Exceptarea de la regimul obligativității vizelor | Ordonanță de urgență 194/2002

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Regimul acordării vizelor - Dispoziții generale -
ARTICOLUL 19
Exceptarea de la regimul obligativității vizelor Referințe (1)

(1) Sunt exceptați de la obligativitatea vizelor cetățenii statelor cu care România a încheiat acorduri în acest sens, în condițiile și pentru perioadele de ședere stabilite prin aceste acorduri.

(2) Străinii piloți de aeronave și ceilalți membri ai echipajului, titulari ai unei licențe de zbor sau ai unui certificat de echipaj, prevăzute la anexa nr. 9 la Convenția privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, sunt scutiți de obligativitatea de a avea pașaport și de a avea viză numai în situațiile în care se află în exercițiul funcțiunii și:

a) nu părăsesc aeroportul de escală;

b) nu părăsesc aeroportul de destinație;

c) nu părăsesc teritoriul orașului situat în apropierea aeroportului;

d) nu părăsesc aeroportul decât pentru a merge la un alt aeroport românesc.

(3) Guvernul poate stabili, prin hotărâre, exceptarea unilaterală a unor categorii de străini de la obligativitatea vizelor. Referințe (1)

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 194/2002:
Obligațiile străinului
Documente de trecere a frontierei de stat acceptate de statul român
Dispoziții generale privind șederea străinilor
Condiții cu privire la găzduirea străinilor
Informarea autorităților cu privire la schimbările intervenite în situația străinului
Ieșirea străinilor
Nepermiterea ieșirii
Încetarea măsurii de nepermitere a ieșirii
Forma și conținutul vizei
Limitele drepturilor conferite de viză
Exceptarea de la regimul obligativității vizelor
Tipuri de vize
Viza de tranzit aeroportuar
Viza de tranzit
Viza de scurtă ședere
Viza de lungă ședere
Viza diplomatică și viza de serviciu
Viza colectivă
Acordarea vizei române
Condiții cu privire la valabilitatea documentelor de călătorie
Condiții cu privire la solicitarea vizei
;
se încarcă...