Art 144 Plasarea sub supraveghere judiciară | Codul Penal

Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice - Plasarea sub supraveghere judiciară -
Art. 144. -
Legislație conexă (2), Reviste (2), Doctrină (4), Librăria Indaco (1)

(1) Plasarea sub supraveghere judiciară constă în desemnarea de către instanță a unui administrator judiciar sau a unui mandatar judiciar care va supraveghea, pe o perioadă de la unu la 3 ani, desfășurarea activității ce a ocazionat săvârșirea infracțiunii. Modificări (1)

(2) Administratorul judiciar sau mandatarul judiciar are obligația de a sesiza instanța atunci când constată că persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracțiuni. În cazul în care instanța constată că sesizarea este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa prevăzută în art. 140. Modificări (1)

(3) Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul persoanelor juridice menționate în art. 141.

Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Doctrină:

Noul Cod penal. Note • Corelații • Explicații, ediția 1
    1. Prezentare comparativă. Reglementarea din art. 144 noul C. pen. nu are corespondent în legislația anterioară, fiind opedeapsă complementară introdusă cu caracter de noutate. 
    Fiind osancțiune întâlnită frecvent în sistemele juridice ale mai multor state occidentale (Franța, Italia, SUA etc.), legiuitorul român aintrodus această pedeapsă complementară, care are un accentuat caracter preventiv, constând în desemnarea de către instanță aunui mandatar judiciar care va supraveghea desfășurarea activității ce aocazionat săvârșirea infracțiunii. Ne raliem opiniei potrivit căreia terminologia folosită de legiuitor nu este cea mai potrivită, în condițiile în care apare riscul confuziei între mandatarul desemnat de instanță pentru areprezenta persoana juridică și mandatarul judiciar desemnat de aceeași instanță, de această dată însă, pentru asupraveghea cu titlu de pedeapsă, activitatea persoanei juridice (A. Jurma, Persoana juridică – subiect al răspunderii penale, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p. 253-254). Este adevărat că prin alin. (1) al art. 39 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, amăsurilor educative și aaltor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (M.Of. nr. 513 din 14 august 2013) s-a trasat ograniță clară între cele două calități – nu poate fi desemnat mandatar judiciar practicianul în insolvență care afost mandatar cu drept de reprezentare aaceleiași persoane în cursul procesului penal – însă identitatea titulaturii celor două persoane cu roluri diferite în procesul penal rămâne ochestiune perfectibilă de lege ferenda. [ Mai mult... ] 

Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2
    În cazul aplicării pedepsei complementare a plasării sub supraveghere judiciară, judecătorul delegat cu executarea desemnează un mandatar judiciar din rândul practicienilor în insolvență sau al experților judiciari și trimite acestuia o copie de pe dispozitivul hotărârii. Nu poate fi desemnat mandatar judiciar practicianul în insolvență care a fost mandatar cu drept de reprezentare a aceleiași persoane în cursul procesului penal. Onorariul mandatarului judiciar este stabilit de judecătorul delegat, fără a putea depăși remunerația acordată de respectiva persoană juridică unui cenzor în anul anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Plata onorariului mandatarului judiciar se face din fondurile persoanei juridice. Atribuțiile mandatarului judiciar privesc doar supravegherea activității ce a ocazionat comiterea infracțiunii și nu conferă un drept de decizie în gestionarea respectivei activități a persoanei juridice. Mandatarul judiciar are dreptul să participe, fără drept de vot, la orice reuniune a organelor de conducere ale persoanei juridice în care se discută aspecte legate de activitatea în cauză și are acces în toate punctele de lucru în care se desfășoară aceasta. Mandatarul judiciar este obligat la respectarea confidențialității datelor de care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor, divulgarea fără drept a acestora atrăgând răspunderea sa. În caz de împiedicare de către persoana juridică a exercitării atribuțiilor mandatarului judiciar, acesta îl va informa de îndată pe judecătorul delegat cu executarea, în vederea sesizării instanței pentru înlocuirea pedepsei complementare dispuse cu cea prevăzută la art. 140 C. pen.. Dacă mandatarul judiciar nu își mai poate exercita atribuțiile ce i-au fost stabilite, înlocuirea acestuia se dispune de către judecătorul delegat cu executarea (art. 39 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal). [ Mai mult... ] 

Drept penal. Partea generală ediția a 4-a
    A. Aplicarea pedepsei complementare. Pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară constă în obligarea persoanei juridice să desfășoare activitatea care a ocazionat săvârșirea infracțiunii sub supravegherea unui mandatar judiciar, pe o perioadă de la un an la 3 ani, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. 
    În cazul în care persoana juridică nu ia măsurile necesare în vederea realizării scopului pedepsei complementare, mandatarului îi revine obligația de a sesiza instanța. În cazul în care instanța constată că sesizarea este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu suspendarea activității persoanei juridice. [ Mai mult... ] 

Noul Cod penal. Comentarii pe articole
    Această pedeapsă complementară(310) constă în numirea unui mandatar judiciar ce va supraveghea acea activitate a persoanei juridice care a ocazionat săvârșirea infracțiunii. Supravegherea judiciară durează de la 1 la 3 ani. În cazul în care per­soana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, mandatarul judiciar are obligația de a sesiza instanța. Din interpretarea textului analizat se deduce că mandatarul judiciar are doar rolul menționat mai sus, fără să se poată implica în administrarea propriu-zisă a persoanei juridice. [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Codul Penal:
Art 134 Minorul devenit major
Art 135 Condițiile răspunderii penale a persoanei juridice
Art 136 Pedepsele aplicabile persoanei juridice
Art 137 Stabilirea amenzii pentru persoana juridică
Art 138 Aplicarea și executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice
Art 139 Dizolvarea persoanei juridice
Art 140 Suspendarea activității persoanei juridice
Art 141 Neaplicarea dizolvării sau suspendării activității persoanei juridice
Art 142 Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice
Art 143 Interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice
Art 144 Plasarea sub supraveghere judiciară
Art 145 Afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare
Art 146 Recidiva în cazul persoanei juridice
Art 147 Atenuarea și agravarea răspunderii penale a persoanei juridice
Art 148 Prescripția răspunderii penale
Art 149 Prescripția executării pedepsei
Art 150 Reabilitarea persoanei juridice
Art 151 Efectele comasării și divizării persoanei juridice
Art 152 Efectele amnistiei
Art 153 Prescripția răspunderii penale
Art 154 Termenele de prescripție a răspunderii penale
Reviste:
Răspunderea penală a persoanei juridice
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Admitere sesizare. Interpretarea dispozițiilor art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal prin raportare la dispozițiile art. 169 din Codul penal, stabilindu-se dacă intervenirea reabilitării sau împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana unui inculpat condamnat anterior definitiv pentru o infracțiune de omor sau tentativă la infracțiunea de omor împiedică reținerea agravantei prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, în cazul comiterii unei noi infracțiuni de omor sau tentative la infracțiunea de omor
Doctrină:
Noul Cod penal. Note • Corelații • Explicații, ediția 1
Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2
Drept penal. Partea generală ediția a 4-a
Noul Cod penal. Comentarii pe articole
Referințe în cărți:
Explicațiile noului Cod penal. Vol. II. Art. 53-187
Legislație conexă :
Codul de Procedură Penală din 2010
Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
;
se încarcă...