Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 717/2009 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (11) și (12) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 17 iulie 2009

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (11) și (12) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Comercial Mureș în Dosarul nr. 1.420/1.371/2007.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.420/1.371/2007, Tribunalul Comercial Mureș a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 21 alin. (11) și (12) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, excepție ridicată din oficiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul apreciază că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituție, "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". Respectarea acestui principiu constituțional impune respectarea ierarhiei normelor juridice, condiție fundamentală a statului de drept și implică conformitatea normelor juridice inferioare față de cele superioare. Astfel, o normă de drept care reglementează controlul postprivatizare, respectiv urmărirea modului în care se execută obligațiile contractuale izvorâte din contractele de privatizare, nu poate impune autorității judecătorești să ignore principiile libertății contractuale și alte instituții fundamentale de drept civil stabilite prin Codul civil.

Dacă prevederile art. 21 alin. (12) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002 ar fi interpretate în sensul că sunt aplicabile nu numai litigiilor începute înainte, cât mai ales litigiilor născute după data intrării în vigoare a actului normativ, fără ca părțile să cuprindă într-un act adițional dispozițiile cap. IV referitoare la urmărirea modului de realizare a obligațiilor contractuale, în conformitate cu prevederile art. III din ordonanță, atunci aceste dispoziții ar veni în contradicție cu principiul legalității și principiul constituționalității actelor normative inferioare Constituției, întrucât constituie un act de dirijism contractual din partea statului, care nu a fost consimțit de părțile contractuale, contravenind principiului libertății contractuale. Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 25/2002, prin articolele vizate de excepția de neconstituționalitate, stabilesc modul de calcul al daunelor-interese cu nerespectarea convenției părților și cu ignorarea dispozițiilor de drept comun privind executarea silită în natură a obligațiilor, respectiv a celor referitoare la efectele rezoluțiunii, sunt contrare dispozițiilor constituționale care prevăd obligativitatea respectării Constituției și a legilor, principiul universalității drepturilor și libertăților de care trebuie să beneficieze persoanele și libertatea comerțului.

În concluzie, dispozițiile art. 21 alin. (11) și (12) sunt neconstituționale, întrucât contravin principiului legalității, prin aceea că stabilesc o clauză penală legală în beneficiul vânzătorului, obligatorie instanțelor de judecată, dar necuprinsă în convenția părților, și instituie un regim derogatoriu de la dreptul comun în ceea ce privește efectele rezoluțiunii unui act juridic. Acest regim nu a fost cunoscut de părți la data contractării, astfel că este nesocotită libertatea contractuală, ca principiu fundamental al libertății comerțului și al economiei de piață.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 21 alin. (11) și (12) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările și completările ulterioare, texte de lege care au următorul conținut:

"

(11) În cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciară, pentru prejudicii cauzate Autorității, cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din:

a) sumele reprezentând dobânzile și penalitățile datorate pentru ratele scadente și neachitate până la data desființării contractului, precum și penalitățile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligații contractuale;

b) sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului;

c) sumele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes plătite consultanților de către Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului în cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL).

(12) Prevederile alin. (1) și (11) se aplică și proceselor în curs de judecată având ca obiect desființarea contractului, începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1) și (2) și art. 45 din Constituție.

Examinând excepția, Curtea constată că asupra constituționalității art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002 s-a pronunțat prin numeroase decizii. Astfel, prin Decizia nr. 460 din 1 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 22 iunie 2006, Curtea a reținut, în esență, următoarele: prevederile legale criticate nu contravin principiului neretroactivității legii, statuat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât nu conțin nicio dispoziție cu caracter retroactiv, urmând a-și găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 25/2002; pe de altă parte, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

Analizând excepția de neconstituționalitate așa cum aceasta a fost ridicată de autorul său, Curtea reține că retroactivitatea textului de lege și deci neconstituționalitatea art. 21 alin. (11) și (12) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002 sunt, în mod necesar, subsecvente admiterii caracterului novator al reglementării pe care textul o consacră. Altfel spus, numai în măsura în care anterior intrării în vigoare a textului de lege dedus controlului de constituționalitate soluția consacrată de acesta nu era de conceput, critica de neconstituționalitate ar putea fi considerată ca fiind întemeiată.

Or, sub acest aspect, Curtea constată că dispozițiile criticate fac vorbire, spre exemplu, despre dobânzile și penalitățile datorate pentru ratele scadente și neachitate sau despre penalitățile datorate ca urmare a neîndeplinirii unor obligații contractuale. Așa fiind, legiuitorul nu reglementează o soluție legislativă inovatoare, ci consacră, pe cale legală, ceea ce contractul încheiat între părți deja prevedea, și anume clauza privind plata penalităților datorate pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, în cazul desființării acestuia pe cale convențională sau judiciară, pentru prejudicii cauzate Autorității.

În ceea ce privește determinarea situațiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum și a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Referitor la critica privind încălcarea libertății contractuale, principiu fundamental al libertății comerțului și a economiei de piață, Curtea constată că, prin Decizia nr. 189 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 7 iunie 2004, a constatat conformitatea dispozițiilor art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002 cu dispozițiile art. 45 și art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, deoarece accesul liber al persoanei la o activitate economică este garantat, în condițiile legii, iar statul asigură libertatea comerțului și protecția concurenței loiale prin crearea unui cadru legislativ favorabil. În speță, statul și-a îndeplinit obligațiile constituționale prin adoptarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2002, care, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții, este în acord cu principiile Legii fundamentale.

Soluția și considerentele pronunțate în deciziile menționate sunt valabile și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (11) și (12) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Comercial Mureș în Dosarul nr. 1.420/1.371/2007.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 mai 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...