Parlamentul României

Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor

Modificări (...), Puneri în aplicare (19), Referințe (1), Reviste (1), Practică judiciară

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 ianuarie 2007
Formă aplicabilă de la 30 septembrie 2016

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. -

(1) Scopul prezentei legi este promovarea măsurilor pentru creșterea performanței energetice a clădirilor, ținându-se cont de condițiile climatice exterioare și de amplasament, de cerințele de confort interior, de nivel optim, din punctul de vedere al costurilor, al cerințelor de performanță energetică, precum și pentru ameliorarea aspectului urbanistic al localităților.

(2) Creșterea performanței energetice a clădirilor prin proiectarea noilor clădiri cu consumuri reduse de energie și prin reabilitarea termică a clădirilor existente, precum și informarea corectă a proprietarilor/administratorilor clădirilor prin certificatul de performanță energetică reprezintă acțiuni de interes public major și general în contextul economisirii energiei în clădiri, al îmbunătățirii cadrului urban construit și al protecției mediului.

Art. 2. -

Prezenta lege stabilește condiții cu privire la:

a) cadrul general al metodologiei de calcul privind performanța energetică a clădirilor și a unităților acestora;

b) aplicarea cerințelor minime de performanță energetică la clădirile noi și la noile unități ale acestora;

c) aplicarea cerințelor minime de performanță energetică la clădirile existente, unitățile de clădire și elementele care alcătuiesc anvelopa clădirii supuse unor lucrări de renovare majoră, precum și în cazul instalării/înlocuirii/modernizării sistemelor tehnice ale clădirilor;

d) aplicarea cerințelor minime de performanță energetică la elementul/elementele care face/fac parte din anvelopa clădirii și are/au un impact semnificativ asupra performanței energetice a acesteia, în cazul în care este/sunt modernizat/modernizate sau înlocuit/înlocuite;

e) certificarea energetică a clădirilor și a unităților acestora;

f) inspecția sistemelor de încălzire și a sistemelor de climatizare din clădiri;

g) sistemul de control al certificatelor de performanță energetică, al rapoartelor de audit energetic, precum și al rapoartelor de inspecție a sistemelor tehnice ale clădirilor.

CAPITOLUL II Definiții

Art. 3. -

Termenii și expresiile utilizate în cuprinsul prezentei legi au următorul înțeles:

1. clădire - ansamblu de spații cu funcțiuni precizate, delimitat de elementele de construcție care alcătuiesc anvelopa clădirii, inclusiv instalațiile aferente acesteia, în care energia este utilizată pentru asigurarea confortului interior;

2. performanța energetică a clădirii - energia efectiv consumată sau estimată pentru a răspunde necesităților legate de utilizarea normală a clădirii, necesități care includ în principal: încălzirea, prepararea apei calde de consum, răcirea, ventilarea și iluminatul. Performanța energetică a clădirii se determină conform unei metodologii de calcul și se exprimă prin unul sau mai mulți indicatori numerici care se calculează luându-se în considerare izolația termică, caracteristicile tehnice ale clădirii și instalațiilor, proiectarea și amplasarea clădirii în raport cu factorii climatici exteriori, expunerea la soare și influența clădirilor învecinate, sursele proprii de producere a energiei și alți factori, inclusiv climatul interior al clădirii, care influențează necesarul de energie;

3. certificat de performanță energetică a clădirii - document elaborat conform metodologiei de calcul al performanței energetice a clădirilor, prin care este indicată performanța energetică a unei clădiri sau a unei unități de clădire și care cuprinde date cu privire la consumurile de energie primară și finală, inclusiv din surse regenerabile de energie, precum și cantitatea de emisii în echivalent CO2. Pentru clădirile existente, certificatul cuprinde și măsuri recomandate pentru reducerea consumurilor energetice, precum și pentru creșterea ponderii utilizării surselor regenerabile de energie în total consum;

4. cogenerare - producerea simultană, în același proces, a energiei termice și a energiei electrice sau a energiei mecanice;

5. sistem de climatizare - combinație a componentelor necesare asigurării unei forme de tratare a aerului interior, prin care temperatura este controlată sau poate fi coborâtă. Prin climatizare se poate realiza și controlul umidității și purității aerului;

6. cazan - ansamblu format din corpul cazanului și arzător, destinat să transmită apei căldura degajată prin arderea unui combustibil;

7. putere termică nominală - puterea termică maximă a unui echipament, exprimată în kW, specificată și garantată de producător, care poate fi furnizată în timpul exploatării continue, respectându-se randamentele nominale specificate de producător;

8. pompă de căldură - mecanism, dispozitiv sau instalație care transferă căldura din mediul natural - aer, apă sau sol - către clădire sau către instalații industriale, inversând fluxul natural al căldurii, astfel încât să circule de la o temperatură mai scăzută spre una mai ridicată. În cazul pompelor de căldură reversibile, acestea pot transfera căldura din clădire către mediul natural;

9. renovare majoră - lucrări efectuate la anvelopa clădirii și/sau la sistemele tehnice ale acesteia, ale căror costuri depășesc 25% din valoarea de impozitare a clădirii, exclusiv valoarea terenului pe care este situată clădirea. Valoarea de impozitare a clădirii se determină potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

10. trigenerare - producere simultană, în același proces, a energiei termice, energiei electrice și frigului;

11. unitate a clădirii - o zonă/o parte a unei clădiri, un etaj sau un apartament dintr-o clădire, care este concepută/conceput sau modificată/modificat pentru a fi utilizată/utilizat separat;

12. sistem tehnic al clădirii - totalitate a echipamentelor tehnice ale unei clădiri sau ale unei unități de clădire destinate pentru încălzire, răcire, ventilare, apă caldă de consum, iluminat, sau pentru o combinație a acestora;

13. anvelopa clădirii - totalitate a elementelor de construcție perimetrale care delimitează spațiul interior al unei clădiri de mediul exterior;

14. element al clădirii - element al anvelopei clădirii sau un sistem tehnic al acesteia;

15. clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero - clădire cu o performanță energetică foarte ridicată, la care consumul de energie este aproape egal cu zero sau este foarte scăzut și este acoperit, în proporție de minimum 10%, cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la fața locului sau în apropiere;

16. încălzire centralizată sau răcire centralizată - distribuție a energiei termice, sub formă de abur, apă fierbinte sau lichide răcite, de la o sursă de producere centralizată - centrală electrică de termoficare, centrală termică de zonă/cvartal sau punct termic - prin intermediul unei rețele, către mai multe clădiri sau locații, în vederea utilizării sale pentru încălzire sau răcire în clădiri;

17. energie primară - energie rezultată din sursele de energie regenerabile și neregenerabile, care nu a fost supusă niciunui proces de conversie sau transformare;

18. energie din surse regenerabile - energie obținută din surse regenerabile nefosile, precum: energia eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală și energia oceanelor, energia hidraulică, biomasa, gazul de fermentare a deșeurilor, denumit și gaz de depozit, și gazul de fermentare a nămolurilor din instalațiile de epurare a apelor uzate și biogaz;

19. clădire existentă - clădire la care s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor, inclusiv clădirea aflată în exploatare înainte de data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare;

20. nivel optim din punctul de vedere al costurilor - nivel de performanță energetică ce determină cel mai redus cost pe durata normată de funcționare rămasă, unde costul cel mai redus este determinat ținându-se seama de costurile de investiție legate de creșterea performanței energetice a clădirii, de costurile de întreținere și exploatare, de categoria clădirii, după caz, iar durata normată de funcționare rămasă a clădirii se referă la durata de viață estimată rămasă a unei clădiri sau a unui element al acesteia și pentru care cerințele de performanță energetică sunt stabilite fie pentru clădirea în ansamblu, fie pentru elementele clădirii. Nivelul optim din punctul de vedere al costurilor se situează în intervalul nivelurilor de performanță în care analiza cost-beneficiu calculată pe durata normată de funcționare este pozitivă. Calculul nivelului optim din punctul de vedere al costurilor se efectuează pe baza cadrului metodologic comparativ, aplicat în funcție de condițiile generale, exprimate în parametri, prevăzute de reglementările tehnice specifice clădirilor;

21. audit energetic al clădirii - totalitate a activităților specifice prin care se obțin date corespunzătoare despre profilul consumului energetic existent al unei clădiri/unități de clădire și, după caz, de identificare și de cuantificare a oportunităților rentabile de economisire a energiei prin identificarea soluțiilor de creștere a performanței energetice, de cuantificare a economiilor de energie și de evaluare a eficienței economice a soluțiilor propuse cu estimarea costurilor și a duratei de recuperare a investiției, precum și de elaborare a raportului de audit energetic;

22. raport de audit energetic - document elaborat în urma desfășurării activității de audit energetic al clădirii, care conține descrierea modului în care a fost efectuat auditul energetic, a principalelor caracteristici termice și energetice ale clădirii/unității de clădire și, acolo unde este cazul, a măsurilor propuse pentru creșterea performanței energetice a clădirii/unității de clădire și instalațiilor interioare aferente acesteia, precum și a principalelor concluzii referitoare la eficiența economică a aplicării măsurilor propuse și durata de recuperare a investiției;

23. auditor energetic pentru clădiri - persoană fizică atestată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, care are dreptul să realizeze auditul energetic pentru clădiri/unități de clădire și să întocmească certificatul de performanță energetică și raportul de audit energetic. Auditorul energetic pentru clădiri este specialistul care își desfășoară activitatea ca persoană fizică autorizată sau ca angajat al unor persoane juridice, conform prevederilor legale în vigoare;

24. expert tehnic atestat - persoană fizică atestată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice potrivit prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru specialitatea instalații de încălzire-climatizare, în conformitate cu reglementarea tehnică "Îndrumător pentru atestarea tehnico- profesională a specialiștilor cu activitate în construcții", aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 777/2003, cu modificările și completările ulterioare. Expertul tehnic atestat este specialistul care are dreptul să realizeze inspecții, din punct de vedere energetic, ale sistemelor de încălzire și/sau de climatizare și să întocmească rapoarte de inspecție pentru acestea. Expertul tehnic atestat își desfășoară activitatea ca persoană fizică autorizată sau ca angajat al unor persoane juridice, conform prevederilor legale în vigoare;

25. clădire de interes și utilitate publică - clădire cu o suprafață utilă totală de peste 250 m2 frecvent vizitată de public, ocupată de autorități ale administrației publice în care se desfășoară activități de interes public național, județean sau local sau în care se desfășoară activități comerciale, social- culturale, de învățământ, educație, asistență medicală, sportive, financiar-bancare, de cazare și alimentație publică, prestări de servicii și altele asemenea;

26. clădire frecvent vizitată de public - clădire cu o suprafață utilă totală de peste 250 m2 în care se desfășoară activități cotidiene sau periodice de interes general și/sau comunitar, social, cultural, comercial și altele asemenea, și care are spațiu/spații cu funcțiunea/funcțiuni destinată/destinate accesului și prezenței publicului temporar sau permanent în acesta/acestea.

CAPITOLUL III Metodologia de calcul al performanței energetice a clădirilor

Art. 4. -

(1) În termen de 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi*), Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice elaborează și aprobă, prin ordin al ministrului, reglementarea**) tehnică privind metodologia de calcul al performanței energetice a clădirilor, denumită în continuare metodologie.

*) Legea nr. 372/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005.

**) În anul 2007 a fost emis Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 157/2007 pentru aprobarea reglementării tehnice "Metodologie de calcul al performanței energetice a clădirilor", publicat în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 126 și 126 bis din 21 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Metodologia cuprinde, în principal, următoarele elemente:

a) caracteristicile termotehnice ale elementelor ce alcătuiesc anvelopa clădirii, compartimentarea interioară, inclusiv etanșeitatea la aer; Puneri în aplicare (1)

b) instalațiile de încălzire și de alimentare cu apă caldă de consum, inclusiv caracteristicile în ceea ce privește izolarea acestora; Puneri în aplicare (2)

c) instalația de climatizare/condiționare a aerului; Puneri în aplicare (1)

d) instalația de ventilare mecanică; Puneri în aplicare (1)

e) instalația de iluminat integrată a clădirii, în principal sectorul nerezidențial; Puneri în aplicare (1)

f) poziția și orientarea clădirilor, inclusiv parametrii climatici exteriori; Puneri în aplicare (10)

g) sistemele solare pasive și de protecție solară;

h) ventilarea naturală;

i) condițiile de climat interior, inclusiv cele prevăzute prin proiect;

j) aporturile interne de căldură.

(3) Metodologia cuprinde, după caz, și alte elemente, în situația în care influența acestora asupra performanței energetice a clădirilor este relevantă, precum:

a) sisteme solare active și alte sisteme de încălzire, inclusiv electrice, bazate pe surse de energie regenerabilă;

b) electricitate produsă prin cogenerare;

c) centrale de încălzire și de răcire de cartier sau de bloc;

d) utilizarea luminii naturale.

(4) În aplicarea cadrului metodologic comparativ de calcul al nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, ale cerințelor minime de performanță energetică pentru clădiri, elaborat de către Comisia Europeană, prin metodologie se stabilesc condițiile generale, exprimate în parametrii naționali.

(5) Datele și ipotezele utilizate pentru calculul nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, ale cerințelor minime de performanță energetică, precum și rezultatele acestora se includ în planurile naționale de eficiență energetică și se transmit Comisiei Europene de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, la intervale care nu depășesc 5 ani. Primul raport se transmite până la 30 iunie 2014.

Art. 5. - Puneri în aplicare (1)

Performanța energetică a clădirii/unității de clădire este exprimată, în principal, prin următorii indicatori de performanță:

a) clasa energetică;

b) consumul total specific de energie;

c) indicele de emisii echivalent CO2.

CAPITOLUL IV Cerințele de performanță energetică a clădirilor

Art. 6. -

(1) Prin metodologie se stabilesc cerințele minime de performanță energetică a clădirilor, denumite în continuare cerințe, și se aplică diferențiat pentru diferite categorii de clădiri, atât pentru clădirile noi, cât și pentru clădirile existente, după cum urmează:

a) locuințe unifamiliale;

b) blocuri de locuințe;

c) birouri;

d) clădiri de învățământ;

e) spitale;

f) hoteluri și restaurante;

g) construcții destinate activităților sportive;

h) clădiri pentru servicii de comerț;

i) alte tipuri de clădiri consumatoare de energie.

(2) Cerințele stabilite în metodologie țin seama de condițiile generale de climat interior pentru a preveni eventualele efecte negative, cum sunt ventilarea necorespunzătoare, condițiile locale, destinația dată în proiect și vechimea clădirii.

(3) Cerințele se revizuiesc la intervale regulate, nu mai mari de 5 ani, și se actualizează ori de câte ori este necesar pentru a reflecta progresul tehnic în sectorul construcțiilor.

Art. 7. -

Cerințele stabilite în metodologie nu se aplică următoarelor categorii de clădiri:

a) clădiri și monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, cărora, dacă li s-ar aplica cerințele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior;

b) clădiri utilizate ca lăcașuri de cult sau pentru alte activități cu caracter religios;

c) clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la 2 ani, din zone industriale, ateliere și clădiri nerezidențiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie;

d) clădiri rezidențiale care sunt destinate a fi utilizate mai puțin de 4 luni pe an;

e) clădiri independente, cu o suprafață utilă mai mică de 50 m2.

CAPITOLUL V Clădiri noi Puneri în aplicare (1)

Art. 8. -

La clădirile noi se respectă cerințele stabilite în metodologie.

Art. 9. - Puneri în aplicare (1)

(1) Pentru clădirile noi/ansamblurile de clădiri prevăzute la art. 6 alin. (1), prin certificatul de urbanism emis de autoritățile administrației publice locale/județene competente, în vederea obținerii, în condițiile legii, a autorizației de construire pentru clădiri, pe lângă obligativitatea respectării cerințelor minime de performanță energetică, se va solicita întocmirea unui studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficiență ridicată, în funcție de fezabilitatea acestora din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător.

(2) Aceste sisteme alternative pot fi:

a) descentralizate de alimentare cu energie, bazate pe surse regenerabile de energie;

b) de cogenerare/trigenerare;

c) centralizate de încălzire sau de răcire ori de bloc;

d) pompe de căldură;

e) schimbătoare de căldură sol-aer;

f) recuperatoare de căldură.

(3) Studiul prevăzut la alin. (1) se elaborează de proiectant și este parte componentă a studiului de fezabilitate.

(4) Studiul cu privire la posibilitatea utilizării sistemelor alternative prevăzute la alin. (2) poate fi efectuat pentru o clădire sau pentru grupuri de clădiri similare din aceeași localitate. Pentru sistemele centralizate de încălzire și răcire, studiul poate fi efectuat pentru toate clădirile racordate la același sistem.

CAPITOLUL VI Clădiri existente Puneri în aplicare (1)

Art. 10. - Puneri în aplicare (2)

(1) La clădirile existente la care se execută lucrări de renovare majoră, performanța energetică a acestora sau a unităților de clădire ce fac obiectul renovării trebuie îmbunătățită, pentru a satisface cerințele stabilite în metodologie, în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcțional și economic.

(2) Documentația tehnică elaborată pentru autorizarea lucrărilor de intervenție pentru renovarea majoră dezvoltă măsurile prevăzute în raportul de audit energetic.

(3) În cazul renovării majore a clădirilor, proprietarii/administratorii acestora pot monta sisteme alternative de producere a energiei prevăzute la art. 9 alin. (2), în măsura în care prin auditul energetic al clădirii se stabilește că acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcțional și economic.

(4) La stabilirea eficienței măsurii privind montarea sistemelor alternative de producere a energiei, prevăzute la art. 9 alin. (2), se vor avea în vedere asigurarea, din punct de vedere tehnic și funcțional, a cerințelor fundamentale aplicabile, astfel cum sunt prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și încadrarea în nivelul optim, din punctul de vedere al costurilor, a cerințelor minime de performanță energetică.

Art. 11. -

(1) Cerințele se aplică clădirii sau unității de clădire renovate, în scopul creșterii performanței energetice globale a clădirii.

(2) Cerințele se aplică și elementului/elementelor de anvelopă care face/fac parte din anvelopa clădirii și are/au un impact semnificativ asupra performanței energetice a acesteia, în cazul în care este/sunt modernizat/modernizate sau înlocuit/înlocuite.

CAPITOLUL VII Sistemele tehnice ale clădirilor

Art. 12. -

(1) În cazul clădirilor noi, precum și în cazul renovării majore a clădirilor existente, se respectă cerințele referitoare la sistemele tehnice ale clădirilor prevăzute în reglementările tehnice specifice, în vigoare la data întocmirii proiectelor, cu privire la instalarea corectă, dimensionarea, reglarea și controlul sistemelor tehnice și vizează cel puțin următoarele:

a) sistemele de încălzire;

b) sistemele de preparare a apei calde de consum;

c) sistemele de climatizare/condiționare a aerului;

d) sistemele de ventilare de mari dimensiuni;

e) o combinație a acestor sisteme.

(2) Cerințele se aplică în măsura în care, prin proiect, se stabilește că acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcțional și economic.

Art. 13. -

În cazul clădirilor noi, precum și în cazul renovării majore a clădirilor existente, proprietarii/administratorii clădirilor pot solicita, în condițiile legii, montarea unor sisteme inteligente de contorizare sau, după caz, instalarea unor sisteme de control active, precum sistemele de automatizare, control și/sau monitorizare, care vizează economia de energie.

CAPITOLUL VIII Clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero

Art. 14. -

(1) Clădirile noi, pentru care recepția la terminarea lucrărilor se efectuează în baza autorizației de construire emise începând cu 31 decembrie 2020, vor fi clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero. Derogări (1)

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), clădirile noi din proprietatea/administrarea autorităților administrației publice, care urmează să fie recepționate în baza autorizației de construire emise după 31 decembrie 2018, vor fi clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero.

(3) Nivelul necesarului de energie pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero, inclusiv cel asigurat din surse regenerabile, se stabilește prin reglementări tehnice, diferențiat pe zone cu potențial de energie din surse regenerabile, și se actualizează periodic, în funcție de progresul tehnic.

(4) Pentru încadrarea în termenele prevăzute la alin. (1) și (2) privind realizarea clădirilor noi al căror consum de energie este aproape egal cu zero, prin certificatul de urbanism emis de autoritățile administrației publice locale competente în vederea obținerii, în condițiile legii, a autorizației de construire, se va solicita încadrarea necesarului de energie al clădirilor în nivelurile prevăzute în reglementările tehnice specifice.

(5) Primarii localităților urbane cu mai mult de 5.000 de locuitori inițiază planuri locale multianuale pentru creșterea numărului de clădiri noi și existente al căror consum de energie este aproape egal cu zero, în care pot fi incluse obiective diferențiate în funcție de zonele climatice și de categoriile de clădiri prevăzute la art. 6 alin. (1), care se aprobă prin hotărâri ale consiliilor locale.

(6) Finanțarea elaborării planurilor prevăzute la alin. (5), de către autoritățile administrației publice locale, se asigură astfel:

a) din bugetele proprii;

b) din fondurile structurale și de coeziune ale Uniunii Europene, în conformitate cu regulamentele și procedurile de accesare a acestor fonduri și în condițiile stabilite prin documentele procedurale specifice implementării programelor operaționale.

(7) Prevederile alin. (5) și (6) se pot aplica și de către primarii celorlalte localități urbane și rurale.

(8) În planurile prevăzute la alin. (5) se cuprind, în principal, politici și măsuri financiare sau de altă natură adoptate pentru promovarea clădirilor al căror consum de energie este aproape egal cu zero, precum și măsuri referitoare la utilizarea energiei din surse regenerabile în clădirile noi și în clădirile existente care fac obiectul unor renovări majore.

(9) Planul național pentru creșterea numărului de clădiri noi al căror consum de energie este aproape egal cu zero și încurajarea realizării transformării eficiente - din punctul de vedere al costurilor - a clădirilor existente în clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero se constituie prin centralizarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a planurilor locale multianuale prevăzute la alin. (5), elaborate de autoritățile administrației publice locale, și se revizuiește o dată la 3 ani.

(10) Pentru evaluarea aplicării măsurilor cuprinse în planurile locale multianuale prevăzute la alin. (5), până la 30 martie anul curent, pentru anul precedent, autoritățile administrației publice locale transmit Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice planurile și măsurile realizate prevăzute în acestea, cuantificate atât fizic, cât și valoric.

Art. 15. -

Prevederile art. 14 se aplică în măsura în care investițiile respective se justifică din punct de vedere tehnico- economic, în baza analizei de rentabilitate pe durata normală de funcționare a clădirii.

CAPITOLUL IX Stimulente financiare

Art. 16. -

În scopul creșterii performanței energetice a clădirilor și al tranziției către clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitatea acestuia de autoritate competentă a administrației publice centrale, inițiază acte normative prin care promovează măsuri care au în vedere, în principal:

a) utilizarea adecvată a fondurilor structurale în vederea creșterii eficienței energetice a clădirilor, în special a locuințelor;

b) utilizarea eficientă a fondurilor atrase de la instituții financiare publice;

c) coordonarea utilizării fondurilor de la Uniunea Europeană cu cele naționale, precum și alte forme de sprijin, în vederea stimulării investițiilor în eficiența energetică, în scopul realizării obiectivelor naționale;

d) gestionarea resurselor financiare alocate din fonduri publice pentru finanțarea, în condițiile legii, a elaborării documentațiilor tehnico-economice, certificatelor de performanță energetică, rapoartelor de expertiză tehnică și audit energetic, precum și pentru executarea lucrărilor de renovare majoră a clădirilor incluse în programe pentru creșterea performanței energetice a clădirilor.

Art. 17. -

Autoritățile administrației publice locale pot finanța, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetele locale, elaborarea documentațiilor tehnico-economice, precum și executarea lucrărilor de renovare majoră la clădiri de locuit și la clădiri de interes și utilitate publică, incluse în programe pentru creșterea performanței energetice a clădirilor.

CAPITOLUL X Certificatul de performanță energetică a clădirii

Art. 18. - Puneri în aplicare (1), Derogări (1), Practică judiciară (1), Reviste (1)

(1) Certificatul de performanță energetică, denumit în continuare certificat, se elaborează pentru:

a) categoriile de clădiri prevăzute la art. 6 alin. (1) și unitățile acestora, care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse renovărilor majore;

b) clădirile aflate în proprietatea/administrarea autorităților publice sau a instituțiilor care prestează servicii publice.

(2) Certificatul se elaborează și se eliberează de către auditorul energetic pentru clădiri, la solicitarea investitorului/proprietarului/administratorului clădirii/unității de clădire și este valabil 10 ani de la data eliberării înscrisă în certificat, cu excepția situației în care, pentru clădirea/unitatea de clădire la care există certificat în valabilitate, se efectuează lucrări de renovare majoră care modifică consumurile energetice ale acesteia.

(3) Certificatele pentru categoriile de clădiri prevăzute la art. 6 alin. (1), inclusiv pentru unitățile de clădire și spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință, din clădirile de locuit colective, se elaborează pe baza metodologiei.

(4) Nu se elaborează certificat pentru clădirile prevăzute la art. 7.

(5) Certificatul cuprinde valori calculate, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare, cu privire la consumurile de energie și emisiile de CO2, care permit investitorului/proprietarului/administratorului clădirii/unității de clădire să compare și să evalueze performanța energetică a clădirii/unității de clădire.

(6) Certificatul cuprinde recomandări de reducere a consumurilor de energie ale clădirii, cu estimarea economiei de energie prin realizarea măsurilor de creștere a performanței energetice a clădirii, inclusiv precizări de unde se pot obține informații mai detaliate, precum: rentabilitatea recomandărilor formulate, procedura care trebuie urmată pentru punerea în practică a recomandărilor, stimulente financiare sau de altă natură și posibilități de finanțare.

(7) Forma și conținutul-cadru ale certificatului de performanță energetică se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice. Puneri în aplicare (1)

Art. 19. - Derogări (1), Reviste (1)

(1) Pentru clădirile sau unitățile de clădire care se vând sau se închiriază, investitorul/proprietarul/administratorul este obligat să pună la dispoziția potențialului cumpărător sau chiriaș, după caz, anterior perfectării contractului, o copie de pe certificat, astfel încât acesta să ia cunoștință despre performanța energetică a clădirii/unității de clădire pe care urmează să o cumpere/închirieze, după caz.

(2) La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul are obligația de a transmite certificatul, în original, noului proprietar.

(3) La data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul are obligația de a depune la organul fiscal competent o copie de pe certificat, iar originalul va rămâne în posesia proprietarului.

(4) Contractele de vânzare-cumpărare încheiate fără respectarea prevederilor alin. (1) sunt supuse nulității relative, potrivit prevederilor Codului civil.

Art. 20. - Practică judiciară (1)

(1) Pentru clădirile care se construiesc, certificatul se elaborează prin grija investitorului/proprietarului/administratorului, este prezentat de către acesta, în original, comisiei întrunite în vederea recepției la terminarea lucrărilor, se anexează, în copie, la procesul-verbal de recepție și constituie parte componentă a cărții tehnice a construcției. Practică judiciară (1)

(2) Procesul-verbal încheiat cu ocazia recepției la terminarea lucrărilor și neînsoțit de copia de pe certificat este nul de drept.

(3) Prin excepție de la prevederile art. 18 și 19, în cazul clădirilor care se vând înainte de efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, investitorul/proprietarul/administratorul pune la dispoziția cumpărătorului date/informații în vederea evaluării performanței energetice a clădirii/unității de clădire, cuprinse în documentația tehnică a acesteia, urmând ca la recepția la terminarea lucrărilor să se aplice prevederile alin. (1).

Art. 21. -

În scopul informării potențialilor cumpărători sau chiriași, investitorul/proprietarul/administratorul clădirii/unității de clădire prevăzute la art. 6 alin. (1) va preciza în anunțurile de vânzare sau închiriere a acestora informații din certificat cu privire la indicatorii de performanță prevăzuți la art. 5.

Art. 22. -

(1) În cazul clădirilor cu o suprafață utilă de peste 500 m2, aflate în proprietatea/administrarea autorităților publice, precum și în cazul clădirilor în care funcționează instituții care prestează servicii publice, prin grija proprietarului/administratorului clădirii, după caz, certificatul, în valabilitate, se afișează într-un loc accesibil și vizibil publicului.

(2) Începând cu 9 iulie 2015, prevederile alin. (1) se aplică clădirilor cu o suprafață utilă totală de peste 250 m2, aflate în proprietatea/administrarea autorităților publice sau în care funcționează instituții care prestează servicii publice.

(3) În aplicarea prevederilor alin. (1) și (2), conducătorii instituțiilor publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și conducătorii instituțiilor publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, proprietarii sau administratorii clădirilor de interes și utilitate publică, denumiți în continuare deținători, vor acționa pentru elaborarea și afișarea certificatului.

(4) În scopul informării publice privind consumurile energetice în clădiri și al mobilizării deținătorilor acestora în promovarea acțiunilor privind creșterea performanței energetice a clădirilor, certificatul se afișează la toate categoriile de clădiri de interes și de utilitate publică, precum și la cele prevăzute la art. 6 alin. (1), care sunt frecvent vizitate de public.

(5) Deținătorii clădirilor publice vor acționa, în perioada de valabilitate a certificatelor, pentru punerea în aplicare a măsurilor recomandate incluse în certificatele elaborate pentru clădirile pe care le dețin.

(6) Punerea în aplicare a măsurilor recomandate prevăzute la alin. (5) implică, în principal, expertizarea tehnică structurală și auditul energetic al clădirii existente, proiectarea, executarea și recepția lucrărilor de intervenție, cu respectarea actelor normative și a reglementărilor tehnice în vigoare.

(7) Finanțarea activităților/lucrărilor pentru punerea în aplicare a măsurilor recomandate se asigură astfel:

a) din bugetele proprii ale autorităților administrației publice;

b) din fondurile structurale și de coeziune ale Uniunii Europene, în conformitate cu regulamentele și procedurile de accesare a acestor fonduri și în condițiile stabilite prin documentele procedurale specifice implementării programelor operaționale.

CAPITOLUL XI Inspecția sistemelor de încălzire

Art. 23. -

(1) În scopul reducerii consumului de energie și al limitării emisiilor de dioxid de carbon se efectuează:

a) inspecție periodică, la intervale de 5 ani, la sistemele de încălzire echipate cu cazane care utilizează combustibil lichid sau solid neregenerabil cu puterea nominală mai mare de 20 kW; inspecția se efectuează și pentru sistemele de încălzire echipate cu cazane care utilizează alte tipuri de combustibil;

b) inspecție periodică la intervale de 2 ani, la sistemele de încălzire echipate cu cazane având puterea nominală mai mare de 100 kW; pentru sistemele de încălzire echipate cu cazane care utilizează combustibil gazos, inspecția periodică se efectuează la intervale de 4 ani.

(2) Pentru sistemele de încălzire echipate cu cazane cu puterea nominală mai mare de 20 kW, indiferent de natura combustibilului și la care există un sistem de monitorizare și control al funcționării acestora, inspecția se efectuează la intervale de 10 ani.

Art. 24. -

(1) Inspecția din punct de vedere energetic a sistemelor de încălzire ale clădirilor/unităților de clădire se efectuează, conform reglementărilor tehnice în vigoare la data efectuării acestora, de către experți tehnici atestați.

(2) Raportul de inspecție se înmânează proprietarului/administratorului clădirii, după caz, și se păstrează de către acesta la cartea tehnică a construcției.

(3) Raportul elaborat ca urmare a inspecției prevăzute la alin. (1) cuprinde rezultatul inspecției, precum și recomandări pentru creșterea performanței energetice a sistemului inspectat.

CAPITOLUL XII Inspecția sistemelor de climatizare

Art. 25. -

În scopul reducerii consumului de energie și al limitării emisiilor de dioxid de carbon, se prevede inspecția sistemelor de climatizare cu puterea nominală de peste 12 kW, la intervale de 5 ani. Inspecția sistemelor de climatizare include evaluarea randamentului și dimensionarea în raport cu necesitățile de climatizare a clădirii. Consumatorii vor fi informați cu privire la îmbunătățirea sau înlocuirea sistemului de climatizare și alte soluții posibile.

Art. 26. -

(1) Inspecția din punct de vedere energetic a sistemelor de climatizare ale clădirilor/unităților de clădire se efectuează, conform reglementărilor tehnice în vigoare la data efectuării acestora, de către experți tehnici atestați.

(2) Raportul de inspecție se înmânează proprietarului/administratorului clădirii, după caz, și se păstrează de către acesta la cartea tehnică a construcției.

(3) Raportul de inspecție elaborat ca urmare a inspecției prevăzute la alin. (1) cuprinde rezultatul inspecției, precum și recomandări pentru creșterea performanței energetice a sistemului inspectat.

CAPITOLUL XIII Experți independenți

Art. 27. - Puneri în aplicare (1)

(1) Certificarea și auditarea energetică a clădirilor se realizează de către auditorii energetici pentru clădiri, atestați de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de autoritate competentă în domeniul construcțiilor.

(2) Regulamentul privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri, prin care se prevăd condițiile, modul de atestare și obligațiile și răspunderile auditorilor energetici pentru clădiri, precum și modalitatea de confirmare periodică sau suspendare, după caz, a dreptului de practică al acestora se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice*).

*) În anul 2010 a fost emis Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 2.237/2010 pentru aprobarea reglementării tehnice "Regulament privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri", publicat în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 683 din 8 octombrie 2010, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 28. -

(1) Auditorii energetici pentru clădiri și experții tehnici atestați au obligația înscrierii datelor de identificare a documentelor întocmite, respectiv a certificatelor și rapoartelor de audit energetic, precum și a rapoartelor de inspecție a sistemelor de încălzire/climatizare, după caz, în registrul propriu de evidență a activității.

(2) Certificatele și sintezele rapoartelor de audit energetic și ale rapoartelor de inspecție a sistemelor de încălzire și climatizare se transmit, în format electronic, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în termen de maximum 30 de zile de la data întocmirii acestora.

(3) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice constituie bănci de date specifice, scop în care poate contracta, în condițiile legii, proiectarea, realizarea și gestionarea băncilor de date specifice. Puneri în aplicare (1)

(4) Finanțarea cheltuielilor pentru proiectarea, realizarea și gestionarea băncilor de date specifice eficienței energetice a clădirilor se realizează de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație și/sau din alte surse legal constituite, cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată.

(5) Documentele prevăzute la alin. (2) puse la dispoziția Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice sunt documente confidențiale, datele și informațiile tehnice cuprinse în acestea utilizându-se în scopul constituirii băncilor de date specifice performanței energetice a clădirilor, iar rezultatele fiind informații de interes public.

(6) Conținutul-cadru al documentelor prevăzute la alin. (2) și procedura de transmitere în format electronic a acestora, precum și procedura de constituire și gestionare a băncilor de date specifice se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.

Art. 29. -

(1) Auditorii energetici pentru clădiri și experții tehnici atestați își desfășoară activitatea ca experți independenți, persoane fizice autorizate sau ca angajați ai unor persoane juridice, conform legislației în vigoare.

(2) Lista auditorilor energetici pentru clădiri atestați se afișează pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

CAPITOLUL XIV Sistemul de control

Art. 30. - Puneri în aplicare (1)

(1) Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. exercită controlul statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale privind performanța energetică a clădirilor și inspecția sistemelor de încălzire/climatizare, în baza unei proceduri elaborate de către Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. și aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, în scopul realizării și menținerii cerinței esențiale de "economie de energie și izolare termică", precum și a celorlalte cerințe esențiale prevăzute de Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Controlul vizează:

a) verificarea afișării certificatului la clădirile cu o suprafață utilă totală de peste 250 m2, prevăzute la art. 22 alin. (4), care sunt frecvent vizitate de public;

b) verificarea anuală, prin sondaj, a minimum 10% din certificatele și rapoartele de audit energetic, precum și din rapoartele de inspecție a sistemelor de încălzire și de climatizare, înregistrate anual în băncile de date specifice.

(3) Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. prezintă Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice trimestrial, precum și la solicitarea acestuia, rapoarte cu privire la activitatea de control desfășurată și măsurile dispuse, inclusiv sancțiunile aplicate.

Art. 31. -

La solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., specialiștii desemnați din cadrul asociațiilor profesionale de profil reprezentative, respectiv ale inginerilor constructori și ale inginerilor de instalații pentru construcții, ale auditorilor energetici pentru clădiri, ale arhitecților, precum și ale producătorilor de materiale de construcții, atestați ca auditori energetici pentru clădiri și/sau experți tehnici atestați pentru specialitatea încălzire-climatizare, participă la controalele prevăzute la art. 30 alin. (2).

CAPITOLUL XV Sancțiuni

Art. 32. -

(1) Constituie contravenții următoarele fapte:

a) nerespectarea obligației auditorului energetic pentru clădiri și a expertului tehnic atestat de a înscrie în registrul propriu de evidență a activității documentele prevăzute la art. 28 alin. (1);

b) nerespectarea obligației auditorului energetic pentru clădiri și a expertului tehnic atestat de a transmite, în format electronic, la termenul stabilit. prin lege, conținutul documentelor prevăzute la art. 28 alin. (2);

c) transmiterea de date și informații incomplete și/sau eronate a documentelor prevăzute la art. 28 alin. (2);

d) nerespectarea obligației de afișare a certificatului de către proprietarii/administratorii clădirilor cu o suprafață utilă totală de peste 250 m2, prevăzute la art. 22 alin. (4), care sunt frecvent vizitate de public;

e) neîndeplinirea, la termenul stabilit, a măsurilor dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. la controlul anterior;

f) întocmirea și eliberarea de certificate și/sau rapoarte de audit energetic, precum și rapoarte de inspecție, pentru care auditorul energetic pentru clădiri și, respectiv, expertul tehnic atestat nu au competențe de elaborare, semnare și ștampilare, conform prevederilor legale în vigoare;

g) nerealizarea de către investitori a studiului prevăzut la art. 9 alin. (1);

h) nerespectarea de către auditori, în măsurile recomandate, a prevederilor art. 11 alin. (1) și, respectiv, (2), după caz;

i) nerespectarea de către experți, în măsurile recomandate, a prevederilor art. 12.

(2) Emiterea certificatului de urbanism de către autoritățile administrației publice locale/județene competente, în vederea emiterii autorizației de construire, cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1) și ale art. 14 alin. (4), se consideră certificat de urbanism incomplet, constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor art. 26 alin. (1) lit. h) și alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

a) cele prevăzute la lit. a), b) și d), cu amendă de la 1.250 lei la 2.500 lei;

b) cele prevăzute la lit. c), e), g), h) și i), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei;

c) cele prevăzute la lit. f), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

(4) Actualizarea limitelor amenzilor contravenționale se face prin hotărâre a Guvernului, în funcție de rata inflației.

Art. 33. -

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 32 se fac de către personalul cu atribuții de control și inspecție din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C.

(2) Contravențiilor prevăzute la art. 32 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 34. -

În cazul constatării contravențiilor prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. c) și f) și aplicării sancțiunilor corespunzătoare de către persoanele cu atribuții de control din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în baza rapoartelor prevăzute la art. 30 alin. (3), poate dispune, prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, ca sancțiune complementară, suspendarea dreptului de practică al auditorilor energetici pentru clădiri și/sau al experților tehnici sancționați contravențional, pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni și 12 luni, proporțional cu nivelul amenzilor aplicate și în funcție de natura și gravitatea faptei.

CAPITOLUL XVI Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 35. -

(1) Pentru creșterea performanței energetice a clădirilor/unităților de clădire în scopul reducerii consumurilor energetice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitatea sa de autoritate de reglementare în domeniul construcțiilor, va acționa pentru:

a) inițierea programelor de informare și educare a proprietarilor/administratorilor clădirilor, precum și a altor activități de diseminare a informațiilor prin toate mijloacele de informare, în legătură cu diferitele metode și practici care permit creșterea performanței energetice, introducerea sistemelor alternative de energie, precum și de informare în legătură cu instrumentele financiare disponibile în acest sens, inclusiv pentru utilizarea fondurilor obținute prin inițierea și dezvoltarea schemelor de investiții verzi, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 432/2010 privind inițierea și dezvoltarea schemelor de investiții verzi;

b) inițierea și promovarea politicilor și programelor pentru creșterea, în perioada 2014-2020, a numărului de clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero;

c) inițierea și promovarea programelor pentru montarea și exploatarea sistemelor alternative de producere a energiei în clădiri.

(2) Activitățile prevăzute la alin. (1) lit. a) se finanțează, în condițiile legii, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație și/sau din alte surse legal constituite, și se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 69/2010, republicată.

Art. 36. -

Metodologia prevăzută la art. 4 alin. (1), inclusiv cerințele minime de performanță energetică a clădirilor/unităților de clădire stabilite prin metodologie, precum și reglementările tehnice specifice privind inspecția sistemelor tehnice ale clădirilor și unităților de clădire se revizuiesc ori de câte ori se justifică din punct de vedere tehnic, dar cel puțin la 5 ani, pentru a reflecta progresul tehnic, și se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.

Art. 37. -

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice afișează pe pagina web actele normative și reglementările tehnice în vigoare, aplicabile creșterii performanței energetice a clădirilor, în scopul informării unitare a tuturor factorilor interesați în creșterea performanței energetice a clădirilor, reducerea consumurilor energetice și creșterea ponderii utilizării energiei din surse regenerabile de energie în total consum de energie primară.

Art. 38. -

Prevederile art. 18 alin. (1) și (2) privind elaborarea certificatelor și punerea acestora la dispoziție potențialilor cumpărători sau chiriași de către proprietari, în cazul vânzării sau închirierii locuințelor unifamiliale și a apartamentelor din blocurile de locuințe, se aplică la 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 39. -

Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.

*

Prezenta lege transpune integral în legislația națională prevederile Directivei 2010/31/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanța energetică a clădirilor (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 153 din 18 iunie 2010.

NOTĂ:

Reproducem mai jos prevederile art. II-V din Ordonanța Guvernului nr. 13/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 372/2005 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii actului modificator:

"

Art. II. -

În termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va actualiza actele normative emise în aplicarea și executarea Legii nr. 372/2005, republicată.

Art. III. -

În tot cuprinsul Legii nr. 372/2005, republicată, sintagma «clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero din surse convenționale» se înlocuiește cu sintagma «clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero».

Art. IV. -

Certificatele de performanță energetică emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe rămân în valabilitate până la data expirării acestora.

Art. V. -

Dispozițiile referitoare la stabilirea și sancționarea contravențiilor prevăzute la art. I pct. 14 și 15*) intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe."

*) Art. I pct. 14 se referă la completarea art. 32 alin. (1) cu lit. f)-i) [devenite lit. g)-i) în forma republicată], iar pct. 15 vizează modificarea art. 32 alin. (3).

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...