Curtea Constituțională

Hotărârea nr. 33/2009 asupra contestației privind nerespectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național consultativ din data de 22 noiembrie 2009

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 29 decembrie 2009

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Curtea Constituțională a fost sesizată cu contestația formulată de Asociația "Pro Democrația" și de Agenția de Monitorizare a Presei asupra nerespectării procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național consultativ din data de 22 noiembrie 2009, inițiat de Președintele României prin Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009.

Contestația este întemeiată pe dispozițiile art. 146 lit. i) din Constituție, ale art. 46 și 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale art. 45 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, a fost înregistrată la Curtea Constituțională la data de 23 noiembrie 2009 și formează obiectul Dosarului nr. 8.105I/2009.

Prin contestația formulată, autorii acesteia solicită Curții Constituționale:

1. să anuleze Decretul Președintelui României nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009;

2. să infirme rezultatele referendumului național consultativ desfășurat în data de 22 noiembrie 2009.

I. În ceea ce privește cererea de anulare a Decretului Președintelui României nr. 1.507 din 22 octombrie 2009, autorii acesteia pun în discuție problema competenței instanței de contencios constituțional de a cenzura legalitatea decretului Președintelui prin care acesta decide organizarea unui referendum național consultativ. În opinia contestatorilor, Curtea Constituțională nu are această competență, ea aparținând, în temeiul art. 52 alin. (1) și art. 126 alin. (6) din Constituție și al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanței de contencios administrativ, decretul fiind un act administrativ, cenzurabil de aceste instanțe. Se arată că în urma demersului în sistemul instanțelor judiciare de drept comun, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă solicitarea de suspendare a executării Decretului nr. 1.507/2009. Respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ face însă imposibilă cenzurarea pe calea contenciosului administrativ a unui astfel de act, fără ca acesta să facă parte din categoria expresă și limitativă a actelor exceptate de la controlul judecătoresc, enumerate de ~art. 126~ alin. (6) din Constituție. Pe de altă parte, decretele prezidențiale nu intră nici în categoria actelor supuse controlului exercitat de Curtea Constituțională, indicate în art. 146 din Constituție. Nu este însă de conceput ca un act juridic să nu poată fi controlat sub aspectul legalității sale. Atât timp cât o acțiune de suspendare a executării unui decret prezidențial este respinsă ca inadmisibilă de instanța de contencios administrativ, ca urmare a admiterii unei excepții de inadmisibilitate a cererii invocate, întemeiată pe lipsa de competență materială a instanței, rezultă că nicio instanță de judecată, nici Curtea Constituțională nu poate cenzura validitatea unui astfel de act administrativ, ceea ce plasează instituția Președintelui României deasupra Constituției și a legii.

Cu privire la motivele ce se invocă pentru anularea Decretului Președintelui României nr. 1.507 din 22 octombrie 2009, se arată, în esență, că referendumul național consultativ, deși vizează, potrivit art. 90 din Constituție, exprimarea voinței poporului cu privire la anumite probleme de interes național, în realitate urmărește influențarea voinței electoratului în sensul aprobării referendumului. Organizarea unui referendum național consultativ în aceeași zi cu primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale în care președintele în funcție este și candidat pentru un al doilea (și ultim) mandat deturnează referendumul de la semnificația sa de expresie a voinței suverane a poporului, transformându-l într-un instrument electoral prezidențial. Președintele României utilizează în campania electorală competența sa constituțională de a decide organizarea unui referendum pe o temă populistă, ceea ce îi aduce un plus de notorietate, avantajându-se pe sine și dezavantajând pe ceilalți candidați, care nu dispun de același instrument prezidențial.

În concluzie, se susține că Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 al Președintelui României este nelegal, fiind emis cu abuz de putere și cu deturnare de putere, impunându-se a fi anulat în tot.

II. Referitor la cererea de infirmare a rezultatelor Referendumului național consultativ desfășurat în data de 22 octombrie 2009, autorii contestației arată că Președintele României nu a avut o poziție echidistantă și echilibrată în ceea ce privește campania electorală pentru referendum, în condițiile în care "constituțional nu poate fi vorba de un plebiscit pentru aprobarea deciziei sale". Astfel, campania pentru referendum a Președintelui României a fost orientată într-o singură direcție, de aprobare de către cetățeni, prin alegerea răspunsului "Da" de pe formularele conținând cele două întrebări ce au constituit obiectul referendumului.

Fiind cunoscută poziția Președintelui României cu privire la numărul parlamentarilor din România și la structura bicamerală a Parlamentului, astfel cum rezultă din discursul oficial susținut cu ocazia prezentării Raportului Comisiei prezidențiale de analiză a regimului politic și constituțional din România, aceste chestiuni fiind și subiectul celor două întrebări la care urmau să răspundă cetățenii, rezultă că întreaga campanie pentru referendum, care s-ar fi dorit a fi corectă și imparțială, s-a transformat în propagandă. Totodată, autoritățile statului nu au desfășurat nicio acțiune de informare a populației privind dezavantajele și avantajele fiecăreia dintre posibilitățile asupra căreia s-a cerut consultarea națiunii, iar campania Președintelui României a cuprins informații false sau trunchiate, care au deturnat grav adevărul. De pildă, nu s-a prezentat nicio informație comparativă privind costurile parlamentare în statele membre ale Uniunii Europene, ci doar costul referitor la cheltuielile din România, "o asemenea propagandă fiind populistă în timp de criză". Or, un referendum național consultativ trebuie să exprime nu numai voința liberă a cetățenilor, ci și voința lor în cunoștință de cauză. Autorii contestației arată că, în lipsa unei campanii de informare corectă a populației privind toate posibilitățile, avantajele și dezavantajele soluțiilor propuse și pe fondul unei campanii pentru referendum a Președintelui României vădit partizane, unilaterale și populiste, cetățenii, deși au votat liber, nu au votat în cunoștință de cauză, rezultatul referendumului fiind deci viciat.

C U R T E A,

luând în dezbatere contestația formulată de Asociația "Pro Democrația" și de Agenția de Monitorizare a Presei, referitoare la nerespectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național consultativ din data de 22 noiembrie 2009, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. i) din Constituție, ale art. 46 și 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 45 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, să soluționeze contestația formulată de Asociația "Pro Democrația" și de Agenția de Monitorizare a Presei la data de 23 noiembrie 2009 asupra nerespectării procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național consultativ din data de 22 noiembrie 2009.

Referitor la competența sa de a soluționa prezenta contestație, Curtea observă că se impun anumite precizări:

Potrivit art. 146 lit. i) din Constituție, Curtea Constituțională "veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia". În înțelesul prevederii constituționale menționate, soluționarea contestațiilor care sunt adresate Curții Constituționale cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național consultativ presupune, printre altele, și verificarea constituționalității actelor normative emise în vederea organizării referendumului sau cele prin care se stabilesc norme cu caracter procedural de organizare și desfășurare a acestuia, în măsura în care soluționarea contestațiilor nu intră în atribuțiile birourilor electorale sau ale instanțelor judecătorești. Curtea Constituțională s-a pronunțat în acest sens prin Hotărârea nr. 1 din 15 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 17 octombrie 2003.

Ca atare, Curtea Constituțională este competentă, potrivit art. 146 lit. i) din Constituție, să soluționeze prezenta contestație, astfel cum a fost formulată.

În esență, autorii contestației susțin că Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum național este nelegal, fiind emis "cu abuz de putere și cu deturnare de putere", iar rezultatul referendumului ar trebui, prin urmare, infirmat, deoarece voința cetățenilor a fost viciată printr-o campanie pentru referendum lipsită de echidistanță, partizană și incorectă, precum și datorită inexistenței unei campanii a autorităților statului de informare a cetățenilor asupra tuturor avantajelor și dezavantajelor pe care le presupune fiecare dintre cele două posibile răspunsuri la cele două întrebări ce au constituit obiectul referendumului național consultativ.

Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009, are următorul conținut:

"

Art. 1. -

Poporul român este chemat să își exprime voința cu privire la următoarele probleme de interes național:

1. trecerea la un Parlament unicameral; și

2. reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane.

Art. 2. -

Pentru realizarea celor prevăzute la art. 1, cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin «DA» sau «NU» la următoarele întrebări:

1. «Sunteți de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în Româniaș»

2. «Sunteți de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoaneș»

Art. 3. -

Data referendumului va fi 22 noiembrie 2009."

În cuprinsul contestației sunt invocate, ca fiind încălcate, următoarele prevederi din Constituție: art. 1 alin. (3), (4) și (5) referitoare la valorile supreme ale statului român ca stat de drept, democratic și social, la principiul separației și echilibrului puterilor, respectiv la obligativitatea respectării în România a Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 2 alin. (1) privind exercitarea suveranității naționale a poporului român prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum, ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora "Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 21 alin. (1) care garantează accesul liber la justiție, ale art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 126 alin. (6) cu privire la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar, și ale art. 146 referitoare la atribuțiile Curții Constituționale.

Examinând argumentele invocate în susținerea contestației, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.

I. Cu privire la primul capăt de cerere al contestației, constând în anularea Decretului nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum național, Curtea Constituțională urmează să verifice constituționalitatea acestuia, prin raportare la prevederile constituționale ce conferă Președintelui României prerogativa de a recurge la procedura referendumului, cu privire la probleme de interes național.

Astfel, art. 90 din Constituție prevede: "Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național." Prin Hotărârea nr. 7 din 7 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 8 noiembrie 2007, Curtea Constituțională a statuat că acest text fundamental "stabilește competența exclusivă a Președintelui României în materia referendumului cu privire la probleme de interes național, chiar dacă consultarea Parlamentului este obligatorie, în sensul că ea trebuie realizată, dar Președintele are libertatea deciziei. Numai Președintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes național și, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema ce constituie obiectul referendumului și data desfășurării acestuia, așa cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) și ale art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului".

Acest drept exclusiv al Președintelui își găsește suportul în dispozițiile constituționale ale art. 80 referitor la "Rolul Președintelui", ale art. 2 alin. (1) potrivit căruia "Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, [...], precum și prin referendum", ale art. 81 alin. (2) referitor la legitimitatea electorală egală a Președintelui României cu legitimitatea Parlamentului și ale art. 1 alin. (4), care stabilește că "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".

Curtea Constituțională constată că, în conformitate cu dispozițiile constituționale și legale menționate, Președintele României a consultat Parlamentul cu privire la organizarea, odată cu alegerile prezidențiale din data de 22 noiembrie 2009, a unui referendum cu privire la trecerea la un parlament unicameral și reducerea numărului membrilor Parlamentului României la maximum 300 de parlamentari. Demersul Președintelui s-a concretizat în Hotărârea nr. 37 din 21 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 21 octombrie 2009, prin care Parlamentul României a avizat negativ inițierea respectivului referendum național consultativ.

În temeiul prerogativelor sale constituționale conferite de art. 90 din Legea fundamentală, Președintele României a emis Decretul nr. 1.507/2009 pentru organizarea unui referendum național consultativ, stabilind atât obiectul, cât și data la care acesta va avea loc.

Așadar, în cadrul atribuțiilor ce îi revin cu privire la organizarea și desfășurarea referendumului, Curtea Constituțională constată că decretul prezidențial respectă condițiile imperative impuse de Constituție: Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum național a fost emis în baza art. 90 și al art. 100 din Constituție, după consultarea Parlamentului; că acesta stabilește, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, problemele de interes național care se supun referendumului și data desfășurării acestuia și că, potrivit art. 100 alin. (1) din Legea fundamentală, decretul a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009 și a fost adus la cunoștința publică prin presă, radio și televiziune.

Argumentele formulate de autorii contestației în sensul anulării, ca fiind nelegal, a decretului prezidențial, motivat de faptul că a fost emis "cu abuz de putere și cu deturnare de putere" nu pot fi primite de Curtea Constituțională, deoarece aceste considerații nu dovedesc nesocotirea normelor și principiilor constituționale pe care Legea fundamentală le are în vedere pentru exercitarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. i) din Constituție.

II. Cu privire la cererea referitoare la infirmarea rezultatelor referendumului național consultativ desfășurat în data de 22 octombrie 2009, întemeiată pe dispozițiile art. 146 lit. i) din Constituție, Curtea constată că este neîntemeiată.

Faptul că cele două momente electorale - alegerile prezidențiale din 22 noiembrie 2009 și desfășurarea referendumului național consultativ - au avut aceeași perioadă de campanie electorală nu poate fi considerat ca fiind contrar normelor Constituției. De asemenea, faptul că în cadrul campaniei electorale prezidențiale s-au organizat diverse acțiuni, au fost susținute anumite opinii, întărite de anumite exemple referitoare la structura și componența parlamentelor din diverse state ale Uniunii Europene, sau a costurilor pe care un anumit tip de organizare a autorității legislative îl presupune, nu este de natură să vicieze rezultatele celor două scrutine astfel încât să conducă la infirmarea rezultatelor referendumului, cum solicită autorii contestației. Asemenea manifestări sunt specifice perioadei de campanie electorală, care, în acest caz, a coincis cu perioada de campanie pentru referendum, cetățeanul având însă posibilitatea să discearnă și să opteze în mod conștient, în funcție de propria convingere.

Așadar, Curtea Constituțională constată că susținerile contestatorilor au în vedere fie interpretări subiective ale unor manifestări desfășurate în timpul campaniei electorale prezidențiale și pentru referendum, fie chiar aspecte de fapt ce vizează un anumit comportament al Președintelui României în contextul acestei campanii, fără însă ca toate acestea să evidențieze reale încălcări ale dispozițiilor fundamentale, care să pună la îndoială validitatea referendumului național consultativ desfășurat în data de 22 noiembrie 2009 sub aspectul vicierii consimțământului cetățenilor.

În final, Curtea observă că, deși stabilirea datei desfășurării unui referendum național consultativ cu privire la probleme de interes național se include în prerogativa exclusivă a Președintelui României stabilită de art. 90 din Constituție, totuși, pentru a se evita orice suspiciuni cu privire la rezultatele alegerilor, respectiv ale referendumului, este indicat ca cele două operațiuni electorale să nu fie organizate în aceeași zi, chiar dacă argumente practice, de ordin financiar, ar justifica organizarea acestora simultan.

Având în vedere considerentele expuse, dispozițiile art. 146 lit. i) din Constituție, ale art. 11 alin. (1) lit. B.c), ale art. 46 și 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 45 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge contestația formulată de Asociația "Pro Democrația" și Agenția de Monitorizare a Presei privind nerespectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea Referendumului național consultativ din data de 22 noiembrie 2009.

Definitivă și general obligatorie.

Dezbaterile au avut loc în data de 26 noiembrie 2009 și la acestea au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader și Augustin Zegrean, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

;
se încarcă...