Informarea autorităților cu privire la schimbările intervenite în situația străinului | Ordonanță de urgență 194/2002

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Dispoziții generale privind intrarea, șederea și ieșirea străinilor - Șederea străinilor în România -
ARTICOLUL 13
Informarea autorităților cu privire la schimbările intervenite în situația străinului

(1) Pe durata șederii în România străinii sunt obligați să declare la formațiunea teritorială a Oficiului Român pentru Imigrări, care le-a acordat dreptul de ședere, următoarele:

a) orice modificare intervenită în situația personală, în special schimbarea cetățeniei, încheierea, desfacerea sau anularea căsătoriei, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie aflat pe teritoriul României; Modificări (1)

b) orice modificare intervenită în legătură cu angajarea sa în muncă;

c) pierderea, prelungirea valabilității sau schimbarea documentului de trecere a frontierei de stat. Modificări (1)

(2) Străinul care își schimbă domiciliul sau reședința este obligat ca, în termen de 15 zile de la data mutării la noua adresă, să se prezinte la formațiunea Oficiului Român pentru Imigrări competentă teritorial, pentru luarea în evidență și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în documentul de identitate. Modificări (1)

(3) Furtul sau pierderea documentelor de trecere a frontierei de stat va fi declarată organului de poliție competent teritorial.

(4) Declarațiile prevăzute la alin. (1) se fac în termen de 30 de zile, iar cele prevăzute la alin. (3), în termen de 48 de ore.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 194/2002:
Drepturile străinilor
Obligațiile străinilor
Politica în domeniul imigrației
Condiții cu privire la intrarea străinilor
Obligațiile transportatorilor
Nepermiterea intrării în România
Obligațiile străinului
Documente de trecere a frontierei de stat acceptate de statul român
Dispoziții generale privind șederea străinilor
Condiții cu privire la găzduirea străinilor
Informarea autorităților cu privire la schimbările intervenite în situația străinului
Ieșirea străinilor
Nepermiterea ieșirii
Încetarea măsurii de nepermitere a ieșirii
Forma și conținutul vizei
Limitele drepturilor conferite de viză
Exceptarea de la regimul obligativității vizelor
Tipuri de vize
Viza de tranzit aeroportuar
Viza de tranzit
Viza de scurtă ședere
;
se încarcă...