Art 106 Modificarea contractului de concesiune | Lege 100/2016

Acesta este un fragment din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Reguli privind executarea contractelor de concesiune - Modificarea contractului de concesiune -
Art. 106. -

(1) Contractele de concesiune pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când modificările, indiferent de valoarea lor, nu sunt substanțiale, în sensul alin. (2).

(2) O modificare a unui contract de concesiune pe perioada de valabilitate este considerată modificare substanțială atunci când, prin această modificare, caracterul concesiunii devine substanțial diferit față de cel al concesiunii încheiate inițial. Este considerată modificare substanțială orice modificare care îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții: Reviste (1)

a) modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire inițială, ar fi permis selecția altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată inițial ori ar fi atras și alți participanți la procedura de atribuire;

b) modificarea schimbă echilibrul economic al contractului de concesiune în favoarea concesionarului și/sau alocarea riscurilor între părți într-un mod care nu a fost prevăzut în concesiunea de lucrări sau în concesiunea de servicii inițială;

c) modificarea extinde în mod considerabil domeniul de aplicare al concesiunii de lucrări sau al concesiunii de servicii;

d) un nou concesionar înlocuiește concesionarul inițial, în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 105.

Mergi la:
Art 96 Subcontractarea
Art 97 Subcontractarea
Art 98 Subcontractarea
Art 99 Subcontractarea
Art 100 Modificarea contractului de concesiune
Art 101 Modificarea contractului de concesiune
Art 102 Modificarea contractului de concesiune
Art 103 Modificarea contractului de concesiune
Art 104 Modificarea contractului de concesiune
Art 105 Modificarea contractului de concesiune
Art 106 Modificarea contractului de concesiune
Art 107 Modificarea contractului de concesiune
Art 108 Modificarea contractului de concesiune
Art 109 Modificarea contractului de concesiune
Art 110 Încetarea contractului de concesiune
Art 111 Contravenții și sancțiuni
Art 112 Contravenții și sancțiuni
Art 113 Contravenții și sancțiuni
Art 114 Dispoziții tranzitorii și finale
Art 115 Dispoziții tranzitorii și finale
Art 116 Dispoziții tranzitorii și finale

Acesta este un fragment din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...