii de telecomunicații, informatice sau financiare sunt obligați să colaboreze cu organele de urmărire penală, cu autoritățile prevăzute la alin. (1), în limitele competențelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică. Modificări (3), Reviste (1)

(3) Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere au obligația să păstreze secretul operațiunii efectuate, sub sancțiunea legii penale. Reviste (1)

(4) Procurorul are obligația de a înceta imediat supravegherea tehnică înainte de expirarea duratei mandatului dacă nu mai există temeiurile care au justificat măsura, informând de îndată despre aceasta judecătorul care a emis mandatul. Modele (2)

(5) Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2). Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Reviste (2)

(6) Datele rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacă nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (5), se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidențialității. Din oficiu sau la solicitarea părților, judecătorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate dacă există noi probe din care rezultă că totuși o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării. După un an de la soluționarea definitivă a cauzei, acestea sunt distruse de către procuror, care întocmește un proces-verbal în acest sens.

Consemnarea activităților de supraveghere tehnică

Art. 143. - Jurisprudență (1), Referințe în cărți (3)

(1) Procurorul sau organul de cercetare penală întocmește un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică, în care sunt consemnate rezultatele activităților efectuate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale suportului care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică, numele persoanelor la care se referă, dacă sunt cunoscute, sau alte date de identificare, precum și, după caz, data și ora la care a început activitatea de supraveghere și data și ora la care s-a încheiat. Referințe (1), Jurisprudență (1), Reviste (2)

(2) La procesul-verbal se atașează, în plic sigilat, o copie a suportului care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică. Suportul sau o copie certificată a acestuia se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat și va fi pus la dispoziția instanței, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanței, copia suportului care conține activitățile de supraveghere tehnică și copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanței, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziția exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluționarea cauzei. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3), Reviste (1)

(3) Convorbirile, comunicările sau conversațiile purtate într-o altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret, care are obligația de a păstra confidențialitatea. Jurisprudență (7), Reviste (2)

(4) Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal în care se menționează mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice sau ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicările, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri sau comunicări. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procuror. Modificări (1), Jurisprudență (1), Reviste (2)

(5) După încetarea măsurii de supraveghere, procurorul informează judecătorul de drepturi și libertăți despre activitățile efectuate.

Prelungirea mandatului de supraveghere tehnică Modificări (1)

Art. 144. - Acțiuni respinse (1), Modele (4), Referințe în cărți (1)

(1) Mandatul de supraveghere tehnică poate fi prelungit, pentru motive temeinic justificate, de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, la cererea motivată a procurorului, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 139, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Modificări (1)

(2) Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere care nu este supusă căilor de atac. Întocmirea minutei este obligatorie.

(3) Durata totală a măsurii de supraveghere tehnică, cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă, nu poate depăși un an, cu excepția măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spații private, care nu poate depăși 120 de zile. Modificări (1)

Informarea persoanei supravegheate Comentarii expert (1)

Art. 145. - Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (4), Referințe în cărți (3)

(1) După încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privința sa. Reviste (1)

(2) După momentul informării, persoana supravegheată are dreptul de a lua cunoștință, la cerere, de conținutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activitățile de supraveghere tehnică efectuate. De asemenea, procurorul trebuie să asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnică. Jurisprudență (2), Reviste (1)

(3) Termenul de formulare a cererii este de 20 de zile de la data comunicării informării scrise prevăzute la alin. (1). Jurisprudență (1), Reviste (1)

(4) Procurorul poate să amâne motivat efectuarea informării sau a prezentării suporturilor pe care sunt stocate activitățile de supraveghere tehnică ori a proceselor- verbale de redare, dacă aceasta ar putea conduce la: Reviste (2)

a) perturbarea sau periclitarea bunei desfășurări a urmăririi penale în cauză;

b) punerea în pericol a siguranței victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora;

c) dificultăți în supravegherea tehnică asupra altor persoane implicate în cauză.

(5) Amânarea prevăzută la alin. (4) se poate dispune cel mai târziu până la terminarea urmăririi penale sau până la clasarea cauzei. Reviste (1)

Conservarea materialelor rezultate din supravegherea tehnică

Art. 146. - Jurisprudență (1), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Dacă în cauză s-a dispus o soluție de clasare, împotriva căreia nu a fost formulată plângere în termenul legal prevăzut la art. 340 sau plângerea a fost respinsă, procurorul înștiințează de îndată despre aceasta pe judecătorul de drepturi și libertăți.

(2) Judecătorul de drepturi și libertăți dispune conservarea suportului material sau a copiei certificate a acestuia, prin arhivare la sediul instanței în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității.

(3) Dacă în cauză instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, rămasă definitivă, suportul material sau copia acestuia se conservă prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanței, în locuri speciale, cu asigurarea confidențialității. Modificări (1), Jurisprudență (1)

Reținerea, predarea și percheziționarea trimiterilor poștale

Art. 147. - Reviste (2), Modele (2), Referințe în cărți (3)

(1) Reținerea, predarea și percheziționarea trimiterilor poștale se poate dispune de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la scrisorile, trimiterile poștale sau obiectele trimise ori primite de făptuitor, suspect, inculpat sau de orice persoană care este bănuită că primește ori trimite prin orice mijloc aceste bunuri de la făptuitor, suspect sau inculpat ori bunuri destinate acestuia, dacă: Jurisprudență (1), Reviste (1), Modele (2)

a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni; Jurisprudență (1), Reviste (1)

b) măsura este necesară și proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi obținute ori gravitatea infracțiunii; Jurisprudență (1)

c) probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare. Jurisprudență (1)

(2) Este interzisă reținerea, predarea și percheziționarea corespondenței sau a trimiterilor poștale trimise ori primite în raporturile dintre avocat și suspectul, inculpatul sau orice altă persoană pe care acesta o apără, cu excepția situațiilor în care există date că avocatul săvârșește sau pregătește săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2). Reviste (1)

(3) Dispozițiile art. 140 se aplică în mod corespunzător. Modele (1)

(4) În cazurile în care există urgență, iar obținerea mandatului de reținere, predare și percheziționare a trimiterilor poștale în condițiile art. 140 ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța victimei sau a altor persoane și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), procurorul poate dispune, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile prevăzute la alin. (1). Dispozițiile art. 141 alin. (2) - (8) se aplică în mod corespunzător. Modele (1)

(5) Unitățile poștale sau de transport și orice alte persoane fizice sau juridice care efectuează activități de transport sau transfer de informații sunt obligate să rețină și să predea procurorului scrisorile, trimiterile poștale ori obiectele la care se face referire în mandatul dispus de judecător sau în autorizația emisă de procuror. Modele (1)

(6) Corespondența, trimiterile poștale sau obiectele ridicate și percheziționate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului. Modele (1)

(7) După efectuarea activităților autorizate, procurorul îl informează, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura ce a fost luată în privința sa. După momentul informării, persoana ale cărei corespondență, trimiteri poștale sau obiecte au fost ridicate și percheziționate are dreptul de a lua cunoștință de activitățile efectuate. Modele (1)

(8) Dispozițiile art. 145 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător.

(9) Măsura poate fi prelungită în condițiile art. 144. Modificări (1), Modele (1)

Utilizarea investigatorilor sub acoperire Modificări (1)

Art. 148. - Modificări (1), Jurisprudență (4), Reviste (3), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procuror, pe o perioadă de maximum 60 de zile, dacă: Reviste (1)

a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale prevăzute de Codul penal și de alte legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, falsificare de instrumente de plată electronică, șantaj, lipsire de libertate, evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție, al infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracțiunilor care se săvârșesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică ori în cazul unor alte infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activități infracționale ce au legătură cu infracțiunile enumerate mai sus; Modificări (2), Reviste (2)

b) măsura este necesară și proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi obținute ori gravitatea infracțiunii; Jurisprudență (1)

c) probele sau localizarea și identificarea făptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare. Jurisprudență (1)

(2) Măsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă, în afara mențiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2):

a) indicarea activităților pe care investigatorul sub acoperire este autorizat să le desfășoare;

b) perioada pentru care s-a autorizat măsura;

c) identitatea atribuită investigatorului sub acoperire.

(3) În cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video, sesizează judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică. Dispozițiile art. 141 se aplică în mod corespunzător. Jurisprudență (1)

(4) Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi în cadrul poliției judiciare, în cazul investigării infracțiunilor contra securității naționale și infracțiunilor de terorism. Pot fi folosiți ca investigatori sub acoperire și lucrători operativi din cadrul organelor de stat care desfășoară, potrivit legii, activități de informații în vederea asigurării securității naționale. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(5) Investigatorul sub acoperire culege date și informații în baza ordonanței emise potrivit alin. (1)-(3), pe care le pune, în totalitate, la dispoziția procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, întocmind un proces-verbal.

(6) Activitățile pentru care investigatorul sub acoperire este autorizat nu constituie contravenții sau infracțiuni.

(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispoziția investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfășurarea activității autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispoziție sau folosește înscrisurile ori obiectele nu constituie infracțiune.

(8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiați ca martori în cadrul procesului penal în aceleași condiții ca și martorii amenințați.

(9) Durata măsurii poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile. Durata totală a măsurii, în aceeași cauză și cu privire la aceeași persoană, nu poate depăși un an, cu excepția infracțiunilor contra vieții, securității naționale, infracțiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, precum și infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Modificări (2)

Măsurile de protecție a investigatorilor sub acoperire Modificări (1)

Art. 149. - Modificări (1), Referințe în cărți (2)

(1) Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvăluită.

(2) Procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța de judecată are dreptul de a cunoaște adevărata identitate a investigatorului sub acoperire, cu respectarea secretului profesional. Jurisprudență (1)

Constatarea unei infracțiuni de corupție sau a încheierii unei convenții Modificări (1)

Art. 150. - Modificări (1), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (3)

(1) Constatarea unei infracțiuni de corupție sau a încheierii unei convenții în condițiile art. 138 alin. (10) și (11) se poate dispune de judecătorul de drepturi și libertăți la solicitarea procurorului care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, pe o perioadă de maximum 60 de zile, dacă: Reviste (1)

a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, lipsire de libertate, evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție sau în cazul unor alte infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori dacă există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activități infracționale care au legătură cu infracțiunile enumerate mai sus; Modificări (2), Reviste (1)

b) măsura este necesară și proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi obținute ori gravitatea infracțiunii; Reviste (1)

c) probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

(2) Măsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă: date cu privire la persoana ce va pune în executare măsura, încadrarea juridică și descrierea infracțiunii, scopul și perioada în care se va executa măsura. Jurisprudență (1)

(3) Activitatea persoanei care participă la constatarea unei infracțiuni de corupție sau de încheiere a unei convenții nu constituie provocare, contravenție sau infracțiune.

(4) Persoana care pune în executare aceste măsuri întocmește un proces-verbal care conține: datele la care măsura a început și s-a încheiat, date cu privire la persoana care a pus în aplicare măsura, descrierea dispozitivelor tehnice utilizate în cazul în care s-a autorizat de către judecătorul de drepturi și libertăți folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere, numărul și identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusă în aplicare măsura. Modele (1)

(5) Persoana care pune în executare măsura constatării unei infracțiuni de corupție sau încheierii unei convenții poate fi audiată ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispozițiilor privind audierea martorilor amenințați, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară.

(6) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispoziția persoanei care pune în executare măsura constatării unei infracțiuni de corupție sau încheierii unei convenții orice înscrisuri sau obiecte necesare pentru desfășurarea activității autorizate. Persoana care pune la dispoziție sau folosește înscrisurile sau obiectele nu va comite o infracțiune prin desfășurarea acestor activități, în cazul în care acestea constituie infracțiuni. Reviste (1)

(7) Ordonanța procurorului poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile.

(8) Durata totală a măsurii, cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă, nu poate depăși un an.

Livrarea supravegheată

Art. 151. - Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Livrarea supravegheată poate fi autorizată, prin ordonanță, de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, la solicitarea instituțiilor sau organelor competente. Modificări (1), Jurisprudență (1)

(2) Livrarea supravegheată poate fi autorizată numai în următoarele cazuri:

a) dacă descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în transportul ilegal de droguri, arme, obiecte furate, materiale explozive, nucleare, alte materiale radioactive, sume de bani și alte obiecte care rezultă din activități ilicite ori obiecte utilizate în scopul comiterii de infracțiuni nu ar putea fi făcută în alt mod sau ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare; Modificări (1)

b) dacă descoperirea ori dovedirea infracțiunilor săvârșite în legătură cu livrarea de transporturi ilegale sau suspecte ar fi imposibilă ori foarte dificilă în alt mod.

(3) Livrarea supravegheată poate fi realizată în condițiile în care procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală ia măsuri și se asigură ca autoritățile statelor tranzitate: Modificări (1)

a) să fie de acord cu intrarea pe teritoriul acestora a transportului ilegal sau suspect și cu ieșirea acestuia de pe teritoriul statului;

b) să garanteze faptul că transportul ilegal sau suspect este supravegheat permanent de către autoritățile competente;

c) să garanteze faptul că procurorul, organele de poliție sau alte autorități de stat competente sunt înștiințate în ceea ce privește rezultatul urmăririi penale împotriva persoanelor acuzate de infracțiuni care au constituit obiectul tehnicii speciale de cercetare la care se face referire la alin. (1). Modificări (1)

(4) Dispozițiile alin. (3) nu se aplică în cazul în care un tratat internațional la care România este parte are dispoziții contrare.

(5) Ordonanța procurorului trebuie să cuprindă: numele suspectului sau inculpatului, dacă sunt cunoscute, dovezile din care rezultă caracterul ilicit al bunurilor ce urmează să intre, să tranziteze sau să iasă de pe teritoriul țării, modalitățile în care va fi efectuată supravegherea. Procurorul trebuie să emită câte o ordonanță pentru fiecare livrare supravegheată dispusă. Modificări (1)

(6) Livrarea supravegheată este pusă în aplicare de către poliție sau de altă autoritate competentă. Procurorul stabilește, coordonează și controlează modul de punere în aplicare a livrării supravegheate.

(7) Punerea în aplicare a livrării supravegheate nu constituie infracțiune.

(8) Organele prevăzute la alin. (5) au obligația de a întocmi, la finalizarea livrării supravegheate pe teritoriul României, un proces-verbal cu privire la activitățile desfășurate, pe care îl înaintează procurorului. Modificări (1)

Identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicații ori a unui punct de acces la un sistem informatic Modificări (2), Acțiuni respinse (1)

Art. 152. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (6), Modele (4), Referințe în cărți (2)

(1) Procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, cu aprobarea judecătorului de drepturi și libertăți, poate solicita unui furnizor de servicii identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicații, unui mijloc de telecomunicații ori a unui punct de acces la un sistem informatic sau comunicarea dacă un anumit mijloc de comunicații sau punct de acces la un sistem informatic este folosit sau activ ori a fost folosit sau activ la o anumită dată, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe. Modificări (1), Reviste (2)

(2) Măsura se dispune de procuror, cu aprobarea judecătorului de drepturi și libertăți, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă: persoana sau furnizorul de servicii care este în posesia ori care are sub control datele, numele suspectului sau inculpatului, atunci când sunt cunoscute, motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), menționarea obligației persoanei sau furnizorului de servicii de a comunica imediat, în condiții de confidențialitate, datele solicitate.

(3) Furnizorii de servicii sunt obligați, sub sancțiunea legii penale, să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru executarea ordonanței procurorului și să pună de îndată la dispoziția acestora datele solicitate. Reviste (1)

(4) Persoanele care sunt chemate să colaboreze cu organele de urmărire penală au obligația, sub sancțiunea legii penale, de a păstra secretul operațiunii efectuate.

Obținerea listei convorbirilor telefonice Modificări (1)

Art. 153. - Modificări (1), Jurisprudență (1), Modele (2), Referințe în cărți (2)

(1) Procurorul, cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, poate solicita unui furnizor de servicii de telecomunicații comunicarea listei apelurilor telefonice efectuate și primite de la un anumit post telefonic, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe. Modificări (1), Reviste (1)

(2) Măsura se dispune de procuror, cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă: furnizorul de servicii care este în posesia ori care are sub control datele, numele suspectului sau inculpatului, atunci când sunt cunoscute, motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), menționarea obligației persoanei sau furnizorului de servicii de a comunica imediat, în condiții de confidențialitate, datele solicitate.

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți acordă încuviințarea prin mențiune scrisă pe solicitarea procurorului.

(4) Dispozițiile art. 152 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL V Conservarea datelor informatice sau provenite din sisteme de telecomunicații Modificări (1)

Conservarea datelor informatice și a datelor privind traficul informațional Modificări (1)

Art. 154. - Modificări (1), Reviste (5), Modele (1), Referințe în cărți (3)

(1) Dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, în scopul strângerii de probe ori identificării făptuitorului, suspectului sau a inculpatului, procurorul poate dispune, cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, conservarea imediată a datelor informatice ori a datelor referitoare la traficul informațional, în cazul în care există pericolul pierderii sau modificării acestora. Reviste (2)

(2) Conservarea se dispune de procuror, cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, pe o durată de maximum 90 de zile, prin ordonanță care trebuie să cuprindă: persoana sau furnizorul de servicii în posesia căruia se află datele informatice ori care le are sub control, numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut, motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), durata pentru care a fost emisă, menționarea obligației persoanei sau furnizorului de servicii de a conserva imediat datele informatice și de a le menține integritatea, în condiții de confidențialitate.

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți acordă încuviințarea prin mențiune scrisă pe ordonanța procurorului.

(4) Măsura conservării poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, de procuror o singură dată, pe o durată de maximum 90 de zile.

(5) Ordonanța procurorului se transmite, de îndată, oricărui furnizor de servicii sau oricărei persoane în posesia căreia se află datele prevăzute la alin. (1) ori care le are sub control, aceasta fiind obligată să le conserve imediat, în condiții de confidențialitate.

(6) În cazul în care datele referitoare la traficul informațional se află în posesia mai multor furnizori de servicii, furnizorul de servicii în posesia sau sub controlul căruia se află datele informatice are obligația de a pune, de îndată, la dispoziția organului de urmărire penală informațiile necesare identificării celorlalți furnizori de servicii, în vederea cunoașterii tuturor elementelor din lanțul de comunicare folosit.

(7) În termenul prevăzut la alin. (2) și (4), procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală dispune ridicarea datelor conservate de la persoana sau furnizorul de servicii care le deține ori dispune ridicarea acestei măsuri. Dispozițiile art. 170 alin. (4) și (5) ori art. 171 se aplică în mod corespunzător.

(8) Până la terminarea urmăririi penale, procurorul este obligat să încunoștințeze, în scris, persoanele față de care se efectuează urmărirea penală și ale căror date au fost conservate.

Conservarea datelor provenite din sisteme de telecomunicații

Art. 155. - Jurisprudență (1)

Dispozițiile art. 154 se aplică în mod corespunzător și în cazul în care conservarea se referă la datele ce privesc traficul din sistemele de telecomunicații.

CAPITOLUL VI Percheziția Modificări (1)

Dispoziții comune

Art. 156. - Referințe în cărți (2)

(1) Percheziția poate fi domiciliară, corporală, informatică sau a unui vehicul.

(2) Percheziția se efectuează cu respectarea demnității, fără a constitui ingerință disproporțională în viața privată. Reviste (2)

SECȚIUNEA 1 Percheziția domiciliară

Cazurile și condițiile în care se poate dispune percheziția domiciliară Modificări (1)

Art. 157. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (3)

(1) Percheziția domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusă dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană ori la deținerea unor obiecte sau înscrisuri ce fac obiectul unei infracțiuni și se presupune că percheziția poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la această infracțiune, la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului.

(2) Prin domiciliu se înțelege o locuință sau orice spațiu ce aparține sau este folosit de o persoană fizică sau juridică.

Procedura de emitere a mandatului de percheziție domiciliară

Art. 158. - Jurisprudență (24), Reviste (1), Modele (2), Referințe în cărți (4)

(1) Percheziția domiciliară poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În cursul judecății, percheziția se dispune, din oficiu sau la cererea procurorului, de către instanța învestită cu judecarea cauzei. Jurisprudență (4)

(2) Cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă: Jurisprudență (2), Reviste (1)

a) descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția, iar dacă sunt suspiciuni rezonabile privind existența sau posibilitatea transferării probelor, datelor sau persoanelor căutate în locuri învecinate, descrierea acestor locuri; Reviste (1)

b) indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni sau a obiectelor ori înscrisurilor ce fac obiectul infracțiunii; Modificări (1), Reviste (1)

c) indicarea infracțiunii, a probelor sau a datelor din care rezultă că în locul în care se solicită efectuarea percheziției se află suspectul ori inculpatul sau pot fi descoperite probe cu privire la săvârșirea infracțiunii ori urme ale săvârșirii infracțiunii;

d) numele, prenumele și, dacă este necesar, descrierea suspectului sau inculpatului care se bănuiește că se află în locul unde se efectuează percheziția, precum și indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii ori a altor obiecte care se presupune că există în locul ce urmează a fi percheziționat. Modificări (1)

(3) În cazul în care, în timpul efectuării percheziției, se constată că au fost transferate probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de percheziție este valabil, în condițiile legii, și pentru aceste locuri. Continuarea efectuării percheziției în această situație se încuviințează de către procuror. Reviste (1), Modele (1)

(4) Procurorul înaintează cererea împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi și libertăți.

(5) Cererea prin care se solicită încuviințarea efectuării percheziției domiciliare se soluționează, în termen de 24 de ore, în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie. Jurisprudență (1)

(6) Judecătorul dispune, prin încheiere, admiterea cererii, atunci când este întemeiată, și încuviințarea efectuării percheziției și emite de îndată mandatul de percheziție. Întocmirea minutei este obligatorie.

(7) Încheierea instanței și mandatul de percheziție trebuie să cuprindă: Jurisprudență (1), Reviste (1), Modele (1)

a) denumirea instanței; Jurisprudență (1)

b) data, ora și locul emiterii;

c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul de percheziție;

d) perioada pentru care s-a emis mandatul, care nu poate depăși 15 zile; Modele (1)

e) scopul pentru care a fost emis;

f) descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția sau, dacă este cazul, și a locurilor învecinate acestuia; Reviste (1)

g) numele sau denumirea persoanei la domiciliul, reședința ori sediul căreia se efectuează percheziția, dacă este cunoscută; Reviste (1)

h) numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut; Reviste (1)

i) descrierea făptuitorului, suspectului sau inculpatului care se bănuiește că se află în locul unde se efectuează percheziția, indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau a altor obiecte despre care se presupune că există în locul ce urmează a fi percheziționat; Modificări (1), Reviste (1)

j) mențiunea că mandatul de percheziție poate fi folosit o singură dată; Jurisprudență (2)

k) semnătura judecătorului și ștampila instanței.

(8) În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 157, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de efectuare a unei percheziții domiciliare. Modificări (1)

(9) Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra cererii de încuviințare a efectuării percheziției domiciliare nu este supusă căilor de atac. Jurisprudență (1)

(10) O nouă cerere de efectuare a unei percheziții domiciliare în același loc poate fi formulată dacă au apărut ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la momentul soluționării cererii anterioare de către judecător.

(11) În cursul judecății, din oficiu sau la cererea procurorului, instanța de judecată poate dispune efectuarea unei percheziții în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă a inculpatului, precum și în cazul în care există suspiciuni rezonabile că în locul unde se solicită efectuarea percheziției există mijloace materiale de probă ce au legătură cu infracțiunea ce face obiectul cauzei. Dispozițiile alin. (2) - (8) și ale art. 157 se aplică în mod corespunzător.

Efectuarea percheziției domiciliare

Art. 159. - Jurisprudență (6), Reviste (1), Modele (2), Referințe în cărți (3)

(1) Mandatul de percheziție se comunică procurorului, care ia măsuri pentru executarea acestuia. Jurisprudență (1)

(2) Percheziția se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoțit, după caz, de lucrători operativi. Jurisprudență (2)

(3) Percheziția domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6,00 sau după ora 20,00, cu excepția infracțiunii flagrante sau când percheziția urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră. Jurisprudență (1)

(4) În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restricționa libertatea de mișcare a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se efectuează percheziția, pe durata efectuării acesteia.

(5) Înainte de începerea percheziției, organul judiciar se legitimează și înmânează o copie a mandatului emis de judecător persoanei la care se va efectua percheziția, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care cunoaște persoana la care se va efectua percheziția și, dacă este cazul, custodelui.

(6) În cazul percheziției efectuate la sediul unei persoane juridice, mandatul de percheziție se înmânează reprezentantului acesteia sau, în lipsa reprezentantului, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care se află în sediu ori este angajat al persoanei juridice respective.

(7) În cazul în care efectuarea percheziției este extinsă în locuințele învecinate în condițiile art. 158 alin. (3), persoanele din aceste spații vor fi înștiințate cu privire la extinderea efectuării percheziției.

(8) Persoanelor prevăzute la alin. (5) și (6) li se solicită, înainte de începerea percheziției, predarea de bunăvoie a persoanelor sau a obiectelor căutate. Percheziția nu se mai efectuează dacă persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate.

(9) Persoanelor prevăzute la alin. (5) și (6) li se aduce la cunoștință că au dreptul ca la efectuarea percheziției să participe un avocat. Dacă se solicită prezența unui avocat, începerea percheziției este amânată până la sosirea acestuia, dar nu mai mult de două ore de la momentul la care acest drept este comunicat, luându-se măsuri de conservare a locului ce urmează a fi percheziționat. În cazuri excepționale, ce impun efectuarea percheziției de urgență, sau în cazul în care avocatul nu poate fi contactat, percheziția poate începe și înainte de expirarea termenului de două ore.

(10) De asemenea, persoanei percheziționate i se va permite să fie asistată ori reprezentată de o persoană de încredere, dispozițiile alin. (8) aplicându-se în mod corespunzător. Modificări (1)

(11) Când persoana la care se face percheziția este reținută ori arestată, va fi adusă la percheziție. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte și înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se fac în prezența unui reprezentant ori martor asistent. Jurisprudență (3), Reviste (1)

(12) Organul judiciar care efectuează percheziția are dreptul să deschidă, prin folosirea forței, încăperile, spațiile, mobilierul și alte obiecte în care s-ar putea găsi obiectele, înscrisurile, urmele infracțiunii sau persoanele căutate, în cazul în care posesorul acestora nu este prezent sau nu dorește să le deschidă de bunăvoie. La deschiderea acestora, organele judiciare ce efectuează percheziția trebuie să evite daunele nejustificate.

(13) Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta pentru care se efectuează urmărirea penală. Obiectele sau înscrisurile a căror circulație ori deținere este interzisă sau în privința cărora există suspiciunea că pot avea o legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu se ridică întotdeauna. Jurisprudență (3)

(14) În mod excepțional, percheziția poate începe fără înmânarea copiei mandatului de percheziție, fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum și fără informarea prealabilă privind posibilitatea solicitării prezenței unui avocat ori a unei persoane de încredere, în următoarele cazuri:

a) când este evident faptul că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezintă importanță pentru cauză; Reviste (1)

b) dacă există suspiciunea că în spațiul în care urmează a se efectua percheziția se află o persoană a cărei viață sau integritate fizică este pusă în pericol;

c) în spațiul unde urmează a fi efectuată percheziția nu se află nicio persoană. Modificări (1)

(15) În cazul în care în spațiul unde urmează a fi efectuată percheziția nu se află nicio persoană, aceasta se efectuează în prezența unui martor asistent. Reviste (1)

(16) În cazurile prevăzute la alin. (14) și (15), copia mandatului de percheziție se înmânează de îndată ce este posibil.

(17) Organele judiciare care efectuează percheziția pot folosi forța, în mod adecvat și proporțional, pentru a pătrunde într-un domiciliu:

a) dacă există motive temeinice pentru a anticipa rezistență armată sau alte tipuri de violență ori există un pericol cu privire la distrugerea probelor;

b) în cazul unui refuz sau dacă nu a fost primit niciun răspuns la solicitările organelor judiciare de a pătrunde în domiciliu.

(18) Este interzisă efectuarea în același timp cu percheziția a oricăror acte procedurale în aceeași cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziția să participe la efectuarea acesteia, cu excepția situației în care se desfășoară, în aceeași cauză, simultan mai multe percheziții. Jurisprudență (2)

(19) Locul în care se desfășoară percheziția, precum și persoanele sau obiectele găsite pe parcursul percheziționării pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo.

(20) Înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate sunt anexate procesului-verbal de percheziție și fac parte integrantă din acesta.

Identificarea și păstrarea obiectelor

Art. 160. - Jurisprudență (4), Referințe în cărți (1)

(1) După identificare, obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate și persoanelor prezente, pentru a fi recunoscute și a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se etichetează și se sigilează. Jurisprudență (1)

(2) Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete și sigilii se împachetează sau se închid, pe cât posibil împreună, după care se aplică sigilii. Jurisprudență (1)

(3) Obiectele care nu pot fi ridicate se lasă în păstrarea celui la care se află sau a unui custode. Persoanei căreia i se lasă spre păstrare obiectele i se pune în vedere că are obligația de a le păstra și conserva, precum și de a le pune la dispoziția organelor de urmărire penală, la cererea acestora, sub sancțiunea prevăzută la art. 275 din Codul penal.

(4) Probele pentru analiză se iau cel puțin în dublu și se sigilează. Una dintre probe se lasă celui de la care se ridică, iar în lipsa acestuia, uneia dintre persoanele prevăzute la art. 159 alin. (11). Jurisprudență (3)

Procesul-verbal de percheziție

Art. 161. - Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Activitățile desfășurate cu ocazia efectuării percheziției sunt consemnate într-un proces-verbal.

(2) Procesul-verbal trebuie să cuprindă:

a) numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie; Jurisprudență (2)

b) numărul și data mandatului de percheziție;

c) locul unde este încheiat; Jurisprudență (3)

d) data și ora la care a început și ora la care s-a terminat efectuarea percheziției, cu menționarea oricărei întreruperi intervenite; Jurisprudență (3)

e) numele, prenumele, ocupația și adresa persoanelor ce au fost prezente la efectuarea percheziției, cu menționarea calității acestora;

f) efectuarea informării persoanei la care se va efectua percheziția cu privire la dreptul de a contacta un avocat care să participe la percheziție;

g) descrierea amănunțită a locului și condițiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele infracțiunii au fost descoperite și ridicate, enumerarea și descrierea lor amănunțită, pentru a putea fi recunoscute; mențiuni cu privire la locul și condițiile în care suspectul sau inculpatul a fost prins;

h) obiecțiile și explicațiile persoanelor care au participat la efectuarea percheziției, precum și mențiunile referitoare la înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate;

i) mențiuni despre obiectele care nu au fost ridicate, dar au fost lăsate în păstrare;

j) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.

(3) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care îl încheie, de persoana la care s-a făcut percheziția, de avocatul acesteia, dacă a fost prezent, precum și de persoanele arătate la alin. (2) lit. e). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității sau refuzului de a semna. Jurisprudență (3)

(4) O copie de pe procesul-verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziția sau de la care s-au ridicat obiectele și înscrisurile ori uneia dintre persoanele prevăzute la art. 159 alin. (5) sau (6) care au participat la percheziție.

Măsurile privind obiectele ori înscrisurile ridicate

Art. 162. - Jurisprudență (44), Referințe în cărți (1)

(1) Obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă sunt atașate la dosar sau păstrate în alt mod, iar urmele săvârșirii infracțiunii se ridică și sunt conservate. Jurisprudență (1)

(2) Obiectele, înscrisurile și urmele ridicate, care nu sunt atașate la dosar, pot fi fotografiate. Fotografiile se vizează de organul de urmărire penală și se atașează la dosar. Jurisprudență (1)

(3) Mijloacele materiale de probă se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată la care se găsește dosarul, până la soluționarea definitivă a cauzei. Jurisprudență (21)

(4) Obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin, cu excepția celor care sunt supuse confiscării. Modificări (1), Jurisprudență (2), Reviste (1)

(5) Obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării, pot fi restituite chiar înainte de soluționarea definitivă a procesului persoanei căreia îi aparțin, în afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului. Organul de urmărire penală sau instanța de judecată pune în vedere persoanei căreia i-au fost restituite obiectele că este obligată să le păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei. Modificări (1), Jurisprudență (1)

Conservarea sau valorificarea obiectelor ridicate

Art. 163. - Jurisprudență (9), Reviste (3), Modele (1), Referințe în cărți (1)

Obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă sunt dintre acelea prevăzute la art. 252 alin. (2) și dacă nu sunt restituite, se conservă sau se valorifică potrivit prevederilor art. 252. Reviste (1)

Dispoziții speciale privind perchezițiile efectuate la o autoritate publică, instituție publică sau la alte persoane juridice de drept public

Art. 164. - Jurisprudență (2), Referințe în cărți (1)

Percheziția la o autoritate publică, instituție publică sau la alte persoane juridice de drept public se efectuează potrivit prevederilor prezentei secțiuni, după cum urmează:

a) organul judiciar se legitimează și înmânează o copie a mandatului de percheziție reprezentantului autorității, instituției sau persoanei juridice de drept public; Jurisprudență (2)

b) percheziția se efectuează în prezența reprezentantului autorității, instituției sau persoanei juridice de drept public ori a altei persoane cu capacitate deplină de exercițiu;

c) o copie de pe procesul-verbal de percheziție se lasă reprezentantului autorității, instituției sau persoanei juridice de drept public. Jurisprudență (1)

SECȚIUNEA a 2-a Alte forme de percheziție

Cazurile și condițiile în care se efectuează percheziția corporală

Art. 165. - Jurisprudență (4), Referințe în cărți (2)

(1) Percheziția corporală presupune examinarea corporală externă a unei persoane, a cavității bucale, a nasului, a urechilor, a părului, a îmbrăcămintei, a obiectelor pe care o persoană le are asupra sa sau sub controlul său, la momentul efectuării percheziției.

(2) În cazul în care există o suspiciune rezonabilă că prin efectuarea unei percheziții corporale vor fi descoperite urme ale infracțiunii, corpuri delicte ori alte obiecte ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, organele judiciare sau orice autoritate cu atribuții în asigurarea ordinii și securității publice procedează la efectuarea acesteia. Acțiuni respinse (1), Reviste (3)

Efectuarea percheziției corporale

Art. 166. - Jurisprudență (7), Referințe în cărți (2)

(1) Organul judiciar trebuie să ia măsuri ca percheziția să fie efectuată cu respectarea demnității umane.

(2) Percheziția se efectuează de o persoană de același sex cu persoana percheziționată. Jurisprudență (2)

(3) Înainte de începerea percheziției, persoanei percheziționate i se solicită predarea de bunăvoie a obiectelor căutate. Dacă obiectele căutate sunt predate, nu se mai efectuează percheziția, cu excepția cazului când se consideră util să se procedeze la aceasta, pentru căutarea altor obiecte sau urme.

(4) Procesul-verbal de percheziție trebuie să cuprindă:

a) numele și prenumele persoanei percheziționate; Jurisprudență (1)

b) numele, prenumele și calitatea persoanei care a efectuat percheziția;

c) enumerarea obiectelor găsite cu ocazia percheziției;

d) locul unde este încheiat;

e) data și ora la care a început și ora la care s-a terminat efectuarea percheziției, cu menționarea oricărei întreruperi intervenite;

f) descrierea amănunțită a locului și condițiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele infracțiunii au fost descoperite și ridicate, enumerarea și descrierea lor amănunțită, pentru a putea fi recunoscute; mențiuni cu privire la locul și condițiile în care suspectul sau inculpatul a fost găsit.

(5) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care îl încheie și de persoana percheziționată. Dacă persoana percheziționată nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității sau refuzului de a semna. Jurisprudență (3)

(6) O copie a procesului-verbal se lasă persoanei percheziționate.

(7) Dispozițiile art. 162 se aplică în mod corespunzător.

Percheziția unui vehicul

Art. 167. - Referințe în cărți (2)

(1) Percheziția unui vehicul constă în examinarea exteriorului ori interiorului unui vehicul sau a altui mijloc de transport ori a componentelor acestora. Reviste (1)

(2) Percheziția unui vehicul se efectuează în condițiile prevăzute la art. 165 alin. (2).

(3) Prevederile art. 162, 165 și 166 se aplică în mod corespunzător.

Percheziția informatică și accesul într-un sistem informatic Modificări (1)

Art. 168. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (4)

(1) Prin percheziție în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se înțelege procedeul de cercetare, descoperire, identificare și strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informațiilor conținute de acestea. Reviste (3), Modele (1)

(2) Judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune efectuarea unei percheziții informatice, la cererea procurorului, atunci când pentru descoperirea și strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice. Modificări (1), Modele (1)

(3) Procurorul înaintează cererea prin care se solicită încuviințarea efectuării percheziției informatice împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi și libertăți.

(4) Cererea se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie.

(5) Judecătorul dispune prin încheiere admiterea cererii, atunci când aceasta este întemeiată, încuviințarea efectuării percheziției informatice și emite de îndată mandatul de percheziție. Modele (1)

(6) Încheierea instanței trebuie să cuprindă:

a) denumirea instanței; Jurisprudență (1)

b) data, ora și locul emiterii; Jurisprudență (1)

c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul;

d) perioada pentru care s-a emis mandatul și în cadrul căreia trebuie efectuată activitatea dispusă; Modele (1)

e) scopul pentru care a fost emis;

f) numele suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut; Modificări (1)

g) semnătura judecătorului și ștampila instanței.

(7) Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra cererii de încuviințare a efectuării percheziției informatice nu este supusă căilor de atac.

(8) În cazul în care, cu ocazia efectuării percheziției unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se constată că datele informatice căutate sunt cuprinse într-un alt sistem informatic ori suport de stocare a datelor informatice și sunt accesibile din sistemul sau suportul inițial, procurorul dispune de îndată conservarea, copierea datelor informatice identificate și va solicita de urgență completarea autorizației inițiale. Modificări (1), Modele (1)

(9) În vederea executării percheziției dispuse, pentru asigurarea integrității datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de copii.

(10) Dacă ridicarea obiectelor care conțin datele informatice prevăzute la alin. (1) ar afecta grav desfășurarea activității persoanelor care dețin aceste obiecte, procurorul poate dispune efectuarea de copii, care servesc ca mijloc de probă. Copiile se realizează cu mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informațiilor conținute de acestea.

(11) Percheziția în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează în prezența suspectului ori a inculpatului, dacă este posibil, a unui reprezentant al acestuia sau a unui martor. Suspectul sau inculpatul poate solicita ca percheziția în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice să se efectueze și în lipsa acestora, prezența unui martor în acest caz fiind obligatorie. Modificări (1), Reviste (1)

(12) Percheziția în sistem informatic ori a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează de către organul de urmărire penală indicat de procuror în cererea înaintată instanței. Modificări (1)

(13) Procesul-verbal de percheziție informatică trebuie să cuprindă:

a) numele persoanei de la care a fost ridicat sistemul informatic sau suporturile de stocare a datelor informatice ori numele persoanei al cărei sistem informatic a fost accesat conform alin. (2); Modificări (1)

b) numele persoanei care a efectuat percheziția;

c) numele persoanelor prezente la efectuarea percheziției;

d) descrierea și enumerarea sistemelor informatice ori suporturilor de stocare a datelor informatice față de care s-a dispus percheziția;

e) descrierea și enumerarea activităților desfășurate;

f) descrierea și enumerarea datelor informatice descoperite cu ocazia percheziției;

g) semnătura sau ștampila persoanei care a efectuat percheziția;

h) semnătura persoanelor prezente la efectuarea percheziției.

(14) Organele de urmărire penală trebuie să ia măsuri ca percheziția informatică să fie efectuată fără ca faptele și împrejurările din viața personală a celui la care se efectuează percheziția să devină, în mod nejustificat, publice. Reviste (1)

(15) Datele informatice identificate cu caracter secret se păstrează în condițiile legii. Modele (1)

Ridicarea de obiecte și înscrisuri

Art. 169. - Reviste (5), Modele (1), Referințe în cărți (1)

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal. Jurisprudență (1)

Predarea obiectelor, înscrisurilor sau a datelor informatice

Art. 170. - Reviste (5), Modele (1), Referințe în cărți (3)

(1) În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organele de urmărire penală, cu aprobarea judecătorului de drepturi și libertăți, sau instanța de judecată pot dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă. Modificări (1), Reviste (2)

(2) De asemenea, în condițiile alin. (1), organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune ca: Modificări (1)

a) orice persoană fizică sau juridică de pe teritoriul României să comunice datele informatice, aflate în posesia sau sub controlul său, care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare informatic;

b) orice furnizor de servicii care prestează pe teritoriul României să comunice datele aflate în posesia sau controlul său referitoare la abonați, utilizatori și la astfel de servicii.

(3) Prin noțiunea de date referitoare la abonați sau utilizatori se înțelege orice informație, sub formă de date informatice sau sub orice altă formă, deținută de un furnizor de servicii, referitoare la abonații sau utilizatorii acestor servicii, altele decât datele referitoare la trafic sau conținut, și care permite stabilirea:

a) tipului de serviciu de comunicații utilizat, dispozițiilor tehnice luate în această privință și perioadei serviciului;

b) identității, adresei poștale sau geografice, numărului de telefon al abonatului sau utilizatorului și oricărui alt număr de contact, precum și a datelor referitoare la facturare și plată, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii;

c) oricărei alte informații referitoare la locul în care se găsesc echipamentele de comunicație, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii.

(4) Ordonanța organului de urmărire penală sau încheierea instanței trebuie să cuprindă: numele și semnătura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei ce este obligată să predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum și data și locul unde trebuie să fie predate. Reviste (1)

(5) Dacă organul de urmărire penală sau instanța de judecată apreciază că și o copie a unui înscris sau a datelor informatice poate servi ca mijloc de probă, reține numai copia.

(6) Dacă obiectul, înscrisul sau datele informatice au caracter secret ori confidențial, prezentarea sau predarea se face în condiții care să asigure păstrarea secretului ori a confidențialității. Jurisprudență (2), Modele (1)

Ridicarea silită de obiecte și înscrisuri

Art. 171. - Jurisprudență (1), Reviste (1), Modele (3), Referințe în cărți (2)

(1) Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală, prin ordonanță, sau instanța de judecată, prin încheiere, dispune ridicarea silită. În cursul judecății dispoziția de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire, prin organul de cercetare penală. Modele (1)

(2) Împotriva măsurii dispuse potrivit alin. (1) sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se poate face plângere de către orice persoană interesată. Dispozițiile art. 250 se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL VII Expertiza Modificări (1)

Dispunerea efectuării expertizei Modificări (1)

Art. 172. - Modificări (1), Jurisprudență (1), Reviste (5), Referințe în cărți (6)

(1) Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte sau împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară și opinia unui expert. Jurisprudență (1), Reviste (2)

(2) Expertiza se dispune, în condițiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală, prin ordonanță motivată, iar în cursul judecății se dispune de către instanță, prin încheiere motivată. Jurisprudență (2), Modele (1)

(3) Cererea de efectuare a expertizei trebuie formulată în scris, cu indicarea faptelor și împrejurărilor supuse evaluării și a obiectivelor care trebuie lămurite de expert.

(4) Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii. Specialiștii care funcționează în cadrul organelor judiciare sunt asimilați experților oficiali. Acțiuni respinse (1), Reviste (2)

(5) Expertiza medico-legală se efectuează în cadrul instituțiilor medico-legale. La efectuarea expertizei pot participa experți independenți autorizați, numiți la solicitarea părților sau subiecților procesuali principali.

(6) Ordonanța organului de urmărire penală sau încheierea instanței prin care se dispune efectuarea expertizei trebuie să indice faptele sau împrejurările pe care expertul trebuie să le constate, clarifice și evalueze, obiectivele la care trebuie să răspundă, termenul în care trebuie efectuată expertiza, precum și instituția ori experții desemnați.

(7) În domeniile strict specializate, dacă pentru înțelegerea probelor sunt necesare anumite cunoștințe specifice sau alte asemenea cunoștințe, instanța sau organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști. Dispozițiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzător. Reviste (2)

Numirea expertului

Art. 173. - Reviste (2), Referințe în cărți (1)

(1) Expertul este numit prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea instanței.

(2) Organul de urmărire penală sau instanța desemnează, de regulă, un singur expert, cu excepția situațiilor în care, ca urmare a complexității expertizei, sunt necesare cunoștințe specializate din discipline distincte, situație în care desemnează 2 sau mai mulți experți. Modificări (1)

(3) Când expertiza urmează să fie efectuată de o instituție medico-legală, de un institut sau laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experți se face de către acea instituție, potrivit legii. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3)

(4) Părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea. În cazul în care expertiza este dispusă de instanță, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei. Jurisprudență (4)

(5) Expertul, instituția medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului, poate solicita, atunci când consideră necesar, participarea specialiștilor de la alte instituții sau avizul acestora.

(6) Instituția medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate comunică organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele experților desemnați.

Incompatibilitatea expertului

Art. 174. - Reviste (1), Referințe în cărți (2)

(1) Persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 nu poate fi desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările și concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invocă. Reviste (1)

(2) Nu poate fi desemnată ca expert persoana care a avut această calitate în aceeași cauză, cu excepția situației în care aceasta este recomandată de părți sau de procuror. Modificări (1), Reviste (1)

(3) Nu poate fi desemnată ca expert recomandat de părți în aceeași cauză o persoană care funcționează în cadrul aceleiași instituții medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea instituției respective la solicitarea organului judiciar.

(4) Dispozițiile art. 66-68 se aplică în mod corespunzător.

Drepturile și obligațiile expertului

Art. 175. - Jurisprudență (2), Reviste (1), Referințe în cărți (2)

(1) Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleași motive pentru care martorul poate refuza depunerea mărturiei.

(2) Expertul are dreptul să ia cunoștință de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. Acțiuni admise (1), Jurisprudență (1)

(3) Expertul poate cere lămuriri organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei ce trebuie evaluate. Jurisprudență (1)

(4) Expertul poate cere lămuriri părților și subiecților procesuali principali, cu încuviințarea și în condițiile stabilite de organele judiciare. Jurisprudență (1)

(5) Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusă în vederea efectuării expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui să le suporte sau le-a suportat pentru efectuarea expertizei. Cuantumul onorariului este stabilit de către organele judiciare în funcție de natura și complexitatea cauzei și de cheltuielile suportate sau care urmează a fi suportate de către expert. Dacă expertiza este efectuată de instituția medico-legală ori institutul sau laboratorul de specialitate, costul expertizei este stabilit în condițiile prevăzute de legea specială.

(6) Expertul poate beneficia și de măsuri de protecție, în condițiile prevăzute la art. 125. Modele (1)

(7) Expertul are obligația de a se prezenta în fața organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat și de a-și întocmi raportul de expertiză cu respectarea termenului-limită stabilit în ordonanța organului de urmărire penală sau în încheierea instanței. Termenul-limită din ordonanță sau încheiere poate fi prelungit, la cererea expertului, pentru motive întemeiate, fără ca prelungirea totală acordată să fie mai mare de 6 luni.

(8) Întârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage aplicarea unei amenzi judiciare, precum și răspunderea civilă a expertului sau a instituției desemnate să o efectueze pentru prejudiciile cauzate. Reviste (1)

Înlocuirea expertului

Art. 176. - Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Expertul poate fi înlocuit dacă refuză sau, în mod nejustificat, nu finalizează raportul de expertiză până la termenul fixat.

(2) Înlocuirea se dispune prin ordonanță de către organul de urmărire penală sau prin încheiere de către instanță, după citarea expertului, și se comunică asociației sau corpului profesional de care aparține acesta.

(3) Expertul este, de asemenea, înlocuit când este admisă declarația sa de abținere sau cererea de recuzare ori în cazul în care se află în imposibilitate obiectivă de a efectua sau finaliza expertiza. Reviste (1)

(4) Expertul înlocuit trebuie, sub sancțiunea prevăzută la art. 283 alin. (4), să pună de îndată la dispoziția organului judiciar toate actele sau obiectele încredințate, precum și observațiile cu privire la activitățile desfășurate până la momentul înlocuirii sale.

Procedura efectuării expertizei

Art. 177. - Jurisprudență (17), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, când dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părțile, subiecții procesuali principali, precum și expertul, dacă acesta a fost desemnat. Jurisprudență (1)

(2) La termenul fixat se aduce la cunoștința procurorului, a părților, a subiecților procesuali principali și a expertului obiectul expertizei și întrebările la care expertul trebuie să răspundă și li se pune în vedere că au dreptul să facă observații cu privire la aceste întrebări și că pot cere modificarea sau completarea lor. De asemenea, după caz, sunt indicate expertului obiectele pe care urmează să le analizeze. Jurisprudență (7)

(3) Expertul este înștiințat cu privire la faptul că are obligația de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu exactitate orice observație sau constatare și de a expune o opinie imparțială cu privire la faptele sau împrejurările evaluate, în conformitate cu regulile științei și expertizei profesionale. Reviste (2)

(4) Părțile și subiecții procesuali principali sunt încunoștințați că au dreptul să ceară numirea câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei. Jurisprudență (5)

(5) După examinarea obiecțiilor și cererilor făcute de părți, de subiecții procesuali principali și expert, organul de urmărire penală sau instanța de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, încunoștințându-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părțile sau subiecții procesuali principali. Jurisprudență (1)

(6) Atunci când expertiza urmează să fie efectuată de o instituție medico-legală, de un laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, sunt aplicabile dispozițiile art. 173 alin. (3), nefiind necesară prezența expertului în fața organului judiciar.

Raportul de expertiză

Art. 178. - Jurisprudență (14), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) După efectuarea expertizei, constatările, clarificările, evaluările și opinia expertului sunt consemnate într-un raport. Jurisprudență (2)

(2) Când sunt mai mulți experți se întocmește un singur raport de expertiză. Opiniile separate se motivează în același raport. Jurisprudență (1)

(3) Raportul de expertiză se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.

(4) Raportul de expertiză cuprinde: Jurisprudență (1), Reviste (1)

a) partea introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele și prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmează să răspundă, data la care a fost efectuată, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată, dovada încunoștințării părților, dacă au participat la aceasta și au dat explicații în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiză; Jurisprudență (1)

b) partea expozitivă, prin care sunt descrise operațiile de efectuare a expertizei, a metodele, programele și echipamentele utilizate; Modificări (1)

c) concluziile, prin care se răspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum și orice alte precizări și constatări rezultate din efectuarea expertizei, în legătură cu obiectivele expertizei.

(5) În situația în care expertiza a fost efectuată în lipsa părților ori a subiecților procesuali principali, aceștia sau avocatul lor sunt încunoștințați cu privire la întocmirea raportului de expertiză și cu privire la dreptul la studierea raportului.

Audierea expertului

Art. 179. - Jurisprudență (1), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) În cursul urmăririi penale sau al judecății, expertul poate fi audiat de organul de urmărire penală sau de instanță, la cererea procurorului, a părților, a subiecților procesuali principali sau din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului. Reviste (1)

(2) Dacă expertiza a fost efectuată de o instituție medico-legală, institut sau laborator de specialitate, instituția va desemna un expert, dintre persoanele care au participat la efectuarea expertizei, ce urmează a fi audiat de către organul de urmărire penală sau de instanță.

(3) Audierea expertului se efectuează potrivit dispozițiilor privitoare la audierea martorilor.

Suplimentul de expertiză

Art. 180. - Jurisprudență (15), Reviste (2), Referințe în cărți (1)

(1) Când organul de urmărire penală sau instanța constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, iar această deficiență nu poate fi suplinită prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către același expert. Când nu este posibilă desemnarea aceluiași expert, se dispune efectuarea unei alte expertize de către un alt expert. Jurisprudență (4), Reviste (1)

(2) Când expertiza a fost efectuată în cadrul instituției medico-legale, unui institut sau laborator de specialitate, organul de urmărire penală sau instanța se adresează instituției respective în vederea efectuării suplimentului de expertiză. Jurisprudență (4)

Efectuarea unei noi expertize

Art. 181. - Jurisprudență (20), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) Organul de urmărire penală sau instanța dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conținutul și concluziile raportului de expertiză există contradicții, iar aceste deficiențe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (1), Reviste (2)

(2) Când organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune efectuarea unei noi expertize de către o instituție medico-legală, aceasta este efectuată de o comisie, în condițiile legii.

Lămuririle cerute la institutul de emisiune

Art. 182. - Jurisprudență (3), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

În cazurile privitoare la infracțiunea de falsificare de monedă ori de alte valori, organul de urmărire penală sau instanța poate cere lămuriri institutului de emisiune.

Prezentarea scriptelor de comparație

Art. 183. - Jurisprudență (4), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) În cauzele privind infracțiuni de fals în înscrisuri, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune să fie prezentate scripte de comparație. Jurisprudență (1)

(2) Dacă scriptele se găsesc în depozite publice, autoritățile în drept sunt obligate a le elibera.

(3) Dacă scriptele se găsesc la o persoană, organul de urmărire penală sau instanța îi pune în vedere să le prezinte.

(4) Scriptele se introduc într-un plic sigilat care se vizează de organul de urmărire penală sau de președintele completului de judecată și se semnează de acela care le prezintă.

(5) Organul de urmărire penală ori instanța poate solicita suspectului sau inculpatului să prezinte o piesă scrisă cu mâna sa ori să scrie după dictare. Jurisprudență (1)

(6) Dacă suspectul sau inculpatul refuză, se face mențiune în procesul-verbal. Refuzul de a se conforma solicitării organului de urmărire penală sau instanței nu poate fi interpretat în defavoarea suspectului sau inculpatului. Reviste (1)

Expertiza medico-legală psihiatrică

Art. 184. - Jurisprudență (1), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (4)

(1) În cazul infracțiunilor comise de minorii cu vârsta între 14-16 ani, în cazul uciderii sau vătămării copilului nou-născut ori a fătului de către mamă, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța are o îndoială asupra discernământului suspectului ori inculpatului în momentul săvârșirii infracțiunii ce face obiectul acuzației, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se, totodată, termenul de prezentare în vederea examinării. Modificări (1), Jurisprudență (1), Reviste (1), Modele (2)

(2) Expertiza se efectuează în cadrul instituției medico-legale de către o comisie, constituită potrivit legii. Jurisprudență (4)

(3) Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează după obținerea consimțământului scris al persoanei ce urmează a fi supusă expertizei, exprimat, în prezența unui avocat ales sau din oficiu, în fața organului judiciar, iar în cazul minorului, și în prezența reprezentantului legal. Modificări (1), Modele (1)

(4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuză în cursul urmăririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, organul de cercetare penală sesizează procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentării la comisia medico-legală psihiatrică. Dispozițiile art. 265 alin. (4) - (9) se aplică în mod corespunzător. Modele (1)

(5) În cazul în care consideră că este necesară o examinare complexă, ce necesită internarea medicală a suspectului sau a inculpatului într-o instituție sanitară de specialitate, iar acesta refuză internarea, comisia medico-legală sesizează organul de urmărire penală sau instanța cu privire la necesitatea luării măsurii internării nevoluntare. Jurisprudență (1)

(6) În cursul urmăririi penale, procurorul, dacă apreciază că solicitarea comisiei medico-legale este întemeiată, poate cere judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de internare ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea luarea măsurii internării nevoluntare, pentru maximum 30 de zile, în vederea efectuării expertizei psihiatrice. Modele (1)

(7) Propunerea procurorului de luare a măsurii internării nevoluntare trebuie să cuprindă, după caz, mențiuni cu privire la: fapta pentru care se efectuează cercetarea penală, încadrarea juridică, denumirea infracțiunii; faptele și împrejurările din care rezultă îndoiala asupra discernământului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesității luării măsurii internării și a proporționalității acesteia cu scopul urmărit. Propunerea împreună cu dosarul cauzei se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți. Modele (1)

(8) Judecătorul de drepturi și libertăți fixează ziua și ora de soluționare a propunerii de luare a măsurii internării nevoluntare, în cel mult 3 zile de la data sesizării, având obligația de a-l cita pe suspect sau inculpat pentru termenul fixat. Termenul se comunică procurorului, precum și avocatului suspectului sau inculpatului, căruia i se acordă, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei și propunerea formulată de procuror.

(9) Soluționarea propunerii de luare a măsurii internării nevoluntare se face numai în prezența suspectului sau inculpatului, în afară de cazul când acesta este dispărut, se sustrage sau când din cauza stării sănătății sau din cauză de forță majoră ori stare de necesitate nu se poate prezenta.

(10) Participarea procurorului și a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.

(11) În cazul admiterii propunerii de internare nevoluntară, încheierea judecătorului trebuie să cuprindă: Modele (3)

a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului;

b) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, încadrarea juridică și denumirea infracțiunii;

c) faptele și împrejurările din care rezultă îndoială asupra stării psihice a suspectului sau inculpatului;

d) motivarea necesității luării măsurii internării nevoluntare în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice și a proporționalității acesteia cu scopul urmărit;

e) durata măsurii internării.

(12) După luarea măsurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele internării, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Modele (2)

(13) După dispunerea internării, dacă suspectul sau inculpatul se află în stare de deținere, judecătorul de drepturi și libertăți informează administrația locului de deținere despre măsura internării și dispune transferul arestatului într-o secție de psihiatrie a unui penitenciar-spital. Modele (2)

(14) Împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți se poate face contestație la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară de către suspect, inculpat sau de procuror în termen de 24 de ore de la comunicare. Modificări (1), Modele (1)

(15) Contestația formulată de suspect sau inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus internarea nevoluntară se soluționează în termen de 3 zile de la data înregistrării acesteia și nu este suspensivă de executare.

(16) În vederea soluționării contestației, judecătorul de la instanța ierarhic superioară dispune citarea suspectului sau inculpatului. Participarea procurorului la soluționarea contestației este obligatorie. Modificări (1)

(17) În vederea soluționării contestației formulate de suspect sau de inculpat, judecătorul de la instanța ierarhic superioară comunică acestuia și procurorului data stabilită pentru judecarea contestației și le acordă posibilitatea de a depune observații scrise până la acea dată, în afară de cazul când apreciază că prezența suspectului sau inculpatului, participarea procurorului și formularea de concluzii orale de către aceștia sunt necesare pentru justa soluționare a contestației.

(18) În cazul admiterii contestației formulate de suspect sau inculpat, judecătorul de la instanța ierarhic superioară dispune respingerea propunerii de internare și externarea, dacă este cazul, de îndată, a suspectului sau inculpatului, dacă acesta nu este deținut sau arestat chiar și în altă cauză.

(19) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluționarea contestației. Dacă încheierea judecătorului de drepturi și libertăți nu este atacată cu contestație, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestație.

(20) În cursul judecății, dacă inculpatul refuză efectuarea expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, instanța, din oficiu sau la cererea procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere în condițiile art. 265.

(21) Măsura internării nevoluntare poate fi luată de instanță în cursul judecății la propunerea comisiei medico-legale psihiatrice. Dispozițiile alin. (6) - (19) se aplică în mod corespunzător.

(22) Imediat după luarea măsurii internării nevoluntare sau în cazul schimbării ulterioare a locului de internare, judecătorul de drepturi și libertăți sau, după caz, președintele completului de judecată care a dispus măsura încunoștințează despre aceasta și despre locul internării un membru al familiei suspectului sau inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta, precum și instituția medico-legală care efectuează expertiza, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Instituția de specialitate are obligația de a informa organele judiciare despre schimbarea locului internării. Modele (5)

(23) Hotărârea prin care dispune internarea nevoluntară se pune în executare de procuror prin intermediul organelor de poliție.

(24) În cazul în care suspectul sau inculpatul se află în stare de deținere, judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța ce a dispus măsura internării într-o instituție de specialitate în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice informează, de îndată, administrația locului de deținere sau arestare despre măsura dispusă. Modele (2)

(25) Măsura internării medicale în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice poate fi prelungită o singură dată, pe o durată de cel mult 30 de zile. Comisia de expertiză medico-legală psihiatrică sesizează procurorul sau, după caz, instanța asupra necesității prelungirii măsurii internării cu cel puțin 7 zile înainte de expirarea acesteia. Sesizarea trebuie să conțină descrierea activităților efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizată pe parcursul internării, examinările ce urmează a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care este necesară prelungirea. Dispozițiile alin. (6) - (24) se aplică în mod corespunzător. Reviste (1), Modele (5)

(26) În cazul în care înainte de expirarea duratei internării nevoluntare se constată că aceasta nu mai este necesară, comisia de expertiză medico-legală psihiatrică sau persoana internată sesizează de îndată organul care a dispus măsura, în vederea revocării acesteia. Sesizarea se soluționează de urgență, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, după audierea avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. Încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanță nu este supusă niciunei căi de atac. Modele (1)

(27) Dacă în cursul efectuării expertizei medico-legale psihiatrice se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 247, comisia de expertiză medico-legală psihiatrică sesizează organele judiciare în vederea luării măsurii de siguranță a internării medicale provizorii.

(28) Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o instituție de specialitate în vederea efectuării expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în condițiile art. 72 din Codul penal. Jurisprudență (1)

Autopsia medico-legală

Art. 185. - Referințe (1), Reviste (1), Referințe în cărți (2)

(1) Autopsia medico-legală se dispune de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată, în caz de moarte violentă ori când aceasta este suspectă de a fi violentă sau când nu se cunoaște cauza morții ori există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infracțiune ori în legătură cu comiterea unei infracțiuni. În cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusă exhumarea pentru examinarea cadavrului prin autopsie. Reviste (1)

(2) Procurorul dispune de îndată efectuarea unei autopsii medico-legale dacă decesul s-a produs în perioada în care persoana se află în custodia poliției, a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în timpul internării medicale nevoluntare sau în cazul oricărui deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, a aplicării torturii sau a oricărui tratament inuman.

(3) Pentru a constata dacă există motive pentru a efectua autopsia medico-legală, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate solicita opinia medicului legist.

(4) Autopsia se efectuează în cadrul instituției medico-legale, potrivit legii speciale.

(5) La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptați și specialiști din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu excepția medicului care a tratat persoana decedată.

(6) Cu ocazia efectuării autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice metode legale pentru stabilirea identității, inclusiv prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii profilului genetic judiciar.

(7) Organul de urmărire penală trebuie să încunoștințeze un membru de familie despre data autopsiei și despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care să asiste la efectuarea autopsiei.

(8) Medicul legist care a efectuat autopsia întocmește un raport de expertiză, care cuprinde constatările și concluziile sale cu privire la:

a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, dacă identitatea nu este cunoscută;

b) felul morții;

c) cauza medicală a morții;

d) existența leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura agentului vulnerant și legătura de cauzalitate dintre leziunile traumatice și deces;

e) rezultatele investigațiilor de laborator efectuate pe probele biologice prelevate de la cadavru și substanțele suspecte descoperite; Modificări (1)

f) urmele biologice găsite pe corpul persoanei decedate;

g) data probabilă a morții;

h) orice alte elemente care pot contribui la lămurirea împrejurărilor producerii morții.

Exhumarea

Art. 186. - Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Exhumarea poate fi dispusă de către procuror sau de către instanța de judecată în vederea stabilirii felului și cauzei morții, a identificării cadavrului sau pentru stabilirea oricăror elemente necesare soluționării cauzei. Reviste (1)

(2) Exhumarea se face în prezența organului de urmărire penală.

(3) Dispozițiile art. 185 alin. (4) - (8) se aplică în mod corespunzător.

Autopsia medico-legală a fetusului sau a nou-născutului

Art. 187. - Referințe în cărți (2)

(1) Autopsia medico-legală a unui fetus se dispune pentru a se stabili vârsta intrauterină, capacitatea de supraviețuire extrauterină, felul și cauza morții, precum și pentru stabilirea filiației, când este cazul. Reviste (1)

(2) Autopsia medico-legală a unui nou-născut se dispune pentru a se stabili dacă copilul a fost născut viu, viabilitatea, durata supraviețuirii extrauterine, felul și cauza medicală a morții, data morții, dacă i s-au acordat îngrijiri medicale după naștere, precum și pentru stabilirea filiației, când este cazul.

Expertiza toxicologică

Art. 188. - Referințe în cărți (1)

(1) În cazul în care există o suspiciune cu privire la intoxicația unei persoane, se dispune efectuarea unei expertize toxicologice. Modificări (1), Jurisprudență (3), Reviste (1)

(2) Produsele considerate suspecte că ar fi determinat intoxicația sunt trimise pentru confirmare instituției medico-legale sau unei alte instituții specializate. Modificări (1)

(3) Concluziile expertizei toxicologice cuprind constatări de specialitate cu privire la tipul substanței toxice, cantitatea, calea de administrare, precum și consecințele posibile ale substanței descoperite, cât și alte elemente care să ajute la stabilirea adevărului.

Examinarea medico-legală a persoanei

Art. 189. - Jurisprudență (3), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) Examinarea medico-legală a persoanei în vederea constatării urmelor și a consecințelor unei infracțiuni se efectuează conform legii speciale.

(2) Medicul legist care a efectuat examinarea medico-legală întocmește un certificat medico-legal sau, după caz, un raport de expertiză. Jurisprudență (1)

(3) Constatarea leziunilor traumatice este efectuată, de regulă, printr-o examinare fizică a persoanei vătămate. În cazul în care nu este posibilă sau necesară examinarea fizică, expertiza este efectuată în baza documentației medicale puse la dispoziția expertului. Modificări (1)

(4) Raportul de expertiză sau certificatul medico-legal trebuie să cuprindă: descrierea leziunilor traumatice, precum și opinia expertului cu privire la natura și gravitatea leziunilor, mecanismul și data producerii acestora, urmările pe care acestea le-au produs.

Examinarea fizică

Art. 190. - Jurisprudență (2), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (6)

(1) Examinarea fizică a unei persoane presupune examinarea externă și internă a corpului acesteia, precum și prelevarea de mostre biologice. Organul de urmărire penală trebuie să solicite, în prealabil, consimțământul scris al persoanei care urmează a fi examinată. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu, consimțământul la examinarea fizică este solicitat reprezentantului legal, iar în cazul celor cu capacitate restrânsă de exercițiu, consimțământul scris al acestora trebuie exprimat în prezența ocrotitorilor legali. Modificări (1), Jurisprudență (1)

(2) În lipsa consimțământului scris al persoanei care urmează a fi examinată, al reprezentantului legal ori a încuviințării din partea ocrotitorului legal, judecătorul de drepturi și libertăți dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului, examinarea fizică a persoanei, dacă această măsură este necesară pentru stabilirea unor fapte sau împrejurări care să asigure buna desfășurare a urmăririi penale ori pentru a se determina dacă o anumită urmă sau consecință a infracțiunii poate fi găsită pe corpul sau în interiorul corpului acesteia. Jurisprudență (2), Modele (2)

(3) Cererea organului de urmărire penală trebuie să cuprindă: numele persoanei a cărei examinare fizică este cerută, motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2), modalitatea în care examinarea fizică urmează a fi efectuată, infracțiunea de care este acuzat suspectul sau inculpatul.

(4) Judecătorul de drepturi și libertăți soluționează cererea de efectuare a examinării fizice în camera de consiliu, prin încheiere ce nu este supusă niciunei căi de atac. Modele (2)

(5) În cazul în care persoana examinată își exprimă în scris consimțământul sau în cazul în care există un risc iminent ca probele să fie alterate sau distruse în lipsa efectuării examinării fizice de îndată și înainte de obținerea autorizării judecătorului, organul de urmărire penală poate dispune, prin ordonanță, efectuarea examinării fizice. Ordonanța organului de urmărire penală, precum și procesul-verbal în care sunt consemnate activitățile desfășurate cu ocazia examinării fizice sunt înaintate de îndată judecătorului de drepturi și libertăți. În cazul în care judecătorul constată că au fost respectate condițiile prevăzute la alin. (2), dispune, prin încheiere motivată, validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală. Încălcarea de către organele de urmărire penală a condițiilor prevăzute la alin. (2) atrage excluderea probelor obținute prin examinarea fizică. Modificări (2), Reviste (1), Modele (2)

(6) Validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală se efectuează potrivit alin. (4). Modele (2)

(7) Examinarea fizică internă a corpului unei persoane sau prelevarea de mostre biologice trebuie efectuată de un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, cu respectarea vieții private și a demnității umane. Modificări (1)

(8) În cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, prelevarea de mostre biologice se efectuează din dispoziția organelor de constatare și cu consimțământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituție medicală, în condițiile stabilite de legile speciale. Modificări (1), Jurisprudență (3)

(9) Activitățile efectuate cu ocazia examinării fizice sunt consemnate de organele de urmărire penală într-un proces-verbal ce trebuie să cuprindă: numele și prenumele organului de urmărire penală care îl încheie, ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus măsura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început și ora la care s-a terminat activitatea, numele și prenumele persoanei examinate, natura examinării fizice, descrierea activităților desfășurate, lista mostrelor prelevate în urma examinării fizice. Modificări (1), Modele (1)

(10) Rezultatele obținute din analiza probelor biologice pot fi utilizate în procesul penal în cadrul căruia au fost prelevate sau în alt proces penal aflat în curs de desfășurare. Modificări (1)

(11) Probele biologice care nu au fost consumate cu ocazia analizelor efectuate sunt conservate și păstrate în instituția unde au fost prelucrate, pe o perioadă de cel puțin 10 ani de la epuizarea căilor ordinare de atac ale hotărârii judecătorești.

Expertiza genetică judiciară

Art. 191. - Jurisprudență (5), Reviste (2), Referințe în cărți (3)

(1) Expertiza genetică judiciară se poate dispune, cu aprobarea judecătorului de drepturi și libertăți, de către organul de urmărire penală, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, sau de instanță, prin încheiere, în cursul judecății, cu privire la probele biologice recoltate de la persoane sau orice alte probe ce au fost găsite ori ridicate. Modificări (1), Jurisprudență (10), Reviste (1)

(2) Expertiza genetică judiciară se efectuează în cadrul instituțiilor medico-legale, al unei instituții ori unui laborator de specialitate sau al oricărei alte instituții de specialitate certificate și acreditate în acest tip de analize. Jurisprudență (2)

(3) Materialul biologic prelevat cu ocazia examinării corporale poate fi folosit numai la identificarea profilului genetic judiciar. Modificări (1), Jurisprudență (2)

(4) Profilul genetic judiciar obținut în condițiile alin. (3) poate fi folosit și în cadrul altui proces penal în curs de desfășurare în care persoana de la care au fost prelevate are calitatea de suspect sau inculpat. Modificări (1)

(5) Datele obținute ca urmare a expertizei genetice judiciare constituie date personale și sunt protejate conform legii.

CAPITOLUL VIII Cercetarea locului faptei și reconstituirea

Cercetarea locului faptei Modificări (1)

Art. 192. - Jurisprudență (17), Reviste (3), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Cercetarea locului faptei se dispune de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanța de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane. Modificări (1)

(2) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate interzice persoanelor care se află ori care vin la locul unde se efectuează cercetarea să comunice între ele sau cu alte persoane. Referințe (1), Jurisprudență (14)

Reconstituirea

Art. 193. - Jurisprudență (4), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, dacă găsește necesar pentru verificarea și precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru soluționarea cauzei, poate să procedeze la reconstituirea, în întregime sau în parte, a modului și a condițiilor în care s-a comis fapta. Jurisprudență (2)

(2) Organele judiciare procedează la reconstituirea activităților sau a situațiilor, având în vedere împrejurările în care fapta a avut loc, pe baza probelor administrate. În cazul în care declarațiile martorilor sau ale părților cu privire la activitățile sau situațiile ce trebuie reconstituite sunt diferite, reconstituirea trebuie efectuată separat pentru fiecare variantă a desfășurării faptei descrise de aceștia. Modificări (1), Jurisprudență (2)

(3) Atunci când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să participe la reconstituire, aceasta se efectuează cu participarea altei persoane. Modificări (1)

(4) Reconstituirea trebuie să fie efectuată astfel încât să nu fie încălcată legea sau ordinea publică, să nu fie adusă atingere moralei publice și să nu fie pusă în pericol viața sau sănătatea persoanelor. Jurisprudență (2)

Cercetarea locului faptei sau reconstituirea Modificări (1)

Art. 194. - Referințe în cărți (1)

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune prezența medicului legist sau a oricăror persoane a căror prezență o consideră necesară.

Procesul-verbal de cercetare a locului faptei sau de reconstituire Modificări (1)

Art. 195. - Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Despre efectuarea cercetării locului faptei sau a reconstituirii se încheie un proces-verbal, care trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 199, următoarele: Modificări (1)

a) indicarea ordonanței sau a încheierii prin care s-a dispus măsura; Jurisprudență (1)

b) numele, prenumele persoanelor prezente și calitatea în care acestea participă;

c) numele și prenumele suspectului sau inculpatului, dacă este cazul;

d) descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective. În cazul reconstituirii se consemnează amănunțit și desfășurarea reconstituirii.

(2) În toate cazurile se pot face schițe, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări, care se anexează la procesul-verbal.

(3) Activitatea desfășurată și constatările expertului se consemnează în procesul-verbal. Reviste (1)

(4) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de către cel care îl încheie și de către persoanele care au participat la cercetare sau reconstituire. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze procesul-verbal, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității sau refuzului de a semna. Jurisprudență (3)

CAPITOLUL IX Fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane

Fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane

Art. 196. - Jurisprudență (1), Reviste (1), Referințe în cărți (3)

(1) Organele de urmărire penală pot dispune fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane cu privire la care există o suspiciune că au legătură cu fapta comisă sau că au fost prezente la locul faptei, chiar și în lipsa consimțământului acestora. Jurisprudență (2)

(2) Organul de urmărire penală poate autoriza să se dea publicității fotografia unei persoane, când această măsură este necesară pentru stabilirea identității persoanei sau în alte cazuri în care publicarea fotografiei prezintă importanță pentru buna desfășurare a urmăririi penale.

(3) Dacă este necesară identificarea amprentelor ce au fost găsite pe anumite obiecte sau a persoanelor care pot fi puse în legătură cu fapta ori locul comiterii faptei, organele de urmărire penală pot dispune luarea amprentelor persoanelor care se presupune că au intrat în contact cu acele obiecte, respectiv fotografierea acelora despre care se presupune că au avut legătură cu fapta comisă sau au fost prezente la locul faptei. Modificări (1), Jurisprudență (1)

CAPITOLUL X Mijloace materiale de probă

Obiectele ca mijloace de probă

Art. 197. - Referințe în cărți (2)

(1) Obiectele care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite, precum și orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului sunt mijloace materiale de probă. Jurisprudență (4), Reviste (3)

(2) Sunt corpuri delicte mijloacele materiale de probă care au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârșirea unei infracțiuni, precum și obiectele care sunt produsul infracțiunii. Jurisprudență (1), Reviste (1)

CAPITOLUL XI Înscrisurile Jurisprudență (1)

Mijloacele de probă scrise

Art. 198. - Jurisprudență (2), Reviste (1), Referințe în cărți (2)

(1) Înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă din conținutul lor rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului. Modificări (1), Jurisprudență (74), Reviste (1)

(2) Procesul-verbal ce cuprinde constatările personale ale organului de urmărire penală sau ale instanței de judecată este mijloc de probă. Modificări (1), Reviste (1)

Cuprinsul și forma procesului-verbal

Art. 199. - Jurisprudență (43), Reviste (1), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Procesul-verbal cuprinde: Jurisprudență (5)

a) numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie; Jurisprudență (2)

b) locul unde este încheiat; Jurisprudență (3)

c) data la care s-a încheiat procesul-verbal; Jurisprudență (3)

d) data și ora la care a început și s-a sfârșit activitatea consemnată în procesul- verbal; Jurisprudență (3)

e) numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor ce au fost prezente la întocmirea procesului-verbal, cu menționarea calității acestora;

f) descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate; Jurisprudență (1)

g) numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;

h) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.

(2) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care îl încheie, precum și de persoanele arătate la lit. e) și g). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității ori refuzului de a semna. Jurisprudență (3)

Comisia rogatorie

Art. 200. - Jurisprudență (16), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) Când un organ de urmărire penală sau instanța de judecată nu are posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la fața locului, să procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penală ori unei alte instanțe, care are posibilitatea să le efectueze. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(2) Punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviințarea de probatorii, precum și dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(3) Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanțe egale în grad. Jurisprudență (1)

(4) Ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să conțină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta și întrebările ce trebuie să i se pună.

(5) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată care efectuează comisia rogatorie poate pune și alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării. Jurisprudență (1)

(6) Când comisia rogatorie s-a dispus de instanța de judecată, părțile pot formula în fața acesteia întrebări, care vor fi transmise instanței ce urmează a efectua comisia rogatorie.

(7) Totodată, oricare dintre părți poate cere să fie citată la efectuarea comisiei rogatorii. Jurisprudență (1)

(8) Când inculpatul este arestat, instanța care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui avocat din oficiu, care îl va reprezenta, în absența avocatului ales. Jurisprudență (2)

Delegarea

Art. 201. - Jurisprudență (3), Reviste (1), Referințe în cărți (2)

(1) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune, în condițiile arătate la art. 200 alin. (1) și (2), efectuarea unui act de procedură și prin delegare. Delegarea poate fi dată numai unui organ sau unei instanțe de judecată ierarhic inferioare. Jurisprudență (4), Modele (1)

(2) Dispozițiile privitoare la comisia rogatorie se aplică în mod corespunzător și în caz de delegare. Jurisprudență (1)

TITLUL V Măsurile preventive și alte măsuri procesuale Jurisprudență (11)

CAPITOLUL I Măsurile preventive Referințe (1), Jurisprudență (1), Reviste (1)

SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale

Scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive

Art. 202. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (53), Reviste (8), Modele (7), Comentarii expert (1), Referințe în cărți (6)

(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Acțiuni respinse (4), Jurisprudență (68), Reviste (13), Modele (5)

(2) Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. Jurisprudență (7), Reviste (1)

(3) Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (31), Reviste (4), Modele (3)

(4) Măsurile preventive sunt: Jurisprudență (519), Reviste (2)

a) reținerea; Jurisprudență (12), Reviste (3), Modele (2)

b) controlul judiciar; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (13), Reviste (3), Modele (1)

c) controlul judiciar pe cauțiune; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2)

d) arestul la domiciliu; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (11), Reviste (2)

e) arestarea preventivă. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (63), Reviste (3), Modele (1)

Organul judiciar competent și actul prin care se dispune asupra măsurilor preventive

Art. 203. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (2), Reviste (1), Referințe în cărți (3)

(1) Măsura preventivă prevăzută la 202 alin. (4) lit. a) poate fi luată față de suspect sau inculpat de către organul de cercetare penală sau de către procuror, numai în cursul urmăririi penale. Jurisprudență (4), Reviste (3), Modele (2)

(2) Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) și c) pot fi luate față de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către procuror, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecății, de către instanța de judecată. Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Reviste (1)

(3) Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. d) și e) pot fi luate față de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi și libertăți, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecății, de către instanța de judecată. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (12), Reviste (4)

(4) Organul de cercetare penală și procurorul dispun asupra măsurilor preventive prin ordonanță motivată. Modele (1)

(5) În cursul urmăririi penale și al procedurii de cameră preliminară, judecătorul de drepturi și libertăți sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra cererilor, propunerilor, plângerilor și contestațiilor privitoare la măsurile preventive în camera de consiliu, prin încheiere motivată. Modificări (1), Acțiuni admise (1), Jurisprudență (4), Reviste (3), Modele (6)

(6) În cursul judecății, instanța de judecată se pronunță asupra măsurilor preventive prin încheiere motivată. Jurisprudență (4)

(7) Încheierile pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată se comunică inculpatului și procurorului care au lipsit de la pronunțare.

Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale

Art. 204. - Puneri în aplicare (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (7), Reviste (4), Modele (1), Comentarii expert (4), Referințe în cărți (4)

(1) Împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Reviste (1)

(2) Încheierile prin care judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție dispune asupra măsurilor preventive pot fi contestate la judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Modificări (1)

(3) Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare. Jurisprudență (4)

(4) Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare. Jurisprudență (1)

(5) Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Jurisprudență (1)

(6) În vederea soluționării contestației, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară îl citează pe inculpat. Modificări (1)

(7) Soluționarea contestației se face în prezența inculpatului, în afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului. Modificări (1)

(8) În toate cazurile, este obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpat de către un avocat, ales sau numit din oficiu.

(9) Participarea procurorului este obligatorie. Jurisprudență (7)

(10) În cazul admiterii contestației formulate de procuror și dispunerii arestării preventive a inculpatului, dispozițiile art. 226 se aplică în mod corespunzător. În cazul admiterii contestației formulate de procuror și dispunerii prelungirii arestării preventive a inculpatului, dispozițiile art. 236 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător. Jurisprudență (1)

(11) Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară poate dispune luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) sau majorarea cuantumului cauțiunii. Modificări (1), Jurisprudență (1)

(12) În cazul admiterii contestației formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară dispune, în condițiile prevăzute de lege, respingerea propunerii de luare sau de prelungire a măsurii preventive ori, după caz, înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai ușoară și, după caz, punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Modificări (1), Jurisprudență (1)

(13) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației. Jurisprudență (4)

(14) Dacă încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță nu este atacată cu contestație, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de contestație. Reviste (1)

Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare

Art. 205. - Jurisprudență (12), Reviste (5), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară dispune asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Modificări (1), Jurisprudență (19), Reviste (1)

(2) Încheierile prin care judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție dispune asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Modificări (1)

(3) Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4)

(4) Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare.

(5) Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(6) În vederea soluționării contestației, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară îl citează pe inculpat. Modificări (1)

(7) Soluționarea contestației se face în prezența inculpatului, în afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului. Modificări (1), Jurisprudență (65)

(8) În toate cazurile, este obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpat de către un avocat, ales sau numit din oficiu. Jurisprudență (64)

(9) Participarea procurorului este obligatorie. Jurisprudență (7)

(10) Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară poate dispune luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) sau majorarea cuantumului cauțiunii. Modificări (1), Reviste (1)

Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecății

Art. 206. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (37), Reviste (3), Referințe în cărți (2)

(1) Împotriva încheierilor prin care instanța dispune asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Modificări (1), Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (118), Modele (1)

(2) Încheierile prin care Înalta Curte de Casație și Justiție dispune asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Modificări (1)

(3) Contestația se soluționează în ședință publică, cu participarea procurorului și cu citarea inculpatului. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

(4) Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare. Jurisprudență (4)

(5) Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare. Jurisprudență (5)

(6) Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior.

(7) Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, instanța ierarhic superioară poate dispune luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) sau majorarea cuantumului cauțiunii. Modificări (1)

Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară

Art. 207. - Acțiuni respinse (2), Referințe (1), Jurisprudență (39), Reviste (6), Modele (1), Referințe în cărți (4)

(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia. Acțiuni respinse (9), Jurisprudență (110), Reviste (3)

(2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (117), Reviste (2)

(3) Dispozițiile art. 235 alin. (4) - (6) se aplică în mod corespunzător. Jurisprudență (3)

(4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (934), Reviste (1)

(5) Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Jurisprudență (93), Reviste (2)

(6) În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu. Dispozițiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător. Modificări (1), Jurisprudență (410), Reviste (2)

Verificarea măsurilor preventive în cursul judecății

Art. 208. - Referințe (1), Jurisprudență (42), Reviste (5), Modele (6), Referințe în cărți (2)

(1) Judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanței de judecată cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive. Jurisprudență (2), Reviste (2)

(2) Instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. Jurisprudență (30), Reviste (2), Modele (4)

(3) Dispozițiile art. 207 alin. (3) - (5) se aplică în mod corespunzător. Jurisprudență (13)

(4) În tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat. Modificări (1), Jurisprudență (436), Reviste (2), Modele (4)

SECȚIUNEA a 2-a Reținerea

Reținerea

Art. 209. - Jurisprudență (1), Modele (3), Referințe în cărți (3)

(1) Organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reținerea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 202. Jurisprudență (10), Reviste (1)

(2) Persoanei reținute i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, infracțiunea de care este suspectat și motivele reținerii. Reviste (1)

(3) Reținerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore. În durata reținerii nu se include timpul strict necesar conducerii suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar, conform legii. Jurisprudență (11)

(4) Dacă suspectul sau inculpatul a fost adus în fața organului de cercetare penală și procurorului pentru a fi audiat, în baza unui mandat de aducere legal emis, în termenul prevăzut la alin. (3) nu se include perioada cât inculpatul s-a aflat sub puterea acelui mandat. Modificări (1), Reviste (1)

(5) Măsura reținerii poate fi luată numai după audierea suspectului sau inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu. Jurisprudență (438), Reviste (2)

(6) Înainte de audiere, organul de cercetare penală ori procurorul este obligat să aducă la cunoștința suspectului sau inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori numit din oficiu și dreptul de a nu face nicio declarație, cu excepția furnizării de informații referitoare la identitatea sa, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. Jurisprudență (46), Reviste (3)

(7) Suspectul sau inculpatul reținut are dreptul de a-și încunoștința personal avocatul ales sau de a solicita organului de cercetare penală ori procurorului să îl încunoștințeze pe acesta. Modul de realizare a încunoștințării se consemnează într-un proces-verbal. Persoanei reținute nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunoștințarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul-verbal. Modificări (1), Reviste (2)

(8) Avocatul ales are obligația de a se prezenta la sediul organului judiciar în termen de cel mult două ore de la încunoștințare. În caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penală sau procurorul numește un avocat din oficiu.

(9) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea. Reviste (1)

(10) Reținerea se dispune de organul de cercetare penală sau de procuror prin ordonanță, care va cuprinde motivele care au determinat luarea măsurii, ziua și ora la care reținerea începe, precum și ziua și ora la care reținerea se sfârșește.

(11) Suspectului sau inculpatului reținut i se înmânează un exemplar al ordonanței prevăzute la alin. (10).

(12) Pe perioada reținerii suspectului sau inculpatului, organul de cercetare penală sau procurorul care a dispus măsura are dreptul de a proceda la fotografierea și luarea amprentelor acestuia.

(13) Dacă reținerea a fost dispusă de organul de cercetare penală, acesta are obligația de a-l informa pe procuror cu privire la luarea măsurii preventive, de îndată și prin orice mijloace. Jurisprudență (9)

(14) Împotriva ordonanței organului de cercetare penală prin care s-a luat măsura reținerii suspectul sau inculpatul poate face plângere la procurorul care supraveghează urmărirea penală, înainte de expirarea duratei acesteia. Procurorul se pronunță de îndată, prin ordonanță. În cazul când constată că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a măsurii reținerii, procurorul dispune revocarea ei și punerea de îndată în libertate a celui reținut.

(15) Împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura reținerii suspectul sau inculpatul poate face plângere, înainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior. Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior se pronunță de îndată, prin ordonanță. În cazul când constată că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a măsurii reținerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

(16) Procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii acestuia. Acțiuni respinse (5), Reviste (2)

Încunoștințarea despre reținere

Art. 210. - Referințe în cărți (1)

(1) Imediat după reținere, persoana reținută are dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita organului judiciar care a dispus măsura să încunoștințeze un membru al familiei sale ori o altă persoană desemnată de aceasta despre luarea măsurii reținerii și despre locul unde este reținută. Jurisprudență (7), Reviste (1)

(2) Dacă persoana reținută nu este cetățean român, aceasta are și dreptul de a încunoștința sau de a solicita încunoștințarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui cetățean este sau, după caz, a unei organizații internaționale umanitare, dacă nu dorește să beneficieze de asistența autorităților din țara sa de origine, ori a reprezentanței organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se află sub protecția unei astfel de organizații. Modificări (1), Jurisprudență (4), Reviste (1), Modele (3)

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul schimbării ulterioare a locului de reținere.

(4) Organul judiciar care a dispus măsura reținerii are obligația de a aduce la cunoștința celui reținut, în scris și în limba pe care o înțelege, dispozițiile alin. (1) - (3) și de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunoștințarea.

(5) Persoanei reținute nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunoștințarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul- verbal.

(6) În mod excepțional, pentru motive temeinice ce vor fi prevăzute în procesul- verbal întocmit potrivit alin. (4), încunoștințarea poate fi întârziată cel mult 4 ore, dacă această întârziere este determinată de nevoile excepționale ale urmăririi penale în cauza respectivă, ce vor fi prevăzute în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (4). Modificări (1)

SECȚIUNEA a 3-a Controlul judiciar

Condiții generale

Art. 211. - Acțiuni respinse (1), Referințe (2), Jurisprudență (24), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (4)

(1) În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1). Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4)

(2) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1). Jurisprudență (2), Reviste (2), Modele (1)

Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror Modificări (1)

Art. 212. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Referințe (3), Jurisprudență (1), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) În mod excepțional, ținând seama de nevoile urgente ale urmăririi penale, procurorul poate dispune în mod provizoriu, prin ordonanță, luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, pentru cel mult 5 zile. Jurisprudență (2), Reviste (1)

(2) Cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1), procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul, în vederea confirmării măsurii dispuse, înaintând judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform alin. (2) fixează termen de soluționare în camera de consiliu și dispune citarea inculpatului. Jurisprudență (2), Reviste (3)

(4) Neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi și libertăți să dispună asupra măsurii luate de procuror. Modele (1)

(5) Judecătorul de drepturi și libertăți îl ascultă pe inculpat atunci când acesta este prezent.

(6) Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii.

(7) Judecătorul de drepturi și libertăți dispune, prin încheiere, mai înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1), asupra legalității și temeiniciei ordonanței procurorului.

(8) Judecătorul de drepturi și libertăți poate confirma măsura luată de procuror sau poate revoca măsura, dacă au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a acesteia.

(9) În cazul în care măsura este confirmată, judecătorul de drepturi și libertăți dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat și poate menține sau modifica obligațiile impuse acestuia.

(10) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii.

Luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de drepturi și libertăți Modificări (1)

Art. 213. - Modificări (1), Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (2), Referințe (2), Jurisprudență (6), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, la propunerea motivată a procurorului, luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Reviste (1)

(2) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți propunerea prevăzută la alin. (1) împreună cu dosarul cauzei.

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform alin. (1) soluționează propunerea în camera de consiliu în termen de 48 de ore de la înregistrare, cu citarea inculpatului. Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (1)

(4) Dispozițiile art. 212 alin. (4) - (6) se aplică în mod corespunzător.

(5) Judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge propunerea procurorului, prin încheiere motivată.

(6) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestației. Acțiuni respinse (1), Reviste (1)

(7) Judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune, prin aceeași încheiere, luarea măsurii controlului judiciar, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege în cazul în care respinge propunerea de arestare preventivă, de arest la domiciliu sau de luare a măsurii controlului judiciar pe cauțiune a inculpatului.

Luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată

Art. 214. - Acțiuni respinse (1), Referințe (3), Jurisprudență (3), Reviste (2), Modele (2), Referințe în cărți (2)

(1) Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată în fața căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu. Jurisprudență (2)

(2) Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată sesizat potrivit alin. (1) dispune citarea inculpatului. Ascultarea inculpatului este obligatorie dacă acesta se prezintă la termenul fixat. Reviste (1)

(3) Prezența avocatului inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii. Modele (2)

Conținutul controlului judiciar

Art. 215. - Acțiuni respinse (1), Referințe (2), Jurisprudență (13), Reviste (4), Modele (2), Referințe în cărți (4)

(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: Jurisprudență (25), Reviste (5), Modele (4)

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; Jurisprudență (26)

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; Jurisprudență (8), Reviste (1)

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (14)

(2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații: Jurisprudență (44), Reviste (6), Modele (4)

a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia; Jurisprudență (25), Reviste (2)

b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta; Jurisprudență (1), Reviste (1)

c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; Jurisprudență (1), Reviste (1)

d) să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice, direct sau indirect, pe orice cale; Modificări (1), Jurisprudență (3), Reviste (1), Modele (2)

e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta; Acțiuni respinse (5), Jurisprudență (9), Reviste (1), Comentarii expert (1)

f) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență; Jurisprudență (1), Reviste (1)

g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării; Reviste (1), Modele (2)

h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; Acțiuni respinse (1), Reviste (1)

i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;

j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme; Jurisprudență (20)

k) să nu emită cecuri. Reviste (1), Modele (2)

(3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurii controlului judiciar sunt prevăzute în mod expres obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata acestuia și i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Jurisprudență (30), Reviste (2), Modele (2)

(4) Supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către instituția, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus măsura, în condițiile legii. Jurisprudență (3)

(5) Dacă, în cadrul obligației prevăzute la alin. (2) lit. a), s-a impus inculpatului interdicția de a părăsi țara sau o anumită localitate, câte o copie de pe ordonanța procurorului ori, după caz, a încheierii judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată se comunică, în ziua emiterii ordonanței sau a pronunțării încheierii, inculpatului, unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește și are interdicția de a se afla acesta, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligației care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei. Modificări (2), Acțiuni admise (1), Jurisprudență (2), Reviste (1), Modele (13)

(6) Instituția, organul sau autoritatea prevăzute la alin. (4) verifică periodic respectarea obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății.

(7) În cazul în care pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. Dispozițiile art. 212 alin. (3) - (6) se aplică în mod corespunzător. Modificări (1), Acțiuni respinse (2), Referințe (1), Jurisprudență (11)

(8) Procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanță, impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta. Modificări (2), Acțiuni respinse (4), Referințe (1), Jurisprudență (4), Reviste (2), Modele (5)

(9) Dispozițiile alin. (8) se aplică în mod corespunzător și în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății, când judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu. Modificări (2), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3), Reviste (1), Modele (5)

(10) În cazul prevăzut la alin. (8), judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen de soluționare în camera de consiliu în termen de 5 zile de la înregistrarea propunerii sau a cererii, comunicând procurorului și inculpatului termenul fixat.

(11) Procurorul înaintează dosarul cauzei judecătorului de drepturi și libertăți în termen de cel mult 24 de ore de la solicitarea acestuia.

(12) Propunerea procurorului se comunică inculpatului, iar cererea inculpatului se comunică procurorului.

(13) Judecătorul de drepturi și libertăți soluționează propunerea sau cererea în lipsa inculpatului și a procurorului. Inculpatul și procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecătorului de drepturi și libertăți cu cel puțin 24 de ore înainte de expirarea termenului stabilit pentru soluționarea propunerii sau a cererii.

(14) Dacă, în cursul urmăririi penale, s-a impus inculpatului obligația prevăzută la alin. (2) lit. a), judecătorul de drepturi și libertăți care a luat măsura verifică din oficiu, prin încheiere, la fiecare 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat stabilirea acestei obligații, dispunând, după caz, înlocuirea ori încetarea ei.

(15) În cazul prevăzut în alin. (14), judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță în camera de consiliu, prin încheiere, în lipsa inculpatului și a procurorului. Inculpatul și procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecătorului de drepturi și libertăți cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea termenului de verificare stabilit și comunicat de acesta.

SECȚIUNEA a 4-a Controlul judiciar pe cauțiune

Condiții generale

Art. 216. - Referințe (2), Jurisprudență (2), Reviste (3), Modele (2), Referințe în cărți (2)

(1) În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de inculpat, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 223 alin. (1) și (2), luarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cauțiune a cărei valoare este stabilită de către organul judiciar. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (1)

(2) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1). Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Modele (1)

(3) Dispozițiile art. 212-215 se aplică în mod corespunzător. Modificări (2), Reviste (1), Modele (1)

Conținutul cauțiunii Modificări (1)

Art. 217. - Modificări (1), Referințe (2), Jurisprudență (4), Reviste (5), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Consemnarea cauțiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea unei sume de bani determinate, la dispoziția organului judiciar, ori prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiași organ judiciar.

(2) Valoarea cauțiunii este de cel puțin 1.000 lei și se determină în raport cu gravitatea acuzației aduse inculpatului, situația materială și obligațiile legale ale acestuia.

(3) Pe perioada măsurii, inculpatul trebuie să respecte obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și i se poate impune respectarea uneia ori mai multora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (2). Dispozițiile art. 215 alin. (3) - (13) se aplică în mod corespunzător. Modele (12)

(4) Cauțiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal și respectarea de către acesta a obligațiilor prevăzute la alin. (3). Jurisprudență (1)

(5) Instanța de judecată dispune prin hotărâre confiscarea cauțiunii, dacă măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, pentru motivele prevăzute la alin. (12).

(6) În celelalte cazuri, instanța de judecată, prin hotărâre, dispune restituirea cauțiunii. Jurisprudență (1)

(7) Dispozițiile alin. (5) și (6) se aplică în măsura în care nu s-a dispus plata din cauțiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Modele (3)

(8) Cauțiunea se restituie sau se confiscă, după caz, la sesizarea procurorului ori la cererea inculpatului, de către judecătorul de drepturi și libertăți, dacă procurorul pronunță o soluție de netrimitere în judecată. Dispozițiile alin. (5)-(7) se aplică în mod corespunzător.

(9) Soluționarea cererii sau a sesizării se face în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a inculpatului.

(10) Împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți inculpatul și procurorul pot formula contestație la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța superioară, în termen de 48 de ore de la comunicare.

(11) Contestația se soluționează în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a inculpatului, cărora li se comunică data stabilită pentru soluționarea contestației, precum și dreptul de a depune concluzii scrise până la acea dată.

(12) În cazul în care pe durata măsurii controlului judiciar pe cauțiune inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea motivată a procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. Modele (1)

SECȚIUNEA a 5-a Arestul la domiciliu

Condițiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu

Art. 218. - Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (14), Reviste (7), Modele (5), Referințe în cărți (3)

(1) Arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 și luarea acestei măsuri este necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1). Jurisprudență (2), Reviste (2), Modele (1)

(2) Aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se face ținându-se seama de gradul de pericol al infracțiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta, situația familială și alte împrejurări privind persoana față de care se ia măsura. Jurisprudență (1), Reviste (1), Modele (1)

(3) Măsura nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul față de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie și cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infracțiunea de evadare. Jurisprudență (2), Reviste (3)

Luarea măsurii arestului la domiciliu de către judecătorul de drepturi și libertăți

Art. 219. - Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (3), Modele (2), Referințe în cărți (2)

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, la propunerea motivată a procurorului, arestul la domiciliu al inculpatului. Jurisprudență (2), Reviste (1), Modele (1)

(2) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți propunerea prevăzută la alin. (1) împreună cu dosarul cauzei. Modele (1)

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți, sesizat conform alin. (1), fixează termen de soluționare în camera de consiliu în termen de 24 de ore de la înregistrarea propunerii și dispune citarea inculpatului. Jurisprudență (1)

(4) Neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi și libertăți să soluționeze propunerea înaintată de procuror. Modele (2)

(5) Judecătorul de drepturi și libertăți îl audiază pe inculpat atunci când acesta este prezent. Reviste (2)

(6) Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii. Modele (1)

(7) Judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată. Jurisprudență (50), Modele (1)

(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestației. Jurisprudență (4), Reviste (1)

(9) Judecătorul de drepturi și libertăți care respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului poate dispune, prin aceeași încheiere, luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) și c), dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Modificări (1), Jurisprudență (1), Reviste (1)

Luarea măsurii arestului la domiciliu de către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată

Art. 220. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată în fața căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu. Acțiuni admise (1), Jurisprudență (1), Reviste (2), Modele (1), Comentarii expert (1)

(2) Judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, sesizați conform alin. (1), dispune citarea inculpatului. Audierea inculpatului este obligatorie dacă acesta se prezintă la termenul fixat. Modificări (1), Reviste (1), Modele (1)

(3) Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii.

Conținutul măsurii arestului la domiciliu

Art. 221. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4), Reviste (3), Modele (3), Referințe în cărți (4)

(1) Măsura arestului la domiciliu constă în obligația impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuiește, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta. Jurisprudență (7), Reviste (3), Modele (1)

(2) Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații: Jurisprudență (7), Modele (1)

a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; Jurisprudență (2)

b) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alți participanți la comiterea infracțiunii, cu martorii ori experții, precum și cu orice alte persoane care nu locuiesc în mod obișnuit împreună cu el sau nu se află în îngrijirea sa. Modificări (1), Jurisprudență (1)

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere. Modele (1)

(4) În cuprinsul încheierii prin care se dispune măsura sunt prevăzute în mod expres obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte și i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Jurisprudență (28), Reviste (4), Modele (1)

(5) Pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul prevăzut la alin. (1) pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea acestora. Jurisprudență (2), Reviste (1)

(6) La cererea scrisă și motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori la alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precum și în alte situații temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului. Jurisprudență (8), Reviste (4), Modele (2)

(7) În cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, informând imediat despre aceasta instituția, organul sau autoritatea desemnate cu supravegherea sa și organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în fața căruia se află cauza. Modificări (1), Jurisprudență (3), Reviste (1)

(8) Copia încheierii judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată prin care s-a luat măsura arestului la domiciliu se comunică, de îndată, inculpatului și instituției, organului sau autorității desemnate cu supravegherea sa, organului de poliție în a cărei circumscripție locuiește acesta, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și organelor de frontieră. Jurisprudență (1), Reviste (1), Modele (4)

(9) Instituția, organul sau autoritatea desemnate de organul judiciar care a dispus arestul la domiciliu verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății.

(10) Pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligațiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de poliție poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura, fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta. Referințe (1)

(11) În cazul în care inculpatul încalcă cu rea-credință măsura arestului la domiciliu sau obligațiile care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. Jurisprudență (1), Reviste (4), Modele (2)

Durata arestului la domiciliu Modificări (1)

Art. 222. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (455), Reviste (7), Modele (4), Referințe în cărți (2)

(1) În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.

(2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile. Jurisprudență (18), Modele (2)

(3) În cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Jurisprudență (4)

(4) Judecătorul de drepturi și libertăți este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoțită de dosarul cauzei, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia. Acțiuni respinse (1), Reviste (1), Modele (2)

(5) Judecătorul de drepturi și libertăți, sesizat potrivit alin. (4), fixează termen de soluționare a propunerii procurorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu și dispune citarea inculpatului.

(6) Participarea procurorului este obligatorie. Jurisprudență (7)

(7) Judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată. Jurisprudență (49)

(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestației. Jurisprudență (4)

(9) Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile. Jurisprudență (1)

(10) Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale. Modificări (1), Jurisprudență (1), Reviste (4)

SECȚIUNEA a 6-a Arestarea preventivă Jurisprudență (1)

Condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive

Art. 223. - Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (725), Reviste (8), Modele (8), Referințe în cărți (5)

(1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații: Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (105), Reviste (9), Modele (2)

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte; Jurisprudență (280), Reviste (2)

b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament; Jurisprudență (272)

c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta; Jurisprudență (96)

d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (234), Reviste (2)

(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Modificări (2), Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (6), Jurisprudență (91), Reviste (13), Modele (2)

Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale Jurisprudență (1)

Art. 224. - Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (233), Reviste (1), Modele (2), Referințe în cărți (2)

(1) Procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, cu indicarea temeiului de drept. Jurisprudență (31), Reviste (3)

(2) Propunerea prevăzută la alin. (1), împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Jurisprudență (5), Reviste (1)

Soluționarea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale

Art. 225. - Acțiuni respinse (2), Reviste (1), Referințe în cărți (4)

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform art. 224 alin. (2) stabilește termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă, fixând data și ora la care soluționarea va avea loc.

(2) În cazul inculpatului aflat în stare de reținere, termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă trebuie fixat înainte de expirarea duratei reținerii. Ziua și ora se comunică procurorului, care are obligația de a asigura prezența inculpatului în fața judecătorului de drepturi și libertăți. De asemenea, ziua și ora se aduc la cunoștința avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune la dispoziție dosarul cauzei pentru studiu. Jurisprudență (4), Reviste (2)

(3) Inculpatul aflat în stare de libertate se citează pentru termenul fixat. Termenul se aduce la cunoștința procurorului și avocatului inculpatului, acestuia din urmă acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Jurisprudență (1)

(4) Soluționarea propunerii de arestare preventivă se face numai în prezența inculpatului, în afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu se prezintă sau nu poate fi adus în fața judecătorului. Jurisprudență (10), Reviste (1)

(5) În toate cazurile, este obligatorie asistența juridică a inculpatului de către un avocat, ales sau numit din oficiu. Reviste (1)

(6) Participarea procurorului este obligatorie. Jurisprudență (7), Reviste (1)

(7) Judecătorul de drepturi și libertăți îl audiază pe inculpatul prezent despre fapta de care este acuzat și despre motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă formulată de procuror. Jurisprudență (1), Reviste (5)

(8) Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți îi aduce la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. Jurisprudență (2), Reviste (2)

Admiterea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale

Art. 226. - Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (13), Reviste (2), Modele (2), Referințe în cărți (1)

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului și dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată. Jurisprudență (52), Reviste (2)

(2) Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă pentru cel mult 30 de zile. Durata reținerii nu se deduce din durata arestării preventive. Jurisprudență (59)

(3) După luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă.

Respingerea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale

Art. 227. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Reviste (1), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reținut. Jurisprudență (53), Modele (1)

(2) Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune aplicarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d). Jurisprudență (9), Modele (1)

Încunoștințarea despre arestarea preventivă și locul de deținere a inculpatului arestat preventiv Modificări (1)

Art. 228. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) Imediat după luarea măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic superioară, care a dispus măsura, încunoștințează despre aceasta un membru al familiei inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta. Dispozițiile art. 210 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Efectuarea încunoștințării se consemnează într-un proces-verbal. Modele (5)

(2) Îndată după introducerea sa într-un loc de deținere, inculpatul are dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita administrației locului respectiv să încunoștințeze persoanele prevăzute la alin. (1) despre locul unde este deținut.

(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul schimbării ulterioare a locului de deținere, imediat după producerea schimbării.

(4) Administrația locului de deținere are obligația de a aduce la cunoștința inculpatului arestat preventiv dispozițiile alin. (2) și (3), precum și de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunoștințarea. Jurisprudență (2)

(5) Inculpatului arestat preventiv nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunoștințarea decât pentru motive temeinice, care se consemnează în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (4).

Luarea măsurilor de ocrotire în caz de arestare preventivă în cursul urmăririi penale

Art. 229. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (11), Reviste (1), Modele (3), Referințe în cărți (1)

(1) Când măsura arestării preventive a fost luată față de un inculpat în a cărui ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicție, o persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, autoritatea competentă este încunoștințată, de îndată, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire pentru persoana respectivă. Jurisprudență (2)

(2) Obligația de încunoștințare revine judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic superioară, care a luat măsura arestării preventive, modul de îndeplinire a acestei obligații fiind consemnat într-un proces- verbal. Jurisprudență (2), Modele (1)

Mandatul de arestare preventivă

Art. 230. - Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (74), Reviste (1), Modele (2), Referințe în cărți (3)

(1) În baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau, după caz, de la instanța ierarhic superioară emite de îndată mandatul de arestare preventivă. Jurisprudență (5)

(2) Dacă, prin aceeași încheiere, s-a dispus arestarea preventivă a mai multor inculpați, se emite câte un mandat pentru fiecare dintre ei.

(3) În mandatul de arestare preventivă se arată: Jurisprudență (10)

a) instanța din care face parte judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii arestării preventive;

b) data emiterii mandatului; Jurisprudență (1)

c) numele, prenumele și calitatea judecătorului de drepturi și libertăți care a emis mandatul;

d) datele de identitate ale inculpatului;

e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cu menționarea datei la care încetează; Jurisprudență (1)

f) arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei și locului comiterii acesteia, încadrarea juridică, infracțiunea și pedeapsa prevăzută de lege;

g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă;

h) ordinul de a fi arestat inculpatul;

i) indicarea locului unde va fi deținut inculpatul arestat preventiv;

j) semnătura judecătorului de drepturi și libertăți;

k) semnătura inculpatului prezent. În cazul în care acesta refuză să semneze, se va face mențiune corespunzătoare în mandat.

(4) Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate și organului de poliție. Jurisprudență (15)

(5) Dacă persoana vătămată a solicitat înștiințarea sa cu privire la eliberarea în orice mod a persoanei arestate, judecătorul care a emis mandatul consemnează aceasta într-un proces-verbal, pe care îl predă organului de poliție. Modificări (1), Modele (1)

(6) Organul de poliție predă exemplarul original al mandatului de arestare preventivă și procesul-verbal prevăzut la alin. (5) administrației locului de deținere.

Executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului Modificări (1)

Art. 231. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliție, în vederea executării. Modele (1)

(2) Organul de poliție procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al acestuia, după care o conduce în cel mult 24 de ore la judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori completul la care se află spre soluționare dosarul cauzei. Jurisprudență (2)

(3) În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că persoana din mandat se află în domiciliul sau reședința respectivă.

(4) În cazul în care arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în lipsă din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecătorului de drepturi și libertăți care a luat măsura ori, după caz, judecătorului de cameră preliminară sau completului la care se află spre soluționare dosarul cauzei.

(5) Judecătorul de drepturi și libertăți procedează la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) și (8), în prezența avocatului acestuia, și, evaluând declarația inculpatului în contextul probelor administrate și al motivelor avute în vedere la luarea măsurii, dispune prin încheiere, după audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestării preventive și a executării mandatului ori, după caz, în condițiile prevăzute de lege, revocarea arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

Negăsirea persoanei prevăzute în mandatul de arestare preventivă

Art. 232. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

Când persoana menționată în mandatul de arestare preventivă nu a fost găsită, organul de poliție însărcinat cu executarea mandatului încheie un proces- verbal prin care constată aceasta și înștiințează judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive, precum și organele competente pentru darea în urmărire și în consemn la punctele de trecere a frontierei.

Durata arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale

Art. 233. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) În cursul urmăririi penale, durata arestării preventive a inculpatului nu poate depăși 30 de zile, în afară de cazul când este prelungită în condițiile legii. Jurisprudență (17)

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data punerii în executare a măsurii față de inculpatul arestat preventiv. Jurisprudență (18)

(3) Când o cauză este trecută pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de urmărire la altul, arestarea preventivă dispusă sau prelungită anterior rămâne valabilă. Durata arestării preventive se calculează potrivit dispozițiilor alin. (1) și (2). Jurisprudență (7)

Prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale

Art. 234. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (344), Reviste (1), Modele (3), Referințe în cărți (3)

(1) Arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (150)

(2) Prelungirea arestării preventive se poate dispune numai la propunerea motivată a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (9)

(3) În cazul prevăzut la alin. (1), prelungirea arestării preventive poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4)

(4) Dacă arestarea preventivă a fost dispusă inițial de către un judecător de drepturi și libertăți de la o instanță inferioară celei căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, prelungirea acestei măsuri se poate dispune numai de un judecător de drepturi și libertăți de la instanța competentă în momentul soluționării propunerii de prelungire sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

(5) Când, în aceeași cauză, se găsesc mai mulți inculpați arestați pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul poate sesiza judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de prelungire a arestării preventive pentru toți inculpații.

Procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale

Art. 235. - Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (176), Modele (1), Referințe în cărți (4)

(1) Propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive. Acțiuni admise (2), Jurisprudență (22), Reviste (9), Comentarii expert (1)

(2) Judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea măsurii. Ziua și ora stabilite se comunică procurorului, care are obligația de a asigura prezența în fața judecătorului de drepturi și libertăți a inculpatului arestat preventiv. Avocatul inculpatului este încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Reviste (1)

(3) Inculpatul este ascultat de judecătorul de drepturi și libertăți asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază propunerea de prelungire a arestării preventive, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Modificări (1), Reviste (2)

(4) În cazul în care inculpatul arestat preventiv se află internat în spital și din cauza stării sănătății nu poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți sau când, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezența avocatului acestuia, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. Modificări (1), Jurisprudență (22)

(5) Participarea procurorului este obligatorie. Jurisprudență (7)

(6) Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia. Jurisprudență (3)

Admiterea propunerii de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale

Art. 236. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului și dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului, prin încheiere motivată. Jurisprudență (18)

(2) Prelungirea arestării preventive a inculpatului se poate dispune pentru o durată de cel mult 30 de zile. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (27)

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți poate acorda în cursul urmăririi penale și alte prelungiri, fiecare neputând depăși 30 de zile. Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (14)

(4) Durata totală a arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de 180 de zile. Jurisprudență (15), Reviste (1)

Respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale

Art. 237. - Acțiuni respinse (1), Reviste (1), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru prelungirea arestării preventive a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului la expirarea duratei acesteia, dacă nu este arestat în altă cauză.

(2) Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune înlocuirea arestării preventive cu una dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d).

Arestarea preventivă a inculpatului în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății

Art. 238. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4), Reviste (3), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, din oficiu ori la propunerea motivată a procurorului, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, pentru aceleași temeiuri și în aceleași condiții ca și arestarea preventivă dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale. Dispozițiile art. 225, 226 și 228-232 se aplică în mod corespunzător. Modificări (1), Acțiuni admise (1), Jurisprudență (8), Reviste (3)

(2) În cursul judecății, măsura prevăzută la alin. (1) se poate dispune de către instanța de judecată, în compunerea prevăzută de lege. Modificări (1)

(3) Față de inculpatul care a mai fost anterior arestat preventiv în aceeași cauză, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecății, se poate dispune din nou această măsură numai dacă au intervenit temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate. Jurisprudență (3), Reviste (2)

Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță

Art. 239. - Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (1), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) În cursul judecății în primă instanță, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani. Reviste (3)

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul când inculpatul se află în stare de arest preventiv, sau de la data punerii în executare a măsurii după sesizarea instanței de judecată, când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară, în cursul judecății sau în lipsă. Modificări (1), Acțiuni respinse (2), Reviste (1)

(3) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), instanța de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condițiile legii.

Tratamentul medical sub pază permanentă

Art. 240. - Jurisprudență (3), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanței de judecată, în cursul judecății. Modificări (1)

(2) Timpul în care inculpatul este internat sub pază permanentă, conform alin. (1), intră în durata arestării preventive.

SECȚIUNEA a 7-a Încetarea de drept, revocarea și înlocuirea măsurilor preventive

Încetarea de drept a măsurilor preventive

Art. 241. - Jurisprudență (57), Reviste (3), Modele (1), Referințe în cărți (3)

(1) Măsurile preventive încetează de drept: Jurisprudență (12)

a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare; Modificări (1), Jurisprudență (58)

b) în cazurile în care procurorul dispune o soluție de netrimitere în judecată ori instanța de judecată pronunță o hotărâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, chiar nedefinitivă; Modificări (1), Jurisprudență (40), Modele (6)

c) la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului; Jurisprudență (2), Reviste (1)

d) când s-a împlinit durata maximă a arestării preventive în cursul urmăririi penale, potrivit art. 236 alin. (4), sau al judecății în primă instanță, potrivit art. 239 alin. (1); Modificări (1), Jurisprudență (2)

e) când au expirat termenele prevăzute de lege, fără ca judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată să fi dispus menținerea arestării preventive în acest termen;

f) în apel, dacă s-a împlinit durata pedepsei pronunțate în hotărârea de condamnare;

g) în alte cazuri anume prevăzute de lege.

(2) Organul judiciar care a dispus această măsură sau, după caz, procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată în fața căreia se află cauza constată, prin ordonanță sau încheiere, din oficiu, la cerere sau la sesizarea administrației locului de deținere, încetarea de drept a măsurii preventive, dispunând, în cazul celui reținut sau arestat preventiv, punerea de îndată în libertate, dacă nu este reținut ori arestat în altă cauză. Jurisprudență (14), Modele (1)

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată se pronunță, prin încheiere motivată, asupra încetării de drept a măsurii preventive chiar și în lipsa inculpatului. Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii. Reviste (1)

(4) Persoanei față de care s-a dispus măsura preventivă, precum și tuturor instituțiilor cu atribuții în executarea măsurii li se comunică de îndată câte o copie de pe ordonanța sau încheierea prin care organul judiciar constată încetarea de drept a măsurii preventive. Jurisprudență (1)

Revocarea măsurilor preventive și înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă

Art. 242. - Jurisprudență (25), Reviste (3), Modele (1), Referințe în cărți (3)

(1) Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Jurisprudență (30), Reviste (3), Modele (1)

(2) Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1). Jurisprudență (39), Reviste (3), Modele (1)

(3) Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai grea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1). Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (6), Reviste (1), Modele (1)

(4) În cazul în care măsura preventivă a fost luată în cursul urmăririi penale de către procuror sau de către judecătorul de drepturi și libertăți, organul de cercetare penală are obligația să îl informeze de îndată, în scris, pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea sau înlocuirea măsurii preventive. Dacă apreciază că informațiile comunicate justifică revocarea sau înlocuirea măsurii preventive, procurorul dispune aceasta sau, după caz, sesizează judecătorul de drepturi și libertăți care a luat măsura, în termen de 24 de ore de la primirea informării. Procurorul este obligat să sesizeze și din oficiu judecătorul de drepturi și libertăți, când constată el însuși existența vreunei împrejurări care justifică revocarea sau înlocuirea măsurii preventive luate de acesta. Jurisprudență (3)

(5) Cererea de revocare sau înlocuire a măsurii preventive formulată de inculpat se adresează, în scris, în cursul urmăririi penale, judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară, iar în cursul judecății, instanței de judecată și se soluționează în termen de 3 zile de la data înregistrării acesteia. Modificări (2), Reviste (1)

(6) În cursul urmăririi penale, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei sau copie de pe acesta certificată de grefa parchetului, în termen de 24 de ore de la solicitarea acestuia de către judecător. Jurisprudență (1)

(7) În vederea soluționării cererii de înlocuire a măsurii preventive, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată fixează data de soluționare a acesteia și dispune citarea inculpatului. Modificări (1)

(8) Când inculpatul este prezent, soluționarea cererii de înlocuire a măsurii preventive se face numai după ascultarea acestuia asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea, în prezența unui avocat ales sau numit din oficiu. Cererea se soluționează și în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deși a fost legal citat, dar numai în prezența avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. Modificări (1), Jurisprudență (1), Reviste (2), Modele (2)

(9) Participarea procurorului este obligatorie.

(10) Dacă cererea are ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, dacă găsește cererea întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere, dată în camera de consiliu, admite în principiu cererea și stabilește valoarea cauțiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (2), Modele (1)

(11) Dacă se depune cauțiunea în termenul fixat, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, admite cererea de înlocuire a măsurii preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, stabilește obligațiile ce vor reveni inculpatului pe durata măsurii și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (2), Modele (1)

(12) Dacă nu se depune cauțiunea în termenul fixat, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, în lipsa inculpatului și a procurorului, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Modele (1)

(13) Termenul prevăzut la alin. (10) curge de la data rămânerii definitive a încheierii prin care se stabilește valoarea cauțiunii. Modele (1)

SECȚIUNEA a 8-a Dispoziții speciale privind măsurile preventive aplicate minorilor

Condiții speciale de aplicare față de minori a măsurilor preventive

Art. 243. - Jurisprudență (5), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) Față de suspectul și inculpatul minor se pot dispune măsuri preventive potrivit dispozițiilor prevăzute în secțiunile 1-7 din prezentul capitol, cu derogările și completările prevăzute în prezentul articol.

(2) Reținerea și arestarea preventivă pot fi dispuse și față de un inculpat minor, în mod excepțional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii. Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Reviste (1)

(3) La stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menținerii acestei măsuri.

(4) Când s-a dispus reținerea sau arestarea preventivă a unui minor, încunoștințarea prevăzută la art. 210 și 228 se face, în mod obligatoriu, și către reprezentantul legal al acestuia sau, după caz, către persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul. În cazul luării măsurii arestării preventive, despre aceasta și despre locul de deținere a minorului este încunoștințat și serviciul de probațiune de pe lângă instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță. Modificări (1), Modele (2)

Condiții speciale de executare a reținerii și arestării preventive dispuse față de minori

Art. 244. - Reviste (1), Referințe în cărți (1)

Regimul special de detenție al minorilor, în raport cu particularitățile vârstei, astfel încât măsurile preventive luate față de aceștia să nu prejudicieze dezvoltarea lor fizică, psihică sau morală, va fi stabilit prin legea privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Referințe (1), Jurisprudență (1)

CAPITOLUL II Aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical

SECȚIUNEA 1 Obligarea provizorie la tratament medical

Condițiile de aplicare și conținutul măsurii

Art. 245. - Acțiuni respinse (1), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți, pe durata urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, sau instanța, în cursul judecății, poate dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului, dacă se află în situația prevăzută de art. 109 alin. (1) din Codul penal. Jurisprudență (3), Modele (2)

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) constă în obligarea suspectului sau inculpatului să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra măsurii prevăzute la alin. (1) în camera de consiliu, prin încheiere motivată. Instanța se pronunță asupra măsurii prin încheiere motivată. Modele (2)

Procedura de aplicare și de ridicare a măsurii

Art. 246. - Acțiuni respinse (1), Referințe în cărți (3)

(1) În cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical. Modele (1)

(2) Propunerea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de expertiza medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii obligării la tratament medical.

(3) Judecătorul sesizat conform alin. (1) fixează termen de soluționare a propunerii în cel mult 5 zile de la data înregistrării acesteia și dispune citarea suspectului sau inculpatului. Modele (1)

(4) Când suspectul sau inculpatul este prezent, soluționarea propunerii se face numai după audierea acestuia, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se soluționează și în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deși a fost legal citat, dar numai în prezența avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. Modele (2)

(5) Participarea procurorului este obligatorie.

(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la soluționarea propunerii de luare a măsurii obligării provizorii la tratament medical să fie asistat și de către un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecătorului de drepturi și libertăți. Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta și la alcătuirea planului terapeutic. Jurisprudență (5)

(7) Judecătorul se pronunță asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestată în 5 zile de la pronunțare. Contestarea nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranță.

(8) Dacă admite propunerea, judecătorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului și efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care aceasta nu a fost depusă potrivit alin. (2). Jurisprudență (2), Modele (1)

(9) În cazul când după dispunerea măsurii s-a produs însănătoșirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol pentru siguranța publică, judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, ridicarea măsurii luate. Dispozițiile alin. (2) - (7) se aplică în mod corespunzător. Modele (2)

(10) Dacă după dispunerea măsurii a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de către judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza. Modele (1)

(11) În cursul judecății în primă instanță și în apel, la propunerea procurorului ori din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, care solicită acte medicale concludente sau efectuarea unei expertize medico-legale. Dispozițiile alin. (4) - (9) se aplică în mod corespunzător.

(12) Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credință măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța care a luat măsura ori în fața căreia se află cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului, în condițiile prevăzute la art. 247. Jurisprudență (3), Modele (1)

SECȚIUNEA a 2-a Internarea medicală provizorie

Condițiile de aplicare și conținutul măsurii

Art. 247. - Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, pe durata procedurii de cameră preliminară, sau instanța, în cursul judecății, poate dispune internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului care este bolnav mintal ori consumator cronic de substanțe psihoactive, dacă luarea măsurii este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret și actual pentru siguranța publică. Jurisprudență (2), Modele (1)

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) constă în internarea medicală nevoluntară a suspectului sau inculpatului într-o unitate specializată de asistență medicală, până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. Jurisprudență (1)

(3) Dispozițiile art. 245 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Procedura de aplicare și de ridicare a măsurii

Art. 248. - Jurisprudență (1), Referințe în cărți (3)

(1) În cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de suspect sau inculpat a măsurii internării medicale provizorii. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (21), Modele (1)

(2) Propunerea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de acte medicale concludente sau de expertiza medico-legală psihiatrică. Reviste (1)

(3) Judecătorul sesizat conform alin. (1) fixează de îndată termen de soluționare a propunerii și dispune aducerea cu mandat a suspectului sau a inculpatului.

(4) Soluționarea propunerii se face numai după audierea suspectului sau inculpatului, dacă starea sa de sănătate o permite, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se află deja internat într-o unitate de asistență medicală și deplasarea sa nu este posibilă, judecătorul de drepturi și libertăți procedează la audierea acestuia, în prezența avocatului, în locul unde se află. Jurisprudență (18), Modele (1)

(5) Când propunerea prevăzută la alin. (1) nu este însoțită de expertiza medico- legală psihiatrică, instanța sesizată dispune efectuarea acesteia, luând, dacă este cazul, și măsura internării necesare pentru efectuarea expertizei.

(6) Participarea procurorului este obligatorie.

(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la soluționarea propunerii de luare a măsurii internării medicale ori la alcătuirea concretă a planului terapeutic să fie asistat și de către un medic desemnat de acesta, ale cărui concluzii sunt înaintate judecătorului de drepturi și libertăți. Modele (1)

(8) Judecătorul se pronunță de îndată asupra propunerii, printr-o încheiere care poate fi contestată în 5 zile de la pronunțare. Contestarea nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranță.

(9) Dacă admite propunerea, judecătorul dispune internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului și ia măsuri pentru efectuarea unei expertize medico- legale psihiatrice, dacă aceasta nu a fost făcută potrivit alin. (2). Jurisprudență (1), Modele (1)

(10) Dacă judecătorul dispune internarea medicală provizorie, se iau și măsurile prevăzute la art. 229.

(11) Dacă după dispunerea măsurii s-a produs însănătoșirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol, judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura dispune, prin încheiere, la sesizarea procurorului ori a medicului curant sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea ridicării măsurii aplicate. Modele (1)

(12) Dacă după dispunerea măsurii a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (11), se dispune de către judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza.

(13) În cursul judecății în primă instanță și în apel, față de inculpat se poate dispune internarea medicală provizorie, la propunerea procurorului ori din oficiu, de către instanța în fața căreia se află cauza, pe baza expertizei medico-legale psihiatrice. Dispozițiile alin. (4) - (11) se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL III Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii Acțiuni admise (1), Reviste (1)

Condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii Modificări (1)

Art. 249. - Modificări (1), Puneri în aplicare (1), Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (32), Reviste (5), Modele (1), Proceduri (2), Referințe în cărți (6)

(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la existența unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (20), Reviste (8), Modele (1)

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (9), Reviste (6)

(3) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale și pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (13), Reviste (4)

(4) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (15), Reviste (3), Modele (6)

(5) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (4) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Reviste (1)

(6) Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă ori în alte cazuri expres prevăzute de lege. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (1)

(7) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public, precum nici exceptate de lege. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1), Reviste (1)

Contestarea măsurilor asigurătorii

Art. 250. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (96), Reviste (7), Modele (2), Referințe în cărți (3)

(1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Acțiuni respinse (7), Jurisprudență (28), Reviste (1)

(2) Contestația nu este suspensivă de executare. Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (8)

(3) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta. Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (2)

(4) Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie. Acțiuni respinse (8), Jurisprudență (8)

(5) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației.

(6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii. Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (8), Jurisprudență (11), Reviste (4), Comentarii expert (1)

(7) Contestația nu suspendă executarea și se soluționează, în ședință publică, prin încheiere motivată, cu citarea părților, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie.

(8) După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii. Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (11)

(9) Întocmirea minutei este obligatorie.

Organele care aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii Modificări (1)

Art. 251. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (16), Reviste (2), Referințe în cărți (1)

Ordonanța de luare a măsurii asigurătorii se aduce la îndeplinire de către organele de cercetare penală. Jurisprudență (1)

Procedura sechestrului

Art. 252. - Acțiuni respinse (2), Legislație conexă (1), Jurisprudență (22), Reviste (5), Modele (1), Referințe în cărți (3)

(1) Organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice și să evalueze bunurile sechestrate, putând recurge, dacă este cazul, la evaluatori sau experți. Jurisprudență (5), Reviste (1)

(2) Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre prețioase, mijloacele de plată străine, titlurile de valoare interne, obiectele de artă și de muzeu, colecțiile de valoare, precum și sumele de bani care fac obiectul sechestrului vor fi ridicate în mod obligatoriu. Jurisprudență (1)

(3) Bunurile perisabile se predau autorităților competente, potrivit profilului de activitate, care sunt obligate să le primească și să le valorifice de îndată.

(4) Metalele sau pietrele prețioase ori obiectele confecționate cu acestea și mijloacele de plată străine se depun la cea mai apropiată instituție bancară. Jurisprudență (1)

(5) Titlurile de valoare interne, obiectele de artă sau de muzeu și colecțiile de valoare se predau spre păstrare instituțiilor de specialitate.

(6) Obiectele prevăzute la alin. (4) și (5) se predau în termen de 48 de ore de la ridicare. Dacă obiectele sunt strict necesare urmăririi penale, procedurii de cameră preliminară sau judecății, depunerea se face ulterior, dar nu mai târziu de 48 de ore de la pronunțarea în cauză a unei soluții definitive. Jurisprudență (1)

(7) Obiectele sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului. Jurisprudență (4)

(8) Sumele de bani rezultate din valorificarea făcută potrivit alin. (3), precum și sumele de bani ridicate potrivit alin. (2) se consemnează, după caz, pe numele suspectului sau inculpatului ori al persoanei responsabile civilmente, la dispoziția organului judiciar care a dispus instituirea sechestrului, căruia i se predă recipisa de consemnare a sumei, în termen de cel mult 3 zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor. Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2)

(9) Celelalte bunuri mobile sechestrate sunt puse sub sigiliu sau ridicate, putându-se numi un custode.

Procesul-verbal de sechestru și inscripția ipotecară Modificări (1)

Art. 253. - Modificări (1), Puneri în aplicare (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Proceduri (1), Referințe în cărți (3)

(1) Organul care aplică sechestrul încheie un proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 252, descriind în amănunt bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arată și bunurile exceptate de lege de la urmărire, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (7), găsite la persoana căreia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemnează obiecțiile suspectului sau inculpatului ori ale părții responsabile civilmente, precum și cele ale altor persoane interesate. Jurisprudență (2)

(2) Un exemplar al procesului-verbal prevăzut la alin. (1) se lasă persoanei asupra bunurilor căreia s-a aplicat sechestrul, iar în lipsa acesteia, celor cu care locuiește, administratorului, portarului sau celui care în mod obișnuit îl înlocuiește ori unui vecin. În cazul când o parte din bunuri sau totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasă acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înaintează și organului judiciar care a dispus luarea măsurii asigurătorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal. Jurisprudență (1)

(3) Pentru bunurile imobile sechestrate, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscripției ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând copie de pe ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru. Jurisprudență (3), Reviste (2)

Poprirea

Art. 254. - Acțiuni respinse (3), Legislație conexă (1), Jurisprudență (7), Reviste (3), Referințe în cărți (2)

(1) Sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau părții responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit sunt poprite în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii ordonanței sau încheierii prin care se înființează sechestrul. Reviste (1), Comentarii expert (2)

(2) Sumele de bani prevăzute la alin. (1) vor fi consemnate de către debitori, după caz, la dispoziția organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadență, recipisele urmând a fi predate procurorului, judecătorului de cameră preliminară ori instanței de judecată în termen de 24 de ore de la consemnare.

Restituirea lucrurilor

Art. 255. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (108), Reviste (2), Modele (6), Referințe în cărți (3)

(1) Dacă procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, constată, la cerere sau din oficiu, că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispozițiile art. 250 se aplică în mod corespunzător. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (15), Reviste (1)

(2) Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu sunt îngreunate stabilirea situației de fapt și justa soluționare a cauzei și cu obligația pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la pronunțarea unei soluții definitive în procesul penal. Jurisprudență (2)

Restabilirea situației anterioare

Art. 256. - Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (67), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (1)

Instanța de judecată, în cursul judecății, poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă.

TITLUL VI Acte procesuale și procedurale comune Referințe (1)

CAPITOLUL I Citarea, comunicarea actelor procedurale și mandatul de aducere

Modul de citare

Art. 257. - Jurisprudență (238), Modele (2), Referințe în cărți (2)

(1) Chemarea unei persoane în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată se face prin citație scrisă. Citarea se poate face și prin notă telefonică sau telegrafică, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Jurisprudență (5)

(2) Comunicarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenții procedurali ai organelor judiciare sau prin orice alt salariat al acestora, prin intermediul poliției comunitare ori prin serviciul poștal sau de curierat. Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2)

(3) Persoanele prevăzute la alin. (2) sunt obligate să îndeplinească procedura de citare și să comunice dovezile de îndeplinire a acesteia înainte de termenul de citare stabilit de organul judiciar. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

(4) În cazul prevăzut la art. 80, persoanele vătămate și părțile civile pot fi citate prin reprezentantul legal sau printr-o publicație de circulație națională.

(5) Citarea se poate realiza și prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, în cazul în care organul judiciar are mijloacele tehnice pentru a dovedi că citația a fost primită. Modificări (1)

(6) Minorul cu o vârstă mai mică de 16 ani va fi citat, în plic închis, prin intermediul părinților sau al tutorelui, cu excepția cazului în care acest lucru nu este posibil. Modificări (1)

(7) Organul judiciar poate comunica și oral persoanei prezente termenul următor, aducându-i la cunoștință consecințele neprezentării. În cursul urmăririi penale, aducerea la cunoștință a termenului se menționează într-un proces-verbal, care se semnează de către persoana astfel citată.

Conținutul citației

Art. 258. - Jurisprudență (26), Reviste (1), Modele (2), Referințe în cărți (2)

(1) Citația este individuală și trebuie sa cuprindă următoarele:

a) denumirea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată care emite citația, sediul său, data emiterii și numărul dosarului; Jurisprudență (1)

b) numele și prenumele celui citat, calitatea în care este citat și indicarea obiectului cauzei; Jurisprudență (7)

c) adresa celui citat; Jurisprudență (1)

d) ora, ziua, luna și anul, locul de înfățișare, precum și invitarea celui citat să se prezinte la data și locul indicate; Jurisprudență (3)

e) mențiunea că partea citată are dreptul la un avocat cu care să se prezinte la termenul fixat;

f) dacă este cazul, mențiunea că, potrivit art. 90 sau art. 93 alin. (4), apărarea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu își alege un avocat, care să se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un avocat din oficiu; Jurisprudență (1)

g) mențiunea că partea citată poate, în vederea exercitării dreptului la apărare, să consulte dosarul aflat la arhiva instanței sau a parchetului;

h) consecințele neprezentării în fața organului judiciar.

(2) Citația transmisă suspectului sau inculpatului trebuie să cuprindă încadrarea juridică și denumirea infracțiunii de care este acuzat, atenționarea că, în caz de neprezentare, poate fi adus cu mandat de aducere.

(3) Citația se semnează de cel care o emite. Jurisprudență (1)

Locul de citare

Art. 259. - Jurisprudență (67), Reviste (3), Referințe în cărți (3)

(1) Suspectul, inculpatul, părțile în proces, precum și alte persoane se citează la adresa unde locuiesc, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului lor de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează. Jurisprudență (46)

(2) Suspectul sau inculpatul are obligația de a comunica în termen de cel mult 3 zile organului judiciar schimbarea adresei unde locuiește. Suspectul sau inculpatul este informat cu privire la această obligație în cadrul audierii și cu privire la consecințele nerespectării obligației. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(3) Suspectul sau inculpatul care a indicat, printr-o declarație dată în cursul procesului penal, un alt loc pentru a fi citat este citat la locul indicat. Jurisprudență (63)

(4) Suspectul sau inculpatul poate fi citat la sediul avocatului ales, dacă nu s-a prezentat după prima citare legal îndeplinită.

(5) Dacă nu se cunosc adresa unde locuiește suspectul sau inculpatul și nici locul său de muncă, citația se afișează la sediul organului judiciar care a emis-o. Modificări (1), Jurisprudență (8), Reviste (1)

(6) Bolnavii sau persoanele aflate, după caz, în spitale, așezăminte medicale ori de asistență socială se citează prin administrația acestora. Jurisprudență (6)

(7) Persoanele private de libertate se citează la locul de deținere, prin administrația acestuia. Modificări (1), Jurisprudență (30)

(8) Pentru persoanele care alcătuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, aflate în cursă, citarea se face la căpitănia portului unde este înregistrată nava.

(9) Dacă suspectul sau inculpatul locuiește în străinătate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept internațional penal aplicabile în relația cu statul solicitat, în condițiile legii. În absența unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internațional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia ține loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecată, suspectul sau inculpatul va fi înștiințat prin citație că are obligația de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poștă electronică sau mesagerie electronică, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. În cazul în care nu se conformează, comunicările i se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poșta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menționate actele care se expediază, ținând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii. Jurisprudență (11)

(10) Personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare și cetățenii români trimiși să lucreze în cadrul organizațiilor internaționale, membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se află în străinătate, precum și cetățenii români aflați în străinătate în interes de serviciu, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc, se citează prin intermediul unităților care i-au trimis în străinătate.

(11) La stabilirea termenului pentru înfățișarea suspectului sau inculpatului aflat în străinătate se ține seama de normele internaționale aplicabile în relația cu statul pe teritoriul căruia se afla suspectul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citația în vederea înfățișării să fie primită cel mai târziu cu 30 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfățișare. Jurisprudență (5)

(12) Instituțiile, autoritățile publice și alte persoane juridice se citează la sediul acestora, iar în cazul neidentificării sediului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile alin. (5). Jurisprudență (4)

Înmânarea citației

Art. 260. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (10), Referințe în cărți (2)

(1) Citația se înmânează, oriunde este găsit, personal celui citat, care va semna dovada de primire. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (8)

(2) Dacă persoana citată refuză să primească citația sau, primind-o, refuză sau nu poate să semneze dovada de primire, persoana însărcinată să comunice citația o lasă celui citat ori, în cazul refuzului de primire, o afișează pe ușa locuinței acestuia, încheind despre aceasta proces-verbal. Modificări (1), Jurisprudență (1), Modele (1)

(3) În cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un suspect sau inculpat care locuiește în străinătate nu poate fi înmânată, precum și în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poștă, citația se va afișa la sediul parchetului sau al instanței, după caz. Jurisprudență (3)

(4) Citarea se poate realiza și prin intermediul autorităților competente ale statului străin dacă:

a) adresa celui citat este necunoscută sau inexactă;

b) nu a fost posibilă trimiterea citației prin intermediul poștei;

c) dacă citarea prin poștă a fost ineficientă sau necorespunzătoare.

(5) Când citarea se face potrivit art. 259 alin. (6) - (8), unitățile acolo arătate sunt obligate a înmâna de îndată citația persoanei citate sub luare de dovadă, certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru care nu s-a putut obține semnătura acesteia. Dovada este predată agentului procedural, iar acesta o înaintează organului de urmărire penală sau instanței de judecată care a emis citația. Jurisprudență (1), Modele (1)

(6) Citația destinată unei instituții sau autorități publice ori altei persoane juridice se predă la registratură sau funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Jurisprudență (1)

Înmânarea citației altor persoane

Art. 261. - Jurisprudență (9), Reviste (1), Referințe în cărți (2)

(1) Dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citația soțului, unei rude sau oricărei persoane care locuiește cu ea ori care în mod obișnuit îi primește corespondența. Citația nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de discernământ. Jurisprudență (8)

(2) Dacă persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor arătate la alin. (1), citația se predă administratorului, portarului ori celui care în mod obișnuit îl înlocuiește. Jurisprudență (4)

(3) Persoana care primește citația semnează dovada de primire, iar agentul, certificând identitatea și semnătura, încheie proces-verbal. Dacă aceasta refuză sau nu poate semna dovada de primire, agentul afișează citația pe ușa locuinței, încheind proces-verbal. Jurisprudență (1)

(4) În lipsa persoanelor arătate la alin. (1) și (2), agentul este obligat să se intereseze când poate găsi persoana citată pentru a-i înmâna citația. Când nici pe această cale nu se poate ajunge la înmânare, agentul afișează citația pe ușa locuinței persoanei citate, încheind proces-verbal. Modificări (1), Jurisprudență (3)

(5) În cazul când persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacă în citație nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuiește, agentul este obligat să facă investigații pentru a afla aceasta. Dacă investigațiile au rămas fără rezultat, agentul afișează citația pe ușa principală a clădirii, încheind proces-verbal și făcând mențiune despre împrejurările care au făcut imposibilă înmânarea citației. Jurisprudență (3)

(6) Când comunicarea citației nu se poate face, deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuințat ori destinatarul actului nu mai locuiește în imobilul respectiv, agentul întocmește un proces-verbal care menționează situațiile constatate, pe care îl trimite organului judiciar care a dispus citarea.

Dovada de primire și procesul-verbal de predare a citației

Art. 262. - Jurisprudență (52), Reviste (1), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Dovada de primire a citației trebuie să cuprindă numărul dosarului, denumirea organului de urmărire penală sau a instanței care a emis citația, numele, prenumele și calitatea persoanei citate, precum și data pentru care este citată. De asemenea, trebuie să cuprindă data înmânării citației, numele, prenumele, calitatea și semnătura celui care înmânează citația, certificarea de către acesta a identității și semnăturii persoanei căreia i s-a înmânat citația, precum și arătarea calității acesteia. Jurisprudență (4)

(2) Ori de câte ori cu prilejul predării sau afișării unei citații se încheie un proces- verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător și mențiunile arătate la alin. (1). Modificări (1), Modele (1)

Incidente privind citarea Modificări (1)

Art. 263. - Modificări (1), Jurisprudență (180), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) Orice neregularitate cu privire la citare nu este luată în considerare în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată.

(2) În lipsa părții nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocată de către procuror, de către părți ori din oficiu, însă numai la termenul la care ea s-a produs. Reviste (2), Modele (1)

Comunicarea altor acte procedurale

Art. 264. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (17), Reviste (2), Referințe în cărți (2)

(1) Comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispozițiilor prevăzute în prezentul capitol. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3)

(2) În cazul persoanelor private de libertate, comunicarea celorlalte acte de procedură se face prin fax sau prin orice alt mijloc de comunicare electronică disponibil la locul de detenție.

Mandatul de aducere

Art. 265. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (28), Reviste (1), Modele (2), Referințe în cărți (4)

(1) O persoană poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezența ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citației și împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citației. Jurisprudență (9), Modele (1)

(2) Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citație, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei. Jurisprudență (6), Reviste (1), Modele (1)

(3) În cursul urmăririi penale mandatul de aducere se emite de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanță. Modele (1)

(4) În cazul în care pentru executarea mandatului de aducere este necesară pătrunderea fără consimțământ într-un domiciliu sau sediu, în cursul urmăririi penale mandatul de aducere poate fi dispus, la cererea motivată a procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul. Modele (2)

(5) Cererea formulată de procuror, în cursul urmăririi penale, trebuie să cuprindă:

a) motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) și (2);

b) indicarea infracțiunii care constituie obiectul urmăririi penale și numele suspectului sau al inculpatului;

c) indicarea adresei unde se află persoana pentru care se solicită emiterea mandatului de aducere.

(6) Cererea prin care se solicită, în cursul urmăririi penale, emiterea unui mandat de aducere se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților.

(7) În cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți dispune motivat, prin încheiere definitivă, admiterea solicitării parchetului și încuviințarea aducerii persoanei solicitate, emițând de îndată mandatul de aducere. Modele (1)

(8) Mandatul de aducere emis de judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să cuprindă: Jurisprudență (10), Modele (2)

a) denumirea instanței;

b) data, ora și locul emiterii;

c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul de aducere;

d) scopul pentru care a fost emis;

e) numele persoanei care urmează a fi adusă cu mandat și adresa unde locuiește. În cazul suspectului sau inculpatului, mandatul de aducere trebuie să menționeze infracțiunea care constituie obiectul urmăririi penale; Modele (2)

f) indicarea temeiului și motivarea necesității emiterii mandatului de aducere;

g) mențiunea că mandatul de aducere poate fi folosit o singură dată; Modele (3)

h) semnătura judecătorului și ștampila instanței.

(9) În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt satisfăcute condițiile prevăzute la alin. (1), (2) și (4), dispune, prin încheiere definitivă, respingerea cererii, ca neîntemeiată.

(10) Mandatul de aducere emis de organul de urmărire penală, în cursul urmăririi penale, sau de instanță, în cursul judecății, trebuie să cuprindă, în mod corespunzător, mențiunile prevăzute la alin. (8). Modele (1)

(11) Organul judiciar ascultă, de îndată, persoana adusă cu mandat de aducere sau, după caz, efectuează de îndată actul care a necesitat prezența acesteia. Jurisprudență (1)

(12) Persoanele aduse cu mandat rămân la dispoziția organului judiciar numai pe durata impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a făcut necesară prezența lor, dar nu mai mult de 8 ore, în afară de cazul când s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă a acestora. Jurisprudență (1)

Executarea mandatului de aducere

Art. 266. - Jurisprudență (17), Reviste (1), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Mandatul de aducere se execută prin organele de ordine publică și siguranță națională. Persoana căreia i se încredințează executarea mandatului transmite mandatul persoanei pentru care acesta a fost emis și îi solicită să o însoțească. În cazul în care persoana indicată în mandat refuză să însoțească persoana care execută mandatul sau încearcă să fugă, aceasta va fi adusă prin constrângere. Modificări (1), Modele (3)

(2) În vederea executării mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanța de judecată, organele prevăzute la alin. (1) pot pătrunde în locuința sau sediul oricărei persoane, în care există indicii că se află cel căutat, în cazul în care acesta refuză să coopereze, împiedică executarea mandatului sau pentru orice alt motiv temeinic justificat și proporțional cu scopul urmărit. Reviste (1), Modele (2)

(3) Dacă persoana arătată în mandatul de aducere nu poate fi adusă din motive de boală, cel însărcinat cu executarea mandatului constată aceasta într-un proces- verbal, care se înaintează de îndată organului de urmărire penală sau, după caz, instanței de judecată. Jurisprudență (9), Modele (2)

(4) Dacă cel însărcinat cu executarea mandatului de aducere nu găsește persoana prevăzută în mandat la adresa indicată, face cercetări și, dacă acestea au rămas fără rezultat, încheie un proces-verbal care va cuprinde mențiuni despre cercetările făcute. Procesul-verbal se înaintează, de îndată, organului de urmărire penală sau, după caz, instanței de judecată. Jurisprudență (7), Modele (1)

(5) Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unității militare sau prin poliția militară.

(6) Activitățile desfășurate cu ocazia executării mandatului de aducere sunt consemnate într-un proces-verbal, care trebuie să cuprindă: Modele (1)

a) numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie;

b) locul unde este încheiat;

c) mențiuni despre activitățile desfășurate.

Art. 267 - Referințe în cărți (1)

(1) În vederea realizării procedurii de citare, a comunicării actelor de procedură sau a aducerii cu mandat la desfășurarea procedurilor, procurorul sau instanța au drept de acces direct la bazele electronice de date deținute de organele administrației de stat.

(2) Organele administrației de stat care dețin baze electronice de date sunt obligate să colaboreze cu procurorul sau cu instanța de judecată în vederea asigurării accesului direct al acestora la informațiile existente în bazele electronice de date, în condițiile legii.

CAPITOLUL II Termenele Jurisprudență (7)

Consecințele nerespectării termenului

Art. 268. - Jurisprudență (53), Reviste (3), Referințe în cărți (1)

(1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen. Jurisprudență (36), Reviste (9)

(2) Când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii. Jurisprudență (7)

(3) Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispozițiile privitoare la nulități. Jurisprudență (4)

Calculul termenelor procedurale

Art. 269. - Jurisprudență (16), Reviste (2), Referințe în cărți (1)

(1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel. Jurisprudență (16), Reviste (3), Modele (1)

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește. Jurisprudență (43), Reviste (4)

(3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expiră, după caz, la sfârșitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârșitul zilei și lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă această zi cade într-o lună care nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acelei luni. Jurisprudență (5)

(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează. Jurisprudență (20), Reviste (4)

Acte considerate ca făcute în termen

Art. 270. - Jurisprudență (21), Referințe în cărți (2)

(1) Actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administrația locului de deținere ori la unitatea militară sau la oficiul poștal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen. Înregistrarea sau atestarea făcută de către administrația locului de deținere pe actul depus, recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului. Jurisprudență (7), Reviste (1)

(2) Dacă un act care trebuia făcut într-un anumit termen a fost comunicat sau transmis, din necunoaștere ori dintr-o greșeală vădită a expeditorului, înainte de expirarea termenului, unui organ judiciar care nu are competență, se consideră că a fost depus în termen, chiar dacă actul ajunge la organul judiciar competent după expirarea termenului fixat. Reviste (1)

(3) Cu excepția căilor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca făcut în termen dacă data la care a fost trecut în registrul de ieșire al parchetului este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului. Jurisprudență (7), Reviste (1)

Calculul termenelor în cazul măsurilor privative sau restrictive de drepturi

Art. 271. - Jurisprudență (20), Reviste (6), Modele (1), Referințe în cărți (1)

În calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia. Jurisprudență (1)

CAPITOLUL III Cheltuielile judiciare Jurisprudență (1)

Acoperirea cheltuielilor judiciare Jurisprudență (1)

Art. 272. - Jurisprudență (2139), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaților, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părți. Jurisprudență (390), Reviste (3)

(2) Cheltuielile judiciare prevăzute la alin. (1), avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției, al Ministerului Public, precum și al altor ministere de resort. Jurisprudență (286)

Sumele cuvenite martorului, expertului și interpretului

Art. 273. - Jurisprudență (22), Referințe în cărți (2)

(1) Martorul, expertul și interpretul chemați de organul de urmărire penală ori de instanță au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor. Jurisprudență (7)

(2) Martorul, expertul și interpretul care sunt salariați au dreptul la venitul de la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu pricinuite de chemarea la organul de urmărire penală sau la instanță. Jurisprudență (3)

(3) Martorul care nu este salariat, dar are venit din muncă, este îndreptățit să primească o compensare. Jurisprudență (6)

(4) Expertul și interpretul au dreptul la o retribuție pentru îndeplinirea însărcinării date, în cazurile și în condițiile prevăzute prin dispoziții legale. Jurisprudență (11)

(5) Sumele acordate potrivit alin. (1), (3) și (4) se plătesc pe baza dispozițiilor luate de organul care a dispus chemarea și în fața căruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Jurisprudență (7)

Plata cheltuielilor avansate de stat în caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei

Art. 274. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1805), Reviste (1), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) În caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului. Modificări (1), Jurisprudență (2716), Reviste (6), Modele (16)

(2) Când sunt mai mulți inculpați, procurorul sau, după caz, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei părți se ține seama, pentru fiecare dintre inculpați, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare. Modificări (1), Jurisprudență (573)

(3) Partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Jurisprudență (221), Reviste (1), Modele (4)

Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri Comentarii expert (1)

Art. 275. - Jurisprudență (1245), Reviste (1), Modele (1), Referințe în cărți (3)

(1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează: Jurisprudență (125)

1. în caz de achitare, de către: Jurisprudență (89)

a) persoana vătămată, în măsura în care i se reține o culpă procesuală; Jurisprudență (44)

b) partea civilă căreia i s-au respins în totul pretențiile civile, în măsura în care i se reține o culpă procesuală; Jurisprudență (16), Modele (1)

c) inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului; Jurisprudență (14)

2. în caz de încetare a procesului penal, de către: Jurisprudență (30)

a) inculpat, dacă există o cauză de nepedepsire; Jurisprudență (8)

b) persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă; Jurisprudență (61)

c) partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală; Jurisprudență (3)

3. dacă inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de către: Jurisprudență (736), Modele (1)

a) persoana vătămată, atunci când aceasta și-a retras plângerea prealabilă ori s-a dispus clasarea în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) -c) sau achitarea inculpatului; Modificări (1), Jurisprudență (1)

b) inculpat, atunci când se dispune clasarea pentru alte situații decât cele prevăzute în dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) -c) ori încetarea procesului penal; Jurisprudență (2)

4. în caz de restituire a cauzei la parchet în procedura camerei preliminare, cheltuielile judiciare sunt suportate de către stat. Jurisprudență (42)

(2) În cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (10872), Reviste (1), Modele (12)

(3) În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Jurisprudență (4859), Reviste (9), Modele (62)

(4) În cazul când mai multe părți sau persoane vătămate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. Jurisprudență (209), Modele (1)

(5) Dispozițiile alin. (1) pct. 1 și 2 și ale alin. (2) - (4) se aplică în mod corespunzător în cazul dispunerii în cursul urmăririi penale a unei soluții de clasare și în situația respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor și măsurilor dispuse de organele de urmărire penală. Jurisprudență (10)

(6) Cheltuielile pentru plata interpreților desemnați de organele judiciare, potrivit legii, rămân în sarcina statului. Modificări (1), Jurisprudență (79)

Plata cheltuielilor judiciare făcute de părți

Art. 276. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (400), Referințe în cărți (2)

(1) În caz de condamnare, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum și părții civile căreia i s-a admis acțiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea. Modificări (1), Jurisprudență (11), Reviste (1), Modele (4)

(2) Când acțiunea civilă este admisă numai în parte, instanța îl poate obliga pe inculpat la plata totală sau parțială a cheltuielilor judiciare. Jurisprudență (100), Reviste (1)

(3) În caz de renunțare la pretențiile civile, precum și în caz de tranzacție ori recunoaștere a pretențiilor civile, instanța se pronunță asupra cheltuielilor la cererea părților. Modificări (1), Modele (3)

(4) În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), când sunt mai mulți inculpați ori dacă există și parte responsabilă civilmente, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 274 alin. (2) și (3). Jurisprudență (53), Reviste (1)

(5) În caz de achitare, persoana vătămată sau partea civilă este obligată să plătească inculpatului și, după caz, părții responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceștia, în măsura în care au fost provocate de persoana vătămată sau de partea civilă. Jurisprudență (8), Modele (1)

(6) În celelalte cazuri instanța stabilește obligația de restituire potrivit legii civile. Referințe (1), Jurisprudență (168)

CAPITOLUL IV Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale și înlăturarea unor omisiuni vădite

Modificări în acte procedurale

Art. 277. - Jurisprudență (11), Reviste (1), Referințe în cărți (1)

(1) Orice adăugare, corectură ori suprimare făcută în cuprinsul unui act procedural este luată în considerare numai dacă aceste modificări sunt confirmate în scris, în cuprinsul sau la sfârșitul actului, de către cei care l-au semnat. Jurisprudență (1)

(2) Modificările neconfirmate, dar care nu schimbă înțelesul frazei, rămân valabile. Jurisprudență (1)

(3) Locurile nescrise în cuprinsul unei declarații trebuie barate, astfel încât să nu se poată face adăugări.

Îndreptarea erorilor materiale

Art. 278. - Jurisprudență (140), Reviste (4), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară ori de instanța care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu. Jurisprudență (19)

(2) În vederea îndreptării erorii, părțile pot fi chemate spre a da lămuriri. Jurisprudență (2)

(3) Despre îndreptarea efectuată organul judiciar întocmește, după caz, un proces-verbal sau o încheiere, făcându-se mențiune și la sfârșitul actului corectat. Jurisprudență (8)

Înlăturarea unor omisiuni vădite

Art. 279. - Jurisprudență (49), Reviste (2), Modele (1), Referințe în cărți (3)

Dispozițiile art. 278 se aplică și în cazul când organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, avocați, potrivit art. 272 și 273, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii. Jurisprudență (3)

CAPITOLUL V Nulitățile Referințe (1)

Efectele nulității

Art. 280. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (130), Reviste (11), Modele (3), Referințe în cărți (3)

(1) Încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condițiile prevăzute expres de prezentul cod. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (153), Reviste (2)

(2) Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea și actul declarat nul. Reviste (1)

(3) Atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar și dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispozițiilor legale. Jurisprudență (1), Reviste (1)

Nulitățile absolute

Art. 281. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (10), Reviste (10), Referințe în cărți (5)

(1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: Jurisprudență (516), Reviste (5)

a) compunerea completului de judecată; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (515), Reviste (6)

b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (520), Reviste (7), Comentarii expert (1)

c) publicitatea ședinței de judecată; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (511), Reviste (2)

d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (524), Reviste (1)

e) prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (518), Reviste (4)

f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (521), Reviste (7), Comentarii expert (1)

(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere. Jurisprudență (62)

(3) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a) -d) poate fi invocată în orice stare a procesului. Jurisprudență (1), Reviste (1)

(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată: Jurisprudență (2), Reviste (3)

a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare; Acțiuni respinse (4), Jurisprudență (2)

b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății; Jurisprudență (1)

c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției.

Nulitățile relative

Art. 282. - Jurisprudență (14), Reviste (23), Modele (3), Referințe în cărți (5)

(1) Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (144), Reviste (4)

(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate. Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (1), Reviste (6), Comentarii expert (1)

(3) Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4). Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (145)

(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (145), Reviste (2)

a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; Acțiuni respinse (8), Jurisprudență (147), Reviste (1)

b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției; Jurisprudență (144), Reviste (1)

c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (143)

(5) Nulitatea relativă se acoperă atunci când: Reviste (2)

a) persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege; Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (3)

b) persoana interesată a renunțat în mod expres la invocarea nulității.

CAPITOLUL VI Amenda judiciară

Abateri judiciare

Art. 283. - Jurisprudență (17), Reviste (1), Modele (2), Referințe în cărți (3)

(1) Următoarele abateri săvârșite în cursul procesului penal se sancționează cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei: Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (3)

a) neîndeplinirea în mod nejustificat sau îndeplinirea greșită ori cu întârziere a lucrărilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum și a oricăror alte lucrări, dacă prin aceasta s-au provocat întârzieri în desfășurarea procesului penal; Jurisprudență (2), Reviste (1)

b) neîndeplinirea ori îndeplinirea greșită a îndatoririlor de înmânare a citațiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum și neexecutarea mandatelor de aducere. Jurisprudență (2), Modele (1)

(2) Lipsa nejustificată a martorului, precum și a persoanei vătămate, părții civile sau părții civilmente responsabile, chemate să dea declarații, sau părăsirea, fără permisiune ori fără un motiv întemeiat, a locului unde urmează a fi audiate se sancționează cu amendă judiciară de la 250 lei la 5.000 lei. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (8), Reviste (1)

(3) Lipsa nejustificată a avocatului ales sau desemnat din oficiu, fără a asigura substituirea, în condițiile legii, sau refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apărarea, în condițiile în care s-a asigurat exercitarea deplină a tuturor drepturilor procesuale, se sancționează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei. Baroul de avocați este informat cu privire la amendarea unui membru al baroului. Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (36), Reviste (1)

(4) Următoarele abateri săvârșite în cursul procesului penal se sancționează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei: Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (5), Reviste (2)

a) împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a atribuțiilor care revin organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, experților desemnați de organul judiciar în condițiile legii, agenților procedurali, precum și altor salariați ai instanțelor și parchetelor; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (5)

b) lipsa nejustificată a expertului sau interpretului legal citat; Acțiuni respinse (1)

c) tergiversarea de către expert sau interpret a îndeplinirii însărcinărilor primite; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

d) neîndeplinirea de către orice persoană a obligației de prezentare, la cererea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de acestea, precum și neîndeplinirea aceleiași obligații de către reprezentantul legal al persoanei juridice sau de cel însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligații; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2)

e) nerespectarea obligației de păstrare, prevăzută la art. 160 alin. (3); Acțiuni respinse (1)

f) neluarea de către reprezentantul legal al persoanei juridice în cadrul căreia urmează a se efectua o expertiză a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum și împiedicarea de către orice persoană a efectuării expertizei în condițiile legii; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2)

g) nerespectarea de către părți, avocații acestora, martori, experți, interpreți sau orice alte persoane a măsurilor luate de către președintele completului de judecată potrivit art. 359; Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

h) nerespectarea de către avocații părților a măsurilor luate de către președintele completului de judecată potrivit art. 359, cu excepția situațiilor când aceștia susțin cereri, excepții, concluzii pe fondul cauzei, precum și atunci când procedează la audierea părților, martorilor și experților; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

i) manifestările ireverențioase ale părților, martorilor, experților, interpreților sau ale oricăror alte persoane față de judecător sau procuror; Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (14)

j) manifestările ireverențioase ale avocaților față de judecător sau procuror, după avertizarea în acest sens, cu excepția situațiilor când aceștia susțin cereri, excepții, concluzii pe fondul cauzei, precum și atunci când procedează la audierea părților, martorilor și experților;

k) nerespectarea de către suspect sau inculpat a obligației de a încunoștința în scris, în termen de cel mult 3 zile, organele judiciare despre orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal; Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

l) neîndeplinirea de către martor a obligației de a încunoștința organele judiciare, în termen de cel mult 5 zile, despre schimbarea locuinței pe parcursul procesului penal, potrivit art. 120 alin. (2) lit. c);

m) neîndeplinirea în mod nejustificat de către organul de cercetare penală a dispozițiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta; Acțiuni respinse (1), Reviste (1)

n) abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale și procedurale de către părți, reprezentanții legali ai acestora ori consilierii juridici; Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (16)

o) neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 142 alin. (2) sau a obligației prevăzute la art. 152 alin. (3) de către furnizorii de servicii de telecomunicații, informatice sau financiare; Modificări (2), Acțiuni respinse (1)

p) neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 147 alin. (5) de către unitățile poștale ori de transport sau orice alte persoane fizice ori juridice care efectuează activități de transport sau transfer de informații;

q) neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 153 alin. (4) de către furnizorul de servicii sau de persoana în posesia căreia sunt sau care are sub control datele prevăzute la art. 153 alin. (1). Modificări (1), Acțiuni respinse (1)

(5) Amenzile judiciare aplicate constituie venituri la bugetul de stat, cuprinzându-se distinct în bugetul Ministerului Public sau al Ministerului Administrației și Internelor, al Ministerului Justiției, după caz, potrivit legii. Acțiuni respinse (2)

(6) Aplicarea amenzii judiciare nu înlătură răspunderea penală, în cazul în care fapta constituie infracțiune. Acțiuni respinse (2)

Procedura privitoare la amenda judiciară Modificări (1)

Art. 284. - Modificări (1), Jurisprudență (14), Modele (1), Referințe în cărți (2)

(1) Amenda se aplică de organul de urmărire penală prin ordonanță, iar de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară și de instanța de judecată, prin încheiere. Jurisprudență (3)

(2) Persoana amendată poate cere scutirea de amendă ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanței ori a încheierii de amendare. Jurisprudență (7)

(3) Dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini obligația sa, organul de urmărire penală sau instanța de judecată, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (5)

(4) Cererea de scutire sau de reducere a amenzii aplicate prin ordonanță va fi soluționată de un alt procuror, prin ordonanță motivată. Jurisprudență (2)

(5) Cererea de scutire sau de reducere a amenzii aplicate prin încheiere va fi soluționată de un alt complet de judecată, prin încheiere. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4)

PARTEA SPECIALĂ

TITLUL I Urmărirea penală Referințe (1), Jurisprudență (2)

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Obiectul urmăririi penale

Art. 285. - Jurisprudență (109), Reviste (6), Referințe în cărți (2)

(1) Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Jurisprudență (1)

(2) Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică. Reviste (2)

Actele organelor de urmărire penală

Art. 286. - Jurisprudență (34), Reviste (5), Referințe în cărți (3)

(1) Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (5), Reviste (7)

(2) Ordonanța trebuie să cuprindă: Jurisprudență (8), Reviste (6)

a) denumirea parchetului și data emiterii; Jurisprudență (2), Reviste (1)

b) numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește; Jurisprudență (2)

c) fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; Jurisprudență (4), Reviste (1)

d) obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și motivele de fapt și de drept ale acestora; Jurisprudență (5), Reviste (2)

e) date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță cu caracter medical și măsurile preventive luate în cursul urmăririi;

f) alte mențiuni prevăzute de lege; Jurisprudență (2)

g) semnătura celui care a întocmit-o. Jurisprudență (2), Reviste (1)

(3) Procurorul confirmă un act sau o măsură procesuală prin înscrierea acestei mențiuni și a temeiului de drept pe actul în cauză. Reviste (1)

(4) Organele de cercetare penală dispun, prin ordonanță, asupra măsurilor procesuale numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. În cursul urmăririi penale formulează propuneri prin referat. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Modificări (1), Jurisprudență (4), Revist