După articolul 3 se introduc șase noi articole, articolele 3^1 3^6 , cu următorul cuprins: - " -
Art. 33. -

(1) Prin excepție de la prevederile art. 2 alin. (2), începând cu luna august 2016, salariile personalului prevăzut în anexa nr. 2 se stabilesc potrivit prezentului articol.

(2) Salariile de bază prevăzute în anexa nr. 2 includ salariul de încadrare aferent tranșei de vechime în învățământ și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru funcțiile de execuție, respectiv salariul de încadrare aferent tranșei de vechime în învățământ, indemnizația de conducere și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru funcțiile de conducere.

(3) Reîncadrarea personalului prevăzut la alin. (1) se face pe funcțiile, gradele didactice, tranșele de vechime în învățământ și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic, respectiv pe funcțiile, gradele/treptele profesionale și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic auxiliar, potrivit anexei nr. 2.

(4) Pentru personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare și control, la salariul de bază stabilit potrivit anexei nr. 2, se acordă următoarele sporuri și indemnizații, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de lege, astfel: Modificări (1)

a) indemnizație pentru învățământul special, care se determină prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază;

b) gradație de merit, care se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază;

c) indemnizație pentru activitatea de dirigenție, respectiv indemnizație pentru învățători, educatoare, profesori pentru învățământul primar sau preșcolar, care se determină prin aplicarea procentului de 10% asupra valorii rezultate din însumarea salariului de bază cu indemnizația pentru învățământul special prevăzută la lit. a) și cu gradația de merit prevăzută la lit. b);

d) la cuantumul salariului calculat conform lit. a)-c) se adaugă sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, în același cuantum cu cel stabilit pentru luna iulie 2016.

(5) Pentru personalul didactic auxiliar, la salariul de bază stabilit potrivit anexei nr. 2, se acordă următoarele sporuri și indemnizații, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de lege, astfel: Modificări (1)

a) indemnizație pentru învățământul special, care se determină prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază;

b) gradație de merit, care se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază;

c) sporul de stabilitate, care se determină prin aplicarea procentului de 15% asupra valorii rezultate din însumarea salariului de bază cu indemnizația pentru învățământul special prevăzută la lit. a) și cu gradația de merit prevăzută la lit. b), pentru personalul care are o vechime neîntreruptă de 10 ani în învățământ;

d) la cuantumul salariului calculat conform lit. a)-c) se adaugă cuantumurile compensațiilor tranzitorii aferente lunii iulie 2016.

(6) În situația în care salariile determinate potrivit alin. (1) și (4) sau, după caz, alin. (5) sunt mai mici sau egale cu salariile de bază aferente lunii iulie 2016, se păstrează salariile de bază aferente lunii iulie 2016.

(7) Cuantumul brut al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, altele decât cele prevăzute la alin. (4) și (5), aferente personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cum ar fi spor practică pedagogică, spor predare simultană și indemnizație zone izolate, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, se menține la același nivel pentru aceeași funcție, grad didactic, tranșă de vechime în învățământ și gradație corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic din învățământ, respectiv grad/treaptă și gradație corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic auxiliar, cu cel ce se acordă pentru anul școlar 2015-2016. Modificări (1)

(8) Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție sau autoritate publică, unitate de învățământ, după caz, pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(9) Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat într-o instituție sau autoritate publică, unitate de învățământ, după caz, unde nu există funcție similară în plată, salariile de bază se stabilesc prin raportarea salariilor de bază calculate conform prevederilor art. 4 alin. (5) la salariile de bază calculate potrivit anexei nr. 2, la care se adaugă, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare, drepturile salariale prevăzute la alin. (4) lit. a)-c) sau alin. (5).

(10) Pentru personalul promovat într-o instituție sau autoritate publică, unitate de învățământ, după caz, unde nu există funcție similară în plată, salariile de bază se stabilesc prin raportarea salariilor de bază calculate conform prevederilor art. 4 alin. (5) la salariile de bază calculate potrivit anexei nr. 2, la care se adaugă, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare, drepturile salariale prevăzute la alin. (4) sau (5).

(11) Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție sau autoritate publică, unitate de învățământ, după caz, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, unde nu există funcție similară în plată, cuantumul brut al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, altele decât cele prevăzute la alin. (4) și (5) aferente personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se stabilește la nivelul cuantumului calculat conform prevederilor art. 4 alin. (5), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Modificări (1)

(12) Personalul didactic de predare, de conducere, precum și cel de îndrumare și control poate fi salarizat și în regim de cumul sau plata cu ora. Modificări (1)

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 20/2016:
Art I
Art 3^1 "
Art 3^2 "
Art 3^3 "
Art 3^4 "
Art 3^5 "
Art 3^6 "
Art 12^1 "
Art II
Art III
Art IV
Art V
Art 7^1 "
Art VI
;
se încarcă...