Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 720/2009 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 321 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 17 iulie 2009

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 321 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 39.255/3/2007.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 39.255/3/2007, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 321 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, excepție ridicată, din oficiu, de instanță.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal susține că textul legal instituie obligația autorităților locale de a concesiona terenurile aparținând domeniului public al autorităților locale, aflate în folosința societăților comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate. Or, având în vedere natura măsurii concesiunii, durata lungă a acesteia, drepturile care se nasc în favoarea concesionarului, instanța apreciază că această obligație grevează nepermis dreptul de proprietate al unității administrativ-teritoriale, respectiv atributul acesteia de a gestiona și valorifica bunurile din patrimoniul său în interesul public local, pe care autoritatea îl reprezintă și îl evaluează. Prin urmare, instanța opinează că textul invocat, în măsura în care se referă și la bunurile aflate în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, încalcă prevederile art. 136 din Constituție, care garantează și ocrotește proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că, întrucât stabilirea metodei, procedurii și documentației pentru acordarea concesiunilor se face prin norme metodologice emise în aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997, concesionarea prevăzută de art. 321 alin. (3) din ordonanța de urgență este contrară art. 136 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 321 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, cu modificările și completările ulterioare. Textul de lege are următorul conținut: "După clarificarea regimului juridic terenurile clasificate ca aparținând domeniului public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, rămân în folosința societăților comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege. Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, metoda, procedura și documentația necesare pentru acordarea concesiunilor vor fi prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență. Terenurile clasificate ca aparținând domeniului privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, pot fi concesionate în condițiile prevăzute mai sus, închiriate sau oferite societății comerciale spre a fi cumpărate."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 136.

Examinând excepția, Curtea constată că, deși este sesizată de instanță cu excepția de neconstituționalitate a alin. (3) al art. 321, în ansamblul său, critica vizează doar teza întâi a acestui alineat, respectiv numai dispozițiile referitoare la concesionarea terenurilor clasificate ca aparținând domeniului public al unităților administrativ-teritoriale.

Textul de lege criticat a fost introdus prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, scopul său fiind acela de a reglementa situația juridică a terenurilor deținute de societățile comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate. Așa fiind, ordonanța de urgență stabilește că terenurile necesare pentru desfășurarea activităților economice, în conformitate cu obiectul lor de activitate, vor continua să fie folosite de către societățile comerciale până la clarificarea regimului lor juridic, iar, ulterior, rămân în folosința acestora, în temeiul contractului de concesiune încheiat cu autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege.

Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. 321 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 constituie o derogare de la dispozițiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor și, ulterior, de la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, care în art. 222-228 stabilește procedura de atribuire a contractelor de concesiune.

Or, prevederea unei atare derogări de la legea care reprezintă dreptul comun în materia concesiunii bunurilor proprietate publică nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 136 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate".

În legătură cu susținerile potrivit cărora dispozițiile legale criticate consacră o obligație care grevează nepermis dreptul de proprietate al unității administrativ-teritoriale, respectiv atributul acesteia de a gestiona și valorifica bunurile din patrimoniul său în interesul public local, Curtea constată că prevederile constituționale ale art. 120 din Constituție consacră principiile de bază ale administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale, și anume autonomia locală și descentralizarea serviciilor publice, principii care se regăsesc atât în activitatea fiecărei autorități comunale, orășenești sau județene, cât și în raporturile dintre aceste autorități. Potrivit principiului obligativității respectării legilor prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 120 "se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale, iar nu la existența unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu" (Decizia nr. 136/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001). Așa fiind, principiul autonomiei locale nu exclude obligația autorităților administrației publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul țării, recunoscând existența unor interese locale specifice, distincte, dar care nu sunt în contradicție cu interesele naționale. Or, în domeniul reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, așa cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 99/1999, interesul național constă în consacrarea unor măsuri pentru accelerarea reformei economice, prin privatizarea societăților comerciale, în această manieră statul îndeplinindu-și obligația prevăzută de ~art. 135~ din Constituție, potrivit căruia trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, protejarea intereselor naționale în activitatea economică, precum și crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Pe de altă parte, Curtea reține că, în măsura în care societatea comercială privatizată, care folosește terenul în baza unui contract de concesiune, plătește autorității contractante redevența corespunzătoare, avantajul de natură economică în beneficiul acesteia apare cu evidență. Astfel, autoritatea locală poate dispune de veniturile obținute în scopul realizării intereselor locale, în condițiile legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 321 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 39.255/3/2007.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 mai 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...