Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 686/2010 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) și (4), art. 21, art. 31 alin. (1) și art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 25 iunie 2010

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Acsinte Gaspar - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen-Cătălina Glina - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) și (4), art. 21, art. 31 alin. (1) și art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489 din 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată de Vasile Iovu și Elena Iovu în Dosarul nr. 933/279/2007 al Tribunalului Neamț - Secția civilă.

La apelul nominal se prezintă autorii excepției Vasile Iovu, personal, și Elena Iovu, personal și asistată de avocatul Hermina Ignat, cu împuternicire la dosar. De asemenea, se prezintă avocatul Maria Calciu, cu împuternicire la dosar, pentru partea Mânăstirea "Sfântul Vasile" din Bodești.

Magistratul-asistent învederează Curții faptul că, la dosarul cauzei, Elena Iovu a depus note scrise prin care ridică, direct în fața Curții, excepția de neconstituționalitate a Hotărârii Guvernului nr. 53/2008, precum și a unor dispoziții din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, partea Mânăstirea "Sfântul Vasile" din Bodești a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ridicată în fața instanței de judecată, precum și a noii excepții invocate, ca fiind inadmisibilă.

Președintele Curții acordă cuvântul părților cu privire la excepția ridicată direct în fața instanței de contencios constituțional.

Vasile Iovu solicită admiterea excepției astfel cum aceasta a fost ridicată direct în fața Curții.

Apărătorul Mânăstirii "Sfântul Vasile" din Bodești solicită respingerea excepției ca inadmisibilă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind inadmisibilă, a excepției ridicate direct în fața Curții, invocând dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În replică, apărătorul autorului excepției Elena Iovu arată că noua excepție reprezintă, de fapt, o dezvoltare a excepției ridicate în fața instanței de judecată.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției Vasile Iovu și apărătorul autorului excepției Elena Iovu solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum aceasta a fost formulată.

Reprezentantul Mânăstirii "Sfântul Vasile" din Bodești arată că excepția este neîntemeiată și solicită respingerea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că promisiunea de a vinde nu naște un drept de proprietate și că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorii excepției.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 933/279/2007, Tribunalul Neamț - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) și (4), art. 21, art. 31 alin. (1) și art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489 din 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Vasile Iovu și Elena Iovu într-o cauză civilă ce are ca obiect constatarea dreptului de superficie.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) și (4), art. 21, art. 31 alin. (1) și art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 sunt neconstituționale. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind prevederile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) și (4), art. 21 și art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 nu rezultă, însă, din argumentarea autorilor excepției, care sunt dispozițiile constituționale considerate ca fiind încălcate. Arată că, prin prevederile criticate, nu se poate garanta exercitarea unui control temeinic al statutelor de funcționare a cultelor și nici nu se asigură o cale de intervenție și modificare a unor prevederi nelegale și neconstituționale din cadrul statutelor respective. Consideră că era obligatorie menținerea controlului legalității și constituționalității acestora, precum și recunoașterea lor de către puterea legiuitoare prin lege, astfel cum era prevăzut în Decretul Marii Adunări Naționale nr. 177 din 14 august 1948. Arată, în acest sens, că Legea fundamentală și Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative interzic modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ de nivel juridic superior printr-un act normativ de nivel juridic inferior. Consideră că recunoașterea cultelor ar fi trebuit să fie făcută printr-o ordonanță, și nu printr-o hotărâre de Guvern, care nu poate fi supusă controlului Curții Constituționale. Arată că, în speța de față, Guvernul a emis, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat, Hotărârea de Guvern nr. 53 din 16 ianuarie 2008, prin care a recunoscut Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, hotărâre ce a abrogat Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 233/1949 privind aprobarea Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, act normativ de nivel juridic superior actelor pe care Guvernul are abilitarea de a le emite în temeiul dispozițiilor art. 108 din Constituția României. Autorii excepției consideră că procedura prin care au fost modificate, completate sau abrogate Decretele Prezidiului Marii Adunări Naționale este neconstituțională. Arată că, abilitat fiind să emită hotărâri prin care să recunoască statutul cultelor, Guvernul României ar fi trebuit să sesizeze, din oficiu, Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză, "și nu să procedeze la emiterea unor acte normative nelegale și neconstituționale, care astfel sunt lovite de nulitate de drept, fiind emise cu încălcarea normelor de ordine publică".

Autorii excepției consideră că prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 contravin dispozițiilor art. 1 al Primului Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece constituie o prezumție legală a inadmisibilității promovării oricăror acțiuni în justiție, deoarece dispoziția de lege criticată prevede faptul că bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel, precum și alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare. Arată că acest text contravine prevederilor art. 21 alin. (2) din Constituția României, precum și art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, consideră că dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 încalcă dreptul de proprietate prevăzut de art. 44 alin. (1) și de art. 136 alin. (5) din Constituție, deoarece acestea dau posibilitatea aplicării regimului juridic al proprietății publice (bunurile proprietate publică sunt insesizabile și imprescriptibile) unor bunuri ale persoanelor juridice de drept privat. În același sens, arată că, potrivit prevederilor ~Codului~ civil, liberalitățile făcute între vii sau prin legate pot face obiectul acțiunilor de revocare, constatare a nulității actului prin care s-a făcut liberalitatea, sau reducțiune, fiind astfel posibilă și legală revendicarea acestor bunuri înstrăinate fără respectarea formelor și condițiilor legale.

Tribunalul Neamț - Secția civilă arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată, în acest sens, că autorul excepției de neconstituționalitate nu precizează în mod explicit ce dispoziții din Constituție încalcă prevederile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) și (4), art. 21 și art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, apreciază că interdicția prevăzută de acestea a fost instituită pentru garantarea stabilității materiale a unităților de cult și, deci, a drepturilor constituționale prevăzute în art. 29 din Legea fundamentală, precum și a celor ale Declarației Universale a Drepturilor Omului, care definesc ființa umană prin prevalența vieții spirituale asupra celei biologice și materiale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a țării, poate împuternici Guvernul să reglementeze anumite aspecte prin acte normative. Apreciază că niciunul dintre textele de lege criticate nu conține dispoziții care să afecteze în vreun fel accesul liber la justiție al oricărei persoane care consideră că îi sunt afectate drepturile sau libertățile fundamentale și nici dreptul de proprietate. Invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 557/2005, Decizia nr. 655/2005, Decizia nr. 388/2006 și Decizia nr. 737/2006. Arată că, în situația de față, stabilirea caracterului inalienabil al bunurilor intrate legal în proprietatea cultelor reprezintă o măsură pentru garantarea stabilității materiale a unităților de cult. Apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) și (4), art. 21, art. 31 alin. (1) și art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 nu îngrădesc sub niciun aspect liberul acces la justiție, nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale, care condiționează dreptul la un proces echitabil. În plus, art. 20 alin. (2) din aceeași lege reprezintă o concretizare a accesului liber la justiție, întrucât Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și poate fi atacată în justiție, conform legii. Constată că dispozițiile de lege criticate sunt în deplină concordanță cu normele constituționale referitoare la dreptul de proprietate. De asemenea, consideră că prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 dau expresie regulilor privind stabilitatea circuitului civil și securitatea raporturilor juridice. Apreciază că dispozițiile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) și (4), art. 21, art. 31 alin. (1) și art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, susținerile părților prezente, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) și (4), art. 21, art. 31 alin. (1) și art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, având următorul cuprins:

- Art. 17 alin. (1): "Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, de către asociațiile religioase care, prin activitatea și numărul lor de membri, oferă garanții de durabilitate, stabilitate și interes public.";

- Art. 20 alin. (1), (2) și (4):

"

(1) În termen de 60 de zile de la primirea avizului, Guvernul se pronunță asupra cererii, prin hotărâre de recunoaștere sau de respingere motivată.

(2) Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și poate fi atacată în justiție, conform legii. [...]

(4) Drepturile și obligațiile aferente calității de cult recunoscut se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de recunoaștere a acestuia.";

- Art. 21: "Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, poate retrage calitatea de cult recunoscut atunci când, prin activitatea sa, cultul aduce atingeri grave securității publice, ordinii, sănătății sau moralei publice ori drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.";

- Art. 31 alin. (1): "Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel - contribuții, donații, succesiuni -, precum și orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare.";

- Art. 49 alin. (3): "Recunoașterea se realizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispozițiile art. 17 alin. (2) se aplică în mod corespunzător."

În privința Hotărârii Guvernului nr. 53/2008, precum și a unor dispoziții din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta nu se poate pronunța cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată direct în fața sa, astfel încât obiect al excepției îl constituie doar textele citate mai sus.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației puterilor în stat, art. 11 alin. (2) referitor la tratatele ratificate de Parlament, art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiție, art. 44 alin. (1) și (3) referitor la dreptul de proprietate privată, ~art. 136~ privind proprietatea și ~art. 148~ alin. (2) privind prioritatea reglementărilor comunitare.

De asemenea, autorii invocă încălcarea art. 1 al Primului Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind protecția proprietății, art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea constată că, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) și (4), art. 21 și art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489 din 2006, autorii excepției fac referire la acte normative diverse și mai puțin la prevederi determinate ale încălcării Constituției României în vigoare la acest moment, însă din examinarea argumentelor expuse, rezultă că autorii consideră a fi încălcate principiul separației puterilor în stat, precum și cel al liberului acces la justiție. Referitor la critica potrivit căreia recunoașterea cultelor ar fi trebuit să fie făcută printr-o ordonanță, și nu printr-o hotărâre de Guvern, care nu poate fi supusă controlului instanței de contencios constituțional, Curtea arată că, în chiar textul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, este prevăzută posibilitatea atacării în justiție a hotărârii Guvernului, conform legii, ceea ce reprezintă o concretizare a accesului liber la justiție, iar nu o încălcare a acestuia. Chiar și în lipsa unei prevederi exprese precum cea a art. 20 alin. (2) din lege, hotărârea de Guvern ca act administrativ tot ar fi putut fi atacată în justiție. Niciunul dintre textele criticate nu conține dispoziții care să afecteze în vreun fel accesul liber la justiție al oricărei persoane care consideră că îi sunt afectate drepturile sau libertățile fundamentale și nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale, care condiționează dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului separației puterilor în stat, Curtea apreciază că Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a țării, poate împuternici Guvernul să reglementeze anumite aspecte prin acte normative specifice, în temeiul dispozițiilor art. 108 din Constituția României. Autorii excepției consideră că Guvernul României ar fi trebuit să sesizeze, din oficiu, Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză. Curtea constată, însă, că acest lucru ar contraveni dispozițiilor art. 29 alin. (2) și art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial, de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă, precum și direct de Avocatul Poporului, enumerarea titularilor dreptului de sezină fiind limitativă.

Referitor la pretinsa contradicție a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 cu prevederile art. 1 al Primului Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea apreciază că textul de lege prevede interdicția revendicării bunurilor care fac obiectul aporturilor de orice fel, precum și a altor bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult. Această interdicție a fost instituită pentru garantarea stabilității materiale a unităților de cult și, deci, a drepturilor constituționale prevăzute în art. 29 din Legea fundamentală, precum și a celor ale Declarației Universale a Drepturilor Omului, care definesc ființa umană prin prevalența vieții spirituale asupra celei biologice și materiale. Astfel, dispozițiile de lege criticate nu încalcă dreptul de proprietate, neputând fi reținută critica potrivit căreia aceste bunuri s-ar bucura de regimul juridic al proprietății publice, din moment ce ele nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii. În numeroase rânduri, Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principală oferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. În situația de față, stabilirea caracterului inalienabil al bunurilor intrate legal în proprietatea cultelor reprezintă o măsură pentru garantarea stabilității materiale a unităților de cult, astfel încât nu se poate reține critica de neconstituționalitate ridicată, prin raportare la dispozițiile art. 1 al Primului Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind protecția proprietății și la cele ale art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (5) din Constituție. Deosebit de aceste aspecte, Curtea constată că stabilirea caracterului inalienabil al bunurilor intrate legal în proprietatea cultelor nu înlătură posibilitatea declarării nulității absolute a actelor de dobândire, inalienabilitatea acestor bunuri fiind susținută tocmai prin caracterul legal al intrării bunurilor în patrimoniul acestor culte. Astfel, dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 nu încalcă nici prevederile art. 21 alin. (2) din Constituția României și nici pe cele ale art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci dau expresie regulilor privind stabilitatea circuitului civil și securitatea raporturilor juridice.

Cu privire la susținerea de către autorii excepției a posibilității ca liberalitățile făcute între vii să poată fi revocate, acestea nu fac decât să întărească diferența dintre inalienabilitate și constatarea nulității absolute. Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor criticate prin raportare la prevederile Codului civil, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că neconcordanța dintre legile în vigoare în aceeași materie nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare în timp a acestora.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) și (4), art. 21, art. 31 alin. (1) și art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată de Vasile Iovu și Elena Iovu în Dosarul nr. 933/279/2007 al Tribunalului Neamț - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2010.

PREȘEDINTE,
ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,
Cristina Toma

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...