Revista de Drept social nr. 2/2015

Decizie de sancționare cu avertisment pentru atitudine neadecvată la locul de muncă, insulte și acuzații neadecvate. Contestație. Respingere, Editura Rosetti
de Curtea de Apel Cluj

30 iunie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Prin sentința civilă nr. 722 din 22.05.2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. .../100/2013, s-a respins contestația formulată de contestatorul S.C.T., în contra-dictoriu cu intimata S.C E.E.P. S.R.L.pentru anularea deciziei de sancționare nr. 99/5.06.2013 emisă de intimată; a fost obligat contestatorul să plătească intimatei 1.000 lei cheltuielili de judecată

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin decizia nr. 99/5.06. 2013 emisă de intimată contestatorul a fost sancționat cu avertisment scris, conform art. 248 alin. 1 lit. a) Codul muncii.

S-a reținut în fapt, în cuprinsul deciziei, potrivit art. 252 al.2 lit. a) este descrisă fapta săvârșită de contestsator: atitudinea neadecvată la locul de muncă, amenințări cu acțiuni și demersuri judiciare în scopul pierderii locului de muncă, insulte și acuzații nefondate constând în: pretinse acțiuni de favorizare a unor angajați pe motive etinice și religioase, la litera b) sunt precizate dispozițiile art. 11 și art. 43 din Regulamentul de Ordine Interioară care au fost încălcate de contestator.

Instanța a apreciat că dispozițiile art. 252 al. 2 lit. c) din Codul muncii nu se aplică întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 251 Codul muncii pentru fapta prevăzută la art. 248 al.1 lit.c) Codul muncii și pe de altă parte s-a reținut în dispoziție temeiul de drept - art. 247 al. 2 Codul muncii lit. e)și f) termenul și instanța unde poate fi contestată această decizie, fiind respectare și dispozițiile art.252 lit.d Codul muncii.

Instanța a considerat că decizia contestată conține toate elementele prevăzute în art. 252 Codul muncii, astfel că decizia este legală iar contestația urmează a fi respinsă ca nefondată, contestatorul neinvocând alte motive de fond.

Prin raportare la dispozițiile art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă instanța a obligat contestatorul să plătească intimatei 1000 lei cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S.C.T. solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacată ca fiind netemeinică și nelegală.

În cadrul criticilor s-a arătat că prima instanță a tratat problema supusă judecății cu foarte multa superficialitate, decât este în realitate, având în vedere că se află în al patrulea ciclu de sancțiuni ultimul fiind desfacerea disciplinara a contractului de munca , ciclu care a început cu sancțiunea avertismentului scris care privește prezentul dosar. Raportat la această situație privește cu foarte multa seriozitate această sancțiunea care a fost începutul celei de a patra desfacere disciplinara a contractului său de munca ,dintre care trei desfaceri ale contractului de muncă au fost constatate irevocabil nelegale si netemeinice de către instanțele din Maramureș și Cluj, existând și la aceasta data, pe rolul instanțelor, ultima desfacere disciplinară a contractelor individuale de muncă.

S-a arătat că datorită acestor motive a considerat aceasta sancțiune,nu un simplu avertisment scris prin care unitatea parata îl pune in garda,in sensul ca "la alta abatere sar putea sa fie altfel",ci cunoscând conflictul de ani de zile/timp in care, intimata a încercat sa îi înlăture dîn unitate si nu a reusit. Pentru aceste motive a apreciat că era normal, să dispună in cauza cercetarea prealabila,dar in nici un caz nu a invocat a priori acest motiv pe care instanța de fond la tratat ca atare, respingând contestația cu motivarea ca „dispozițiile art. 252 alin. (2) lit. c) nu se aplică, nefiind incidente dispozițiile art. 251 C. muncii pentru fapta prevăzută de art. 248 alin. (1) lit. c) ” deși este vorba de fapta prevăzută de art. 248 alin. (1) lit. a) (avertisment scris si nu reducerea salariului).

În susținerea apelului a mai arătat că a solicitat să se depună de către pârâtă referatul din data de 30.06.2013 în baza căruia s-a dispus sancțiunea, raportul intern al angajatorului, pentru calcularea termenului de prescripție de 30 zile pentru aplicarea sancțiunii si din care rezulta hotărârea privind sancționarea precum si momentul la care conducătorul unității a luat cunoștință de săvârșirea faptei. Pentru aceste motive a apreciat normal a se depune contractul colectiv de munca la nivel de ramura si la nivel de unitate, acte pe care intimata nu le-a depus sau ceea ce a depus, așa cum a constatat și instanța de fond, a depus „peste termenul legal”, situație în care potrivit art. 208 alin. (2) din NCPC pârâta era decăzută din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții.

A arătat că a justificat solicitarea acestor documente pentru a stabili dacă potrivit contractului coletiv de muncă la nivel de ramură sau pe unitate există sau nu obligația pentru intimată de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă în cazul sancțiunii avertismentului scris aplicat și contestat. În aprecierea reclamantului, în cazul lipsei cercetării disciplinare prealabile, prin raportul intern al angajatorului pe care l-a solicitat, trebuia analizată fapta ce se impută raportat la criteriile de individualizare a sancțiunii cu referire la referatul de sesizare și abia ulterior aplicată sancțiunea avertismentului scris, aspecte pe care prima instanță nu le-a lămurit.

Cu privire la constatarea de către instanța de fond că fapta a fost corect descrisă în cuprinsul deciziei de sancționare, a precizat că decizia de sancționare trebuia să cuprindă sub sancțiunea nulității absolute descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, apreciind că precizarea în cuprinsul deciziei de sancționare că cel sancționat „a adoptat o atitudine nepermisă de Regulamentul intern și Codul etic”, ori că „a adresat amenințări, insulte și acuzații nefondate” nu răspunde cerinței reglementată de art. 252 alin. 2 lit. a din C.M. câtă vreme acestea sunt indicate în mod generic și nu se arată în concret ce fel de amenințări, insulte, acuzații, pretinse acțiuni de favorizare a unor angajați și cu ce se dovedesc toate acestea, în condițiile în care în cuprinsul deciziei de sancționare, se menționează prezența a doi angajați. În aprecierea reclamantului decizia de sancționare trebuia să menționeze aspectele care individualizează fapta, pentru a se aprecia dacă nu sub cupola neobligativității efectuării cercetării disciplinare prealabile, a ascultării salariatului ori a martorilor acestuia, s-a ajuns la aplicarea fără probleme a acestei sancțiuni.

Cu privire la motivarea în drept a aplicării sancțiunii disciplinare reclamantul a precizat că prin decizia de sancționare nu a fost indicat temeiul legal al aplicării sancțiunii pentru că în decizia de sancționare este menționat art. 11 în care se precizează obligațiile pe care în general le au salariații societății și nu dispoziția legală încălcată de el, iar în art. 44 sunt prevăzute „interzicerile” cu caracter general ale salariaților, însă în nici un caz nu se precizează prevederile din Regulamentul de Ordine interioară, statut sau alt act normativ, care au fost încălcate de salariat, acesta fiind un alt motiv de anulare a deciziei contestate, așa cum prevede art. 252 alin. 2 lit. b din C. M.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...