Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 649/2010 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 21 iunie 2010

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Tudorel Toader - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 raportat la art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, excepție invocată de Petru Burulea în Dosarul nr. 1.392/265/2009 al Judecătoriei Năsăud.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 7.935D/2009 - nr. 7.952D/2009, având ca obiect o excepție de neconstituționalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 7.934D/2009.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 7.935D/2009 - nr. 7.952D/2009 la Dosarul nr. 7.934D/2009.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 7.935D/2009 - nr. 7.952D/2009 la Dosarul nr. 7.934D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, întrucât este de competența legiuitorului să adopte norme de procedură. Mai mult, se arată că cele două texte criticate reglementează situații diferite, astfel încât nu se pune problema încălcării art. 16 din Constituție.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din data de 13 octombrie 2009 și 29 septembrie 2009, pronunțate în dosarele nr. 1.392/265/2009, nr. 1.395/265/2009, nr. 1.406/265/2009, nr. 1.401/265/2009, nr. 1.414/265/2009, nr. 1.411/265/2009, nr. 1.380/265/2009, nr. 1.375/265/2009, nr. 1.390/265/2009, nr. 1.384/265/2009, nr. 1.348/265/2009, nr. 1.371/265/2009, nr. 1.358/265/2009, nr. 1.412/265/2009, nr. 1.361/265/2009, nr. 1.409/265/2009, nr. 1.370/265/2009, nr. 1.383/265/2009 și nr. 1.351/265/2009, Judecătoria Năsăud a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 raportat la art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, excepție invocată de Petru Burulea, Octavian Pop, Mihai Adrian Tersanszki, Floarea Nistor, Remus Iftene, Viorel Pătrășcan, Sergiu Irinel Frunză, Reghina Roman, Raul Emilian Rus, Maria Andreea Botiș, Sabina Pătrășcan, Sabin Domide, Florin Mihaiu, Maria Nistor, Artene Moisil, Doru Emilian Morariu, Ioan Constantin Nistor, Partene Marte și Simion Ionel Cotu într-o cauză având ca obiect constatarea existenței unor clauze abuzive într-un contract de credit bancar.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, din moment ce, în materia clauzelor abuzive, este atrasă competența de judecată a unor instanțe diferite în funcție de persoana care introduce acțiunea. Astfel, în cazul în care sesizarea instanței se face de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, competența de judecată aparține judecătoriei, iar, în situația în care instanța este sesizată de către consumator, competența de soluționare a acțiunii urmează să se stabilească potrivit dreptului comun.

Judecătoria Năsăud consideră că, datorită specificului cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, exprimarea opiniei sale ar echivala cu o antepronunțare.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie art. 12 raportat la art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare. În realitate, din analiza dosarului, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit de faptul că art. 14 din lege, în temeiul căruia a și introdus acțiunea în fața judecătoriei, nu stabilește în mod expres competența acesteia în soluționarea cauzei sale, ci prevede că stabilirea competenței instanței de judecată în cazul învestirii acesteia cu judecarea cererilor ce cad sub incidența Legii nr. 193/2000 se face potrivit dreptului comun. Prin urmare, critica de neconstituționalitate a autorului excepției se circumscrie art. 14 din lege, iar sintagma folosită de acesta - "art. 12 raportat la art. 14" - indică mai degrabă o analiză comparativă între cele două texte de lege, de unde și trage concluzia peremptorie a neconstituționalității textului care formează temeiul de drept al demersului său judiciar. În fine, obiect al excepției nu poate fi art. 12 din lege din moment ce acesta nu ar avea legătură cu soluționarea cauzelor cu care instanța de judecată a fost învestită. În consecință, obiect al excepției îl constituie art. 14 din Legea nr. 193/2000, care are următorul cuprins:

"

Art. 14. -

Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile ~Codului~ civil și ale Codului de procedură civilă".

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi și ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției. Totodată, sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituționale invocate, se constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1.535 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 54 din 25 ianuarie 2010, Curtea a statuat că "fie că este sesizată direct de către consumator, fie prin intermediul procesului-verbal de constatare a faptelor contrare legii întocmit de reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor sau de specialiștii autorizați ai organelor administrației publice, instanța este unica autoritate care se va pronunța asupra existenței sau inexistenței clauzelor abuzive dintr-un contract". Plecând de la această premisă, Curtea, prin decizia menționată, a statuat că acțiunea promovată în temeiul art. 11-13 angajează, în principal, răspunderea contravențională a comerciantului, iar, în subsidiar, răspunderea civilă delictuală a acestuia.

Distinct de cele reținute prin decizia amintită, Curtea observă că, potrivit art. 32 și următoarele din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare și/sau sancționare a contravențiilor se judecă de către judecătorie. Astfel, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, în mod obiectiv și rațional, se justifică angajarea competenței materiale a judecătoriei în cauzele ce implică stabilirea existenței sau inexistenței clauzelor abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Însă atunci când consumatorul acționează proprio motu pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comerciantului - deci nu se pune în discuție răspunderea contravențională a acestuia -, acțiunii sale i se vor aplica prevederile legale de drept comun în materia stabilirii competenței materiale de judecată, și anume dispozițiile Codului de procedură civilă.

În consecință, nu se poate susține în niciun fel existența unei discriminări în funcție de persoana care sesizează instanța de judecată, competențele eventual diferite rezultând din natura juridică diferită a acțiunilor formulate. Pentru aceleași argumente nu poate fi reținută nici încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituție.

În fine, Curtea constată că invocarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin prisma faptului că instanța de judecată a cărei competență a fost stabilită potrivit art. 14 din lege nu ar fi independentă sau imparțială, este, în mod evident, neîntemeiată. Indiferent de rangul instanței, atât judecătorul ca persoană, cât și instanța de judecată ca autoritate beneficiază de toate garanțiile de independență și imparțialitate.

Obiter dictum, instanța de judecată în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate urmează să își exprime opinia în toate cazurile în care sesizează Curtea Constituțională. Nu există riscul unei antepronunțări a acesteia, având în vedere, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 353 din 29 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 2 august 2005, prin care s-a stabilit că "exprimarea opiniei de către instanță asupra excepției de neconstituționalitate nu poate avea semnificația unei antepronunțări interzise instanței de fond de dispozițiile Codului de procedură civilă, de vreme ce nu ea este competentă să soluționeze excepția, această prerogativă de a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate aparținând în exclusivitate Curții Constituționale, conform dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție".

Curtea a mai statuat că art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 "a fost conceput, încă din 1992, în ideea că, alături de președinții celor două Camere ale Parlamentului și de Guvern, care sunt implicați în procesul de legiferare, și instanța, care aplică legea, să-și poată exprima opinia cu privire la excepția prin care este criticată legea aplicabilă în soluționarea litigiului de către instanța judecătorească".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, excepție ridicată de Petru Burulea, Octavian Pop, Mihai Adrian Tersanszki, Floarea Nistor, Remus Iftene, Viorel Pătrășcan, Sergiu Irinel Frunză, Reghina Roman, Raul Emilian Rus, Maria Andreea Botiș, Sabina Pătrășcan, Sabin Domide, Florin Mihaiu, Maria Nistor, Artene Moisil, Doru Emilian Morariu, Ioan Constantin Nistor, Partene Marte și Simion Ionel Cotu în dosarele nr. 1.392/265/2009, nr. 1.395/265/2009, nr. 1.406/265/2009, nr. 1.401/265/2009, nr. 1.414/265/2009, nr. 1.411/265/2009, nr. 1.380/265/2009, nr. 1.375/265/2009, nr. 1.390/265/2009, nr. 1.384/265/2009, nr. 1.348/265/2009, nr. 1.371/265/2009, nr. 1.358/265/2009, nr. 1.412/265/2009, nr. 1.361/265/2009, nr. 1.409/265/2009, nr. 1.370/265/2009, nr. 1.383/265/2009 și nr. 1.351/265/2009 ale Judecătoriei Năsăud.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 mai 2010.

PREȘEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asistent,
Benke Karoly

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...