Art 40 Circulația bunurilor culturale mobile | Lege 182/2000

Acesta este un fragment din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Circulația bunurilor culturale mobile -
Art. 40.
-

(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (1), bunurile culturale mobile clasate în fond, aflate în domeniul privat al statului, respectiv al județelor, municipiilor, orașelor sau comunelor, pot fi exportate definitiv, numai în cadrul unui schimb de bunuri culturale de aceeași importanță și semnificație culturală și numai în cazuri cu totul excepționale, în care prevalează interesul istoric, științific ori cultural.

(2) Schimbul prevăzut la alin. (1) este aprobat prin hotărâre a Guvernului, respectiv a consiliului județean sau local, după caz, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

(3) Bunul cultural obținut prin schimbul prevăzut la alin. (1) urmează regimul juridic al bunului dat în schimb.

Acesta este un fragment din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 182/2000:
Art 30 Conservarea și restaurarea bunurilor culturale mobile clasate
Art 31 Conservarea și restaurarea bunurilor culturale mobile clasate
Art 32 Conservarea și restaurarea bunurilor culturale mobile clasate
Art 33 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 34 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 35 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 36 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 37 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 38 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 39 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 40 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 41 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 42 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 43 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 44 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 45 Circulația bunurilor culturale mobile
Art 46 Regimul juridic al bunurilor arheologice mobile descoperite întâmplător sau prin cercetări arheologice
Art 47 Regimul juridic al bunurilor arheologice mobile descoperite întâmplător sau prin cercetări arheologice
Art 48 Regimul juridic al bunurilor arheologice mobile descoperite întâmplător sau prin cercetări arheologice
Art 49 Regimul juridic al bunurilor arheologice mobile descoperite întâmplător sau prin cercetări arheologice
Art 50 Finanțarea activităților specifice de protejare a patrimoniului cultural național mobil
;
se încarcă...