Art 112 Confiscarea specială | Codul Penal

Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Regimul măsurilor de siguranță - Confiscarea specială -
Art. 112. -
Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe (2), Legislație conexă (4), Jurisprudență, Reviste (21), Doctrină (5), Modele (4)

(1) Sunt supuse confiscării speciale: Jurisprudență, Reviste (2)

a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală; Jurisprudență

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență, Reviste (9), Modele (3)

c) bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; Jurisprudență, Reviste (4)

d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor; Jurisprudență, Reviste (2)

e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență, Reviste (12)

f) bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală. Respingeri de neconstituționalitate (1), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență, Reviste (5), Comentarii expert (1)

(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) și lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și de contribuția bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime. Jurisprudență

(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) și lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparțin infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispozițiilor alin. (2). Jurisprudență, Reviste (1)

(4) Dispozițiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârșite prin presă.

(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b) -e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora. Jurisprudență

(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea, cu excepția bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) și lit. c). Jurisprudență, Reviste (4)

Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Comentarii expert:

Comunicat Î.C.C.J. din 08.04.2019 - Decizia nr.10 în dosarul nr.191/1/2019 - admitere RIL - Marian Orzață
În data de 08.04.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluționat recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, pronunțând următoarea soluție:
Decizia nr.10 în dosarul nr.191/1/2019
[ Mai mult... ]

Doctrină:

Noul Cod penal. Note • Corelații • Explicații, ediția 1
    1. Prezentare comparativă. Formularea art. 112 noul C. pen. este foarte apropiată de cea pe care art. 118 C. pen. din 1968 oavea la momentul abrogării, formă dobândită în urma modificărilor operate asupra sa de-a lungul timpului și, în special, prin Legea nr. 278/2006. 
    Între cele două reglementări există totuși și unele diferențe. O primă diferență importantă este aceea că toate categoriile de bunuri indicate de art. 112 alin. (1) noul C. pen. pot fi supuse confiscării speciale dacă s-a comis ofaptă prevăzută de legea penală nejustificată, indiferent dacă aceasta este sau nu imputabilă persoanei. În reglementarea C. pen. din 1968, era obligatoriu ca în situația unor categorii de bunuri, fapta comisă să constituie în concret infracțiune, adică să îndeplinească toate condițiile de existență aunei infracțiuni. [ Mai mult... ] 

Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2
    1. Precedent legislativ și situații tranzitorii. Confiscarea specială este o sancțiune preventivă cu caracter strict personal căreia nu i se aplică dispozițiile legii civile privitoare la solidaritate (Trib. Suprem, Secția penală, decizia nr. 697/1980, în C.D. 1980, p. 275). 
    Diferențele față de reglementarea anterioară vizează sfera bunurilor ce pot face obiectul confiscării și excluderea caracterului facultativ al confiscării bunurilor ce fac parte din mijloacele de subzistență ori de exercitare a profesiei infractorului. În ceea ce privește lărgirea sferei bunurilor supuse confiscării, au fost introduse între bunurile care trebuie confiscate și bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, bunurile ce au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, indiferent de valoarea acestora, bunurile destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. [ Mai mult... ] 

Drept civil. Drepturile reale principale, Vol 1, ediția 4
    Referitor la confiscare arătăm că aceasta este omăsură de siguranță care are scopul de anu lăsa în mâinile făptuitorului bunurile care au fost destinate să servească, au servit la săvârșirea unei infracțiuni sau au fost obținute ca urmare acomiterii unei asemenea fapte pentru cazurile și condițiile în care se aplică această măsură de siguranță ase vedea art. 112 noul C. pen. (Legea nr. 286/2009)]. În domeniul contravențional, confiscarea este osancțiune complementară și are ca obiect bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenții art. 5 alin. (3) lit. a) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor]. [ Mai mult... ] 

Drept penal. Partea generală ediția a 4-a
    A. Luarea măsurii confiscării speciale. Considerații generale. Cadru de regle­mentare și caracteristici. Confiscarea specială este reglementată în art. 112 C. pen. Potrivit acestui text de lege, sunt supuse confiscării speciale: 
   a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală; 
   b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvâr­șirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Măsura nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor săvârșite prin presă; [ Mai mult... ] 

Noul Cod penal. Comentarii pe articole
    Măsura de siguranță a confiscării speciale(257) este o sancțiune de drept penal și constă în transferul silit și gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ne­justificată, în patrimoniul statului, întrucât, dată fiind legătura acestor bunuri cu fapta săvârșită ori din cauza naturii lor, deținerea în continuare de către persoana respectivă ar prezenta pericolul săvârșirii unor noi fapte prevăzute de legea penală(258). Confiscarea specială este prevăzută și la nivel constituțional, ca o limitare a dreptului de proprietate. Conform art. 44 alin. (9) din Constituția României, "bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii"(259). [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Codul Penal:
Art 102 Supravegherea condamnatului
Art 103 Modificarea sau încetarea obligațiilor
Art 104 Revocarea liberării condiționate
Art 105 Anularea liberării condiționate
Art 106 Efectele liberării condiționate
Art 107 Scopul măsurilor de siguranță
Art 108 Categoriile măsurilor de siguranță
Art 109 Obligarea la tratament medical
Art 110 Internarea medicală
Art 111 Interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii
Art 112 Confiscarea specială
Art 113 Limitele răspunderii penale
Art 114 Consecințele răspunderii penale
Art 115 Măsurile educative
Art 116 Referatul de evaluare
Art 117 Stagiul de formare civică
Art 118 Supravegherea
Art 119 Consemnarea la sfârșit de săptămână
Art 120 Asistarea zilnică
Art 121 Obligații ce pot fi impuse minorului
Art 122 Modificarea sau încetarea obligațiilor
Reviste:
Confiscarea de la terțe persoane
Sechestrul dispus în faza de judecată. Cale de atac. Constituționalitate
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Admitere sesizare. Interpretarea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 și art. 9 din Legea nr. 241/2005 în sensul stabilirii dacă, în ipoteza concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare a banilor, se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală
I se spunea "buldozerul": despre concursul dintre sechestru și ipotecă*
Măsurile asigurătorii în procesul penal (I)
Confiscarea specială [art. 112 lit. b) C. pen.]
Confiscarea de la terțe persoane
I se spunea "Buldozerul": Despre concursul dintre sechestru și ipotecă
Răspunderea penală a persoanei juridice
Creditorii debitorilor urmăriți penal (I)
Doctrină:
Noul Cod penal. Note • Corelații • Explicații, ediția 1
Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2
Drept civil. Drepturile reale principale, Vol 1, ediția 4
Drept penal. Partea generală ediția a 4-a
Noul Cod penal. Comentarii pe articole
Modele:
Hotărâre conform art. 315 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., în cazul sesizării judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale
Comunicare către organele în drept a prelua sau valorifica bunurile confiscate, potrivit legii - art. 574 lit. a) C. proc. pen.
Comunicare către organele la care se află bunurile confiscate - art. 574 lit. b) C. proc. pen.
Comunicare către organele fiscale în vederea confiscării potrivit dispozițiilor privind creanțele bugetare - art. 574 lit. c) C. proc. pen.
Sentință de renunțare la aplicarea unei pedepse
Sentință de amânare a aplicării pedepsei
Sentință de aplicare a unei măsuri educative neprivative/privative de libertate
Admis recurs în interesul legii:
Decizia nr. 18/2005 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la confiscarea specială a mijlocului de transport în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000- SECȚIILE UNITE -
Decizia nr. 10/2019 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale incidente în "soluționarea propunerii de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale în cazul în care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, prevăzută de art. 342 alin. (6) din Codul penal"
Legislație conexă :
Convenția europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii din 08.11.1990*)
Decizia-cadru nr. 212/2005 privind confiscarea produselor, instrumentelor și bunurilor având legătură cu infracțiunea
Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Codul de Procedură Penală din 2010
;
se încarcă...