Ministerul Educației, Cercetării și Inovării - MECI

Ordinul nr. 5652/2009 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița Grădina Mariei din Sibiu

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 22 octombrie 2009

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,

luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 10 din 1 octombrie 2009 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar particular evaluate în perioada ianuarie-septembrie 2009,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării,

ministrul educației, cercetării și inovării, interimar, emite prezentul ordin.

Art. 1. -

Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Grădina Mariei", cu sediul în municipiul Sibiu, Str. Lebedei nr. 16, județul Sibiu, pentru nivelul de învățământ "preșcolar", limba de predare "română", program "normal și prelungit".

Art. 2. -

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Grădina Mariei" din Sibiu, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege, începând cu anul școlar 2009-2010.

Art. 3. -

(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Grădina Mariei" din Sibiu dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.

(2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Grădina Mariei" din Sibiu revine fondatorilor.

Art. 4. -

Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița "Grădina Mariei" din Sibiu.

Art. 5. -

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Grădina Mariei" din Sibiu este monitorizată și controlată periodic de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Art. 6. -

Asociația "Surorile Imaculatei din Genova", unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița "Grădina Mariei" din Sibiu, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 7. -

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației, cercetării și inovării, interimar,
Cătălin Ovidiu Baba,
secretar de stat

București, 14 octombrie 2009.

Nr. 5.652.

;
se încarcă...