Guvernul României

Ordonanța nr. 69/1997 privind bursele de mărfuri

Modificări (3), Referințe (2)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 30 august 1997 până la 07 aprilie 2002, fiind abrogat și înlocuit prin Ordonanță de urgență 27/2002.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României, precum și ale art. 1 lit. c) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României emite următoarea ordonanță:

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. - Modificări (1)

Bursele de mărfuri sunt organisme cu putere de autoreglementare, organizate de către comercianți în scopul facilitării comerțului lor pentru:

a) vânzări sau achiziții la termen, având ca obiect mărfuri cum sunt produsele agricole sau materiile prime destinate procesării, din categoria acelora care prin natura lor sunt bunuri fungibile sau bunuri mobile prin anticipație;

b) vânzări sau achiziții la termen de titluri pe mărfuri, de tipul warantului sau contractului forward, futures sau cu opțiuni;

c) vânzări sau achiziții la termen de active monetare și financiare sau titluri pe active monetare sau financiare;

d) navlosiri, asigurări maritime, fluviale sau pentru mărfuri.

Art. 2. - Modificări (1)

Bursele de mărfuri se înființează în baza Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, sub forma societăților comerciale pe acțiuni, cu un capital subscris și vărsat integral la data înmatriculării lor.

Art. 3. -

În înțelesul prezentei ordonanțe, noțiunile de mai jos se definesc astfel: Modificări (1)

a) activ monetar se referă la moneda națională emisă de Banca Națională a României în conformitate cu Legea nr. 34/1991 sau la devize liber convertibile; Modificări (1)

b) activ financiar este o valoare mobiliară emisă de stat sau de către o unitate administrativ-teritorială, cum ar fi un certificat de trezorerie, o obligațiune cu dobândă fixă, variabilă sau indexată, ori un portofoliu de valori mobiliare, ce face obiectul cotării la bursa de valori, dar cu negociere pe piața la termen sau cu opțiuni organizate la bursele de mărfuri, în baza unui instrument sintetic, cum este un indice de bursă, precum și un indice de bursă calculat în baza unui alt indice de bursă; Modificări (1)

c) agenție de brokeraj este o societate comercială sau o sucursală a unei societăți comerciale, cu calitatea de membru al unei burse de mărfuri, de membru afiliat la o bursă de mărfuri sau de membru compensator, având ca obiect de activitate negocierea ofertelor și perfectarea contractelor la bursă în cont propriu sau în contul unor terți; Modificări (1)

d) broker este o persoană fizică ce are în atribuția sa exclusivă negocierea ofertelor de vânzare și de cumpărare în contul unei agenții de brokeraj, precum și navlosirea, asigurarea maritimă și fluvială; Modificări (1)

e) bunuri fungibile sunt bunuri determinate generic, care pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligații contractuale;

f) bunuri mobile prin anticipație sunt bunuri care prin natura lor sunt imobile, dar părțile contractante le consideră ca fiind mobile, cum sunt recoltele viitoare;

g) contract de bursă este o tranzacție la termen sau cu opțiuni pe futures, conform reglementărilor din prezenta lege; Modificări (1)

h) informație privilegiată semnifică o informație ce nu este destinată publicului, în legătură cu ofertele formulate pentru vânzarea sau achiziția mărfurilor, emisiunea bonurilor de trezorerie sau a obligațiunilor de stat și a celor emise de către unitățile administrativ-teritoriale, precum și în legătură cu negocierea contractelor futures, având ca obiect un portofoliu de valori mobiliare cotate la bursele de valori, dar al căror curs se calculează pe un activ financiar negociat la bursele de mărfuri care, dacă ar fi adusă la cunoștință publicului, ar influența cursurile la bursă;

i) informație confidențială este o informație cu privire la conținutul unui înscris sau document privitor la o bursă de mărfuri, agenție de brokeraj, casă de compensație sau societate de consultanță sau în legătură cu angajamentele patrimoniale ale acestora, care, dacă ar fi adusă la cunoștință publicului sau unei societăți comerciale concurente, cum ar fi o bursă de mărfuri, agenție de brokeraj, casă de compensație sau societate de consultanță, ar influența tranzacțiile pe piață la termen și cu opțiuni, ar afecta în mod artificial raportul cerere-ofertă ori ar aduce prejudicii morale sau materiale unei burse de mărfuri, agenții de brokeraj, case de compensație sau societăți de consultanță; Modificări (1)

j) membru al bursei este o societate comercială cu calitatea de acționar al unei burse de mărfuri, care a obținut dreptul de a efectua tranzacții pe piață la disponibil, la termen și cu opțiuni, sau numai pe piață la disponibil, în baza unei autorizații eliberate de către Comisia operațiunilor la termen, conform art. 6 lit. c) din prezenta ordonanță; Modificări (1)

k) membru compensator este o agenție de brokeraj ce deține calitatea de acționar la o casă de compensație, concomitent cu calitatea de membru al unei burse de mărfuri, sau numai de acționar al casei de compensație și de membru afiliat la o bursă de mărfuri; Modificări (1)

l) ordine de bursă sunt instrucțiuni ferme, transmise în scris sau verbal de către un client agenției sale de brokeraj, ori de către o agenție brokerului său, care consemnează modalitatea de negociere a unei oferte de vânzare sau de cumpărare pe piață la disponibil, la termen sau cu opțiuni; Modificări (1)

m) piața la disponibil se referă la negocierea ofertelor și perfectarea contractelor forward și spot;

n) piața la termen se referă la o piață specializată, organizată de către o bursă de mărfuri pentru negocierea ofertelor și perfectarea contractelor futures; Modificări (1)

o) piața cu opțiuni se referă la o piață organizată de o bursă de mărfuri pentru negocierea ofertelor și perfectarea contractelor cu opțiuni pe futures; Modificări (1)

p) societate de consultanță bursieră este o societate comercială care prestează servicii de consulting în contul unor terți, privind tehnica negocierii la bursă, analiza piețelor la disponibil, la termen și cu opțiuni, precum și studii de evaluare a pieței bursiere; Modificări (1)

r) societate de expertiză contabilă este o societate comercială care a dobândit această calitate în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 65/1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 42/1995.

CAPITOLUL II Comisia operațiunilor la termen Modificări (1)

Art. 4. - Modificări (1)

Supravegherea tranzacțiilor pe piețele la termen, la disponibil și cu opțiuni se exercită de către Comisia operațiunilor la termen, autoritate administrativă autonomă, învestită cu personalitate juridică prin hotărâre a Guvernului și supusă controlului Parlamentului României.

Art. 5. - Modificări (1)

(1) Comisia operațiunilor la termen funcționează pe baza statutului propriu.

(2) Comisia operațiunilor la termen este compusă din șapte membri, numiți pe un mandat de cinci ani, inclusiv președintele și vicepreședintele, de către Parlament, în ședința comună a camerelor, după cum urmează:

- doi membri propuși de Biroul permanent al Senatului;

- doi membri propuși de Biroul permanent al Camerei Deputaților;

- un membru propus de Guvern;

- un membru propus de intermediari autorizați să opereze pe piața valutară interbancară sau de asociația lor profesională;

- un reprezentant al burselor de mărfuri, propus de acestea.

(3) Pentru a putea fi numit membru al Comisiei operațiunilor la termen, candidatul trebuie să fie cetățean român, cu domiciliul în România, să aibă o bună reputație și experiență în domeniul economic sau juridic.

(4) Membrii Comisiei operațiunilor la termen, precum și angajații acestui organism nu se pot angaja în mod direct sau indirect, prin prepuși, reprezentanți sau mandatari în tranzacții la o bursă de mărfuri. De asemenea, membrii Comisiei operațiunilor la termen sau angajații acestui organism nu au dreptul să dețină funcții la o instituție publică din sistemul administrației publice centrale, alta decât aceea în serviciul căreia se află, să fie angajați, acționari, asociați sau colaboratori la o bursă de valori sau de mărfuri, la o casă de compensație care deservește o bursă de mărfuri sau de valori, precum și la o agenție de brokeraj sau la o societate de consultanță.

(5) Membrii Comisiei operațiunilor la termen:

a) nu pot fi soți și nici rude până la gradul al patrulea inclusiv, cu persoane care dețin funcția de Președinte al României, de președinte al uneia din cele două Camere ale Parlamentului, de membru al Guvernului, de guvernator al Băncii Naționale a României, de președinte al consiliului de administrație sau administrator la o bancă comercială ori societate de asigurare, precum și cu membrii Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare;

b) nu pot fi membri ai unui partid politic;

c) nu trebuie să fi fost declarați faliți;

d) nu trebuie să aibă cazier judiciar.

(6) Membrii Comisiei operațiunilor la termen sunt obligați să notifice în scris Parlamentului României, în termen de 5 zile, apariția oricăreia dintre incompatibilitățile prevăzute la alin. (4) și (5). În perioada cuprinsă între data notificării și data deciziei Parlamentului, membrii Comisiei operațiunilor la termen sunt considerați suspendați de drept.

(7) Mandatul unui membru al Comisiei operațiunilor la termen încetează la expirarea termenului pentru care a fost numit, precum și prin demisie sau revocare de către Parlamentul României la apariția sau luarea la cunoștință de apariția uneia dintre incompatibilitățile prevăzute la alin. (4) și (5).

Art. 6. -

(1) Comisia operațiunilor la termen are următoarele atribuții: Modificări (1)

a) să emită norme cu privire la autorizarea, înregistrarea și funcționarea burselor de mărfuri, agențiilor de brokeraj, brokerilor și caselor de compensație, societăților de expertiză contabilă pentru bursele de mărfuri, agențiilor de brokeraj și caselor de compensație; Modificări (1)

b) să avizeze sau să anuleze regulamentele de funcționare emise de fiecare bursă de mărfuri, după verificarea conformității lor cu dispozițiile prezentei ordonanțe, și să emită recomandări cu privire la conținutul regulamentelor de bursă, pentru a asigura conformitatea acestora cu prezenta ordonanță; Modificări (1)

c) să autorizeze bursele de mărfuri, agențiile de brokeraj, casele de compensație, societățile de consultanță și brokerii care își desfășoară activitatea în cadrul piețelor la termen și cu opțiuni sau în legătură cu acestea și să întocmească și să păstreze un registru de evidență a persoanelor autorizate; Modificări (1)

d) să retragă temporar sau să anuleze autorizația de funcționare unei agenții de brokeraj, unui broker, unei burse de mărfuri, case de compensație, societăți de consultanță sau de expertiză contabilă, în cazul în care aceștia aduc prejudicii morale sau materiale comerciantului în contul căruia au operat; Modificări (1)

e) să emită reguli disciplinare generale pentru agențiile de brokeraj și brokerii lor privind negocierea ofertelor, executarea ordinelor, pentru a asigura transparența tranzacțiilor, regulile de publicitate și de concurență loială, precum și reguli cu privire la primirea și transmiterea informațiilor privilegiate sau confidențiale; Modificări (1)

f) să clasifice operațiunile de bursă, ordinele de bursă și notele de încheiere care se întocmesc de către brokeri pentru fiecare tranzacție încheiată; Modificări (1)

g) să anuleze regulamentele, regulile sau deciziile emise de către o bursă de mărfuri sau să dispună retragerea sau anularea unui ordin de vânzare-cumpărare, dacă acestea sunt emise, se execută ori au fost executate cu încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe sau a regulamentelor de bursă, emise în conformitate cu dispozițiile acesteia; Modificări (1)

h) să dispună anularea unui contract futures sau cu opțiuni, dacă acesta a fost perfectat în baza unei informații privilegiate, confidențiale sau a unei înțelegeri precontractuale între doi clienți prin agențiile lor de brokeraj ori între acestea; Modificări (1)

i) să ordone caselor de compensație să majoreze nivelul valoric al garanțiilor constituite de fiecare agenție de brokeraj pentru a opera pe piață la termen și cu opțiuni, în cazul în care nivelul cotării diverselor tipuri de mărfuri sau volumul tranzacțiilor la termen influențează negativ economia națională; Modificări (1)

j) să stabilească nivelul tarifelor percepute pentru serviciile pe care le asigură; Modificări (1)

k) să arbitreze litigiile apărute între bursele de mărfuri, prin serviciul său de contencios, precum și între acestea și agențiile de brokeraj;

l) să verifice legalitatea hotărârii de excludere a unei agenții de brokeraj din asociația bursei și să o respingă dacă nu este legală; Modificări (1)

m) să delege funcționarilor săi una sau mai multe din prerogativele cu care este învestită prin lege, pentru supravegherea activității burselor de mărfuri și pentru cercetarea faptelor prin care s-au încălcat dispozițiile ordonanței de față și regulamentele pe care le-a emis; delegarea privește desemnarea persoanei învestite, atribuțiile, categoriile de acte pe care le poate emite, precum și durata delegării; Modificări (1)

n) să efectueze investigații la bursele de mărfuri, casele de compensații, agențiile de brokeraj sau societățile de consultanță și de expertiză contabilă, în orice moment, și de a împuternici, în acest sens, pe proprii săi funcționari sau experți angajați; Modificări (1)

o) să încheie acorduri cu instituții similare din alte țări, să colaboreze cu Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și cu Banca Națională a României, în scopul dezvoltării pieței bursiere; Modificări (1)

p) să înainteze Guvernului propuneri de amendare a cadrului legislativ cu privire la reglementarea activității burselor de mărfuri. Modificări (1)

(2) Comisia operațiunilor la termen își va stabili prin regulament propriu structura organizatorică și atribuțiile personalului de conducere și de execuție.

Art. 7. -

Comisia operațiunilor la termen întocmește anual un raport asupra activității sale și un raport separat asupra activității burselor de mărfuri și a caselor de compensație, pe care le trimite spre dezbatere Parlamentului României, prin comisiile economice ale acestuia, în termen de cel mult 3 luni de la încheierea exercițiului financiar-bugetar.

Art. 8. -

(1) Deciziile, regulamentele, avizele și recomandările Comisiei operațiunilor la termen, emise în exercitarea competențelor sale potrivit art. 6, sunt înscrisuri oficiale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Actele emise de Comisia operațiunilor la termen, cu încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe, pot fi atacate, de la data publicării lor, la Curtea de apel constituită în prima instanță, conform art. 3 alin. 1, din Codul de procedură civilă, precum și art. 1 și 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Art. 9. -

Toate cheltuielile privind înființarea și organizarea Comisiei operațiunilor la termen sunt finanțate din bugetul de stat. Cheltuielile privind funcționarea respectivei comisii sunt finanțate din tarifele percepute pentru serviciile pe care le asigură, precum și din amenzile ce vor fi aplicate burselor de mărfuri, agențiilor de brokeraj, caselor de compensații, societăților de consultanță sau brokerilor pentru nerespectarea dispozițiilor ordonanței de față sau a regulamentelor emise de Comisia operațiunilor la termen, în aplicarea acesteia.

Art. 10. -

Pentru funcționarea Comisiei operațiunilor la termen și a reprezentanțelor sale teritoriale, organizate la nivelul fiecărui județ, Guvernul și autoritățile administrației publice locale, după caz, vor atribui în folosință spații, terenuri și clădiri din domeniul public de interes național sau local, în termen de 90 de zile de la formularea cererii de către Comisia operațiunilor la termen.

CAPITOLUL III Structura burselor de mărfuri

Secțiunea I Membrii bursei, membrii afiliați

Art. 11. - Modificări (1)

Persoanele înscrise în asociația bursei au dreptul să negocieze, cu respectarea următoarelor condiții:

a) membrii bursei care sunt acționari la o casă de compensație pot efectua tranzacții atât pe piață la disponibil, cât și pe piață la termen și cu opțiuni;

b) membrii bursei care nu sunt acționari la o casă de compensație pot efectua tranzacții pe piață la termen și cu opțiuni numai prin intermediul unui membru al bursei care este acționar la o casă de compensație.

Art. 12. - Modificări (1)

(1) Drepturile unui membru al bursei, așa cum sunt reglementate la art. 11, se pierd prin excludere. Excluderea nu aduce atingere drepturilor care decurg din calitatea de acționar al unei persoane la o bursă de mărfuri.

(2) Sancțiunea de excludere se pronunță motivat de către asociația bursei, în condițiile și situațiile prevăzute la art. 18 lit. d) din prezenta lege, și poate fi contestată în termen de 15 zile la comisia arbitrală a bursei sau la o instanță judecătorească competentă.

(3) Hotărârea de excludere se afișează în localul bursei de mărfuri la care cel exclus a tratat afaceri și se comunică celorlalte burse de mărfuri din țară, precum și Comisiei operațiunilor la termen și se publică într-un ziar de mare circulație sau în Monitorul Oficial al României.

Art. 13. - Modificări (1)

(1) Asociația bursei poate hotărî ca terțe persoane juridice să devină membri afiliați ai bursei, dacă, în prealabil, acestea au încheiat, cu un membru al bursei, un contract de franciză pentru a presta servicii de brokeraj.

(2) Membrii afiliați negociază la bursă, în aceleași condiții ca și membrii bursei, de la data la care au obținut autorizație de funcționare de la Comisia operațiunilor la termen.

Secțiunea a II-a Consiliul bursei

Art. 14. -

(1) Activitatea curentă a unei burse de mărfuri este asigurată de un consiliu numit de către adunarea generală a acționarilor bursei, dintre funcționarii săi, pentru o perioadă de 4 ani, în conformitate cu dispozițiile art. 93 din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare. Modificări (1)

(2) Membrii consiliului de bursă nu pot fi administratori sau cenzori, acționari sau asociați la o bursă de mărfuri, casă de compensație, agenție de brokeraj, societate de consultanță sau societate de expertiză contabilă pentru o agenție de brokeraj, casă de compensație ori bursă de mărfuri. Modificări (1)

(3) Membrii consiliului de bursă au următoarele atribuții: Modificări (1)

a) să elaboreze regulamentul de funcționare și să-l supună aprobării consiliului de administrație, asociației bursei și Comisiei operațiunilor la termen; Modificări (1)

b) să stabilească cuantumul tarifelor cuvenite bursei pentru ofertele care se negociază, contractele care se înregistrează, precum și cuantumul taxelor pentru accesul în localul bursei pentru persoanele care nu sunt membrii bursei sau membri afiliați.

Art. 15. -

Activitatea consiliului de bursă este coordonată de un președinte numit în conformitate cu art. 93 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, care, pe lângă atribuțiile prevăzute în contractul și statutul bursei, este învestit: Modificări (1)

a) să fixeze zilele și orele pentru ședințele de bursă și să decidă întocmirea și publicarea cursurilor, după fiecare zi de tranzacții;

b) să dispună organizarea supravegherii modului în care brokerii respectă regulile de conduită privind negocierea în localul burselor; Modificări (1)

c) să întrerupă o ședință de bursă, în cazul în care cotațiile la o marfă sau un grup de mărfuri, ori activ monetar sau financiar, înregistrează o fluctuație mai mare sau mai mică decât fluctuația permisă prin regulamentul bursei;

d) să abiliteze o persoană, care în mod obișnuit coordonează ședințele de bursă pe o secțiune, să execute achizițiile publice sau vânzările dispuse de Guvern prin Ministerul Industriei și Comerțului sau prin Ministerul Finanțelor;

e) să pună la dispoziția Comisiei operațiunilor la termen registrul jurnal al bursei sau orice alt act solicitat, pentru verificarea modului în care sunt respectate dispozițiile ordonanței de față, regulile de bursă sau regulamentele emise de către Comisia operațiunilor de bursă în temeiul acesteia. Modificări (1)

Secțiunea a III-a Asociația bursei Modificări (1)

Art. 16. - Modificări (1)

Asociația unei burse cuprinde toți comercianții cu calitatea de membru al bursei care efectuează tranzacții pe piața la disponibil, la termen și cu opțiuni, dacă sunt înscriși la Oficiul Registrului comerțului și au obținut autorizație de funcționare de la Comisia operațiunilor la termen.

Art. 17. - Modificări (1)

(1) Asociația bursei se întrunește în adunarea generală cel puțin o dată pe an, în prima decadă a lunii decembrie, și este legal constituită cu jumătate din numărul total al membrilor săi. Deciziile asociației se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor prezenți.

(2) Votul este secret când împrejurările necesită o asemenea măsură sau la cererea a cel puțin zece membri; totuși, când adunarea generală procedează la alegerea președintelui său sau a vicepreședintelui, votul este întotdeauna secret.

(3) Dacă la o convocare nu s-a întrunit jumătate din numărul de membri, atunci, în termen de 15 zile, se convoacă o nouă adunare, care este legal constituită indiferent de numărul membrilor prezenți.

Art. 18. -

Asociația bursei are următoarele atribuții: Modificări (1)

a) să dezbată și să aprobe regulamentul de funcționare al bursei și orice amendament la acest regulament;

b) să ateste brokerii pe categorii, în funcție de piața pe care operează;

c) să dezbată raportul de activitate al bursei, întocmit de către consiliul bursei, pe care să-l înainteze Comisiei operațiunilor la termen; Modificări (1)

d) să pronunțe motivat suspendarea de la negocieri a brokerilor pentru o perioadă de la 1 la 6 luni sau excluderea lor, în cazul unor abateri grave de la normele de conduită emise de Comisia operațiunilor la termen și de la regulamentul de funcționare a bursei; Modificări (1)

e) să hotărască suspendarea agențiilor de brokeraj de la negocieri pe o perioadă de la 1 la 6 luni, în cazul unor abateri grave de la normele de conduită emise de Comisia operațiunilor la termen și de la regulamentul de funcționare al bursei sau pentru neachitarea taxelor cuvenite bursei; Modificări (1)

f) să aprobe sau să respingă cererile adresate de terțe persoane juridice pentru dobândirea calității de membru afiliat al bursei;

g) să pronunțe excluderea din asociație a unei agenții de brokeraj, dacă aceasta a săvârșit abateri grave de la regulamentul bursei și de la normele de conduită emise de către Comisia operațiunilor la termen, de natură să producă prejudicii morale sau materiale unui comerciant în contul căruia a operat sau pentru starea de faliment declarată prin hotărâre judecătorească; Modificări (1)

h) să dezbată orice probleme ale asociației, altele decât cele prevăzute în contractul și statutul bursei potrivit Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL IV Prestarea serviciilor de brokeraj

Secțiunea I Agențiile de brokeraj Modificări (1)

Art. 19. - Modificări (1)

Societățile comerciale înmatriculate la Registrul comerțului, care doresc să presteze servicii de brokeraj vor obține o autorizație de la Comisia operațiunilor la termen.

Art. 20. -

Autorizarea unei agenții de brokeraj de către Comisia operațiunilor la termen este condiționată de examinarea: Modificări (1)

a) constituirii legale ca societate comercială, potrivit Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare; Modificări (1)

b) obiectului de activitate prevăzut în contractul de societate și în statut; Modificări (1)

c) nivelului de capital social minim necesar pentru a presta servicii de brokeraj;

d) existenței într-un cont la casa de compensație sau la o societate bancară a unui fond de risc, pentru acoperirea eventualelor pierderi înregistrate pe piața la termen sau cu opțiuni. Modificări (1)

Art. 21. -

Prestarea serviciilor de brokeraj se referă la:

a) negocierea ofertelor și perfectarea contractelor pe piața la disponibil, la termen sau cu opțiuni în contul unor terțe persoane-subiecte de drept comercial sau în cont propriu; Modificări (1)

b) navlosiri, asigurări maritime și fluviale în contul unor terțe persoane-subiecte de drept comercial;

c) gestiune pe bază de mandat pentru constituirea garanțiilor la contractele futures și pentru plata premium-lui la contractele cu opțiuni perfectate în contul unor terți; Modificări (1)

d) negocierea, în baza unui mandat, în scopul obținerii de credite de la bănci pentru acoperirea parțială a tranzacțiilor la termen.

Art. 22. - Modificări (1)

(1) Agențiile de brokeraj, prin brokerii lor, garantează negocierea, executarea unui ordin de vânzare sau de cumpărare ori realizarea unui contract și răspund, în cazul executării unui contract la scadență, de transmiterea tuturor informațiilor privind predarea mărfii, plata prețului și îndeplinirea obligațiilor asumate prin intermediul lor. De asemenea, agențiile de brokeraj sunt obligate să păstreze confidențialitatea în legătură cu persoana în numele căreia negociază, cu excepția cazului în care aceasta se află în stare de lichidare judiciară.

(2) Agențiile de brokeraj sunt obligate să execute cu bună-credință, confidențialitate și diligență ordinele care le sunt transmise de clienții lor, în ordinea în care le-au primit, și să le înscrie alături de contractele pe care le-au încheiat în registrele pe care Codul comercial sau alte legi le impun.

(3) Prin bună-credință se înțelege obligația unei agenții de brokeraj și a brokerului său de a apăra interesele clienților pe care îi reprezintă; prin confidențialitate se va înțelege obligația unei agenții de brokeraj și a brokerului său de a nu divulga unei firme concurente ordinele pe care le-a primit și operațiunile ce urmează a le încheia sau pe care le-a încheiat; prin diligență se va înțelege obligația unei agenții de brokeraj de a negocia printr-un broker o ofertă, strict în conformitate cu instrucțiunile primite în mod legal printr-un ordin.

Art. 23. -

Unei agenții de brokeraj îi este interzis: Modificări (1)

a) să se asocieze cu altă agenție de brokeraj pentru executarea în comun a tuturor ordinelor primite sau a unei părți din acestea, fără acordul clientului său; Modificări (1)

b) să lichideze prin compensare contractele la termen fără acordul prealabil al clientului său, cu excepția situației în care clientul nu a achitat comisionul, pentru cazuri fortuite, conform normelor stabilite de către bursă, ori pentru nerespectarea regulilor impuse de casa de compensație; Modificări (1)

c) să ofere garanții speciale pentru îndeplinirea operațiunilor cu care a fost însărcinat;

d) să primească un ordin de bursă de la o persoană aflată în reorganizare sau lichidare judiciară;

e) să perfecteze un contract fără plata taxelor cuvenite bursei;

f) să transmită un ordin de bursă pe piață, la termen sau cu opțiuni, fără constituirea garanțiilor cerute de casa de compensație sau plata primei. Modificări (1)

Art. 24. - Modificări (1)

Agențiile de brokeraj sunt în drept a lua de la clienții lor orice măsură de protecție în contra riscului financiar propriu, rezultând din garantarea contractelor perfectate prin intermediul lor.

Secțiunea a II-a Brokerii

Art. 25. -

(1) Brokerii care negociază ofertele la vânzare și/sau la cumpărare sunt numiți separat pentru piața la disponibil, la termen și cu opțiuni, potrivit comerțului pe care o bursă de mărfuri îl facilitează. Modificări (1)

(2) Brokerii care funcționează la bursă în secțiuni destinate navlosirilor au în atribuțiile lor exclusive transportul fluvial și maritim.

(3) Brokerii specializați în asigurări maritime și fluviale sau pentru mărfuri au în atribuțiile lor numai încheierea contractelor de asigurare, fixarea cuantumului primelor de asigurare pentru riscurile de navigație, precum și pentru alte riscuri admise prin regulamentul de funcționare al bursei.

Art. 26. - Modificări (1)

(1) Brokerii sunt autorizați de către Comisia operațiunilor la termen, în baza certificatului de atestare obținut de la bursa de mărfuri la care își vor desfășura activitatea.

(2) Pentru obținerea certificatului de atestare, solicitantul trebuie să aibă vârsta minimă de 21 de ani și exercițiul drepturilor civile. De asemenea, solicitantul trebuie să facă dovada absolvirii cursurilor de învățământ universitar în domeniul economic sau juridic.

(3) Nu pot obține certificatul de atestare persoanele cu antecedente penale, persoanele destituite anterior pentru abateri disciplinare în calitatea lor de broker, conform normelor emise de Comisia operațiunilor la termen în temeiul art. 6 lit. d) și a art. 18 lit. d) din prezenta ordonanță, precum și agenții de schimb de la bursele de valori.

Art. 27. -

Brokerilor le este interzis:

a) să fie acționari, asociați ori administratori sau cenzori la o bursă de mărfuri, casă de compensație, agenție de brokeraj concurentă, la o societate de consultanță sau de expertiză contabilă, autorizate de Comisia operațiunilor la termen; Modificări (1)

b) să negocieze sau să încheie contracte la bursă sau în afara localului bursei, în numele și contul lor, în mod direct sau prin persoane interpuse;

c) să negocieze ofertele la vânzare sau la cumpărare pentru perfectarea unui contract futures sau cu opțiuni în afara localului bursei;

d) să execute un ordin și să negocieze ofertele în baza unei informații privilegiate sau confidențiale;

e) să execute ordine pentru cei aflați în procedura de redresare sau lichidare judiciară;

f) să execute ordine în mod discreționar.

Art. 28. -

(1) Brokerii sunt obligați să execute cu bunăcredință, discreție și diligență ordinele de vânzare-cumpărare care le sunt transmise, în ordinea primirii lor, și să înregistreze ordinele și contractele pe care le perfectează în registrul jurnal al bursei și în carnetul lor cu note de încheiere.

(2) Prin bună-credință se înțelege obligația ca fiecare broker să apere interesele agenției de brokeraj pe care o reprezintă; prin discreție, obligația de a nu divulga ordinul cu care a fost însărcinat, operațiunile ce urmează a le încheia sau pe care le-a încheiat, precum și de a păstra confidențialitatea datelor înscrise în carnetul cu note de încheiere și în jurnalul bursei; prin diligență se înțelege obligația de a negocia în conformitate cu instrucțiunile primite în mod legal printr-un ordin. Modificări (1)

CAPITOLUL V Organizarea piețelor la disponibil, la termen și cu opțiuni Modificări (1)

Secțiunea I Tranzacțiile

Art. 29. -

(1) Bursele de mărfuri pot înființa, potrivit dreptului lor de autoreglementare, piețe specializate pentru facilitarea tranzacțiilor la disponibil, la termen și cu opțiuni. Modificări (1)

(2) Organizarea piețelor la termen și cu opțiuni este permisă, fiecare în parte, numai cu autorizarea prealabilă a Comisiei operațiunilor la termen. Modificări (1)

(3) O piață la disponibil poate fi organizată, fără autorizarea prealabilă a Comisiei operațiunilor la termen, numai dacă societatea comercială care a înființat-o a fost autorizată să funcționeze ca bursă de mărfuri, în conformitate cu prevederile art. 6 lit. c) din prezenta ordonanță. Modificări (1)

(4) Contractele de bursă perfectate de către o persoană juridică neautorizată sau în cadrul unei burse care nu a primit autorizare pentru organizarea pieței la disponibil, la termen sau cu opțiuni sunt nule de drept. Modificări (1)

(5) La bursele de mărfuri în cadrul fiecărei piețe organizate, ședințele de bursă se desfășoară în mod distinct, conform regulilor licitației cu strigare sau în circuit informatizat. Modificări (1)

(6) Ședințele de bursă sunt conduse de un coordonator de ședință, numit de consiliul bursei, cu următoarele atribuții:

a) să deschidă/să închidă ședințele de bursă;

b) să permită executarea ordinelor de vânzare-cumpărare;

c) să confirme perfectarea contractelor și să afișeze cursurile;

d) să întrerupă ședințele de bursă, cu avizul președintelui consiliului bursei;

e) să permită, la ordinul statului, executarea de vânzări sau achiziții în contul statului, având ca obiect mărfuri de natura celor care se comercializează la bursă;

f) să permită, la ordinul statului, executarea de vânzări sau achiziții având ca obiect mărfuri de natura acelora care se comercializează la bursă, pentru operațiunile de export-import realizate de către societăți comerciale în cadrul acordurilor comerciale guvernamentale, cu decontarea în conturile de clearing, barter și cooperare economică internațională.

Secțiunea a II-a Oferta și acceptarea, contractele de bursă

Art. 30. -

(1) Oferta de vânzare/cumpărare reprezintă manifestarea de voință fermă și irevocabilă a unui comerciant de a perfecta un contract, în conformitate cu regulamentul de funcționare al bursei și cu prevederile prezentei ordonanțe. Modificări (1)

(2) Pentru a fi valabilă, oferta trebuie să fie fermă, să fie formulată în mod expres, verbal sau în scris, potrivit regulilor de publicitate impuse de regulamentul bursei, și să fie completă. Modificări (1)

(3) Oferta este valabilă până în momentul în care a fost acceptată în mod expres sau respinsă în mod expres ori tacit, în timpul desfășurării ședinței de bursă.

Art. 31. -

(1) Oferta se negociază de către un broker, în baza unui ordin de bursă, pentru perfectarea:

a) contractelor spot și forward pe piața la disponibil;

b) contractelor futures sau cu opțiuni, în cadrul piețelor la termen și cu opțiuni. Modificări (1)

(2) Prin spot se înțelege un contract de vânzare-cumpărare, cu executare imediată sau cu executare în cel mult 10 zile de la data la care a fost înscris în registrul jurnal al bursei.

(3) Forward este un contract de vânzare-cumpărare, cu termen suspensiv, care se execută la scadența convenită de părți; termenul unui contract forward poate fi stabilit până la 18 luni, dar nu mai puțin de 10 zile. Modificări (1)

(4) Prin futures se înțelege un contract de vânzare-cumpărare, cu clauze uniforme, ce conferă fiecărei părți: Modificări (1)

- posibilitatea de a-l compensa oricând până la împlinirea termenului;

- posibilitatea de a-și executa obligațiile contractuale la scadența convenită, în baza unei notificări; o dată cu transmiterea notificării, obligațiile contractuale se execută într-un interval de timp ce nu poate fi mai mare de 10 zile.

(5) Termenul unui contract futures poate fi de până la 18 luni, dar nu mai puțin de 10 zile.

(6) Contractul futures este evidențiat în cont la casa de compensație, în registrele bursei și ale agenției de brokeraj în contul căreia s-a negociat și în sistemul lor electronic, precum și în carnetul cu note de încheiere al brokerului. Modificări (1)

(7) Prin contractul cu opțiuni se înțelege o convenție ce conferă unei persoane dreptul, dar nu și obligația, de a vinde ori de a cumpăra o cantitate determinată dintr-o marfă, un activ monetar, financiar sau un contract futures, la un preț convenit, denumit preț de exercițiu, într-un termen definit sau la expirarea acestuia, în schimbul plății unei prime. Cel ce deține o opțiune poate să-și exercite dreptul său până la scadența contractului, să abandoneze opțiunea până la scadența contractului sau să-și compenseze contractul. Modificări (1)

Art. 32. -

(1) Achizițiile și vânzările la termen ori contractele cu opțiuni se efectuează numai în localul burselor de mărfuri, în secțiuni distincte, organizate în funcție de clasa de produs, natura tranzacției și scadența contractuală, în orele stabilite pentru ședințele de bursă, sub sancțiunea nulității lor. Modificări (1)

(2) Contractele spot și forward, precum și navlosirea și asigurarea maritimă și fluvială se negociază de către agențiile de brokeraj în localul burselor sau în afara acestora, cu obligația fiecărei agenții de brokeraj de a le înscrie în registrul jurnal al bursei în termen de o zi, sub sancțiunea nulității lor. Modificări (1)

(3) Obligațiile ce incumbă părților din contractele spot și forward, din contractele futures necompensate până la scadență, precum și din contractele cu opțiuni la cumpărare sau vânzare, neexercitate până la expirarea termenului, se execută la scadență, în zilele de bursă, stabilite conform regulamentului de funcționare al fiecărei burse de mărfuri.

Secțiunea a III-a Operațiunile de bursă

Art. 33. - Modificări (1)

(1) Operațiunile de bursă sunt tehnici comerciale privind negocierea ofertelor, perfectarea și conexarea contractelor futures, forward și spot, în scopul acoperirii riscurilor financiare determinate de volatilitatea prețurilor sau al obținerii unui profit.

(2) Mecanismele specifice efectuării operațiunilor de bursă sunt prevăzute în regulamentul de funcționare al fiecărei burse de mărfuri, în temeiul puterii lor de autoreglementare.

CAPITOLUL VI Casa de compensație

Art. 34. -

(1) Tranzacțiile pe piață la termen sau cu opțiuni se efectuează printr-o casă de compensație, a cărei activitate se stabilește prin regulament propriu de funcționare, cu avizul Comisiei operațiunilor la termen. Modificări (1)

(2) Casa de compensație se înființează ca societate comercială pe acțiuni de către membrii unei burse de mărfuri, societăți bancare și de asigurare, în scopul evidenței contractelor futures și cu opțiuni, garantării acestora, precum și decontării lor. Modificări (1)

(3) Pentru funcționarea piețelor la termen sau cu opțiuni, casa de compensație îndeplinește următoarele atribuții: Modificări (1)

a) deschide conturi pentru fondurile de rezervă ale membrilor compensatori;

b) înregistrează și garantează contractele futures; Modificări (1)

c) își asumă obligația de a deveni parte în toate contractele futures negociate în localul burselor, prin novație; Modificări (1)

d) asigură executarea contractelor futures necompensate până la scadență, conform regulilor sale de operare pe piață la termen; Modificări (1)

e) solicită fonduri bănești pentru perfectarea contractelor futures, pentru menținerea acestor contracte pe piață la termen până la compensare sau scadență, după caz; Modificări (1)

f) reevaluează poziția de piață a fiecărui contract futures necompensat; Modificări (1)

g) înregistrează contractele cu opțiuni și colectează primele plătite în contul acestora.

Art. 35. - Modificări (1)

(1) Depozitele constituite pentru garantarea contractelor futures în numele unui membru compensator, dar în contul unui terț, sunt evidențiate separat de contul membrului compensator, la un nivel adecvat, conform cererii casei de compensație, pentru a asigura solvabilitatea și protecția membrului compensator și a clientului pe care îl reprezintă.

(2) Bursele de mărfuri și casele de compensație sunt obligate să adopte reguli stricte privind confidențialitatea conturilor deschise în numele unui membru compensator, precum și în legătură cu structura acestor conturi.

(3) Identitatea și structura conturilor nu vor putea fi cunoscute decât de către Comisia operațiunilor la termen, printr-o cerere expresă, pentru cazurile prevăzute la art. 11 lit. b), art. 18 lit. f) și h), art. 23 și 27 lit. b)-f), precum și de către Comisia arbitrală a bursei, de către o instanță judecătorească, în situația soluționării unui litigiu, sau de către judecătorul sindic, în cazul procedurii de lichidare judiciară.

CAPITOLUL VII Sancțiuni Modificări (1)

Art. 36. -

(1) Comisia operațiunilor la termen este împuternicită să aplice sancțiuni, în cazul încălcării dispozițiilor prezentei ordonanțe sau regulamentelor pe care le-a emis în temeiul acesteia. Modificări (1)

(2) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă, potrivit condițiilor în care au fost săvârșite, nu sunt prevăzute de legea penală ca infracțiuni: Modificări (1)

a) primirea unui ordin sau negocierea ofertelor, fără autorizare de funcționare emisă de Comisia operațiunilor la termen; Modificări (1)

b) executarea unui ordin în mod discreționar; Modificări (1)

c) lipsa unei evidențe separate în registrele contabile ale unei agenții de brokeraj între contractele futures și cu opțiuni perfectate în cont propriu și contractele încheiate în contul unor terți; Modificări (1)

d) transmiterea și folosirea în interes propriu a informațiilor privilegiate și/sau confidențiale primite de la un client;

e) primirea unui ordin sau negocierea unei oferte în contul unei persoane aflate în redresare sau lichidare judiciară; Modificări (1)

f) neexecutarea unui ordin sau a unui contract de către o agenție de brokeraj, care produce prejudicii morale sau materiale unui client; Modificări (1)

g) tranzacții de lichidare, prin perfectarea unor contracte futures pentru același tip de marfă, la aceeași dată și cu aceeași scadență sau compensate simultan;

h) executarea unui ordin pentru perfectarea contractelor futures sau cu opțiuni în afara localului bursei;

i) transmiterea unui ordin de către o agenție de brokeraj altei agenții de brokeraj, fără acordul clientului; Modificări (1)

j) nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art. 32;

k) neînregistrarea contractelor futures și cu opțiuni în registrul jurnal al bursei, în evidența contabilă a casei de compensație, agențiilor de brokeraj sau clienților acestora. Modificări (1)

Art. 37. - Modificări (1)

(1) Săvârșirea cu intenție sau din culpă a uneia din contravențiile prevăzute la art. 36 se sancționează de către Comisia operațiunilor la termen cu:

a) amendă, între un milion și zece milioane lei; cuantumul amenzilor va fi indexat periodic prin hotărâri ale Guvernului;

b) retragerea temporară a autorizației de funcționare pentru o perioadă de la 1 la 6 luni sau anularea autorizației, în conformitate cu prevederile art. 6 lit. d) din prezenta ordonanță.

(2) Săvârșirea contravențiilor se constată de către funcționarii Comisiei operațiunilor la termen sau experții săi, desemnați în acest scop.

(3) Deciziile de sancționare se aplică la sesizarea persoanelor prevăzute la alineatul precedent de către președintele Comisiei operațiunilor la termen, vicepreședintele acesteia sau oricare alt membru al Comisiei, împuternicit în acest sens de către președintele Comisiei, în baza actelor de constatare și a probelor administrate, și își produc efectele de la data comunicării lor.

(4) Deciziile de aplicare a sancțiunilor administrative emise de către Comisia operațiunilor la termen pot fi atacate, începând de la data comunicării lor, la judecătoria competentă constituită în prima instanță, conform art. 2 lit. c) din Codul de procedură civilă, precum și art. 1 și 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

(5) Contravențiilor prevăzute la art. 36 li se aplică prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.

CAPITOLUL VIII Soluționarea litigiilor

Art. 38. -

(1) Litigiile apărute în legătură cu modul de executare a unui ordin de bursă sau a unui contract de brokeraj, precum și în legătură cu modul de executare a unui contract înregistrat la bursă se soluționează de către o Cameră arbitrală a bursei de mărfuri. Modificări (1)

(2) Camera arbitrală a bursei de mărfuri se organizează și funcționează în conformitate cu dispozițiile Cărții a IV-a din Codul de procedură civilă.

CAPITOLUL IX Dispoziții speciale privind lichidarea
judiciară a agențiilor de brokeraj
Modificări (1)

Art. 39. - Modificări (1)

(1) Orice creditor a cărui creanță are o cauză comercială într-un contract de bursă perfectat de o agenție de brokeraj poate depune o cerere la tribunal pentru lichidarea judiciară a bunurilor agenției de brokeraj debitoare, cu proba încetării plăților.

(2) Lichidarea judiciară a agențiilor de brokeraj se supune prevederilor din secțiunile a 6-a și a 7-a din cap. III din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare.

Art. 40. - Modificări (1)

(1) În cazul admiterii cererii de începere a lichidării judiciare, toate conturile deschise pe numele agenției de brokeraj debitoare la o bancă sau casă de compensație vor fi comunicate judecătorului sindic, la cererea acestuia, și vor fi tratate separat de conturile prin care agenția de brokeraj debitoare a efectuat tranzacții în contul clienților săi.

(2) Soldul rezultând din registrele și conturile deschise pe numele unei agenții de brokeraj debitoare nu va putea fi compensat cu soldul rezultând din conturile prin care agenția de brokeraj debitoare le-a deschis în contul clienților săi.

Art. 41. -

(1) Continuarea comerțului la bursă, în tot sau în parte, după începerea procedurii de lichidare a unei agenții de brokeraj se poate face numai cu acordul creditorului sau majorității creditorilor, în limitele și condițiile pe care aceștia le stabilesc. În caz contrar, toate contractele futures sau cu opțiuni perfectate la bursă și nescadente la data începerii procedurii de lichidare se compensează conform regulilor de bursă. Modificări (1)

(2) Efectuarea comerțului la bursă se face de către agenția de brokeraj debitoare până la închiderea procedurii de lichidare sau de către o altă agenție de brokeraj care a preluat comerțul la bursă al agenției de brokeraj debitoare. Modificări (1)

(3) Cererea de continuare a comerțului la bursă până la închiderea procedurii de lichidare se introduce de către creditori la tribunalul în raza căruia debitorul își are sediul principal. O dată sesizat, tribunalul este obligat să examineze cererea și documentele care o însoțesc. Acestea trebuie să cuprindă date cu privire la conturile deschise în numele agenției de brokeraj debitoare pentru operațiuni în contul creditorilor săi, numărul și tipul de contracte nelichidate, clasa de produs contractată, calitatea și cantitatea acesteia sau tipul de activ monetar ori financiar și valoarea acestuia. Modificări (1)

(4) În cazul în care cererea este admisă, tribunalul dispune continuarea comerțului la bursă și desemnează agenția de brokeraj care va lichida sau executa la bursă contractele futures sau cu opțiuni pe futures, nescadente la data introducerii cererii. Modificări (1)

(5) La bursă, compensarea contractelor futures sau cu opțiuni înainte de scadență sau executarea lor la scadență se face în ordinea cronologică a perfectării lor.

Art. 42. - Modificări (1)

Perfectarea unui contract la bursă în contul unui client al agenției de brokeraj debitoare se face cu aprobarea judecătorului sindic, numai în cazul în care oferta a fost negociată cel mai târziu în termen de 5 zile de la primirea unui ordin de bursă, iar acesta a fost înregistrat la bursă până la formularea cererii creditorilor, de începere a procedurii de lichidare, sau ulterior, dar nu mai înainte de împlinirea termenului de 5 zile pentru executarea ordinului de bursă.

Art. 43. -

Pentru toate contractele futures necompensate, judecătorul sindic este obligat prin lichidator să ia toate măsurile necesare pentru a răspunde la toate cererile casei de compensație, în ceea ce privește depunerea de garanții bănești în contul acestor contracte, în conformitate cu regulile stabilite de casa de compensație, să le compenseze cu acordul scris al titularului până cel mai târziu în ultima zi dinaintea declanșării procedurii de regularizare a plăților, să le cesioneze unui terț sau să emită notificare de executare, prin care își asumă obligația de a livra sau plăti o marfă în conformitate cu regulile de bursă.

Art. 44. - Modificări (1)

În toate cazurile în care cursul de bursă la o clasă de produs, activ monetar sau financiar depășește valoarea garanțiilor depuse în contul unui contract futures necompensat, pe care agenția de brokeraj debitoare l-a încheiat în contul unui client, atunci judecătorul sindic, prin lichidator, cu acordul titularului de contract, lichidează acel contract, achită toate debitele către casa de compensație sau transferă contractul unei alte agenții de brokeraj care nu face obiectul lichidării judiciare.

CAPITOLUL X Dispoziții finale

Art. 45. - Modificări (1)

Este interzisă orice participare la capitalul unei burse de mărfuri ce conferă deținătorului sau deținătorilor mai mult de o treime din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acționarilor și care poate asigura astfel o poziție de control.

Art. 46. - Modificări (1)

Bursele de mărfuri sunt obligate să păstreze registrele jurnal cel puțin 5 ani. Copii de pe registrele jurnal vor fi transmise la sfârșitul fiecărui an financiar Comisiei operațiunilor la termen. Registrele jurnal vor putea fi verificate oricând, la cererea comisiei arbitrale a bursei, a unei instanțe judecătorești sau a Comisiei operațiunilor la termen.

Art. 47. - Modificări (1)

La bursele de mărfuri se pot efectua tranzacții cu active monetare în cadrul piețelor la termen sau cu opțiuni, în baza autorizației acordate de către Banca Națională a României.

Art. 48. -

Bursele de mărfuri înființate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe se vor reorganiza și vor funcționa cu avizul Comisiei operațiunilor la termen.

Art. 49. - Modificări (1)

În termen de 60 zile de la data publicării prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Comisia operațiunilor la termen va emite reglementări. În aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. l), art. 31 alin. (1) lit. a) și alin. (2) și (3), precum și art. 32 alin. (2) și (3), care privesc piața la disponibil, Comisia operațiunilor la termen va emite reglementări speciale.

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA

Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul reformei,
Ulm Spineanu
Ministru de stat,
ministrul industriei și comerțului,
Călin Popescu-Tăriceanu
Președintele
Agenției Naționale pentru Privatizare,
Valentin M. Ionescu

București, 28 august 1997.

Nr. 69.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...