Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 662/2010 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 111 din Codul de procedură civilă

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 16 iunie 2010

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Tudorel Toader - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 111 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dinu Dumitru în Dosarul nr. 5.328/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 16 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 5.328/236/2009, Judecătoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 111 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dinu Dumitru.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul consideră că acțiunea pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept nu trebuie să fie condiționată de necesitatea formulării unei cereri având ca obiect realizarea dreptului. Acțiunea în constatarea existenței unui drept trebuie să fie de sine stătătoare, fără să fie nevoie de promovarea în prealabil a unei alte acțiuni.

Judecătoria Giurgiu apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, modul de redactare a textului ținând de libertatea legiuitorului de a stabili atât categoriile de acțiuni ce pot fi exercitate, cât și condițiile de admisibilitate ce trebuie îndeplinite.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conținut: "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 și art. 21 alin. (3) și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispoziția legală criticată consacră acțiunea în constatare, numită și în recunoașterea dreptului sau în confirmare, acțiune prin care reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept al său sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Pentru exercitarea acțiunii în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes și prin acțiune să nu urmărească contestarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt.

O particularitate importantă a acțiunii în constatare rezidă în caracterul său preventiv, scopul exercitării sale fiind acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic. Prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă statornicesc, de asemenea, principiul subsidiarității acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în realizarea dreptului. Astfel, pentru chiar admisibilitatea acțiunii, norma procedurală impune condiția negativă ca partea să nu poată cere realizarea dreptului dedus judecății. Caracterul subsidiar și limitat al acestei acțiuni constituie expresia voinței legiuitorului de a adopta norme prin care actul de justiție să fie gestionat în mod eficient, astfel încât activitatea organelor judiciare să nu fie încărcată cu două acțiuni paralele: una în constatarea și una în realizarea dreptului.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a le utiliza în formele și în modalitățile instituite de lege. În consecință, prin reglementările cuprinse în art. 111 din Codul de procedură civilă, referitoare la caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite.

Dincolo de aceste rațiuni, Curtea constată că, în speță, argumentarea neconstituționalității art. 111 din Codul de procedură civilă se realizează din perspectiva și în interesul exclusiv al reclamantului, autorul criticând caracterul subsidiar al acțiunii în constatare și considerând că aceasta ar trebui să aibă "o existență de sine stătătoare, necondiționată de promovarea în prealabil a unei alte acțiuni". Or, o atare critică lipsește de interes și deci de legitimare procesuală pe autorul excepției, care are calitatea de pârât în dosarul instanței de judecată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 111 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dinu Dumitru în Dosarul nr. 5.328/236/2009 al Judecătoriei Giurgiu.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 mai 2010.

PREȘEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...