C U R T E A, | Decizie 332/2016

Acesta este un fragment din Decizia nr. 332/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) ultima teză din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din data de 16 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 545/85/2015, Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) teza ultimă din Legea fondului funciar nr. 18/1991. Excepția a fost ridicată de Consiliul Local al Orașului Ocna Sibiului, cu ocazia soluționării cererii de chemare în judecată formulată de Prefectul județului Sibiu, prin care s-a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local al Orașului Ocna Sibiului nr. 78/2014 privind atestarea apartenenței la domeniul privat al orașului Ocna Sibiului a unor imobile - teren, situate în intravilanul acestuia, ca fiind neîntemeiată și nelegală.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că dispozițiile art. 136 alin. (3) din Legea fundamentală reglementează, în mod expres și limitativ, care sunt bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice, iar Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică constituie legea organică ce stabilește, în cuprinsul anexei sale, bunurile din domeniul public exclusiv al statului și al unităților administrativ- teritoriale. De asemenea, la punctul III din anexa menționată se enumeră bunurile ce alcătuiesc domeniul public exclusiv al comunelor, orașelor și municipiilor, terenurile ce fac obiectul prevederilor de lege criticate nefiind cuprinse în aceasta. Susține că prin art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 se interzice trecerea terenurilor ce fac obiectul acestor prevederi de lege din domeniul public în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, astfel încât se instituie o altă categorie de bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice, altele decât cele prevăzute de art. 136 alin. (3) din Constituție, neexistând vreo justificare pentru ca respectivele terenuri intravilane, fără o valoare publică deosebită, să fie menținute exclusiv în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale.

6. Susține, totodată, că art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituție consacră principiul autonomiei locale care se exercită prin autoritățile administrației publice locale și prin care se rezolvă treburile publice din orașe și comune, după cum interesele locale impun la un anumit moment. Textele de lege criticate interzic trecerea terenurilor menționate din domeniul public în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, prin aceasta, în opinia autorului excepției, îngrădindu-se dreptul și libertatea autorităților publice locale de a decide, în temeiul principiului autonomiei locale și interesului public local, asupra modului în care administrează domeniul public și privat al municipiului, orașului sau comunei.

7. Susține că dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) consacră principiul supremației Legii fundamentale și al obligativității legilor, ceea ce semnifică faptul că legile în vigoare trebuie respectate nu numai în sensul aplicării concrete a acestora, ci și cu ocazia edictării lor. Arată că, în aplicarea acestui principiu, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, Curtea a statuat că, potrivit art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu denumirea marginală "Evitarea paralelismelor", în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existenței unor paralelisme, acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice. Așadar, este inadmisibilă existența, simultan, a două acte normative, de nivel diferit, care să reglementeze în mod diferit aceleași raporturi juridice, în speță Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 213/1998. Or, prevederile art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 interzic trecerea unor terenuri intravilane din proprietatea statului în domeniul privat al unităților administrativ- teritoriale, în timp ce Legea nr. 213/1998 permite, urmând procedura reglementată de art. 9 alin. (1) și art. 10 alin. (2), trecerea acelorași terenuri din proprietatea statului în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale. Susține autorul că, prin aceasta, textele de lege criticate încalcă preeminența Legii nr. 24/2000, întrucât reglementează în mod diferit față de Legea nr. 213/1998 aceleași raporturi juridice.

8. Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în condițiile în care revine legiuitorului sarcina de a stabili modul de reglementare a domeniului public al unităților administrativ-teritoriale.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Observă că, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 136 alin. (3), în categoria bunurilor ce fac obiect exclusiv al proprietății publice se regăsesc "bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică". Or, Legea nr. 18/1991 este lege organică, iar bunurile care intră sub incidența acestui act normativ fac parte din proprietatea publică a statului. Cât privește încălcarea, prin prevederile de lege criticate, a dispozițiilor constituționale ale art. 120 și art. 121, apreciază că aceasta nu poate fi reținută. În acest sens, arată că dispozițiile constituționale invocate se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administrației publice din unitățile administrativ- teritoriale, iar nu la existența unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Principiul autonomiei locale nu exclude obligația autorităților administrației publice locale de a respecta normele cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul țării, recunoscând existența unor interese locale specifice, distincte, dar care nu sunt în contradicție cu interesele naționale, în acest sens fiind dispozițiile art. 121 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe", dispozițiile constituționale ale art. 137 alin. (1) referitoare la formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale autorităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice, dispozițiile art. 138 alin. (4) din Legea fundamentală, care stabilesc că "Bugetele locale se elaborează, se aprobă și se execută în condițiile legii.", precum și Decizia Curții nr. 743 din 16 decembrie 2014. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, observă că autorul excepției își motivează critica de neconstituționalitate prin compararea soluțiilor legislative consacrate prin Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 213/1998. Apreciază că aceste aspecte privesc o problemă de aplicare a legii, de competența instanței judecătorești, excedând competența instanței de contencios constituțional. Invocă deciziile Curții nr. 343 din 24 septembrie 2013 și nr. 351 din 24 iunie 2014.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Acesta este un fragment din Decizia nr. 332/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) ultima teză din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Decizie 332/2016:
C U R T E A,
C U R T E A,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
;
se încarcă...