Art 36 Asistentul personal | Lege 448/2006

Acesta este un fragment din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Servicii și prestații sociale - Asistentul personal -
Art. 36.
- Jurisprudență

(1) Poate fi încadrată cu contract individual de muncă în funcția de asistent personal persoana care îndeplinește următoarele condiții:

a) are vârsta minimă de 18 ani împliniți; Reviste (1)

b) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea ocupației de asistent personal;

c) are capacitate deplină de exercițiu;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată de medicul de familie sau pe baza unui examen medical de specialitate;

e) a absolvit cel puțin cursurile învățământului general obligatoriu, cu excepția rudelor și afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum și cu excepția soțului sau soției, după caz; în situații excepționale, la propunerea asistentului social din cadrul aparatului propriu al consiliului local în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana care urmează să îndeplinească funcția de asistent personal, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap poate aproba derogarea de la îndeplinirea condițiilor de studii și în cazul altor persoane. Modificări (1)

(2) Nu pot deține calitatea de asistent personal persoanele care beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 7 ani.

Acesta este un fragment din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 448/2006:
Art 26 Facilități
Art 27 Facilități
Art 28 Facilități
Art 29 Facilități
Art 30 Asigurarea continuității în măsurile de protecție
Art 31 Servicii sociale
Art 32 Servicii sociale
Art 33 Servicii sociale
Art 34 Servicii sociale
Art 35 Asistentul personal
Art 36 Asistentul personal
Art 37 Asistentul personal
Art 38 Asistentul personal
Art 39 Asistentul personal
Art 40 Asistentul personal
Art 41 Asistentul personal
Art 42 Asistentul personal
Art 43 Asistentul personal
Art 44 Asistentul personal
Art 45 Asistentul personal profesionist
Art 46 Asistentul personal profesionist
Reviste:
Considerații privind restrângerile capacității persoanei care se încadrează în muncă
;
se încarcă...