Art 9 Reglementări în domeniul monitorizării unor categorii de cheltuieli publice | Ordonanță de urgență 37/2008

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Reglementări privind cheltuielile publice - Reglementări în domeniul monitorizării unor categorii de cheltuieli publice -
Art. 9.
- Puneri în aplicare (1), Referințe (1), Jurisprudență

(1) Operatorii economici care au beneficiat de subvenții sau transferuri de la bugetul de stat și nu au regularizat și restituit aceste sume la bugetul de stat până la data de 31 ianuarie a anului următor vor proceda la declararea acestora la organul fiscal competent până la data de 25 februarie. Modelul și conținutul declarației vor fi aprobate prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.

(2) Pentru anul 2007, data până la care se poate efectua declarația prevăzută la alin. (1) este 30 aprilie 2008.

(3) Debitelor rezultate din nerestituirea către bugetul de stat a transferurilor și subvențiilor, precum și din sumele stabilite suplimentar de organele de control competente li se aplică reglementările legale în vigoare referitoare la colectarea creanțelor fiscale.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 37/2008:
Art 1 Dispoziții generale
Art 2 Măsuri de reducere a cheltuielilor publice în anul 2008
Art 3 Măsuri privind redistribuiri de fonduri în bugetele ordonatorilor principali de credite
Art 4 Măsuri privind redistribuiri de fonduri în bugetele ordonatorilor principali de credite
Art 10 "
Art 5 Reglementări în domeniul monitorizării unor categorii de cheltuieli publice
Art 6 Reglementări în domeniul monitorizării unor categorii de cheltuieli publice
Art 7 Reglementări în domeniul monitorizării unor categorii de cheltuieli publice
Art 8 Reglementări în domeniul monitorizării unor categorii de cheltuieli publice
Art 9 Reglementări în domeniul monitorizării unor categorii de cheltuieli publice
Art 10 Reglementări în domeniul monitorizării unor categorii de cheltuieli publice
Art 11 Reglementări în domeniul monitorizării unor categorii de cheltuieli publice
Art 12 Reglementări în domeniul monitorizării unor categorii de cheltuieli publice
Art 13 Reglementări în domeniul aprobării unor bugete de venituri și cheltuieli
Art 14 Reglementări în domeniul aprobării unor bugete de venituri și cheltuieli
Art 15 Reglementări în domeniul aprobării unor bugete de venituri și cheltuieli
Art 16 Reglementări în domeniul aprobării unor bugete de venituri și cheltuieli
Art 17 Modificarea unor acte normative
Art 18 Modificarea unor acte normative
Art 2^1 "
;
se încarcă...