Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 682/2010 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 21 iunie 2010

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Acsinte Gaspar - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, excepție invocată de Sorin Sabău în Dosarul nr. 329/289/2009 al Judecătoriei Reghin.

La apelul nominal este prezent autorul excepției, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea excepției astfel cum a fost formulată, expunând, pe larg, motivele de neconstituționalitate invocate în fața instanței de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând referire și la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 329/289/2009, Judecătoria Reghin a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, excepție invocată de Sorin Sabău, într-o cauză având ca obiect contestație la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional prin aceea că instanța de executare, primind apărările de fond formulate împotriva titlului executoriu irevocabil, rejudecă pricina, ceea ce determină încălcarea autorității instanței care a emis titlul. Pe de altă parte, "debitorul, invocând apărări de fond împotriva unui titlu executoriu revocabil care emană de la o instanță superioară în grad, și a cărui obiect are o valoare peste valoarea prevăzută de competența după materie, instanța de executare nu are autonomia procedurilor și a actelor emise, aici intervenind practic rejudecarea fondului, asupra căruia este competentă, după materie, a se pronunța, instanța de rang superior care a emis titlul." Se mai arată că "a judeca contestația la executare silită instituită prin prisma dispozițiilor art. 10 alin. (2) din legea menționată, pe argumentele deduse din ierarhia de drept a instanțelor sau a competențelor materiale și funcționale, este o concluzie nelegală, ce poate echivala cu denegarea de dreptate, ceea ce determină (...) încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil".

Judecătoria Reghin apreciază că excepția invocată este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins: "Prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 126 alin. (2) și (6) privind instanțele judecătorești, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Se invocă, totodată, Directiva nr. 35/2000 a Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii plăților în tranzacțiile comerciale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra constituționalității dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001, prin raportare la textele din Constituție invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 361 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 19 martie 2003, Curtea a considerat ca fiind neîntemeiată critica potrivit căreia prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 ar încălca dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Curtea a reținut cu acel prilej că "teza întâi a art. 10 alin. (2) permite debitorului invocarea, prin contestația la executare, și a unor apărări de fond împotriva titlului executoriu, iar teza a doua a aceluiași alineat exceptează de la exercițiul acestui drept debitorul care a formulat o cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului. Conform prevederilor art. 8 din aceeași ordonanță, împotriva ordonanței cu somația de plată, emisă de judecător, debitorul poate formula cerere în anulare la instanța competentă pentru judecarea cauzei în primă instanță, care va putea anula ordonanța, situație în care, la cererea creditorului, se va proceda la judecarea în fond a cauzei, în condițiile dreptului comun. Din conținutul acestor dispoziții legale nu rezultă nicio îngrădire a accesului liber la justiție pentru niciuna dintre părțile litigante. Debitorul nemulțumit de ordonanța cu somația de plată poate formula o cerere în anulare la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. El poate, de asemenea, formula contestație la executare împotriva titlului executoriu, în cadrul căreia are dreptul să invoce și apărări de fond, dacă nu și-a exercitat dreptul de a formula cerere în anulare împotriva ordonanței cu somația de plată. Excepția prevăzută în art. 10 alin. (2) teza a doua din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 este justificată, întrucât aceasta are în vedere situația în care, în lipsa cererii în anulare, debitorul nu a putut invoca apărările de fond."

În același sens, referindu-se la specificul căilor de atac reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 5/2001, Curtea a statuat, de exemplu prin Decizia nr. 895 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 14 noiembrie 2007, că reglementarea acestora nu relevă niciun aspect de neconstituționalitate. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptățit ca, în considerarea anumitor particularități, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, și din redactarea adoptată de legiuitorul constituțional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește competența și procedura de judecată, evident, cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziții constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte în jurisprudența sa în materie sunt valabile și în prezenta cauză.

În ceea ce privește critica formulată în raport de Directiva nr. 35/2000 a Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii plăților în tranzacțiile comerciale, aceasta nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de interpretare și aplicare a legii, care nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, excepție invocată de Sorin Sabău în Dosarul nr. 329/289/2009 al Judecătoriei Reghin.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 mai 2010.

PREȘEDINTE,
ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent-șef,
Marieta Safta

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...