Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 154/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din 16 iunie 2016.

În vigoare de la 16 iunie 2016

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Sergiu Dîrstaru în Dosarul nr. 8.114/204/2014 al Judecătoriei Câmpina - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 928D/2015.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal. Arată, astfel, că autorul excepției critică incriminarea faptei de părăsire a locului accidentului, pe motiv că textul de lege criticat nu definește noțiunea de "accident de circulație", pe care o utilizează, ceea ce îl obligă pe destinatarul normei la un efort de interpretare suplimentar, de natură a afecta previzibilitatea respectivei norme. Deși autorul excepției nu ignoră faptul că sintagma pe care o critică este definită de art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, consideră, totuși, că și această definiție are o problemă, deoarece folosește termenul de "rănire", care nu oferă niciun reper obiectiv în scopul normării conduitei. Astfel, autorul excepției susține că era mai bună reglementarea anterioară, care devenea previzibilă cu ajutorul Deciziei nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite. Reprezentantul Ministerului Public consideră că aceste critici sunt nefondate, întrucât este de notorietate jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia legea nu poate fi exhaustivă, neputând norma toate ipotezele pe care realitatea, la un moment dat, le concretizează, astfel că legea respectă cerința de calitate a previzibilității în măsura în care poate fi deslușită cu ajutorul unei jurisprudențe constante în materia respectivă ori cu ajutorul unor specialiști ai dreptului. În plus față de aceste considerente cu valoare de principiu, arată că destinatarii textului de lege criticat desfășoară o activitate cu risc permis, motiv pentru care sunt supuși unor forme de școlarizare și unor examene. Prin urmare, avem de-a face cu persoane formate, avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, sunt obligate să rămână la curent cu dispozițiile legale în materie. Totodată, dincolo de cadrul normativ în materie de circulație pe drumurile publice, cu privire la care există o obligație legală de informare, menționează că internetul oferă - la o simplă căutare după sintagma "accident de circulație" - numere de urgență naționale și locale pentru obținerea de informații cu privire la acest gen de evenimente, inclusiv explicarea procedurilor pe înțelesul tuturor celor interesați. În aceste condiții, nu există niciun motiv pentru autorul excepției să susțină că nu poate să își normeze conduita în conformitate cu dispozițiile de lege criticate. În ceea ce privește Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, arată că aceasta nu era în afara oricăror critici, având în vedere că instanța supremă stabilise că este accident de circulație doar acel eveniment care produce vătămări integrității corporale sau sănătății uneia sau mai multor persoane, ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile, ceea ce înseamnă că autorul accidentului, examinând victima, decidea dacă aceasta are nevoie de 10 zile de îngrijiri medicale sau de mai puține. Astfel, autorul accidentului, presupus autor al infracțiunii de părăsire a locului accidentului, devenea judecător al propriei cauze. Pentru acest motiv, consideră că decizia mai sus menționată nu ar trebui să mai producă efecte și nici să mai fie pronunțată una similară. Reprezentantul Ministerului Public concluzionează că textul de lege criticat și toate normele tehnice și de punere în aplicare, inclusiv cele de publicitate prin rețeaua internet, asigură unei persoane interesate și diligente toate reperele pentru a-și norma conduita.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 30 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 8.114/204/2014, Judecătoria Câmpina - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Sergiu Dîrstaru cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută și pedepsită de art. 338 alin. (1) din Codul penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că art. 338 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu satisface exigențele de concizie, claritate și previzibilitate pentru a fi considerat o normă în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia o reglementare constituie o normă dacă, prin modul de formulare, este suficient de clară, concisă și previzibilă, astfel încât destinatarul ei să poată, la nevoie apelând la sfatul unor juriști, să prevadă consecințele acțiunilor sau inacțiunilor sale și să-și poată conforma conduita prescripțiilor acesteia. Arată că, față de vechea reglementare a infracțiunii de părăsire a locului accidentului, cuprinsă în art. 89 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care includea cerința esențială ca accidentul de circulație să aibă drept urmare uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane - cu clarificările aduse, în acest caz, prin Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008) - ori ca accidentul să fie urmarea unei infracțiuni, cerință ce reprezenta un reper obiectiv în funcție de care destinatarul normei putea să-și adapteze conduita pentru a nu comite fapta prevăzută de legea penală, noua incriminare a infracțiunii în discuție nu mai instituie astfel de cerințe, ci se mărginește la a statua că părăsirea locului oricărui accident de circulație realizează elementul material al laturii obiective a respectivei infracțiuni. O atare situație reclamă, din partea interpretului normei penale speciale, ca acesta să recurgă, prin metoda interpretării sistematice, ca urmare a unei tehnici de reglementare criticabile, la o normă extrapenală, pentru lămurirea sensului noțiunii de "accident de circulație", pe care textul de incriminare nu o definește, din perspectiva urmărilor obiective. Arată că, potrivit art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, accidentul de circulație este definit ca acel eveniment care întrunește cumulativ trei condiții: s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare. Dacă decesul unei persoane nu ridică probleme, din punct de vedere al predictibilității normei, noțiunea de "rănire" nu reprezintă un reper obiectiv de conformare a conduitei destinatarului normei, neavând o definiție juridică. Termenul de "rană" are în vedere, în limbajul comun, orice traumă, ușoară sau gravă, de natură fizică sau psihică (morală). Este evident că o rană serioasă de natură fizică poate reprezenta un reper obiectiv în aprecierea urmărilor unui accident de circulație, având în vedere definițiile legale conținute de art. 193 alin. (2), art. 194 și art. 196 din Codul penal. Consideră însă că este greu de admis că o traumă fizică ușoară, fără modificări perceptibile cu propriile simțuri, și, cu atât mai mult, una morală ar putea să ofere autorului actului de conduită interzis de lege acea previzibilitate de natură a-l pune în situația de a evita tragerea la răspundere penală. În fine, susține că, în cauză, sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea Constituțională a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională, întrucât în ambele cazuri legiuitorul a acordat relevanță penală unor urmări ale accidentului de circulație, care nu sunt definite nici în legea penală și nici într-o altă lege, și care, prin sensul lor comun, împiedică destinatarul normei penale să prevadă consecințele nerespectării acesteia.

6. Judecătoria Câmpina - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, nefiind încălcate prevederile constituționale și convenționale invocate, întrucât dispozițiile de lege criticate se coroborează cu cele ale art. 338 alin. (3) din Codul penal, care circumstanțiază împrejurările în care fapta de părăsire a locului accidentului este incriminată. Astfel, referitor la susținerile autorului excepției în sensul că noțiunea de "rănire", regăsită în art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu este definită prin nicio normă penală generală sau specială, din dispozițiile art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal rezultă că legiuitorul a înțeles să incrimineze părăsirea locului accidentului în orice situații în care nu s-au produs doar pagube materiale, având loc o coliziune între un vehicul în mișcare și o persoană, întrucât integritatea fizică a unei persoane poate fi afectată chiar dacă nu există modificări perceptibile cu propriile simțuri, ci numai după examinarea medicală a acesteia.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal este neîntemeiată. În acest sens, arată că nu este obligatorie definirea tuturor termenilor folosiți în descrierea unei infracțiuni în Codul penal, fiind suficientă aplicarea normei generale, de drept comun, cuprinsă, în acest caz, în art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care definește "accidentul de circulație". De asemenea, completări privind conținutul normei de incriminare de la alin. (1) al art. 338 din Codul de procedură penală sunt cuprinse chiar în același articol, la alin. (3), care precizează ipotezele în care fapta descrisă la alin. (1) nu constituie infracțiune, astfel încât nu se poate susține lipsa de previzibilitate a textului de incriminare.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins: "Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani."

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că situația premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, constă în existența unui accident de circulație. Din motive de tehnică legislativă, pentru a nu încărca inutil textul incriminării, noțiunea de "accident de circulație" nu este explicitată în norma de incriminare, având în vedere că este definită în art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/1992, republicată, accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare.

14. Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal constă în acțiunea de părăsire a locului accidentului, care se poate realiza în două modalități, respectiv printr-un act de comisiune, ce presupune plecarea efectivă de la locul accidentului, și prin acte de omisiune - neîntoarcerea la locul accidentului a persoanei care l-a părăsit legal, în baza dispozițiilor art. 338 alin. (3) lit. b) sau c), ori neoprirea la locul accidentului. Urmarea imediată în cazul acestei infracțiuni o reprezintă crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, relații ocrotite prin norma de incriminare, iar legătura de cauzalitate între acțiunea incriminată de lege și urmarea imediată nu mai trebuie dovedită, întrucât rezultă din materialitatea faptei.

15. Anterior noului Cod penal, fapta de părăsire a locului accidentului era incriminată de dispozițiile art. 89 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, iar alineatele (3), (4) și (5) ale aceluiași articol stabileau trei cauze de nepedepsire. Art. 89 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, a fost abrogat prin art. 121 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. De menționat că, potrivit reglementării anterioare, era sancționată doar fapta persoanei implicate într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni. Așadar, vechea reglementare condiționa existența infracțiunii de gravitatea și urmările accidentului produs, pe când textul de lege criticat nu face nicio deosebire sub acest aspect.

16. Curtea reține că dispozițiile alineatului (1) al art. 338 din Codul penal se coroborează, însă, cu cele ale alineatului (3) lit. a) din același articol, care exclud din sfera de existență a infracțiunii fapta de părăsire a locului accidentului de circulație în situația în care acesta din urmă a produs "doar pagube materiale", împrejurare ce constituie o cauză justificativă specială. Alte trei cauze justificative speciale sunt prevăzute de art. 338 alin. (3) lit. b), c) și d) din Codul penal și sunt identice cu cele prevăzute în alin. (3), (4) și (5) ale art. 89 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, referindu-se la următoarele împrejurări: conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului; conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare; victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție. Prin urmare, singura împrejurare cu caracter de noutate vizează situația prevăzută de art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal - în care în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale - situație ce trebuia reglementată expres, în condițiile în care incriminarea stabilită de art. 338 alin. (1) din Codul penal nu distinge cu privire la gravitatea accidentului.

17. Din coroborarea dispozițiilor alineatului (1) cu cele ale alineatului (3) lit. a) din art. 338 al Codului penal, rezultă că legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta de părăsire a locului accidentului în orice situație în care respectivul eveniment rutier a avut ca urmare decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, prin "rănire" înțelegându-se orice atingere adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane, indiferent de gravitate. Curtea reține că integritatea corporală și sănătatea unei persoane implicate într-un accident de circulație pot fi afectate chiar dacă nu apar imediat modificări perceptibile cu ajutorul simțurilor, ci este necesară, în acest sens, examinarea medicală a victimei accidentului.

18. Față de cele de mai sus, Curtea constată că dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu au o formulare neclară, ambiguă și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii. În plus, destinatarii textului de lege criticat desfășoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuși unor forme de școlarizare, așa încât este vorba de persoane avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni -, instituie și cerința potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a reținut că noțiunea de "drept" folosită la art. 7 corespunde celei de "lege" care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza CoĂ½me și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109).

19. Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).

20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sergiu Dîrstaru în Dosarul nr. 8.114/204/2014 al Judecătoriei Câmpina - Secția penală și constată că dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 martie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...