Performanța financiară a debitorilor | Regulament 3/2009

Acesta este un fragment din Regulamentul nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

CAPITOLUL II Performanța financiară a debitorilor

Art. 4. -

(1) Instituțiile de credit încadrează debitorii din afara sectorului instituțiilor de credit în categorii de performanță financiară, care se notează de la A la E, în ordinea descrescătoare a calității acesteia.

(2) Evaluarea performanței financiare a unui debitor, persoană fizică, se realizează potrivit criteriilor stabilite de instituțiile de credit prin norme interne, pornindu-se de la procedura de clasificare a clientelei pe categorii de risc de nerambursare, elaborată de acestea.

(3) Evaluarea performanței financiare a unui debitor, persoană juridică, din afara sectorului instituțiilor de credit se realizează potrivit normelor interne ale instituțiilor de credit, pe bază de punctaj atribuit unor factori cantitativi și calitativi. Factorii cantitativi se referă în principal la următorii indicatori, acolo unde aceștia pot fi determinați: lichiditate, solvabilitate, profitabilitate și risc, inclusiv riscul valutar. Factorii calitativi se referă cel puțin la aspecte legate de modul de administrare a entității analizate, de calitatea acționariatului, de garanțiile primite (altele decât cele care sunt acceptate la diminuarea expunerii față de debitor), de condițiile de piață în care aceasta își desfășoară activitatea.

(4) Indicatorii prevăzuți la alin. (3) se calculează pe baza datelor cuprinse în situațiile financiare ale debitorului, iar categoria de performanță financiară se determină și contribuie la stabilirea categoriei de clasificare a creditelor în luna următoare celei în care instituției de credit i se prezintă raportările respective.

(5) În cazul în care instituțiile de credit se găsesc în imposibilitate de a evalua performanța financiară a unui debitor, persoană juridică, din afara sectorului instituțiilor de credit, aceasta se încadrează direct în categoria E.

(6) Frecvența cu care se determină categoria de performanță financiară a unui debitor, persoană juridică, din afara sectorului instituțiilor de credit coincide cu frecvența cu care se întocmesc situațiile financiare.

(7) În vederea clasificării creditelor, pe perioada cuprinsă între două întocmiri ale situațiilor financiare, se menține ultima categorie de performanță financiară determinată.

(8) Prima clasificare a creditelor pentru debitorii, persoane juridice, din afara sectorului instituțiilor de credit, efectuată potrivit prezentului regulament, ia în considerare categoria de performanță financiară determinată în funcție de ultimele situații financiare.

Art. 5. -

În cazul debitorilor din sectorul instituțiilor de credit, performanța financiară se încadrează direct în categoria A.

Acesta este un fragment din Regulamentul nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Regulament 3/2009:
Dispoziții generale
Performanța financiară a debitorilor
Diminuarea expunerilor pe baza garanțiilor
Clasificarea creditelor și plasamentelor și determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit
Constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit
Cerințe de natură informațională
Dispoziții tranzitorii și finale
;
se încarcă...