Curtea Constituțională

Decizia nr. 89/2010 asupra obiecției de neconstituționalitate referitoare la Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 19 februarie 2010

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Cu Adresa nr. 51/223 din 14 ianuarie 2010, secretarul general al Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale sesizarea referitoare la neconstituționalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, formulată de un număr de 52 de deputați, și anume: Cristian Mihai Adomniței, Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Viorel Vasile Buda, Daniel Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiță Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chițoiu, Tudor Alexandru Chiuariu, Cristian Horia, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Aurel Mihai Donțu, Gheorghe Dragomir, George Ionuț Dumitrică, Gheorghe Gabor, Grațiela Leocardia Gavrilescu, Dominic Andrei Gerea, Alina Ștefania Gorghiu, Titi Holban, Mircea Irimescu, Nicolae Jolța, Mihai Lupu, Dan Ilie Morega, Dan Ștefan Motreanu, Gheorghe Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Ionel Palăr, Viorel Palașcă, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiașu, Cristina Ancuța Pocora, Virgil Pop, Marius Octavian Popa, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, Adriana Ana Săftoiu, Nini Săpunaru, George Adrian Scutaru, Ionuț Marian Stroe, Gheorghe Mirel Taloș, Ioan Timiș, Diana Adriana Tușa, Claudiu Țaga, Radu Bogdan Țîmpău, Ioan Țintean, Florin Țurcanu, Horea Dorin Uioreanu, Ana Lucia Varga și Mihai Alexandru Voicu.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și al art. 11 alin. (1) lit. A.a) raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 473 din 15 ianuarie 2010 și constituie obiectul Dosarului nr. 151A/2010.

În motivarea obiecției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, după adoptarea de către Senat a Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, "în procedura legislativă de la nivelul Camerei decizionale, a fost adăugat un al 7-lea domeniu în care Guvernul va fi abilitat să emită ordonanțe până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2010". Or, "completarea art. 1 din proiectul de lege cu un nou domeniu s-a făcut cu încălcarea art. 61 din Constituție, deoarece Camera de reflecție a examinat și s-a pronunțat asupra unui proiect ce cuprindea doar 6 domenii în care urma să opereze delegarea legislativă. În aceste condiții, delegarea legislativă cu privire la capitolul 7 - administrație și interne - ar emana doar de la Camera decizională, situație ce ar contraveni flagrant principiului bicameralismului consfințit de Constituția României, așa cum s-a conturat el în jurisprudența Curții Constituționale". Se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 710 din 6 mai 2009, în care s-a statuat că situația în care forma adoptată de Camera decizională se îndepărtează în mod substanțial de forma adoptată de Camera de reflecție "echivalează cu excluderea acesteia din urmă din procesul de legiferare".

Se mai arată că, întrucât legea criticată este o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, aceasta trebuie să fie "rezultanta manifestării de voință concordante a ambelor Camere ale Parlamentului" și să conțină anumite elemente obligatorii, respectiv perioada de abilitare și domeniile în care se pot adopta ordonanțele. Adăugarea unui nou domeniu de abilitare de către Camera decizională, care nu a fost avut în vedere de Camera de reflecție, face ca forma finală a legii să se îndepărteze substanțial de forma adoptată de Camera de reflecție, "fiind modificate dispoziții esențiale ale legii de abilitare, respectiv domeniile în care se pot adopta ordonanțele".

În concluzie, în opinia autorilor sesizării, "art. 1 din Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, adoptată de Camera Deputaților pe data de 11 ianuarie 2010, suferă de grave vicii de neconstituționalitate extrinsecă, fiind adoptată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 61 din Constituție, prin care este consfințit principiul bicameralismului".

În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.

Președintele Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 51/352 din 25 ianuarie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea a fost depusă tardiv. Astfel, termenul de două zile "care este cel de păstrare a legii, în vederea exercitării dreptului de sesizare, nu este calculat pe zile libere și nu este de 48 de ore". În cauză, "termenul de două zile a început să curgă începând cu data de 11 ianuarie 2010 și s-a împlinit la sfârșitul datei de 12 ianuarie 2010 (ora 24,00). Chiar în cazul în care data de 12 ianuarie 2010 ar fi luată în considerare, ca moment al începerii curgerii termenului de două zile, acesta s-a împlinit la sfârșitul zilei de 13 ianuarie 2010 (ora 24,00). Cum sesizarea a fost depusă și înregistrată, la secretarul general al Camerei Deputaților, pe data de 14 ianuarie 2010, ora 15,00, aceasta este tardivă, fiind depusă peste termenul legal prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale".

Guvernul a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 5/233/E.B. din 22 ianuarie 2010, punctul său de vedere în sensul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe a fost promulgată prin Decretul Președintelui României nr. 11/2010, a fost publicată în Monitorul Oficial al României și a intrat în vigoare la data de 17 ianuarie 2010. Se arată că, "în contextul actual, legea în discuție nu mai poate face obiectul unui control de constituționalitate a priori - reglementat de dispozițiile art. 146 lit. a) din Constituția României, republicată - care, prin esența sa, nu poate viza decât legile înainte de promulgare".

Președintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 572 din 19 ianuarie 2010, Grupul parlamentar al PNL, din care fac parte deputații autori ai sesizării, a depus la dosarul cauzei un Memoriu referitor la sesizarea privind neconstituționalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

În acest memoriu se arată că Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în data de 11 ianuarie 2010, iar anunțul privind posibilitatea exercitării dreptului de a sesiza Curtea Constituțională a fost făcut în plenul Camerei în data de 12 ianuarie 2010. În data de 14 ianuarie 2010 legea a fost transmisă Președintelui României, care "a emis Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe [...], având drept consecință publicarea în Monitorul Oficial al României" a acestei legi, în aceeași dată.

Se susține că decretul de promulgare a legii criticate "a fost emis în interiorul termenului de protecție pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curții Constituționale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, termen stabilit de legiuitor în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, având drept rezultat blocarea exercitării dreptului conferit de legiuitorul constituant unor categorii de persoane și autorități publice prin art. 146 lit. a)". Se susține că textul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 trebuie interpretat în lumina principiilor generale de drept, care conduc la concluzia că termenele de două zile, respectiv 5 zile prevăzute de acesta trebuie calculate pe zile libere, iar nu pe zile calendaristice. Se apreciază că "interpretarea potrivit căreia termenul ar include ziua notificării, în fapt, reduce termenul de două zile la o zi, situație care în cazul unor subiecte de sezină echivalează cu imposibilitatea exercitării efective a dreptului conferit de art. 146 lit. a) din Constituție. Or, este evident că nu aceasta a fost intenția legiuitorului constituant, existența unor termene de protecție rezonabile, care să asigure tuturor posibilitatea exercitării dreptului în mod efectiv, fiind implicită în textul art. 146 lit. a) din Constituție". Interpretarea potrivit căreia nu se aplică dreptul comun în materie (art. 101 din Codul de procedură civilă) "reduce termenul de protecție sub pragul rezonabil, echivalând practic cu lipsirea de efecte a art. 146 lit. a) din Constituție în cazul unor subiecte de drept ținute de alte condiționări legale, cum este cazul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție".

Se mai arată și faptul că pe "pagina de internet a Camerei Deputaților se menționează faptul că proiectul legii în cauză figurează ca făcând obiectul procedurii legislative ordinare, mențiune care ori este adevărată și atunci termenul de referință este de 5 zile, ori este falsă și a fost de natură să inducă în eroare pe cei interesați asupra termenului pe care îl au la dispoziție pentru atacarea legii".

C U R T E A,

examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul judecătorului-raportor, Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

Curtea este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și celor ale art. 1, 10, 15, 16 și 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunțe asupra constituționalității legii criticate.

Obiectul sesizării îl constituie Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 61 alin. (2), care consacră principiul bicameralismului.

Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție, "Curtea Constituțională [...] se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori" [...], textul constituțional citat fiind preluat prin dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora: "Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori."

Procedând la examinarea condițiilor de admisibilitate a sesizării întemeiate pe dispozițiile legale mai sus citate, Curtea constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe a fost promulgată de Președintele României prin Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 și, primind numărul 9, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010, dată la care s-a formulat și sesizarea pentru controlul constituționalității acestei legi, înregistrată la Curtea Constituțională în 15 ianuarie 2010. Întrucât legea ce face obiectul sesizării a fost promulgată anterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta obiecție de neconstituționalitate, Curtea nu poate proceda la examinarea criticilor de neconstituționalitate formulate, urmând să respingă sesizarea ca inadmisibilă.

În ceea ce privește susținerile cuprinse în memoriul depus în susținerea sesizării, în sensul că la promulgarea legii criticate în cauză nu au fost respectate termenele prevăzute de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, termene care, în opinia autorilor memoriului, se calculează pe zile libere, Curtea constată că acestea nu pot fi reținute.

Astfel, referitor la procedura de promulgare a legilor, Constituția prevede în art. 77 alin. (1) că

"

Legea se trimite, spre promulgare, Președintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire". Nicio normă constituțională nu prevede termenul în care o lege adoptată de Parlament se trimite spre promulgare Președintelui României și nici perioada sau condițiile în care legea adoptată se păstrează la dispoziția subiectelor de drept public abilitate să exercite dreptul de sesizare a Curții Constituționale. Procedura premergătoare trimiterii legii spre promulgare este reglementată prin Legea nr. 47/1992, care stabilește, prin dispozițiile art. 15 alin. (2) și (3), următoarele: "(2) În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului și se depune la secretarul general al Camerei Deputaților și la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgență, termenul este de 2 zile.

(3) Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoștință în plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea și comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucrează în plen."

În același sens, dispozițiile art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaților prevăd că:

"

(3) Legea adoptată de Camera Deputaților cu privire la care Senatul s-a pronunțat ca primă Cameră sesizată ori, după caz, în calitate de Cameră decizională pentru unele prevederi, semnată de președintele Camerei Deputaților și de președintele Senatului, se comunică, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului și se depune la secretarul general al Camerei Deputaților și la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale. Dacă legea este adoptată în procedură de urgență, termenul este de două zile.

(4) Data la care legea adoptată a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaților se comunică deputaților, în termen de 24 de ore de la depunere.

(5) După împlinirea termenelor prevăzute la alin. (3) legea se trimite, sub semnătura președintelui Camerei Deputaților, Președintelui României în vederea promulgării."

Cu privire la modul de calcul al termenelor pe zile prevăzute de textele legale citate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, într-o cauză similară, statuând, prin Decizia nr. 233 din 10 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, că acestea "sunt termene care privesc desfășurarea raporturilor constituționale dintre autoritățile publice și, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere". Dispozițiile art. 101 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul", invocate în cuprinsul memoriului, nu sunt aplicabile în dreptul public, supus regulii în virtutea căreia termenele, în acest domeniu, se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen și ziua în care el începe să curgă și ziua când se împlinește.

Urmărind fișa referitoare la derularea procesului legislativ de adoptare a Legii nr. 9/2010 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, precum și stenogramele ședințelor Parlamentului, se constată că această lege a fost adoptată de Senat în data de 6 ianuarie 2010, iar de Camera Deputaților în 11 ianuarie 2010.

În data de 11 ianuarie 2010, legea a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaților pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curții Constituționale. Acest aspect a fost adus la cunoștința deputaților în ședința din 11 ianuarie 2010. De asemenea, depunerea legii la secretarii generali ai Camerei Deputaților și Senatului, în vederea exercitării de către deputați și senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, a fost adusă la cunoștința deputaților și senatorilor în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 12 ianuarie 2010.

În data de 14 ianuarie 2010, legea a fost transmisă Președintelui României pentru promulgare, fiind promulgată prin Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010.

Se mai constată că, întrucât legea examinată a fost adoptată prin procedură de urgență (astfel cum rezultă atât din fișa referitoare la derularea procesului legislativ, cât și din stenogramele ședințelor Parlamentului), termenul de păstrare a legii, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, este de două zile. Chiar și în ipoteza în care se consideră că acest termen a început să curgă din data de 12 ianuarie 2010, când s-a comunicat în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului depunerea legii la secretarii generali ai Camerelor, în vederea exercitării dreptului de a sesiza Curtea Constituțională, concluzia este că termenul de două zile prevăzut de art. 15 alin. (2) teza finală din Legea nr. 47/1992 s-a împlinit la sfârșitul zilei de 13 ianuarie 2010. Prin urmare, trimiterea legii spre promulgare în data de 14 ianuarie 2010 și promulgarea acesteia în aceeași dată s-au făcut cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile. Decretul nr. 11 pentru promulgarea legii a fost publicat, conform prevederilor art. 100 alin. (1) din Constituție, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010, împreună cu textul legii. Prin urmare, sesizarea formulată de cei 52 de deputați pentru controlul constituționalității legii, depusă la secretarul general al Camerei Deputaților în ziua de 14 ianuarie 2010 și înregistrată la Curtea Constituțională în 15 ianuarie 2010, este inadmisibilă spre a fi examinată pe fond de către Curtea Constituțională, conform prevederilor art. 146 lit. a) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituția României, precum și al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Constată că obiecția de neconstituționalitate referitoare la Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe este inadmisibilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 26 ianuarie 2010 și la aceasta au participat: Acsinte Gaspar, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Valentin Zoltan Puskas, Tudorel Toader și Augustin Zegrean, judecători.

PREȘEDINTE,
ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent-șef,
Marieta Safta

*

OPINIE CONCURENTĂ

Respingerea ca inadmisibilă a sesizării de neconstituționalitate, pronunțată cu unanimitate de voturi, este consecința faptului că a fost înregistrată după promulgarea și publicarea legii în Monitorul Oficial al României. Aceasta deoarece, în condițiile prevederilor art. 146 lit. a) din Constituție, referitoare la controlul a priori, Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare.

Este însă de observat cronologia procesului legislativ. Astfel, pe data de 11 ianuarie 2010, în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaților a adoptat proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, dată la care s-a comunicat și începerea curgerii termenului pentru formularea eventualelor obiecții de neconstituționalitate. Pe data de 12 ianuarie 2010, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, și senatorii au luat cunoștință despre depunerea legii la secretarii generali, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale. Sesizarea de neconstituționalitate a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaților pe data de 14 ianuarie 2010, fiind înregistrată sub nr. 51/223, apoi transmisă Curții Constituționale pe data de 15 ianuarie 2010, unde a fost înregistrată sub nr. 473. Tot pe data de 14 ianuarie 2010, legea a fost promulgată de către Președintele României prin Decretul nr. 11 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din aceeași zi. Deoarece legea a fost adoptată în procedură de urgență, termenul de exercitare a dreptului de sesizare a Curții Constituționale a fost de două zile, termen care, pentru deputați, a început să curgă pe data de 11 ianuarie, iar pentru senatori, pe data de 12 ianuarie 2010.

Dincolo de considerentele ce au stat la baza deciziei, apreciez că era necesară reconsiderarea modului de calcul privind termenele de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 233/1999, în sensul că acestea sunt termene care privesc desfășurarea raporturilor constituționale dintre autoritățile publice și, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere.

În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, termenele trebuie calculate pe zile libere, în sensul că nu se include în termen ziua în care el începe să curgă și nici ziua în care se împlinește. Avem în vedere natura termenului, distincțiile dintre termenele referitoare la măsurile restrictive de drepturi și cele puse la dispoziție pentru valorificarea, exercitarea unui drept, efectivitatea dreptului, dar și importanța raporturilor constituționale dintre autoritățile publice. Prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale statuează că respectivele termene sunt puse la dispoziție în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, sens în care legea se depune la secretarul general al Camerei Deputaților și al Senatului cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare. Avem în vedere și prevederile art. 14 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora procedura jurisdicțională constituțională se completează cu regulile procedurii civile, dar și cele ale art. 101 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Din această perspectivă, apreciez că poate fi pusă în discuție chiar și constituționalitatea unui decret prin care se promulgă o lege în interiorul termenului de sesizare a Curții Constituționale, făcând astfel inoperant controlul a priori.

Judecător,
prof. univ. dr. Tudorel Toader

;
se încarcă...