Art 21 Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli | Ordonanță de urgență 64/2009

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli -
Art. 21.
-

(1) Beneficiarul unui proiect finanțat din instrumente structurale are obligația îndosarierii și păstrării în bune condiții a tuturor documentelor aferente proiectului, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006.

(2) Beneficiarul are obligația de a asigura accesul neîngrădit al autorităților naționale cu atribuții de verificare, control și audit, al serviciilor Comisiei Europene, al Curții Europene de Conturi, al reprezentanților serviciului specializat al Comisiei Europene - Oficiul European pentru Lupta Antifraudă - OLAF, precum și al reprezentanților Departamentului pentru Lupta Antifraudă - DLAF, în limitele competențelor care le revin, în cazul în care aceștia efectuează verificări/controale/audit la fața locului și solicită declarații, documente, informații.

(3) În cazul nerespectării prevederilor alin. (1) și (2), beneficiarul este obligat să restituie întreaga sumă primită, aferentă proiectului, reprezentând asistență financiară nerambursabilă din instrumente structurale, cofinanțarea și finanțarea contravalorii taxei pe valoarea adăugată plătite din fonduri de la bugetul de stat, după caz, inclusiv dobânzile/penalizările aferente.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 64/2009:
Art 11 Contribuția publică națională totală
Art 12 Contribuția publică națională totală
Art 13 Contribuția publică națională totală
Art 14 Contribuția publică națională totală
Art 15 Contribuția publică națională totală
Art 16 Contribuția publică națională totală
Art 17 Prefinanțarea
Art 18 Angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor efectuate la nivelul programelor operaționale
Art 19 Angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor efectuate la nivelul programelor operaționale
Art 20 Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli
Art 21 Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli
Art 22 Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli
Art 23 Proiecte implementate în parteneriat
Art 24 Proiecte implementate în parteneriat
Art 25 Proiecte implementate în parteneriat
Art 26 Dispoziții finale
Art 27 Dispoziții finale
Art 28 Dispoziții finale
;
se încarcă...