Art 89 Infracțiuni | Lege 182/2000

Acesta este un fragment din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Contravenții și infracțiuni - Infracțiuni -
Art. 89.
- Modificări (1)

(1) Introducerea pe teritoriul statului român, precum și deținerea, comercializarea, organizarea de expoziții sau orice operație privind circulația bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispozițiilor legale ale statului respectiv, și care au fost exportate ilegal, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se confiscă și vor fi transmise unor instituții specializate, în vederea conservării și restituirii acestor bunuri statului din al cărui patrimoniu cultural fac parte.

(3) În cazul infracțiunii prevăzute la alin. (1) urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.

(4) Tentativa se pedepsește.

Acesta este un fragment din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 182/2000:
Art 79 Contravenții
Art 80 Contravenții
Art 81 Contravenții
Art 82 Contravenții
Art 83 Infracțiuni
Art 84 Infracțiuni
Art 85 Infracțiuni
Art 86 Infracțiuni
Art 87 Infracțiuni
Art 88 Infracțiuni
Art 89 Infracțiuni
Art 90 Infracțiuni
Art 91 Infracțiuni
Art 92 Infracțiuni
Art 93 Infracțiuni
Art 94 Infracțiuni
Art 95 Infracțiuni
Art 96 Dispoziții tranzitorii și finale
Art 97 Dispoziții tranzitorii și finale
Art 98 Dispoziții tranzitorii și finale
Art 99 Dispoziții tranzitorii și finale
;
se încarcă...