Informarea turistului | Ordonanță 107/1999

Acesta este un fragment din Ordonanța nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

CAPITOLUL II Informarea turistului

Art. 6. - Reviste (1)

Orice informații privind pachetul de servicii turistice, prețul acestuia și toate celelalte condiții aplicabile contractului, comunicate de organizator sau de detailist consumatorului, trebuie să conțină indicații corecte și clare, care să nu permită interpretări echivoce ale acestora. Modificări (1)

Art. 7. -

Agenția de turism are obligația să furnizeze turiștilor, în scris, în vederea încheierii contractului, informații referitoare la:

a) localitatea de destinație;

b) ruta de parcurs;

c) mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile și categoria acestuia/acestora;

d) tipul unităților de cazare, adresele și categoriile de clasificare a acestora;

e) serviciile de masă oferite și categoria de clasificare a unităților de alimentație;

f) durata programului, cu indicarea datei sosirii și a plecării;

g) informații generale privind regimul pașapoartelor și al vizelor, precum și al asigurărilor de sănătate necesare pentru călătorie și sejur;

h) cuantumul avansului, dacă este cazul, precum și termenul pentru achitarea restului de plată;

i) numărul minim de persoane necesar pentru realizarea programului și termenul limită pentru informarea turistului, în caz de anulare a călătoriei turistice;

j) posibilități de încheiere a unor asigurări facultative pentru asistență în caz de boală, accidente și altele asemenea;

k) durata pentru care operează oferta turistică.

Art. 8. -

Informațiile conținute în materialele publicitare turistice angajează organizatorul sau detailistul de călătorii turistice, în afara cazului în care: Modificări (1)

a) eventualele schimbări în aceste informații au fost comunicate în mod clar turistului înaintea încheierii contractului;

b) modificările au fost efectuate, cu acordul părților contractante, ulterior încheierii contractului.

Art. 9. -

Organizatorul și/sau detailistul trebuie să comunice turistului, în scris sau prin orice altă formă corespunzătoare, înaintea încheierii contractului, informațiile de ordin general privind regimul pașapoartelor și al vizelor și formalitățile de sănătate necesare pentru călătorie și ședere. Modificări (1)

Art. 10. - Reviste (1)

Organizatorul și/sau detailistul trebuie să furnizeze în scris turistului, într-un termen stabilit prin contract, înainte de data plecării, următoarele informații: Modificări (1)

a) orarele, locurile escalelor și legăturile, precum și, după caz, locul ce urmează să fie ocupat de turist în fiecare dintre mijloacele de transport incluse în contract;

b) denumirea, sediul/adresa, numărul de telefon și de fax ale reprezentanței locale a organizatorului și/sau a detailistului ori, în lipsa acesteia, cele ale autorităților locale care pot ajuta turistul în caz de nevoie; în cazul în care aceste reprezentanțe sau autorități locale nu există, turistul trebuie să dispună de un număr de apel de urgență sau de orice altă informație care să îi permită contactarea organizatorului și/sau a detailistului; Modificări (1)

c) pentru călătoriile și șederile minorilor, informații care să permită stabilirea unui contact direct cu copilul sau cu responsabilul de la locul șederii copilului;

d) posibilitatea semnării unui contract de asigurare facultativă, care să acopere taxele de transfer al turistului, sau a unui contract de asistență, care să acopere taxele de repatriere în caz de accidentare sau de boală.

Acesta este un fragment din Ordonanța nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță 107/1999:
Definiții și domeniul de aplicabilitate
Informarea turistului
Contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice
Acțiuni în justiție
Supravegherea activității de organizare sau de intermediere de călătorii turistice
Sancțiuni
Dispoziții finale
Reviste:
Obligația de informare precontractuală – mijloc juridic de protecție a consimțământului la încheierea contractelor
;
se încarcă...