Art 11 Universalitatea legii penale | Codul Penal

Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Aplicarea legii penale în spațiu - Universalitatea legii penale -
Art. 11. -
Puneri în aplicare (1), Jurisprudență, Reviste (4), Doctrină (5)

(1) Legea penală română se aplică și altor infracțiuni decât celor prevăzute în art. 10, săvârșite în afara teritoriului țării de un cetățean străin sau o persoană fără cetățenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul României, în următoarele cazuri: Jurisprudență

a) s-a săvârșit o infracțiune pe care statul român și-a asumat obligația să o reprime în temeiul unui tratat internațional, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea penală a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă; Jurisprudență

b) s-a cerut extrădarea sau predarea infractorului și aceasta a fost refuzată. Jurisprudență

(2) Dispozițiile alin. (1) lit. b) nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care s-a săvârșit infracțiunea, există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată.

(3) Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispozițiilor legale privitoare la recunoașterea hotărârilor străine.

Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Doctrină:

Noul Cod penal. Note • Corelații • Explicații, ediția 1
    1. Prezentare comparativă. În ceea ce privește principiul universalității, noul text legal a fost reformulat în mod esențial, având în vedere că reglementarea anterioară, deși a conferit o competență largă organelor judiciare române, nu a fost aplicată în practică în cele aproximativ patru decenii de la intrarea în vigoare a C. pen. din 1968. 
    Noua redactare a conținutului principiului universalității limitează foarte mult aplicabilitatea acestuia, el având incidență numai referitor la situațiile în care intervenția legii penale române se impune în considerarea unor angajamente asumate în plan internațional, respectiv: în cazul infracțiunilor pe care România s-a angajat să le reprime în temeiul unei convenții internaționale; în situația în care s-a refuzat extrădarea, când principiul aut dedere aut iudicare impune statului solicitat să instrumenteze cauza. [ Mai mult... ] 

Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2
    1. Precedent legislativ și situații tranzitorii. Principiul universalității legii penale a fost prevăzut în art. 6 C. pen. din 1969 care prevedea că legea penală română se aplică, în anumite condiții, și altor infracțiuni săvârșite în străinătate de un cetățean străin sau de un apatrid care nu domiciliază pe teritoriul României decât cele contra siguranței statului sau contra vieții ori integrității corporale a unui cetățean român. Legiuitorul a regândit principiul ca formă a cooperării în materie penală. [ Mai mult... ] 

Drept administrativ, Vol II, ediția 4
    Din analiza enumerării conținute în art. 11 din ordonanță, față de dispoziția similară din vechea reglementare, observăm că afost adăugată printre cauzele de înlăturare arăspunderii contravenționale și beția involuntară completă, propuneri în acest sens fiind formulate în doctrină de multă vreme. [ Mai mult... ] 

Drept penal. Partea generală ediția a 4-a
    A. Noțiune și justificare. Principiul universalității legii penale este consacrat prin dispozițiile art. 11 alin. (1) C. pen., care prevăd că "Legea penală română se aplică și altor infracțiuni decât celor prevăzute în art. 10, săvârșite în afara teritoriului țării de un cetățean străin sau o persoană fără cetățenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul României în următoarele cazuri: 
   a) s-a săvârșit o infracțiune pe care statul român și-a asumat obligația să o reprime în temeiul unui tratat internațional, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea penală a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă; [ Mai mult... ] 

Noul Cod penal. Comentarii pe articole
    Ultimul principiu de aplicare în spațiu a legii penale române prevede situațiile cele mai extinse ale sferei de acoperire a legislației penale naționale, lărgind la maxim grupul destinatarilor potențiali ai acesteia. Astfel, devine posibil ca orice persoană de cetățenie străină ori fără nicio cetățenie, care a săvârșit, oriunde în lume (dar în afara României), o faptă incriminată de legea română, chiar dacă ea nu lezează direct statul român ori cetățenii acestuia sau persoanele juridice române, să poată fi trasă la răspundere penală de către organele judiciare române, în anumite condiții strict determinate de lege. Aceste condiții sunt mai restrictive decât în celelalte cazuri de aplicare în spațiu (și asupra persoanelor) a legii penale române, tocmai datorită acestei sfere deosebit de extinse în care este posibilă aplicarea sa potrivit principiului analizat, deoarece legiuitorul român nu are nici prerogativa, nici interesul de a-și aroga dreptul de a sancționa, în orice condiții, orice faptă incriminată în dreptul său intern, indiferent cine, unde și împotriva cui ar comite-o, în afara granițelor României. [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Codul Penal:
Art 1 Legalitatea incriminării
Art 2 Legalitatea sancțiunilor de drept penal
Art 3 Activitatea legii penale
Art 4 Aplicarea legii penale de dezincriminare
Art 5 Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei
Art 6 Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
Art 7 Aplicarea legii penale temporare
Art 8 Teritorialitatea legii penale
Art 9 Personalitatea legii penale
Art 10 Realitatea legii penale
Art 11 Universalitatea legii penale
Art 12 Legea penală și tratatele internaționale
Art 13 Imunitatea de jurisdicție
Art 14 Extrădarea
Art 15 Trăsăturile esențiale ale infracțiunii
Art 16 Vinovăția
Art 17 Săvârșirea infracțiunii comisive prin omisiune
Art 18 Dispoziții generale
Art 19 Legitima apărare
Art 20 Starea de necesitate
Art 21 Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații
Reviste:
Umanismul dreptului penal în materia pedepselor și măsurilor preventive
Despre spațialitatea normei juridice
Achitare. Evaziune fiscală. Persoană fizică plătitor de TVA pentru tranzacții cu terenuri și alte imobile
Uniunea Europeană - spațiu de securitate și justiție în vederea unei legi penale europene
Doctrină:
Noul Cod penal. Note • Corelații • Explicații, ediția 1
Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2
Drept administrativ, Vol II, ediția 4
Drept penal. Partea generală ediția a 4-a
Noul Cod penal. Comentarii pe articole
;
se încarcă...