Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 466/2008 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 458, art. 461 lit. d) și art. 4142 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 11 iunie 2008

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Marinela Mincă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 458, art. 461 lit. d) și art. 4142 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Jozsef Toth în Dosarul nr. 7.183/217/2007 al Judecătoriei Oradea.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordanță cu prevederile constituționale invocate.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 18 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 7.183/217/2007, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 458, art. 461 lit. d) și art. 4142 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Jozsef Toth într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 16, art. 21 alin. (1)-(2), art. 61 și art. 124 alin. (1) și (3) din Constituție. Arată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție art. 458 și art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. VIII din 5 februarie 2007, creează o discriminare între anumite categorii de persoane condamnate cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive. Mai susține că, având în vedere prevederile art. 4142 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, deciziile în interesul legii pot fi asimilate unor norme legale prin lămuririle pe care le aduc privitor la textele supuse unor recursuri în interesul legii. În aceste condiții apreciază că se încalcă dispozițiile art. 21, 61 și ale art. 124 alin. (3) din Constituție.

Judecătoria Oradea consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 458, art. 461 lit. d) și art. 4142 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 458 (Intervenirea unei legi penale noi):

"

Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 din Codul penal.

Aplicarea dispozițiilor din alineatul precedent se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, de către instanța de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei rază teritorială se află locul de deținere sau unitatea unde condamnatul execută pedeapsa la locul de muncă.";

- Art. 461 lit. d) (Contestația la executare):

"

Contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: [...]

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.";

- Art. 4142 alin. 3 teza finală (Recursul în interesul legii): "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, ale art. 61 privind rolul și structura Parlamentului și ale art. 124 alin. (1) și (3) privind înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Prevederile art. 4142 din Codul de procedură penală consacră instituția recursului în interesul legii, cale extraordinară de atac. Rațiunea instituirii recursului în interesul legii este aceea de a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, și nu de a se reforma hotărârile judecătorești definitive. În acest sens, teza finală a alin. 3 al art. 4142 din Codul de procedură penală prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

În consecință, Curtea reține că această soluție legislativă nu încalcă cu nimic prevederile art. 16 din Constituție, aplicându-se tuturor persoanelor, fără privilegii sau discriminări, dar fără a avea efect asupra hotărârilor judecătorești anterior pronunțate. Nici accesul liber la justiție și nici dreptul la un proces echitabil nu sunt încălcate, având în vedere faptul că deciziile pronunțate ca urmare a formulării unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele ierarhic inferioare, acestea urmând să țină seama de ele în judecarea cauzelor aflate pe rolul lor în modul prevăzut de lege.

Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 4142 din Codul de procedură penală față de art. 61 din Constituție, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Scopul căii de atac a recursului în interesul legii nu este acela de creare a unor norme de drept, ci interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care se pronunță exclusiv asupra chestiunilor de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești.

Curtea mai constată că nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 4142 din Codul de procedură penală față de art. 124 alin. (1) și (3) din Constituție. În Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998, Curtea a statuat că "principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituție, nu are și nici nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a uneia și aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării unor judecători diferiți. O asemenea concepție nu ar putea duce decât la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât, legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită". De asemenea, Curtea a constatat că "asigurarea caracterului unitar al practicii judiciare este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorităților judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".

În plus, prevederile art. 4142 din Codul de procedură penală reprezintă expresia normei constituționale potrivit căreia "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale".

Curtea, prin Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005, a stabilit că dispozițiile art. 461 din Codul de procedură penală sunt constituționale, constituind norme de procedură, adoptate conform art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia procedura de judecată este prevăzută numai prin lege. Curtea a reținut că art. 461 din Codul de procedură penală prevede, limitativ, cazurile în care se poate face contestație la executare. Contestația la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestația la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Ca atare, prin dispozițiile art. 461 din Codul de procedură penală nu se instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situația prevăzută de textul legal criticat, fiind în concordanță cu prevederile art. 16 din Constituție, care consacră principiul egalității în drepturi.

Cu același prilej, Curtea a reținut că textul de lege criticat nu îngrădește liberul acces la justiție, întrucât contestația la executare reprezintă în sine o garanție a realizării acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum și a modalităților de exercitare a drepturilor procesuale, cum este și cea privind cazurile în care se poate face contestație la executare, este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale și nu încalcă liberul acces la justiție.

Soluția și considerentele cuprinse în decizia menționată își mențin valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele arătate nu poate fi primită nici critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 458 din Codul de procedură penală.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 458, art. 461 lit. d) și art. 4142 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Jozsef Toth în Dosarul nr. 7.183/217/2007 al Judecătoriei Oradea.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 aprilie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...