Curtea Constituțională

Decizia nr. 413/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 și pct. 27, teza referitoare la funcțiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, precum și a legii în ansamblul ei

Modificări (...), Referințe (3)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 04 mai 2010

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, la data de 4 martie 2010, parlamentari aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Partidului Social Democrat din Camera Deputaților au solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 2.667 din 4 martie 2010 și constituie obiectul Dosarului nr. 518A/2010.

La sesizare a fost anexată lista cuprinzând semnăturile următorilor deputați: Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiță Calimente, Daniel Chițoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Mihai-Aurel Donțu, Gheorghe Dragomir, George Ionuț Dumitrică, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Grațiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ștefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolța, Mihai Lupu, Dan Ilie Morega, Dan-Ștefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Viorel Palașcă, Ionel Palăr, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiașu, Cristina-Ancuța Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu- Tăriceanu, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuț-Marian Stroe, Radu Stroe, Gheorghe-Mirel Taloș, Ioan Timiș, Adriana Diana Tușa, Claudiu Țaga, Ioan Țintean, Florin Țurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga și Mihai Alexandru Voicu, respectiv Viorel Hrebenciuc, Ileana Cristina Dumitrache, Andrei Dolineaschi, Nicolae-Ciprian Nica, Aurel Vlădoiu, Florin-Costin Pâslaru, Rodica Nassar, Dumitru Chiriță, Aurelia Vasile, Doina Burcău, Luminița Iordache, Iuliu Nosa, Cornel Itu, Silvestru Mircea Lup, Raul-Victor Surdu-Soreanu, Anghel Stanciu, Mugurel Surupăceanu, Liviu-Bogdan Ciucă, Radu Eugeniu Coclici, Lucreția Roșca, Ion Dumitru, Ion Stan, Gheorghe Ana, Marian Neacșu, Dumitru Boabeș, Victor Cristea, Adrian Solomon, Nicolae Bănicioiu, Ioan Sorin Roman, Ciprian- Florin Luca, Mădălin-Ștefan Voicu, Constantin Mazilu, Mihai Cristian Apostolache, Laurențiu Nistor, Cornel-Cristian Resmeriță, Filip Georgescu, Ion Burnei, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, Mircea-Gheorghe Drăghici, Ion Călin, Maria Eugenia Barna, Dorel Covaci, Tudor Panțîru, Vasile Ghiorghe Gliga, Petre Petrescu, Iulian Claudiu Manda, Valeriu Ștefan Zgonea, Eugen Bejinariu, Ioan Cindrea și Florin Iordache.

În motivarea obiecției de neconstituționalitate au fost aduse argumente care privesc atât neconstituționalitatea extrinsecă, cât și cea intrinsecă a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

I. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, se constată că autorii obiecției susțin încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) din Constituție, întrucât, cu ocazia adoptării legii supuse analizei Curții Constituționale, au fost încălcate mai multe dispoziții ale Regulamentului Camerei Deputaților. Se arată că introducerea pe ordinea de zi a comisiei raportoare a proiectului de lege în data de 1 martie 2010 a fost făcută cu nerespectarea prevederilor art. 46 lit. a) din Regulament, că ordinea de zi aprobată a fost modificată la cererea domnului deputat Ioan Oltean și adoptată în plen în lipsă de cvorum, contrar art. 89, 90 sau art. 142 alin. (3) din Regulament, și că unor deputați nu li s-a acordat cuvântul în cadrul ședinței de plen, contrar art. 149 alin. (2) din Regulament.

Totodată, se apreciază că prin "modalitatea de sesizare și adoptare a proiectului de lege" a fost încălcat art. 75 din Constituție, text ce consacră "principiul de dezbatere și legiferare a celor două camere". În acest sens, se arată că în Comisia însărcinată cu adoptarea raportului au fost aduse mai multe amendamente "asupra art. 58, 62 și 64", amendamente care "modifică condiții, categorii, termene ce au o înrâurire majoră asupra actului normativ". În consecință, se apreciază că forma adoptată de Camera Deputaților diferă "consistent" de forma adoptată de Senat, astfel încât sunt aplicabile considerentele de principiu stabilite în Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 de către Curtea Constituțională cu referire la principiul bicameralismului.

II. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, se arată că, potrivit "art. 92 alin. (11) și (2) din PL-x 42/2009" și "art. 111 al proiectului de lege", cei care ocupă posturi de natură contractuală vor fi numiți în funcții publice de execuție dacă îndeplinesc cerințele "art. 54 din lege", eludându-se astfel art. 56 și 57 din Statutul funcționarilor publici. Într-o formulare confuză, se apreciază că "directorii-coordonatori" numiți în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009, declarată ulterior neconstituțională, ocupă, în prezent, posturi de natură contractuală care ar putea fi transformate în funcții publice. Se arată că aceste prevederi au drept efect încadrarea unor persoane numite exclusiv pe criterii politice în funcții publice. În acest mod, se extinde și modalitatea dobândirii calității de funcționar public, ceea ce încalcă art. 1 alin. (3), ~art. 15~ alin. (1) și ~art. 16~ alin. (1)-(3) din Constituție.

Prin adoptarea acestei legi, "directorii-coordonatori" devin, în mod automat, funcționari publici, calitate pe care o dobândesc altfel decât oricare alt cetățean care își dorește sau care vizează să ocupe funcții publice. De asemenea, printr-o formulare confuză, se arată că art. 90 alin. (6) din lege este contrar art. 147 alin. (4) din Constituție, acest text fiind declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009.

În fine, se arată că legea cuprinde formulări neclare, ceea ce afectează "principiul securității raporturilor juridice", astfel cum acesta a fost formulat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brumărescu împotriva României, 2000.

În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituționalitate.

Președintele Senatului a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 662 din 10 martie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este întemeiată, întrucât modificările aduse Legii nr. 188/1999 contravin art. 16 alin. (1) și (3), precum și art. 53 din Constituție. În acest sens, se arată că modificarea continuă a regimului juridic aplicabil conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, precum și schimbarea succesivă a denumirii unor funcții afectează stabilitatea exercitării acestora, precum și statutul juridic al funcționarilor publici din serviciile publice deconcentrate, ceea ce încalcă dreptul de acces la o funcție publică și principiul stabilității ce ar trebui să guverneze exercitarea funcțiilor publice. Se mai susține că legea criticată adâncește inegalitățile de regim juridic dintre conducătorii serviciilor publice deconcentrate și ceilalți funcționari publici, prin crearea unei noi categorii de funcții publice, și duce la imposibilitatea reintegrării persoanelor care au ocupat aceste funcții publice.

Înființarea și desființarea succesivă a unor funcții publice care presupun atribuții identice nu este de natură să îndeplinească dezideratul accesului în condiții de egalitate la funcțiile publice, motiv pentru care prevederile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1) și (3), precum și art. 53 din Constituție.

Se mai arată că, în lipsa organizării vreunui concurs, persoanele încadrate în posturi de natură contractuală care implică exercitarea unor prerogative de putere publică și care se transformă în funcții publice urmează să ocupe noile funcții publice în baza unui act administrativ de numire. Astfel, aceste persoane sunt favorizate, contrar art. 16 alin. (1) din Constituție, în raport cu alte persoane care doresc să ocupe o funcție publică.

În fine, se consideră că legea criticată încalcă exigențele ~Convenției~ europene a drepturilor omului privind accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice, având formulări neclare, ceea ce lipsește norma juridică de caracterul logic și precis.

Guvernul a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 5/1.684/E.B. din 12 martie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

I. Obiecțiile de neconstituționalitate extrinsecă vizează deficiențe care țin de modul de aplicare a dispozițiilor regulamentelor Parlamentului, prin urmare Curtea Constituțională nu este competentă să analizeze aceste aspecte.

II.

1. Cu privire la criticile de constituționalitate intrinsecă ce privesc prevederile art. I pct. 21, se apreciază că acestea reglementează promovarea rapidă ca modalitate de exercitare, cu caracter temporar, a unei funcții publice de conducere sau temporar vacante. O asemenea modalitate de ocupare a unei funcții publice este în concordanță cu prevederile art. 56 lit. e) din Legea nr. 188/1999, care prevede că ocuparea funcțiilor publice se face și "prin alte modalități prevăzute expres de prezenta lege", precum și cu art. 16 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia accesul la funcțiile publice se face în condițiile legii.

Din punctul de vedere prezentat, se constată că cele expuse mai sus sunt valabile și cu privire la prevederile art. I pct. 27 din lege.

Celelalte aspecte invocate de autorii sesizării cu privire la aceste texte nu constituie veritabile probleme de constituționalitate, ci de politică legislativă în domeniul funcției publice, domeniu în care legiuitorul are competență exclusivă de legiferare.

2. Referitor la critica ce privește lipsa de precizie și claritate a actului normativ, Guvernul invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Cauza Cantoni împotriva Franței, 1996, în care instanța europeană a admis că, "datorită caracterului de generalitate al legilor și în scopul evitării unei rigidități excesive, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, rămânând în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiție pe care îl înfăptuiesc, să decidă cu privire la interpretarea și aplicarea unei norme legale".

3. Critica ce privește art. I pct. 18 din lege este neîntemeiată, întrucât soluția legislativă cuprinsă în acest articol nu a fost declarată anterior neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. În aceste condiții, nu se poate reține încălcarea art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție.

În finalul punctului de vedere comunicat se apreciază că obiecțiile invocate de autorii sesizării nu constituie aspecte ce ridică veritabile probleme de neconstituționalitate, ci de politică legislativă.

Președintele Camerei Deputaților nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președintelui Senatului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și celor ale art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate

Obiectul controlului de constituționalitate astfel cum rezultă din sesizarea formulată, îl constituie dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Totuși, din motivarea obiecției de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta vizează atât o critică de neconstituționalitate extrinsecă referitoare la modul de adoptare a legii criticate, cât și o critică de neconstituționalitate intrinsecă ce privește, în special, prevederile legale ale art. I pct. 18, 22, 23 și pct. 27 teza referitoare la funcțiile publice de conducere. Textele legale criticate punctual au următorul cuprins:

- Art. I pct. 18:

"

18. La articolul 90, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

«(6) În cazul funcționarilor publici de conducere, transferul se poate realiza pe funcții publice de conducere de același nivel sau, după caz, de nivel inferior, ale căror condiții de ocupare și experiență profesională necesară în vederea ocupării sunt similare cu cele ale funcției de pe care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) și (5). Autoritățile sau instituțiile publice între care se realizează transferul sunt obligate să verifice îndeplinirea condiției de similaritate a condițiilor de ocupare și a experienței profesionale.»";

- Art. I pct. 22:

"

22. La articolul 92, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

«(11) În mod excepțional, la propunerea justificată a conducătorului autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții există funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici vacantă sau temporar vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizată de către funcționari publici sau, după caz, de funcționari publici cu statut special, care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1), cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Această măsură se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici în condițiile în care, din motive obiective, funcția publică nu a putut fi ocupată prin mobilitate.»";

- Art. I pct. 23:

"

23. La articolul 92, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

«(2) Dacă funcția publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competența numirii în funcția publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

..............................................................................................

(4) Dacă funcția publică este temporar vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică, până la data încetării suspendării din funcția publică, a detașării titularului funcției publice, până la radierea de drept a sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. c) sau, după caz, în situația în care funcționarul public de conducere exercită cu caracter temporar o altă funcție publică de conducere vacantă sau temporar vacantă ori din categoria înalților funcționari publici, până la expirarea perioadei pentru care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar, în condițiile legii.»";

- Art. I pct. 27:

"

27. Articolul 111 se modifică și va avea următorul cuprins:

«Art. 111. -

(1) Autoritățile și instituțiile publice care au prevăzute în statele de funcții posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atribuții dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3), au obligația de a stabili funcții publice în condițiile art. 107, în termen de 30 de zile de la data constatării existenței acestor atribuții.

(2) Funcțiile publice vacante, funcțiile publice de conducere, precum și funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, stabilite potrivit alin. (1), se ocupă în condițiile prezentei legi.

(3) Persoanele încadrate în posturi de natură contractuală care au fost stabilite și avizate ca funcții publice vor fi numite în funcții publice de execuție dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 54 și condițiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzătoare clasei și gradului profesional ale funcției publice.

(4) Drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice în condițiile alin. (3) se stabilesc potrivit salarizării funcțiilor publice în care au fost numite.»"

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea, ale art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului, ale art. 64 alin. (1) privind organizarea internă a Parlamentului și ale ~art. 147~ alin. (1), (2) și (4) privind deciziile Curții Constituționale. Totodată, sunt considerate ca fiind încălcate art. 6 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, precum și cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brumărescu împotriva României, 2000.

Înainte de a proceda la analiza obiecției de neconstituționalitate, Curtea constată că sesizarea formulată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituție sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnată de 101 deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Partidului Social Democrat din Camera Deputaților.

Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea urmează a se pronunța, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituționalitate extrinsecă, iar pe de altă parte, asupra criticilor de neconstituționalitate intrinsecă a legii supuse controlului.

I.

1. Raportat la critica de neconstituționalitate extrinsecă referitoare la încălcarea art. 64 alin. (1) din Constituție prin demararea unor proceduri parlamentare cu nerespectarea prevederilor Regulamentului Camerei Deputaților, se constată următoarele:

Prin Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, cu prilejul exercitării unui control a priori de constituționalitate, Curtea a statuat că nu este de competența sa "analizarea eventualelor încălcări ale Regulamentului ședințelor comune. Curtea Constituțională nu își poate extinde controlul și asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuși principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. Analiza Curții este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare".

Prin Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, pronunțată într-un control a posteriori de constituționalitate, exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate, Curtea a statuat că, deși legea a fost adoptată după o procedură parlamentară discutabilă, "nu este de competența instanței constituționale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ".

Prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit, în același sens, că, " potrivit art. 146 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Camerelor Parlamentului, controlul exercitat de Curte fiind un control de conformitate cu dispozițiile Legii fundamentale. Dacă, ignorând prevederile art. 146 lit. c) din Constituție și pe cele ale art. 27 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională și-ar extinde competența și asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai că ar pronunța soluții fără temei constituțional, dar ar încălca astfel și principiul autonomiei regulamentare a Camerei Deputaților, reglementat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuție a Camerei Deputaților, așa încât contestațiile deputaților privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competența exclusivă a Camerei Deputaților, aplicabile, în acest caz, fiind căile și procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, după cum și desfășurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotărâtor de prevederile aceluiași regulament, care, evident, trebuie să concorde cu normele și principiile fundamentale.

Ca atare, competența conferită Curții Constituționale de art. 146 lit. c) din Legea fundamentală nu poate privi decât controlul conformității regulamentelor Parlamentului cu dispozițiile Constituției, control declanșat la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori; Curtea Constituțională nu este competentă a se pronunța și asupra modului de aplicare a regulamentelor, în sensul celor arătate a statuat Curtea Constituțională în deciziile sale nr. 44/1993, nr. 68/1993, nr. 22/1995 și nr. 98/2005".

Prin urmare, se constată că, și atunci când a analizat sesizări inițiate în temeiul art. 146 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că exercitarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituție privește exclusiv controlul constituționalității prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu și controlul constituționalității hotărârilor și măsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii. Rezolvarea problemelor ridicate de hotărârile adoptate și de măsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face exclusiv pe căi și prin proceduri parlamentare.

2. Raportat la critica de constituționalitate extrinsecă referitoare la încălcarea principiului bicameralismului, se constată că aceasta este neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Curtea a stabilit criterii esențiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului. Aceste criterii esențiale cumulative sunt:

a) existența unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului;

b) existența unei configurații deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului;

Din analiza comparată a documentelor privind inițierea și desfășurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, și a celei adoptate de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, Curtea constată că modificările operate de către Camera Deputaților față de forma legii adoptate de Senat nu sunt de natură a imprima nici deosebiri majore de conținut juridic față de forma legii adoptată de Senat și nici o configurație deosebită, semnificativ diferită față de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

În consecință, Curtea reține că au fost respectate, sub aspectul modului de legiferare, dispozițiile constituționale ale art. 61 alin. (2) și art. 75 alin. (1).

II.

1. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 18 din lege, în raport cu art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, se constată că, de fapt, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010, nu a declarat ca fiind neconstituțională și această soluție legislativă, ce era cuprinsă, la vremea respectivă, în art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, întrucât, potrivit jurisprudenței sale, Curtea se pronunță în limitele sesizării. În consecință, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție.

2. În ceea ce privește neconstituționalitatea intrinsecă a unor texte din legea criticată, autorii sesizării nu aduc argumente de natură să demonstreze neconstituționalitatea acestora, susținerile lor constituindu-se mai degrabă în ipoteze de aplicare a dispozițiilor legale criticate. Cât privește însă situația legislativă existentă la momentul adoptării acestei legi, Curtea constată următoarele:

- prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009, a fost înființată funcția de director-coordonator al serviciilor publice deconcentrate, funcție ce ține de regimul contractual;

- prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, pronunțată într-un control a priori de constituționalitate, prevederile legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009, deci și ale ordonanței de urgență, au fost declarate neconstituționale;

- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009, a continuat optica Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009, astfel încât, chiar și ulterior Deciziei Curții Constituționale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, conducerea serviciilor publice deconcentrate a fost încredințată acelorași directori-coordonatori;

- prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, precitată Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009, texte care se regăseau și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009.

- Decizia Curții Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 a suspendat până pe data de 27 februarie 2010 efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009, astfel încât, în lipsa intervenției legiuitorului, începând cu data de 28 februarie 2010 aceasta din urmă și-a încetat efectele, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituție;

- lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență etc);

- potrivit jurisprudenței sale, respectiv Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, în cazul constatării neconstituționalității unor acte abrogatoare, "acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte".

În aceste condiții, începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de director-coordonator nu mai există, iar persoanele care ocupau aceste funcții nu mai pot fi considerate ca fiind conducătorii serviciilor publice deconcentrate. În momentul de față, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009. Așadar, Curtea constată că în funcția publică de conducător al serviciilor publice deconcentrate nu poate fi numită nici măcar temporar, o persoană care anterior a fost director-coordonator; din moment ce acesta nu este funcționar public sau funcționar public cu statut special, practic, nu mai justifică nicio funcție publică sau contractuală. Astfel, din moment ce critica de neconstituționalitate pornește de la o premisă greșită, Curtea nu poate reține încălcarea, prin textele art. I pct. 22 și pct. 23 din lege, a prevederilor constituționale invocate.

Mai mult, în sensul celor expuse mai sus sunt și prevederile art. I pct. 27, care stabilesc competența autorităților și instituțiilor publice ce au prevăzute în statele de funcții posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atribuții dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3), de a stabili funcții publice. Acest text nu poate avea însă aplicabilitate cu privire la directorii-coordonatori, din moment ce, din data de 28 februarie 2010, funcțiile de conducere ale serviciilor publice deconcentrate deja au revenit în regimul funcției publice. Prin urmare, nu mai există vreo funcție de conducere contractuală a serviciilor publice deconcentrate care ar trebui transformată într-una publică, ea fiind deja funcție publică ce poate fi ocupată numai de către un funcționar public.

Totodată, se constată că textul art. I pct. 27 teza criticată, și anume cea referitoare la funcțiile publice de conducere (în cazul de speță, din cadrul serviciilor publice deconcentrate), în raport cu critica autorilor obiecției de neconstituționalitate, este constituțional, din moment ce prevede că modalitatea de ocupare a funcțiilor publice aflate în ipoteza normei legale criticate se face "în condițiile legii", și anume prin recrutare, deci prin concurs.

În fine, nu se pot reține criticile ce vizează lipsa de claritate și accesibilitate a legii, întrucât, cu privire la acest aspect, sunt întru totul aplicabile și respectate considerentele evocate de Guvern din Cauza Cantoni împotriva Franței, 1996, soluționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum și considerentele de principiu referitoare la accesibilitatea și previzibilitatea normei cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 729 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 12 iunie 2009.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Constată că dispozițiile art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 și pct. 27, teza referitoare la funcțiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, precum și legea în ansamblul ei sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 14 aprilie 2010 și la aceasta au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader și Augustin Zegrean, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

p. Magistrat-asistent Benke Karoly,
Marieta Safta,
prim-magistrat-asistent delegat

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...