Curtea Constituțională

Decizia nr. 337/2010 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, și a celor ale art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2005

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 13 mai 2010

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Acsinte Gaspar - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, și a celor ale art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2005, excepție ridicată de Ioan Pleșca și Victoria Pleșca în Dosarul nr. 5.766/306/2007 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Elena Cernescu, avocatul Ioan Ban, cu împuternicire avocațială. Lipsesc autorii excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul părții solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, apreciind că aceasta a fost formulată în mod abuziv, întrucât prevederile de lege criticate nu contravin normelor constituționale invocate.

Reprezentantul Ministerului Public invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume deciziile nr. 214/2007, nr. 246/2007 și nr. 395/2009. Apreciază însă că în prezenta cauză apar elemente noi, sub aspectul unuia dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului, și anume principiul securității raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă a oricărui litigiu nu trebuie repusă în cauză. Ca atare, consideră că, în ceea ce privește termenul de decădere instituit prin art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, referitor la persoanele fizice și persoanele juridice care nu au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997, există similitudini cu Decizia Curții Constituționale nr. 1.352/2008, astfel încât, în ceea ce privește această critică, se impune admiterea în parte a excepției de neconstituționalitate formulate.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 5.766/306/2007, Tribunalul Sibiu - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 1/2000 și a celor modificatoare al acestuia, respectiv art. I pct. 37 al titlului VI din Legea nr. 247/2005, și a celor ale art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005, așa cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2005, excepție ridicată de Ioan Pleșca și Victoria Pleșca într-o cauză civilă având ca obiect fond funciar.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile art. 33 din Legea nr. 1/2000 și cele ale art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005 sunt neconstituționale, întrucât, din perspectiva dispozițiilor constituționale ale art. 11 și art. 20 alin. (2), acestea contravin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceștia invocă Cauza Brumărescu contra României,1999, prin care s-a statuat că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, considerente aplicabile și în privința dispozițiilor de lege apreciate a fi neconstituționale în speța de față, deoarece acestea "stabilesc un nou termen pentru formularea de cereri privind restituirea terenurilor, deși prin reglementări anterioare au fost stabilite alte termene ce nu au fost prorogate". Astfel, arată că "se ajunge în situația ca titlurile de proprietate validate de instanțe în anii 1994-1995 să fie infirmate în baza posibilității oferite de textele atacate".

Tribunalul Sibiu - Secția civilă și-a exprimat opinia în sensul neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate. În acest sens, arată că raporturile juridice asupra cărora instanța de judecată s-a pronunțat trebuie să se bucure de stabilitate, prin aceasta conferindu-se credibilitate actului de justiție și eficiență normei juridice.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea anumitor exigențe legale, între care și stabilirea unor termene, determinate de rațiuni care vizează asigurarea securității circuitului civil și stabilitatea raporturilor civile.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 33 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, și cele ale art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, astfel cum a fost modificat prin art. II pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2005 privind modificarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, precum și a art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 21 septembrie 2005.

Textele de lege au următorul conținut:

- Art. 33 din Legea nr. 1/2000:

"

(1) Pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și foștii proprietari cărora li s-au respins cererile sau li s-au modificat ori anulat adeverințele de proprietate, procesele-verbale de punere în posesie sau titlurile de proprietate, prin nesocotirea prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997. Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate se consideră a fi depuse în termen chiar dacă acestea au fost depuse la alte comisii decât cele competente potrivit legii; aceste comisii vor trimite cererile, din oficiu, comisiilor competente, înștiințând despre acest lucru și persoanele îndreptățite. Persoanele fizice și persoanele juridice care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 și de prezenta lege cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv. În cazul formelor asociative prevăzute la art. 26 alin. (1) din lege, aflate în curs de constituire, cererea poate fi formulată de comitetul ad-hoc de inițiativă.

(2) În situația în care după depunerea cererilor de reconstituire s-au administrat probe care atestă alte terenuri ce au aparținut petenților în proprietate, ele se restituie acestora pe vechile amplasamente, dacă sunt libere.";

- Art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005: "Persoanele fizice și persoanele juridice pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele de suprafață ce pot fi restituite conform prezentei legi, până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv."

Autorii excepției susțin că textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern și art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la art. 6 paragraful 1 din ~Convenția~ pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 33 din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2005, acordă beneficiul repunerii în termenul de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri agricole sau forestiere, posibilitatea fiind însă limitată la anumite categorii de persoane, și anume acelea care au solicitat terenurile în termenul inițial prevăzut de Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, dar nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate, cele ale căror titluri de proprietate au fost anulate în condițiile art. III din Legea nr. 169/1997, precum și acelea ale căror terenuri nu au fost atribuite, în mod legal, altor persoane. Așa fiind, legiuitorul condiționează repunerea în termen de îndeplinirea anumitor condiții.

Ca atare, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea anumitor exigențe legale, între care și stabilirea unor termene, determinate de rațiuni care vizează tocmai asigurarea securității circuitului civil și stabilitatea raporturilor civile.

Pentru aceleași argumente, Curtea constată că nici prevederile art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005 nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, și a celor ale art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2005, excepție ridicată de Ioan Pleșca și Victoria Pleșca în Dosarul nr. 5.766/306/2007 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2010.

PREȘEDINTE,
ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

;
se încarcă...