Curtea Constituțională

Decizia nr. 351/2010 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 și art. 253 din Codul de procedură civilă

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 17 mai 2010

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Acsinte Gaspar - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 și art. 253 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Roșca și Ioana Rățoi în Dosarul nr. 266/63/2006 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La apelul nominal este prezent Gheorghe Roșca, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că părțile Sofica Dumitru și Costel Dumitru au depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 266/63/2006, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 și art. 253 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Roșca și Ioana Rățoi.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 248 din Codul de procedură civilă "reprezintă o încălcare gravă" a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Cu privire la art. 253 din Codul de procedură civilă, se susține că este neconstituțional, deoarece "prin stabilirea unui termen de 5 zile de la pronunțare este încălcat dreptul la apărare, este condiționat accesul la justiție prin stabilirea unui termen scurt ce trebuie exercitat de la pronunțare, indiferent de prezența părților la judecată".

Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie consideră că excepția de neconstituționalitate invocată în cauză este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 248 și art. 253 din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins:

- Art. 248:

"

(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

(2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate soroci termen de judecată.

(3) În materie comercială termenul de perimare este de șase luni.";

- Art. 253:

"

(1) Dacă instanța constată că perimarea nu a operat, pronunță o încheiere, care poate fi atacată odată cu fondul procesului.

(2) Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare."

Aceste texte de lege sunt raportate la prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 128 privind folosirea limbii materne și a interpretului în justiție, cu raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, se constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, prin reglementarea instituției perimării, ca sancțiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de chemare în judecată, care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este încălcat liberul acces la justiție, ci acesta este supus condiției respectării unor exigențe legale, determinate tocmai de necesitatea asigurării unui proces echitabil. În jurisprudența sa, de exemplu Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, Curtea Constituțională a statuat în acest sens că accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări. Este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție care rezultă din dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", și ale art. 129, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exercițiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau grup social.

În ceea ce privește dispozițiile art. 253 din Codul de procedură civilă, se constată că au mai fost examinate pe calea controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție, Curtea, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2002, a reținut că aceste dispoziții, "care prevăd calea de atac a recursului împotriva hotărârii care constată perimarea și condițiile folosirii acestei căi de atac, nu numai că nu contravin textului constituțional invocat, ci, dimpotrivă, constituie tocmai o reglementare a exercitării dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime, drept fundamental prevăzut la art. 21 din Constituție". Cu același prilej, Curtea a mai arătat că aceeași prevedere legală nu încalcă nici dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, întrucât, potrivit art. 252 alin. (1), părțile sunt încunoștințate din timp despre judecată și, prin urmare, au posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare. Totodată, cu privire la art. 129 din Legea fundamentală, referitor la folosirea căilor de atac, Curtea a mai statuat că acest text conferă legiuitorului ordinar atribuția exclusivă de a stabili condițiile legale de exercitare a căilor de atac, o asemenea reglementare fiind deci de nivelul legii, și nu al Constituției.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 și art. 253 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Roșca și Ioana Rățoi în Dosarul nr. 266/63/2006 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2010.

PREȘEDINTE,
ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent-șef,
Marieta Safta

;
se încarcă...