Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 1555/2009 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuității activității unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 28 decembrie 2009

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuității activității unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului.

La apelul nominal răspunde, pentru Avocatul Poporului, doamna Bianca Drăghici, expert pentru probleme juridice, cu delegație depusă la dosar.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2009, reiterând aceleași argumente expuse în motivarea scrisă ce însoțește adresa de sesizare a Curții Constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Arătând, mai întâi, că și Guvernul este o autoritate cu atribuții de legiferare, chiar dacă prin delegare menționează că situația extraordinară care justifică adoptarea actului normativ examinat este cea la care se face referire în preambulul acestuia, constând în necesitatea asigurării, până la o viitoare reglementare în materie, a continuității activității unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Totodată, contrar susținerilor autorului excepției, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2009 nu reglementează atribuții ale Corpului de control al primului-ministru care să vizeze instituții fundamentale ale statului, deoarece, chiar dacă enumerate exhaustiv, acele autorități și instituții administrative menționate se caracterizează printr-o relație de subordonare și colaborare în cadrul activității specifice administrative. Cât privește relația dintre activitatea de control a Corpului de control al primului-ministru și cea a Curții de Conturi desfășurată prin Autoritatea de audit, reprezentantul Ministerului Public susține că aceasta nu este caracterizată prin subordonare a primei instituții față de cea din structura aparatului de lucru al Guvernului, din moment ce rezultatul controlului efectuat de aceasta din urmă se concretizează într-o notă de informare, care are menirea, așadar, de a informa, și nu de a trasa noi sarcini sau obligații Curții de Conturi.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Cu Adresa nr. 8.803 din 17 septembrie 2009, Curtea Constituțională a fost sesizată direct de Avocatul Poporului cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuității activității unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 31 august 2009, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție.

În motivarea excepției de neconstituționalitate Avocatul Poporului arată, în esență, că, prin dispozițiile sale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2009 exprimă o tendință de concentrare a puterii în mâna Guvernului și reprezintă o imixtiune nepermisă în competența Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. În acest sens, susține următoarele:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2009 cuprinde prevederi referitoare la organizarea unor structuri ale aparatului de lucru al Guvernului, cum ar fi Corpul de control al primului-ministru sau Departamentul pentru Lupta Antifraudă. În baza atribuțiilor principale reglementate de art. 6 alin. (4) din ordonanță, Corpul de control al primului-ministru exercită atribuții de control general și coordonare asupra tuturor entităților publice, care, la rândul lor, exercită atribuții de control (spre exemplu, Curtea de Conturi), subordonând astfel toate aceste entități Guvernului, cu nesocotirea atât a principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, cât și a statutului constituțional și legal care conferă autonomie funcțională fiecăreia dintre aceste entități publice. Or, "este în afara ordinii constituționale ca o autoritate situată pe o treaptă inferioară în ierarhia constituțională să controleze o autoritate situată pe o treaptă superioară a ierarhiei constituționale", aceasta fiind expresia ingerinței puterii executive în activitatea legislativului. Mai mult, actul normativ criticat nu precizează care sunt aceste instituții și autorități publice centrale, de aici putându-se înțelege că pot fi controlate toate instituțiile și autoritățile publice centrale. Or, o asemenea reglementare, tocmai prin generalitatea sa, devine imprecisă, neclară și poate genera confuzii de interpretare și aplicare.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2009 încalcă și prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, prin aceea că nu este justificată din perspectiva unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată. Necesitatea continuării activităților structurilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, ca urmare a constatării, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.039/2009 a neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, nu poate fi acceptată drept justificare a urgenței reglementării și semnifică, pe de altă parte, perpetuarea stării de neconstituționalitate deja sancționată de Curtea Constituțională. De asemenea, actul normativ atacat nu învederează o situație extraordinară, întrucât reglementări cuprinse la art. 1 din acesta, privind cadrul organizatoric al aparatului de lucru al Guvernului, erau deja prevăzute la momentul emiterii ordonanței criticate în Ordonanța Guvernului nr. 32/1998, structurile reglementate prin aceasta fiind, în unele cazuri, noi doar prin denumire. Totodată, prin Decizia nr. 421/2007, Curtea Constituțională a statuat că "urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare". Or, autorul excepției arată că la data de 27 iulie 2009 s-a depus la Camera Deputaților, în regim de urgență, un proiect de lege privind unele măsuri pentru organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului, precum și a altor autorități ale administrației publice centrale, proiect de lege care cuprinde aceleași atribuții pentru Corpul de control al primului-ministru ca în ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 3/2009 și nr. 94/2009. Acest proiect se află în procedură de adoptare și este necesară finalizarea acestei proceduri, pentru a se respecta rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, consfințit de art. 61 din Constituție.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2009, prin art. 6 alin. (4) lit. n), intervine în organizarea și funcționarea unei instituții fundamentale a statului - Curtea de Conturi a României - și nesocotește astfel prevederile art. 115 alin. (6) și ale ~art. 140~ din Constituție. Dispozițiile legale indicate prevăd atribuția Corpului de control al primului-ministru de a propune măsuri de corectare a disfuncționalităților și încălcării legilor în vigoare, sesizate în activitatea de control, pe care le înaintează primului-ministru sau, după caz, ministerelor de resort, și de a transmite, când se impune, sesizări către organele de urmărire penală sau către Curtea de Conturi, pentru a se stabili prejudiciile și răspunderea penală, dacă este cazul. Astfel se recunoaște, practic, dreptul Guvernului, prin Corpul de control al primului-ministru, de a trasa sarcini și atribuții Curții de Conturi, stabilind anumite activități pe care aceasta să le desfășoare. Alin. (5) și (6) ale art. 6 din ordonanța de urgență impun, într-un mod redundant, una și aceeași obligație a autorităților și instituțiilor publice de a pune la dispoziție informațiile solicitate și de a acorda sprijin pentru realizarea misiunii de control, ceea ce așază din nou, sub autoritatea Guvernului, toate entitățile publice cu atribuții de control, inclusiv Curtea de Conturi. De asemenea, art. 7 alin. (4) din ordonanța criticată stabilește atribuții ale Departamentului pentru Lupta Antifraudă în domeniul controlului fondurilor provenite din asistența financiară acordată de Uniunea Europeană României, ceea ce încalcă rolul de control al Curții de Conturi, exercitat, prin Autoritatea de audit, asupra resurselor financiare de proveniență comunitară. Practic, cele două structuri din aparatul de lucru al Guvernului devin, prin efectul ordonanței atacate, instituții fundamentale și prin aceasta se adaugă la Constituție. În concluzie, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2009 afectează, pe de o parte, statutul constituțional al Curții de Conturi, consacrat de art. 140 din Legea fundamentală - instituție fundamentală a statului, aflată exclusiv sub control parlamentar - și regimul său juridic stabilit, potrivit ~art. 73~ alin. (3) lit. l) din Constituție, prin lege organică (și care nu poate fi prejudiciat pe calea unei ordonanțe de urgență), precum și raporturile, pe de altă parte, dintre cele două autorități fundamentale ale statului, care trebuie să fie guvernate de principiul constituțional al separației puterilor și echilibrului puterilor.

Potrivit dispozițiilor art. 32-33 din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 32 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuității activității unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 31 august 2009. Avocatul Poporului menționează, în special, următoarele dispoziții legale din actul criticat:

- Art. 6 alin. (4) lit. a), k), l), m) și n):

"

(4) Corpul de control al primului-ministru îndeplinește următoarele atribuții principale:

a) în vederea realizării funcției de autoritate a Guvernului, controlează și urmărește activitatea ministerelor, agențiilor, autorităților administrației publice locale, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, instituțiilor publice, oficiilor, departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor și societăților naționale, instituțiilor financiar-bancare, cu capital de stat integral sau majoritar, precum și dacă activitatea acestora se desfășoară cu respectarea politicilor interne și a obligațiilor impuse de lege, regulamente și proceduri; (...)

k) exercită controlul asupra activității autorităților și instituțiilor publice centrale, stabilit prin sarcina încredințată de Guvern sau dispus de primul-ministru;

l) urmărește implementarea politicilor și strategiilor în domeniul controlului;

m) coordonează și controlează aplicarea de către entitățile cu atribuții de control a prevederilor actelor normative care reglementează controlul și conduita personalului cu atribuții de control la nivelul administrației publice centrale;

n) propune măsuri de corectare a disfuncționalităților și a încălcărilor legilor în vigoare, sesizate în activitatea de control, pe care le înaintează primului-ministru sau, după caz, ministerelor de resort, și transmite, când se impune, sesizări către organele de urmărire penală sau către Curtea de Conturi, pentru a se stabili prejudiciile și răspunderea penală, dacă este cazul; (...)."

- Art. 6 alin. (5) și (6):

"

(5) În realizarea atribuțiilor de control, autoritățile și instituțiile publice, precum și operatorii economici vizați au obligația să pună la dispoziția reprezentanților Corpului de control al primului-ministru documentele și informațiile în termenul solicitat. Refuzul nejustificat atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a persoanei vinovate.

(6) Instituțiile cu atribuții de control din cadrul administrației publice centrale și locale au obligația, la solicitarea Corpului de control al primului-ministru, să pună la dispoziție informațiile solicitate și să acorde sprijin pentru realizarea misiunii de control."

- Art. 7 alin. (4):

"

(4) Departamentul are următoarele atribuții principale:

a) asigură coordonarea luptei antifraudă și protejarea efectivă și echivalentă a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

b) efectuează controlul obținerii, derulării și utilizării fondurilor provenite din asistența financiară acordată României de Uniunea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, în vederea identificării de nereguli, având și calitatea de organ de constatare, în sensul prevederilor ~art. 214~ din Codul de procedură penală, în privința fraudelor ce afectează interesele financiare ale Uniunii Europene în România;

c) efectuează acțiuni de control în vederea descoperirii fraudelor ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, prin diminuarea ilegală a resurselor proprii înscrise în bugetul general al Uniunii Europene, având calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din Codul de procedură penală;

d) asigură și facilitează cooperarea dintre instituțiile naționale implicate în protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, precum și dintre acestea și Oficiul European de Luptă Antifraudă și autoritățile publice relevante din celelalte state membre ale Uniunii Europene;

e) inițiază, prin Secretariatul General al Guvernului, și avizează proiecte de acte normative privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

f) culege, analizează și prelucrează datele în scopul realizării analizelor relevante în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

g) elaborează și coordonează programe de perfecționare, stagii de pregătire și instruire în domeniul luptei antifraudă;

h) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative sau prin decizii ale primului-ministru."

În opinia Avocatului Poporului, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2009 contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale, ale art. 115 alin. (4) privind condițiile în care Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență, ale art. 115 alin. (6) teza a doua, potrivit căreia ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului și ale art. 140 - Curtea de Conturi.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta urmează să fie admisă pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit preambulului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuității activității unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, acest act normativ a fost adoptat ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009, prin care, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului a fost declarată ca fiind neconstituțională. În lipsa unei reglementări care să vizeze funcționarea acestor structuri, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2009, preluând, cu unele excepții, prevederile cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2009. Datorită acestor împrejurări de natură să motiveze urgența adoptării, această reglementare nu poate fi amânată și constituie, totodată, o situație extraordinară, fiind îndeplinite, în opinia legiuitorului delegat, condițiile cerute de art. 115 alin. (4) din Constituție.

În ceea ce privește condițiile cuprinse la art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală referitoare la emiterea unei ordonanțe de urgență, invocate de autorul excepției, Curtea Constituțională a statuat în jurisiprudența sa, de exemplu Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea acestora este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situației extraordinare, Curtea a reținut, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, că "invocarea elementului de oportunitate, prin definiție de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficiență contributivă determinantă a urgenței, ceea ce, implicit, îl convertește în situație extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenței situației extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situație, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăți insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituționalitate - situația extraordinară -, a cărui respectare este prin definiție supusă controlului Curții, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil". Totodată, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituțională a statuat că "urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare".

Examinând preambulul ordonanței de urgență criticate, Curtea observă că existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată și urgența acesteia sunt justificate de Guvern prin faptul că structurile din aparatul de lucru au în derulare o serie de activități derivate din atribuțiile stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2009, precum și raporturi de muncă cu personalul angajat, că se află în imposibilitatea de a asigura continuitatea activităților în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate pe perioada funcționării acestora.

Or, Curtea Constituțională constată că, deși prin Decizia nr. 1.039/2009 menționată, Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2009, și deci inclusiv ordonanța, a fost declarată ca fiind neconstituțională, această împrejurare nu se poate constitui într-o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată. În urma pronunțării și publicării în Monitorul Oficial a acestei decizii, Guvernul a adoptat, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, un alt act normativ - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2009 - punând de acord prevederile din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2009 ce au condus la constatarea neconstituționalității ei în întregime, însă menținând aceeași manieră de reglementare și aceleași soluții legislative de principiu cuprinse în ordonanța neconstituțională și suspendate de drept în temeiul aceluiași art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală.

Curtea constată că soluțiile juridice cuprinse în ordonanța ce constituie obiectul controlului nu prezintă însă noutate absolută, deoarece legislația existentă până la momentul adoptării acesteia reglementa cadrul organizatoric al aparatului de lucru al Guvernului. Chiar în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2009 se face, de pildă, trimitere la anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 30 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, sau la Legea nr. 760/2001 de aprobare, cu modificări și completări, a Ordonanței Guvernului nr. 32/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 16 ianuarie 2002. Cadrul legislativ în această materie este completat de o serie de alte acte normative, dintre care pot fi enumerate: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 292/2000 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea și funcționarea Secretarului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 255/2001, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2006 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru Afaceri Europene în subordinea primului-ministru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2007, cu modificările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 12 aprilie 2007, aprobată prin Legea nr. 98/2008, cu modificările și completările ulterioare, sau Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Rezultă cu evidență numărul mare de acte normative ce reglementează organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Așadar, motivarea urgenței și a situației extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, astfel cum este prezentată în preambulul ordonanței de urgență, nu poate fi primită din perspectiva exigențelor art. 115 alin. (4) din Constituție, din moment ce pentru continuarea activității unor structuri din aparatul de lucru al Guvernului, derivate din atribuțiile stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2009, precum și a raporturilor de muncă cu personalul angajat, există cadru legislativ adecvat, astfel încât activitatea, atribuțiile și obligațiile acestora să poată continua. În plus, Guvernul ar fi trebuit să stăruie pentru finalizarea proiectului de lege depus la Parlament pentru a fi dezbătut și adoptat în procedură de urgență, ceea ce ar fi condus la respectarea rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, așa cum acesta este stabilit de art. 61 din Legea fundamentală.

În cadrul aceluiași control de conformitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2009 față de condițiile constituționale referitoare la delegarea legislativă pe calea ordonanței de urgență, Curtea constată și încălcarea art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, potrivit căruia "ordonanțele de urgență (...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului".

Astfel, Curtea constată că prin competențele conferite de art. 6 Corpului de control al primului-ministru, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2009 "afectează" regimul juridic al Curții de Conturi - instituție fundamentală a statului, în sensul prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție. Potrivit art. 6 alin. (4) lit. m) și n) din aceasta, Corpul de control "m) coordonează și controlează aplicarea de către entitățile cu atribuții de control a prevederilor actelor normative care reglementează controlul și conduita personalului cu atribuții de control la nivelul administrației publice centrale; n) propune măsuri de corectare a disfuncționalităților și a încălcărilor legilor în vigoare, sesizate în activitatea de control, pe care le înaintează primului-ministru sau, după caz, ministerelor de resort, și transmite, când se impune, sesizări către organele de urmărire penală sau către Curtea de Conturi, pentru a se stabili prejudiciile și răspunderea penală, dacă este cazul." Coroborând dispozițiile citate cu cele ale art. 6 alin. (9), conform cărora "Actele de control aprobate se transmit instituțiilor vizate, care, în termen de 10 zile, au obligația de a comunica Corpului de control al primului-ministru măsurile luate în condițiile legii", rezultă că actul normativ criticat instituie, practic, atribuții ale Corpului de control de natură să direcționeze, să influențeze activitatea Curții de Conturi a României, instituție al cărei regim constituțional este consacrat de art. 140 din Legea fundamentală.

Potrivit art. 140 din Constituție, Curtea de Conturi face parte din instituțiile fundamentale ale statului, exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, fiind, totodată, o instituție subordonată exclusiv Parlamentului, în fața căruia prezintă anual un raport. Or, atât substanța juridică a normelor legale menționate mai sus, cât și caracterul lor imperativ, conduc la ideea că și Curtea de Conturi, ca și celelalte instituții publice, cu sau fără activități de control, se află într-o relație de subordonare față de Corpul de control al primului-ministru, ceea ce este în contradicție cu prevederile art. 140 din Constituție.

Prin Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006, Curtea Constituțională a statuat că "natura Curții de Conturi de instituție fundamentală a statului este deopotrivă subliniată de statutul constituțional al acesteia, ca și de faptul că organizarea și funcționarea sa, adică regimul său juridic, se reglementează, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție, prin lege organică". Așa fiind, este neconstituțional ca printr-o ordonanță de urgență a Guvernului să se instituie, chiar și indirect, atribuții ale Curții de Conturi, deoarece regimul său juridic, adică organizarea și funcționarea sa, se reglementează exclusiv prin lege organică.

Totodată, Curtea constată că prin această ordonanță se atribuie Corpului de control al primului-ministru competențe de control asupra tuturor instituțiilor și autorităților publice centrale, fără niciun fel de distincție. În acest sens, art. 6 alin. (4) lit. h) prevede atribuția Corpului de control de a monitoriza și controla "modul în care se elaborează și se asigură transparența raportărilor periodice prezentate, conform reglementarilor legale în vigoare, de către autoritățile administrației publice centrale, de instituții și entități publice centrale și servicii deconcentrate", iar alin. (5) prevede că, "În realizarea atribuțiilor de control, autoritățile și instituțiile publice, precum și operatorii economici vizați au obligația să pună la dispoziția reprezentanților Corpului de control al primului-ministru documentele și informațiile în termenul solicitat. Refuzul nejustificat atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a persoanei vinovate". Astfel, modalitatea vagă, imprecisă, de redactare a normelor juridice menționate, care vizează instituții și autorități publice centrale în mod generic și nu distinct, deschide posibilitatea ca în această categorie să se înscrie, în lipsa oricărei precizări suplimentare, și instituțiile sau autoritățile publice al căror regim este reglementat în Constituție și care exercită diferite funcții în stat - legislativă sau judecătorească. Or, conform art. 1 alin. (4) din Constituție, "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale", astfel că supraordonarea activității Corpului de control al primului-ministru, aflat în subordinea primului-ministru, tuturor celorlalte instituții și entități publice centrale, inclusiv a celor de natură constituțională, reprezintă o ingerință a puterii executive în activitatea legislativului sau a puterii judecătorești.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și constată că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuității activității unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului sunt neconstituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...