Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 730/2009 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin.(1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și ale art. 93 alin. (2) din Legea învățământului nr. 84/1995

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 06 iulie 2009

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și ale art. 93 alin. (2) din Legea învățământului nr. 84/1995, excepție ridicată de Nicolae Niculescu în Dosarul nr. 17.409/245/2007 al Tribunalului Harghita - Secția civilă și în Dosarul nr. 17.410/245/2007 al Judecătoriei Iași.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 2 aprilie 2009 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 7 mai 2009.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita - Secția civilă în Dosarul nr. 17.409/245/2007, și Încheierea din 10 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. 17.410/245/2007, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și ale art. 93 alin. (2) din Legea învățământului nr. 84/1995. Excepția a fost ridicată de Niculae Niculescu cu prilejul soluționării unor acțiuni prin care s-a solicitat încetarea exercitării atributelor ce îi revin autorului excepției în calitate de rector.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 32 alin. (5) și (6) și art. 44 din Constituție. În acest sens, arată că, prin prevederile art. 1162 alin. (1) și ale art. 1161 alin. (1) și (2) din Legea nr. 84/1995, conceptul de autonomie universitară a dobândit, în ceea ce privește universitățile particulare, un nou conținut, având ca fundament dreptul de proprietate privată al fondatorilor. În aceste condiții recunoașterea dreptului Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului de a confirma organele de conducere ale universităților particulare, de a dispune suspendarea rectorului atunci când nu agreează persoana desemnată democratic de senatul universitar și de a intra în componența comisiilor de desemnare a organelor de conducere ale universității reprezintă imixtiuni în activitatea universităților particulare și o nesocotire flagrantă a autonomiei universitare așa cum este în prezent definită. De asemenea, consideră că prin aceste imixtiuni este încălcat și dreptul de proprietate al fondatorilor universităților particulare, care implică dreptul acestora de a-și desemna liber structurile de conducere managerială și academică.

Tribunalul Harghita - Secția civilă arată că instituțiile particulare de învățământ sunt parte a învățământului național, modul de înființare și funcționare al acestor instituții fiind reglementat de legi emise de Parlament. Confirmarea rectorului prin ordin al ministrului nu aduce o atingere autonomiei universitare atât timp cât și pentru celelalte instituții ale învățământului de stat și confesionale se prevede aceeași modalitate de alegere a rectorului, iar toate aceste instituții fac parte din învățământul național funcțional în baza acelorași reglementări legale. Nu poate fi creată o stare discriminatorie între aceste instituții. De asemenea, arată că, în măsura în care confirmarea de către ministru a alegerii rectorului reprezintă, de fapt, o verificare a legalității alegerilor, nu poate fi vorba despre o încălcare a dreptului de proprietate.

Judecătoria Iași consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că textele de lege invocate de autorul excepției nu aduc atingere autonomiei universitare, iar împrejurarea că rectorul urmează a fi confirmat prin ordin nu este de natură a crea o stare discriminatorie pentru universitățile particulare față de cele de stat și nici nu aduce atingere principiului constituțional al garantării proprietății. Confirmarea rectorului prin ordin al ministrului are ca scop acordarea unei garanții suplimentare în ceea ce privește legalitatea procesului de învățământ.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că autonomia universitară a fost definită chiar de legiuitor, în virtutea competenței sale atribuite prin Constituție. Prin urmare, nu se poate primi susținerea autorului excepției potrivit căreia dispozițiile de lege criticate ar contraveni principiului constituțional al garantării autonomiei universitare, întrucât aceste dispoziții vizează realizarea acestui principiu, în condițiile legii, și nu conțin norme contrare, ci, dimpotrivă, dau expresie acestuia, astfel cum a fost definit. De asemenea, arată că prevederile constituționale referitoare la dreptul de proprietate nu sunt incidente în cauză, deoarece textele de lege criticate nu conțin dispoziții de natură să afecteze dreptul de proprietate sau patrimoniul universităților particulare.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 și ale art. 93 alin. (2) din Legea învățământului sunt constituționale. În acest sens, arată că textele de lege care stabilesc că rectorul ales de senatul universitar se confirmă prin ordin al ministrului sunt în concordanță cu regula constituțională potrivit căreia "învățământul de toate gradele se desfășoară în unități de stat, particulare și confesionale, în condițiile legii" și nu aduc atingere principiului autonomiei universitare. Așadar, legiuitorul are competența exclusivă de a stabili procedura de alegere și de confirmare a rectorului unei instituții de învățământ superior, fie că este publică sau privată. În ceea ce privește dispozițiile art. 44 din Constituție, arată că acestea nu sunt incidente în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, dispoziții potrivit cărora "Funcțiile de conducere din instituția de învățământ superior, cu excepția rectorului, se confirmă de senatul universitar. Rectorul, ales de senatul universitar, se confirmă prin ordin al ministrului învățământului. În caz de neconfirmare, se aplică în mod corespunzător prevederile alin. (3) din prezentul articol".

De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 93 alin. (2) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, așa cum au fost modificate prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 2/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 11 ianuarie 2008, având în prezent următoarea redactare: "Organele alese, cu excepția rectorului, se confirmă de către senatul universitar. Rectorul se alege de către senat și se confirmă prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului. O persoană nu poate ocupa funcția de decan sau de rector mai mult de două mandate succesive complete. Rectorul poate fi revocat din funcție de către senatul universitar prin aceeași procedură folosită la numire."

Autorul excepției consideră că acest texte de lege sunt contrare art. 32 alin. (5) și (6) și art. 44 din Constituție referitoare la autonomia universitară, respectiv la proprietatea privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aspectele invocate de autorul excepției au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional. Astfel, prin Decizia nr. 72 din 18 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 31 iulie 1995, și Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 21 februarie 2005, Curtea a reținut că o confirmare a numirii rectorului prin ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului este necesară nu doar pentru verificarea respectării procedurilor democratice de alegere, instituite prin art. 93 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, dar și pentru verificarea îndeplinirii condițiilor pentru alegere. De asemenea, a fost respinsă critica potrivit căreia prevederile art. 93 alin. (2) din legea amintită ar fi contrare principiului autonomiei universitare, "întrucât autonomia universitară a fost definită chiar de legiuitor, în virtutea competenței sale atribuite prin Constituție". În acest sens, trebuie observat că art. 93 din Legea nr. 84/1995 face parte din secțiunea a 7-a a legii, prin care este reglementată "Autonomia universitară".

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră însă că prin completările ce au fost aduse Legii nr. 84/1995, în sensul introducerii art. 1161-1164 prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 480/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 22 decembrie 2006, se dă un nou conținut conceptului de autonomie universitară pentru universitățile particulare, punându-se accent pe proprietatea privată ca fundament al acestora. Aceste susțineri nu sunt însă în măsură să schimbe soluția reținută de Curte prin deciziile mai sus amintite, din moment ce legiuitorul a înțeles ca, în ciuda completărilor aduse Legii învățământului cu privire la conținutul conceptului de autonomie universitară pentru instituțiile de învățământ superior particulare, să păstreze condițiile referitoare la confirmarea numirii rectorului de către ministrul învățământului, indiferent dacă este vorba de învățământ de stat sau particular.

În sfârșit, Curtea reține că toate aceste argumente sunt valabile și în ceea ce privește dispozițiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, întrucât acestea nu fac decât să preia reglementarea art. 93 alin. (2) din Legea nr. 84/1995.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și ale art. 93 alin. (2) din Legea învățământului nr. 84/1995, excepție ridicată de Nicolae Niculescu în Dosarul nr. 17.409/245/2007 al Tribunalului Harghita - Secția civilă și Dosarul nr. 17.410/245/2007 al Judecătoriei Iași.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 mai 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...