Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 999/2009 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 18 august 2009

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Dan Liviu Bubuiug în Dosarul nr. 16.954/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 16.954/211/2008, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Dan Liviu Bubuiug în dosarul de mai sus.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 20, art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (11), deoarece, pe lângă faptul că obligă proprietarul sau utilizatorul unui vehicul să comunice poliției numele terței persoane căreia i-a încredințat autoturismul, instituie și sarcina de a confirma dacă el însuși a condus la un anumit moment determinat mașina folosită la comiterea unei contravenții. Or, în acord cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană trebuie să beneficieze de dreptul la tăcere și de dreptul de a nu se autoincrimina sau de a nu contribui la propria acuzare.

Judecătoria Cluj-Napoca opinează că excepția este întemeiată, deoarece textul supus controlului contravine art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) și art. 6 din ~Convenția~ pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care acesta se referă și la recunoașterea propriei fapte și vinovății de către persoana interogată de agentul statului.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât "în situația normei legale criticate aplicarea sancțiunii contravenționale nu are incidență cu respectarea garanțiilor stipulate de Convenție, deoarece aceste garanții se manifestă doar în cadrul unui proces civil sau penal". De altfel, în ce privește prezumția de nevinovăție, Comisia CEDO a apreciat în Cauza X c/Austriche, Comis. EDH, 5 septembrie 1989 că obligația legală impusă proprietarului unui vehicul sau șoferului de a comunica autorităților identitatea adevăratului conducător al acelui vehicul nu reprezintă încălcări ale prezumției de nevinovăție.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul conținut:

"

(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: [...]

14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate ce stabilesc reguli referitoare la circulația pe drumurile publice au ca scop, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, "asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului", și nu sunt de natură să încalce dreptul fundamental reglementat de art. 21 din Constituție, precum și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Faptul că proprietarul ori deținătorul mandatat al unui autovehicul este ținut de obligația consacrată de textul legal criticat, chiar și în interpretarea avansată de autor, nu contravine cu nimic temeiului invocat, întrucât dreptul la un proces echitabil, așa cum rezultă din titulatura sa, reprezintă o exigență a unui proces pendinte, indiferent că este în materie civilă sau penală, și nu a eventualelor faze administrative ce-l preced. În plus, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că, din cauza înmulțirii numărului "infracțiunilor ușoare", în special în domeniul circulației rutiere, care nu presupun un comportament atât de reprobabil și o reacție vădită a opiniei publice specifice infracțiunilor propriu-zise, un stat are libertatea de a introduce un sistem de sancționare sui generis aplicabil de autoritățile administrative, cu condiția de a oferi persoanei interesate posibilitatea de a contesta decizia luată în fața unui tribunal care oferă toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție. Or, potrivit art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 "Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta."

Dreptul de a păstra tăcerea, fără a fi însă un drept absolut, reprezintă o garanție implicită a desfășurării unui proces echitabil, sens în care în materie penală se coroborează cu o altă garanție specifică referitoare la prezumția de nevinovăție. Așa fiind, o eventuală recunoaștere a proprietarului vehiculului cum că el este cel care l-a condus într-un moment determinat nu poate fi convertită, în cadrul unui eventual proces ce ar avea ca obiect contestarea sancțiunii contravenționale, într-o probă peremptorie. Aceasta, deoarece tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că obligația legală impusă proprietarului unui vehicul sau oricărei persoane desemnate de aceasta ca șofer de a-și asuma responsabilitatea utilizării sale sau de a comunica autorităților identitatea adevăratului conducător, sau impunerea unei amenzi unui particular în calitate de proprietar al vehiculului staționat în loc nepermis, nu reprezintă încălcări ale prezumției de nevinovăție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Dan Liviu Bubuiug în Dosarul nr. 16.954/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iulie 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...