Curtea Constituțională

Decizia nr. 455/2008 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 681, art. 143 și art. 160^b din Codul de procedură penală

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 20 mai 2008

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 681, art. 143 și art. 160^b din Codul de procedură penală, excepție invocată de Shyti Blenis în Dosarul nr. 2.751/36/2007 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 decembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2.751/36/2007, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 681, art. 143 și art. 160^b din Codul de procedură penală, excepție invocată de Shyti Blenis.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 143 din Codul de procedură penală prevăd posibilitatea luării măsurii arestării preventive "fără o acoperire legală în sensul normelor constituționale". Astfel, "judecătorul este lăsat să aprecieze ce anume reprezintă probe în raport cu comportamentul social viitor al persoanei cercetate" și, de asemenea, se lasă la liberul arbitru al judecătorului "să aprecieze subiectiv în ce ar consta pericolul concret pentru ordinea publică al unor eventuale fapte viitoare", cu consecința introducerii de "elemente discriminatorii între persoane". Se mai arată că art. 143 din Codul de procedură penală nu transpune întocmai în dreptul intern prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; astfel, textul criticat stabilește ca temei al arestării preventive existența unor "indicii temeinice că învinuitul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală", în timp ce, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, temeiul arestării preventive constă în existența unor "date" care să obiectiveze "motivele" pentru care se bănuiește că persoana față de care s-a dispus arestarea preventivă a săvârșit o infracțiune. În plus, sintagma "rezultă presupunerea" cuprinsă în normele criticate "lasă loc arbitrariului și aprecierii subiective a judecătorului, ceea ce introduce elemente discriminatorii între persoane, fără a exista un criteriu obiectiv și neinterpretabil de apreciere". În opinia autorului excepției, față de elementele dosarului nu există motive plauzibile - în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului - pentru a fi bănuit de comiterea infracțiunii de care este acuzat, motivele invocate de instanță fiind incompatibile cu criteriile impuse de art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se face referire, detaliat, la situația de fapt în cauză, cu raportare la principiile desprinse din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și se conchide în sensul că "urmează a se reține pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 20 alin. (2), art. 11 din Constituție, art. 5, 6, 13 din Convenție".

În ceea ce privește dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății, se susține că determină o discriminare între inculpații care se află în cursul urmăririi penale și cei aflați în cursul judecății, "deoarece numai cei din cursul urmăririi penale au dreptul la un recurs efectiv". Astfel, dacă în ceea ce privește această categorie de inculpați, potrivit art. 158 alin. 8 din Codul de procedură penală, recursul împotriva încheierii prin care s-a prelungit măsura arestării preventive se soluționează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, în cursul judecății un asemenea recurs se poate soluționa și după expirarea măsurii arestării preventive.

Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie apreciază că excepția este neîntemeiată, "prevederile legale atacate răspunzând normelor constituționale și celor europene adoptate de către România".

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă normele constituționale invocate de autorul excepției.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale și, prin urmare, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 681, art. 143 și art. 160^b din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 681 (Indicii temeinice): "Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.";

- Art. 143 (Condițiile reținerii):

"

Măsura reținerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală față de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Organul de cercetare penală este obligat să îl încunoștințeze, de îndată, pe procuror cu privire la luarea măsurii reținerii.

Procurorul sau organul de cercetare penală va aduce la cunoștință învinuitului sau inculpatului că are dreptul să-și angajeze apărător. De asemenea, i se aduce la cunoștință că are dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.

Măsura reținerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, precum și în caz de infracțiune flagrantă, oricare ar fi limitele de pedeapsă prevăzute de lege."

- Art. 160^b (Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății):

"

În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzător."

În susținerea excepției se invocă încălcarea prevederilor constituționale cuprinse în: art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 18 alin. (1) privind protecția cetățenilor străini și a apatrizilor, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 126 alin. (1) privind înfăptuirea justiției. Se invocă, totodată, dispozițiile art. 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la libertate și la siguranță, dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, precum și cele ale art. 14 pct. 3 lit. d) din Pactul internațional privind drepturile civile și politice privind dreptul oricărei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni de a fi prezentă la proces și de a se apăra ea însăși sau să aibă asistența unui apărător ales de ea; dacă nu are apărător, să fie informată despre dreptul de a-l avea și, ori de câte ori interesul justiției o cere, să i se atribuie un apărător din oficiu, fără plată, dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

1. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 143 din Codul de procedură penală, în raport de dispozițiile constituționale ale art. 11 privind Dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și față de cele ale art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora: "1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: [ ... ] c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia."

Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 21 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 februarie 2005, Curtea a constatat că, în mod contrar afirmațiilor autorului excepției, prevederile art. 143 din Codul de procedură penală transpun întocmai în dreptul intern prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Așa fiind, nu a putut fi reținută nici pretinsa încălcare prin textul de lege criticat a prevederilor constituționale cuprinse în art. 11 alin. (2), respectiv în art. 20 alin. (2). În același sens sunt și Decizia nr. 344 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003, și, respectiv, Decizia nr. 462 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 11 ianuarie 2005, prin care Curtea a mai statuat, pentru considerentele acolo reținute, că art. 143 din Codul de procedură penală nu încalcă nici prevederile constituționale ale art. 23 alin. (1) potrivit cărora "Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile", respectiv pe cele ale art. 23 alin. (11), conform cărora, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată anterior de Curte, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 681 din Codul de procedură penală, în raport de care nu au fost formulate critici distincte.

În plus, în prezenta cauză se mai invocă încălcarea, prin același text de lege, a dispozițiilor constituționale cuprinse în: art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 18 alin. (1) privind protecția cetățenilor străini și a apatrizilor, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 126 alin. (1) privind înfăptuirea justiției. Se invocă, totodată, încălcarea dispozițiilor art.6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, precum și cele ale art. 14 pct. 3 lit. d) din Pactul internațional privind drepturile civile și politice privind dreptul oricărei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni de a fi prezentă la proces și de a se apăra ea însăși sau să aibă asistența unui apărător ales de ea.

Nici aceste critici nu pot fi reținute. Dispozițiile procedural-penale care reglementează condițiile reținerii, respectiv cele care definesc sintagma indicii temeinice, nu introduc nicio discriminare și, de asemenea, nu îngrădesc dreptul persoanei de a se adresa justiției, de a fi apărată și de a se prevala de toate garanțiile care caracterizează un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale. De altfel, se constată că ceea ce se invocă în realitate este încălcarea acestor garanții în cauza dedusă judecății, aspect ce excedează însă competenței Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată.

II. În ceea ce privește dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății, neconstituționalitatea acestora este dedusă din compararea lor cu normele cuprinse în art. 159 alin. 8 din Codul de procedură penală. Asemenea critici nu pot fi reținute, deoarece, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, sau prin Decizia nr. 1.192 din 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2008, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziții din Constituție sau din instrumentele juridice internaționale la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele. În plus, autorul critică modul în care instanța a aplicat în cauză normele criticate, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 681, art. 143 și art. 160^b din Codul de procedură penală, excepție invocată de Shyti Blenis în Dosarul nr. 2.751/36/2007 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 aprilie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta

;
se încarcă...