Revista de Drept social (Rosetti) nr. 3/2015

Decizie de sancționare disciplinară. Efectele nerespectării cerințelor legale privitoare la cuprinsul deciziei de sancționare disciplinară urmată de o demisie fără preaviz. Stabilirea și modificarea duratei concediului anual de odihnă, Editura Rosetti
de Curtea de Apel Timișoara

06 noiembrie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Prin sentința civilă nr. 316/13.02.2014, pronunțată în dosarul nr. 9338/30/2013, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de către reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâta SC I. E.M. SRL Timișoara, a constatat nulitatea Deciziei nr. 304/19.08.2013 de desfacere a contractului individual de muncă, emisă de pârâtă, a obligat pârâta sa plătească reclamantului o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 19.08.2013 până la data de 26.08.2013, precum și contravaloarea concediului de odihnă de 25 zile pe anul 2012 și de 12 zile pe anul 2013. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța, a reținut, în esență, că reclamantul a fost angajatul pârâtei, în baza contractului individual de muncă nr. 1755309/19.07.2005, ocupând funcția de administrator al societății, deținând și calitatea de asociat cu 50% părți sociale din capitalul social.

Prin contractul de cesiune a părților sociale nr. 6/08.07.2013, reclamantul a cesionat cele 50% părți sociale, pe care le deținea, iar în baza Hotărârii AGA nr. 7/08.07.2013, s-a hotărât revocarea din funcția de administrator a d-lui B.A. și numirea în funcția de administrator a d-lui I.M.

La data de 16.08.2013, reclamantului i s-a comunicat convocatorul nr. 278/09.082013, emis de pârâtă, prin care era invitat în data de 15.08.2013, orele 10, la sediul din Str. A. D. nr. 1/5, pentru efectuarea cercetării disciplinare.

Angajatorul nu a respectat dispozițiile art. 251 alin. (2) din Codul muncii, întrucât convocarea a fost efectuată pentru data de 15.08.2013, care era o zi de sărbătoare legală, conform art. 139 din Codul muncii. Totodată, scrisoarea cu convocatorul a ajuns la reclamant, conform datei poștei, după data fixată pentru cercetare.

Pârâta a emis decizia de concediere nr. 304/19.08.2013, prin care a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului începând cu data de 19.08.2013, în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, deoarece, din data de 01.07.2013, reclamantul nu s-a mai prezentat la locul de muncă în vederea clarificării situației sale în cadrul societății, fiind pontat ca absent nemotivat.

Pentru a preveni eventualele comportări abuzive ale angajatorilor, prin care s-ar leza drepturile și interesele legitime ale salariaților, legiuitorul a înțeles să reglementeze, în mod expres, condițiile de fond și de formă în care angajatorul poate dispune cu privire la sancționarea disciplinară.

Instituirea acestor obligații de ordin formal în sarcina angajatorului reflectă expresia principiului statului social și al dreptății, instituit prin art. 1 alin. (3) din Constituția României, principiu care se oglindește și în dispozițiile art. 8 din Codul muncii.

Potrivit art. 78 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.

Dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 252 alin. (2) din Codul muncii referitoare la necesitatea respectării cerințelor obligatorii de conținut, pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancționare, urmăresc punerea la adăpost a angajatorului de eventualele acțiuni abuzive sau nejustificate ale angajatului, precum și viceversa.

Necesitatea descrierii apărărilor formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, precum și motivele pentru care aceste apărări au fost înlăturate, impusă de art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, are în vedere descrierea amănunțită și detaliată a rațiunii pentru care nu a fost efectuată cercetarea sau nu au fost luate în considerare apărările salariatului, pentru a se aprecia în concret, circumstanțiat și riguros, asupra legalității măsurii de sancționare. O astfel de apreciere nu se poate realiza în absența menționării amănunțite a elementelor care au condus la neefectuarea cercetării disciplinare sau la înlăturarea apărărilor salariatului sancționat de către organul de decizie.

Pârâta, în decizia contestată, nu a indicat motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea sau motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, încălcând astfel art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii.

Faptul că reclamantul a cesionat părțile sociale ce le deținea și că, prin hotărârea AGA, a fost revocat din funcția de administrator al societății nu afectează necesitatea respectării legalității și temeiniciei deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.

În concluzie, instanța de fond a reținut că modalitatea în care angajatorul a înțeles să-l sancționeze pe salariatul presupus că ar fi comis o abatere disciplinară, s-a concretizat într-un act abuziv, emis cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, context în care se impune constatarea nulității deciziei de sancționare.

Având în vedere cele expuse, în contextul în care incidența motivelor de nulitate sus-constatate face de prisos analizarea celorlalte vicii de fond invocate în acțiunea introductivă, tribunalul, a constatat că decizia menționată este emisă cu încălcarea prevederilor legale obligatorii în materie, a considerat întemeiată acțiunea și a admis-o, iar în baza art. 80 alin. (1) din Codul muncii, a constatat nulitatea deciziei de concediere, emisă de pârâtă.

În temeiul art. 80 alin. (1) și alin. (3) din Codul muncii, pârâta a fost obligată la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data desfacerii contractului de muncă: 19.08.2013 și până la data de 26.08.2013, dată la care reclamantul și-a prezenta demisia, potrivit art. 81 alin. (8) din Codul muncii.

Conform art. 141 din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, dacă, la momentul încetării raporturilor de muncă, salariatul nu a efectuat în întregime concediul la care avea dreptul.

Pârâta a arătat că sumele ce i se cuveneau reclamantului pentru concediile neefectuate i-au fost achitate, iar zilele de concediu de odihnă, conform contractului individual de muncă al reclamantului și Regulamentului de ordine interioară, sunt în număr de 21/an și nu de 25/an.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...