Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 693/2010 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4081 alin. 2 lit. a) și b) și alin. 11 lit. a) și b) din Codul de procedură penală

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 08 iunie 2010

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Tudorel Toader - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Marinela Mincă - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor ~art. 408~1 alin. 2 lit. a) și b) și alin. 11 lit. a) și b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mihai Moldoveanu în Dosarul nr. 3.822/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 mai 2010 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 20 mai 2010.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 septembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3.822/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4081 alin. 2 lit. a) și b) și alin. 11 lit. a) și b) din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Mihai Moldoveanu cu ocazia examinării cererii de revizuire formulată împotriva Sentinței penale nr. 134 din 8 iunie 1998, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 554/1996, sentință rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4.332 din 7 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 1.056/2000.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 4081 alin. 2 lit. a) și b) și alin. 11 lit. a) și b) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 21, art. 53 și art. 129, deoarece "limitează dreptul unor părți ale unuia și aceluiași proces penal de a exercita căile legale de atac", iar "legiuitorul nu poate suprima dreptul substanțial al unei părți interesate de a exercita căile de atac." În acest sens, arată că "accesul liber la justiție nu se referă exclusiv la acțiunea introductivă la prima instanță de judecată, ci și la sesizarea oricăror alte instanțe care, potrivit legii, au competența de a soluționa fazele ulterioare ale procesului, inclusiv, așadar, la exercitarea căilor de atac [...]."

Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4081 alin. 2 lit. a) și b) și alin. 11 lit. a) și b) din Codul de procedură penală, introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 576/2004 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.223 din 20 decembrie 2004, și modificate prin art. I pct. 199 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, dispoziții care au următorul conținut:

"

Pot cere revizuirea:

a) persoana al cărei drept a fost încălcat;

b) soțul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia; [...];

Când instanța constată că cererea este fondată:

a) desființează, în parte, hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat și, rejudecând cauza, cu aplicarea dispozițiilor din capitolul III, secțiunea II, înlătură consecințele încălcării dreptului;

b) desființează hotărârea și, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanța în fața căreia s-a produs încălcarea dreptului, aplicându-se dispozițiile din capitolul III, secțiunea II."

Aceste texte de lege sunt raportate la prevederile constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 4081 din Codul de procedură penală reglementează procedura revizuirii în cazurile în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă în cauzele penale în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de ~Convenția~ pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dacă consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Autorul excepției solicită, în realitate, modificarea dispozițiilor de lege criticate, deoarece consideră că acestea limitează dreptul unor părți ale unuia și aceluiași proces penal de a exercita căile legale de atac.

În condițiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul este abilitat să reglementeze competența și procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric și funcțional în care se realizează accesul liber la justiție și folosirea căilor de atac, Curtea constată că aspectele criticate vizează domeniul autorității legiuitoare, ceea ce contravine art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ~art. 408~1 alin. 2 lit. a) și b) și alin. 11 lit. a) și b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mihai Moldoveanu în Dosarul nr. 3.822/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2010.

PREȘEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asisten-șef,
Doina Suliman

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...