Guvernul României

Norma de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii din 24.01.2007

Modificări (1), Referințe (1), Reviste (1), Referințe în jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 08 februarie 2007 până la 25 mai 2016, fiind abrogat prin Lege 100/2016.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. -

În procesul de aplicare a procedurilor de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, atunci când există situații nereglementate explicit în economia textului legislativ, acestea pot fi soluționate numai prin prisma principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, denumită în continuare ordonanța de urgență.

Art. 2. -

(1) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita apariția unor situații de natură să determine existența unui conflict de interese și/sau manifestarea concurenței neloiale.

(2) În cazul în care constată apariția unor astfel de situații, cum ar fi cele prevăzute la art. 67-70 din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă are obligația de a elimina, în cel mai scurt timp cu putință, efectele rezultate dintr-o astfel de împrejurare, adoptând potrivit competențelor, după caz, măsuri corective de modificare, încetare, revocare, anulare și altele asemenea ale actelor care au afectat aplicarea corectă a procedurii de atribuire sau ale activităților care au legătură cu acestea.

Art. 3. - Jurisprudență

(1) Distincția dintre contractul de concesiune și contractul de achiziție publică se realizează în funcție de distribuția riscurilor, după cum urmează: Jurisprudență

a) contractul prin intermediul căruia contractantul, în calitate de concesionar, primește dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor executate, preluând astfel și cea mai mare parte din riscurile aferente realizării și exploatării lucrărilor respective, este considerat a fi contract de concesiune de lucrări publice, în caz contrar fiind considerat contract de achiziție publică de lucrări;

b) contractul prin intermediul căruia contractantul, în calitate de concesionar, primește dreptul de a exploata serviciile, preluând astfel și cea mai mare parte din riscurile aferente exploatării acestora, este considerat a fi contract de concesiune de servicii, în caz contrar fiind considerat contract de achiziție publică de servicii. Jurisprudență

(2) Stabilirea tipurilor de contracte de concesiune, respectiv distincția dintre contractul de concesiune de lucrări publice și contractul de concesiune de servicii, se realizează în mod similar cu prevederile cap. I secțiunea a 3-a din ordonanța de urgență.

Art. 4. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a desemna un colectiv de coordonare și supervizare pentru atribuirea fiecărui contract de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii.

(2) Membrii colectivului de coordonare și supervizare prevăzut la alin. (1) sunt numiți de autoritatea contractantă din cadrul specialiștilor proprii, la care se pot adăuga, după necesități, experți externi.

(3) Principalele responsabilități ale colectivului prevăzut la alin. (1) constau în:

a) fundamentarea deciziei de concesionare, astfel cum este prevăzut la cap. II;

b) elaborarea documentației de atribuire conform prevederilor cap. III;

c) stabilirea procedurii de atribuire a contractului de concesiune în conformitate cu prevederile art. 26-28.

Art. 5. -

Autoritatea contractantă care a atribuit și a încheiat un contract de concesiune de lucrări publice sau un contract de concesiune de servicii are calitatea de concedent.

Art. 6. -

(1) Contractantul care a devenit parte într-un contract de concesiune de lucrări publice sau într-un contract de concesiune de servicii are calitatea de concesionar.

(2) Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau juridică de drept privat, română ori străină.

Art. 7. -

(1) Durata unui contract de concesiune de lucrări publice sau a unui contract de concesiune de servicii se stabilește astfel încât:

a) să se evite restricționarea artificială a accesului la competiție;

b) să se asigure un minimum de profit ca urmare a exploatării într-o perioadă dată;

c) să se asigure un nivel rezonabil al prețurilor pentru prestațiile care vor fi efectuate pe durata contractului și ale căror costuri urmează să fie suportate de utilizatorii finali.

(2) Durata maximă a unui contract de concesiune de lucrări publice sau a unui contract de concesiune de servicii, care poate fi acceptată de autoritatea contractantă, trebuie să poată fi argumentată în baza elementelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) și trebuie asumată prin act administrativ al conducătorului autorității contractante.

CAPITOLUL II Fundamentarea deciziei de concesionare

Art. 8. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a elabora un studiu de fundamentare a deciziei de concesionare în orice situație în care intenționează să atribuie un contract de concesiune de lucrări publice sau un contract de concesiune de servicii.

(2) Studiul de fundamentare se aprobă prin hotărâre, ordin, decizie a autorității contractante, după caz.

Art. 9. -

(1) Studiul prevăzut la art. 8 trebuie să se axeze pe analiza unor elemente relevante în care se includ: aspectele generale, fezabilitatea tehnică, fezabilitatea economică și financiară, aspectele de mediu, aspectele sociale și aspectele instituționale ale proiectului în cauză. În cazul unui proiect care presupune realizarea de lucrări publice, la baza studiului de fundamentare a deciziei de concesionare va sta studiul de fezabilitate.

(2) În sensul prevederilor alin. (1), prin proiect se înțelege ansamblul lucrărilor/construcțiilor care urmează să fie executate și/sau al serviciilor care urmează să fie prestate pe parcursul derulării contractului de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii.

Art. 10. -

(1) Studiul de fundamentare a deciziei de concesionare trebuie să cuprindă o analiză care să permită definirea și cuantificarea în termeni economici și financiari a riscurilor de proiect, luând în considerare, totodată, și variantele identificate de repartiție a riscurilor între părțile viitorului contract. În acest scop, autoritatea contractantă poate să utilizeze, ca model, matricea preliminară de repartiție a riscurilor de proiect prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a verifica, pe baza rezultatului analizei prevăzute la alin. (1), corectitudinea stabilirii distincției prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) sau b), după caz.

Art. 11. -

Rezultatele studiului de fundamentare a deciziei de concesionare trebuie să justifice necesitatea și oportunitatea concesiunii și să demonstreze că:

a) proiectul este realizabil;

b) proiectul răspunde cerințelor și politicilor autorității publice;

c) au fost luate în considerare diverse alternative de realizare a proiectului;

d) varianta prin care proiectul este prevăzut a fi realizat prin atribuirea unui contract de concesiune de lucrări publice sau de servicii este mai avantajoasă în raport cu varianta prin care proiectul este prevăzut a fi realizat prin atribuirea unui contract de achiziție publică;

e) proiectul beneficiază de susținere financiară, menționând, dacă este cazul, care este contribuția autorității contractante.

Art. 12. -

Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa servicii de consultanță, conform prevederilor ordonanței de urgență, în scopul elaborării studiilor și analizelor necesare fundamentării deciziei de concesionare.

Art. 13. -

(1) În cazul prevăzut la art. 12, autoritatea contractantă, prin colectivul de coordonare și supervizare prevăzut la art. 4, are obligația de a lua toate măsurile prin care să se asigure că elaborarea studiului de fundamentare a deciziei de concesionare se realizează la un nivel corespunzător și că reflectă în totalitate cerințele și condițiile solicitate.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), principalele atribuții ale colectivului de coordonare și supervizare sunt următoarele:

a) facilitarea accesului la documente, rapoarte, baze de date, măsurători și, în general, la orice informație disponibilă care ar putea servi la elaborarea studiului de fundamentare a deciziei de concesionare;

b) facilitarea contractelor consultantului cu alte autorități publice și/sau cu persoane de drept privat;

c) analizarea fiecărui raport intermediar și a raportului final, precum și formularea observațiilor și propunerilor de modificare;

d) avizarea îndeplinirii de către consultant a activităților desfășurate în fiecare fază;

e) elaborarea unui raport de avizare a finalizării studiului de fundamentare a deciziei de concesionare și prezentarea acestuia conducătorului autorității contractante în vederea aprobării.

CAPITOLUL III Elaborarea documentației de atribuire

Art. 14. -

(1) După aprobarea studiului de fundamentare, autoritatea contractantă, prin colectivul de coordonare și supervizare prevăzut la art. 4 din prezentele norme, are obligația să asigure întocmirea documentației de atribuire, cu respectarea regulilor de elaborare prevăzute la art. 33 din ordonanța de urgență.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa servicii de consultanță în scopul elaborării documentației de atribuire.

Art. 15. -

În elaborarea caietului de sarcini, autoritatea contractantă trebuie să respecte prevederile art. 35-39 din ordonanța de urgență.

Art. 16. -

(1) În mod specific pentru contractele de concesiune de lucrări publice și de servicii, caietul de sarcini trebuie să conțină:

a) obiectivele pe termen lung, mediu și imediate ale proiectului;

b) modul de operare vizat pentru derularea proiectului, inclusiv, dacă este cazul, investițiile pe care concesionarul va fi obligat să le realizeze și termenul de realizare a acestora;

c) descrierea activităților, condiții generale tehnice și de calitate;

d) dacă există, condiții speciale impuse de natura activităților care vor intra în obiectul contractului de concesiune, cum ar fi condiții de siguranță în exploatare, protecția mediului, protecția muncii, condiții privind folosirea și conservarea patrimoniului sau privind protejarea și punerea în valoare a patrimoniului național, condiții privind protejarea secretului de stat, utilizarea unor materiale cu regim special, condiții speciale impuse de acorduri și convenții la care România este parte;

e) propunerea autorității contractante de distribuție a riscurilor de proiect;

f) dacă este cazul, opțiunea concedentului pentru forma de organizare a concesionarului;

g) dacă este cazul, opțiunea pentru crearea unei companii de proiect;

h) clauze financiare și de asigurări;

i) dacă este cazul, regimul bunurilor utilizate și/sau realizate de concesionar în timpul derulării contractului de concesiune;

j) cuantumul garanțiilor care urmează a fi constituite, după caz.

(2) În sensul prevederilor alin. (1) lit. g), prin companie de proiect se înțelege o societate comercială rezidentă în România, constituită de concedent, prin unități aflate în subordinea sau sub autoritatea sa, și concesionar, funcționând în baza legii și având ca unic scop realizarea obiectivelor concesiunii de lucrări publice sau de servicii.

Art. 17. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a anunța criteriile de calificare și selecție în anunțul de participare. Modul detaliat de aplicare a acestor criterii se prezintă în cadrul documentației de atribuire.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare numai la:

a) situația personală a candidatului sau a ofertantului;

b) capacitatea de exercitare a activității profesionale;

c) situația economică și financiară;

d) capacitatea tehnică și/sau profesională;

e) standarde de asigurare a calității;

f) standarde de protecție a mediului.

(3) Aplicarea criteriilor de calificare și selecție se realizează potrivit prevederilor paragrafelor 2-5 din secțiunea a 2-a a cap. V din ordonanța de urgență.

Art. 18. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a anunța criteriile de atribuire a contractului de concesiune a lucrărilor publice și a serviciilor în anunțul de participare. Modul detaliat de aplicare a acestor criterii se prezintă în cadrul documentației de atribuire.

(2) Criteriile de atribuire se pot referi, după caz, la:

a) nivelul tarifelor de utilizare plătibile de către beneficiarii finali;

b) nivelul redevenței;

c) gradul de preluare a riscului de către concesionar;

d) planurile de finanțare și dezvoltare prezentate;

e) nivelul calitativ, tehnic și funcțional al soluțiilor tehnice propuse;

f) modul de asigurare a protecției mediului;

g) modul de rezolvare a unor probleme sociale;

h) termenele de realizare a unor investiții;

i) durata concesiunii.

(3) Atunci când stabilește criteriile de atribuire a contractului, autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza criterii care:

a) nu au o legătură directă cu natura și obiectul contractului de concesiune de lucrări publice sau de servicii care urmează să fie atribuit;

b) nu reflectă un avantaj real și evident pe care autoritatea contractantă îl poate obține, în numele său sau al beneficiarilor finali, prin utilizarea criteriului respectiv.

(4) Ponderea stabilită pentru fiecare criteriu nu trebuie să conducă la distorsionarea rezultatului aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică. Pentru fiecare criteriu autoritatea contractantă are obligația de a stabili o pondere care să reflecte în mod corect cuantumul valoric al avantajelor de natură financiară pe care ofertanții le oferă sau importanța tehnică/funcțională a soluțiilor propuse.

CAPITOLUL IV Publicarea anunțurilor de participare la procedura de atribuire a contractului de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii

Art. 19. -

Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare anunțurile de participare către operatorul Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Art. 20. -

Transmiterea spre publicare a anunțurilor către operatorul SEAP se realizează numai prin mijloace electronice, prin utilizarea aplicației disponibile la adresa de internet www.e-licitatie.ro.

Art. 21. -

Anunțurile pentru care ordonanța de urgență impune obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se redactează de către autoritatea contractantă într-o limbă oficială a Uniunii Europene și trebuie să respecte forma adoptată prin Regulamentul Comisiei Europene nr. 1.564/2005 care stabilește formatul standard al anunțurilor publicitare în cadrul procedurilor de atribuire prevăzute în directivele 17/2004/CE și 18/2004/CE.

Art. 22. -

Atunci când stabilește perioadele limită pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractantă are obligația de a lua în calcul și termenul de 3 zile lucrătoare, necesar pentru verificarea anunțurilor de către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice și pentru transmiterea acestora către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către operatorul SEAP, astfel cum este prevăzut la art. 49 alin. (2) și (3) din ordonanța de urgență.

Art. 23. -

Operatorul SEAP are obligația de a publica anunțul în SEAP, în cel mult două zile lucrătoare de la primirea acceptului de publicare, dar în niciun caz înainte de data transmiterii acestuia spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dacă prevederile ordonanței de urgență impun această obligație.

Art. 24. -

În cazul anunțurilor pentru care ordonanța de urgență nu prevede obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, autoritatea contractantă are obligația de a include în conținutul anunțurilor cel puțin informațiile prevăzute în modelele prezentate în anexa nr. 2.

Art. 25. -

În cel mult o zi lucrătoare după publicarea anunțului în SEAP, autoritatea contractantă are obligația de a transmite anunțul respectiv spre publicare și către Regia Autonomă "Monitorul Oficial".

CAPITOLUL V Aplicarea procedurilor de atribuire și evaluarea ofertelor

Art. 26. -

Autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractul de concesiune de lucrări publice sau contractul de concesiune de servicii prin aplicarea uneia dintre procedurile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a)-c) din ordonanța de urgență.

Art. 27. -

Prin excepție de la prevederile art. 26, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, atunci când, în urma aplicării licitației deschise, licitației restrânse sau a dialogului competitiv, nu au fost depuse oferte sau niciuna dintre ofertele depuse nu a fost considerată admisibilă.

Art. 28. -

(1) Autoritatea contractantă va aplica procedura de licitație restrânsă sau de licitație deschisă atunci când poate defini clar specificațiile tehnice capabile să-i satisfacă necesitățile și exigențele și poate stabili cu precizie montajul financiar și/sau cadrul juridic de implementare a proiectului.

(2) În cazul în care condițiile prevăzute la alin. (1) nu pot fi îndeplinite, autoritatea contractantă va aplica procedura de dialog competitiv.

Art. 29. -

Pentru aplicarea efectivă a procedurilor de atribuire prevăzute la art. 26, prevederile prezentului capitol se completează cu dispozițiile secțiunilor 2-5 ale cap. III din ordonanța de urgență și dispozițiile secțiunilor 1-4 ale cap. IV din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 30. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a desemna, pentru atribuirea fiecărui contract de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii, persoanele responsabile pentru evaluarea ofertelor, care se constituie într-o comisie de evaluare.

(2) Membrii comisiei de evaluare trebuie să fie în număr de minimum 5 și se nominalizează, de regulă, din cadrul colectivului de coordonare și supervizare prevăzut la art. 4 alin. (1).

(3) Autoritatea contractantă desemnează, prin hotărâre, ordin sau decizie, președintele comisiei de evaluare dintre membrii acesteia.

(4) Autoritatea contractantă are obligația de a nominaliza membri de rezervă pentru membrii comisiei de evaluare.

(5) Autoritatea contractantă are dreptul de a înlocui un membru al comisiei de evaluare cu un membru de rezervă numai dacă persoana care urmează să fie înlocuită nu are posibilitatea, din motive obiective, de a-și îndeplini atribuțiile care rezultă din calitatea de membru al comisiei de evaluare. După producerea înlocuirii, calitatea de membru al comisiei de evaluare este preluată de către membrul de rezervă care își va exercita atribuțiile aferente până la finalizarea procedurii de atribuire.

Art. 31. -

(1) Președintele comisiei de evaluare are dreptul de a propune conducerii autorității contractante cooptarea în cadrul comisiei de evaluare a unor experți externi.

(2) Propunerea prevăzută la alin. (1) trebuie să precizeze atribuțiile și responsabilitățile specifice ale experților care urmează să fie cooptați în comisia de evaluare și să justifice necesitatea participării lor la procesul de evaluare.

(3) Experții cooptați pot fi nominalizați odată cu numirea comisiei de evaluare, dintre experții externi prevăzuți la art. 4 alin. (2), sau ulterior, în funcție de problemele specifice care ar putea impune expertiza acestora.

(4) Experții cooptați pentru probleme specifice nu au drept de vot în cadrul comisiei de evaluare, însă au obligația de a elabora un raport de specialitate cu privire la aspectele tehnice, financiare sau juridice, asupra cărora își exprimă punctul de vedere.

(5) Raportul de specialitate prevăzut la alin. (4) este destinat să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză a ofertelor și de stabilire a ofertei/ofertelor câștigătoare. Raportul de specialitate se atașează la raportul de atribuire și devine parte a dosarului de concesiune.

Art. 32. -

(1) Atribuțiile comisiei de evaluare sunt următoarele:

a) deschiderea ofertelor și, după caz, a altor documente care însoțesc oferta;

b) verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanți/candidați, astfel cum au fost acestea solicitate prin documentația de atribuire; Jurisprudență

c) realizarea selecției/preselecției candidaților, dacă este cazul;

d) realizarea dialogului cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurii de dialog competitiv;

e) realizarea negocierilor cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurilor de negociere;

f) verificarea propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, din punct de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor minime din caietul de sarcini sau din documentația descriptivă;

g) verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanți;

h) stabilirea ofertelor admisibile;

i) aplicarea criteriilor de atribuire, astfel cum a fost prevăzut în documentația de atribuire, și stabilirea ofertei câștigătoare;

j) în cazuri justificate conform prevederilor art. 209 din ordonanța de urgență, elaborarea unei propuneri de anulare a procedurii de atribuire;

k) elaborarea raportului procedurii de atribuire, potrivit prevederilor art. 213 alin. (2) din ordonanța de urgență.

(2) În sensul prevederilor alin. (1), oferta este considerată admisibilă dacă se îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 33 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare;

b) a fost depusă de un ofertant care îndeplinește cerințele minime de calificare;

c) îndeplinește cerințele caietului de sarcini;

d) nu conține propuneri dezavantajoase pentru autoritatea contractantă, referitoare la clauzele contractuale;

e) propunerea financiară este realistă și nu implică din partea autorității contractante o contribuție de natură să producă o distribuire majoritară a riscului de exploatare către ea însăși. Jurisprudență

Art. 33. -

(1) Oferta poate fi considerată inadmisibilă și dacă a fost depusă de un ofertant care, în ultimii 2 ani, din motive imputabile acestuia, nu și-a îndeplinit sau a îndeplinit în mod defectuos obligațiile contractuale, fapt care a produs sau este de natură să producă grave prejudicii beneficiarilor acestuia.

(2) Modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale se dovedește prin mijloace precum certificatele/documentele prevăzute la art. 188 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. a) din ordonanța de urgență.

Art. 34. -

(1) Pe parcursul desfășurării procesului de evaluare, comisia și experții cooptați au obligația de a păstra confidențialitatea asupra conținutului ofertelor, precum și asupra oricăror alte informații prezentate de candidați/ofertanți, a căror dezvăluire ar putea aduce atingere dreptului acestora de a-și proteja proprietatea intelectuală sau secretele comerciale.

(2) Încălcarea angajamentelor referitoare la confidențialitate se sancționează potrivit legii.

(3) Cu excepția ședinței de deschidere a ofertelor, la întrunirile comisiei de evaluare au dreptul de a participa numai membrii acesteia și experții cooptați, după caz.

(4) Regulile de evitare a conflictului de interese, astfel cum au fost prevăzute la cap. II secțiunea a 8-a din ordonanța de urgență, sunt egal aplicabile atât comisiei de evaluare, cât și experților cooptați.

Art. 35. -

(1) Comisia de evaluare și membrii cooptați au obligația de a semna pe propria răspundere o declarație de confidențialitate și imparțialitate prin care se angajează să respecte prevederile art. 34 alin. (1) și prin care confirmă că nu se află într-o situație care implică existența unui conflict de interese.

(2) Declarația prevăzută la alin. (1) trebuie semnată înainte de preluarea atribuțiilor specifice în cadrul procesului de evaluare.

(3) În cazul în care unul dintre membrii desemnați în comisia de evaluare sau unul dintre experții cooptați constată că se află într-o situație de incompatibilitate, atunci acesta are obligația de a solicita de îndată înlocuirea sa din componența comisiei respective cu o altă persoană. Situațiile de incompatibilitate pot fi sesizate autorității contractante și de către orice altă persoană.

(4) În cazul în care sunt sesizate astfel de situații, autoritatea contractantă are obligația de a verifica cele semnalate și, dacă este cazul, de a adopta măsurile necesare pentru evitarea/remedierea oricăror aspecte care pot determina apariția unui conflict de interese.

Art. 36. -

(1) În cazul aplicării procedurii de dialog competitiv, pe parcursul dialogului desfășurat în etapa a doua a acestei proceduri, comisia de evaluare trebuie să discute și să clarifice, în conformitate și în limitele mandatului acordat de conducătorul autorității contractante, elemente esențiale cum ar fi:

a) identificarea responsabilităților de natură tehnică, financiară și juridică ale concedentului și ale concesionarului;

b) modul de distribuire a riscurilor și beneficiilor între concesionar și concedent, fără ca prin această distribuție să se depășească limita care stabilește distincția dintre contractul de concesiune și contractul de achiziție publică, astfel cum s-a prevăzut la art. 3 alin. (1);

c) modificarea, revizuirea sau adaptarea studiilor existente, în funcție de condițiile de realizare propuse de participanții la dialog și în măsura în care sunt agreate de autoritatea contractantă;

d) identificarea clară a standardelor de performanță, a facilităților, a echipamentelor care urmează să fie asigurate pe parcursul derulării contractului, precum și a cerințelor de predare la sfârșitul perioadei de contract;

e) modul de efectuare a controlului și identificarea mecanismelor de urmărire a costurilor, calității și siguranței prestațiilor, a relațiilor cu terții, precum și a altor cerințe specifice de operare și întreținere;

f) aranjamentele alternative pentru cazurile în care concesionarul intră în stare de insolvență sau lichidare ori în cazul în care, din motive care nu țin de voința părților, concesiunea încetează înainte de termen;

g) stabilirea mecanismelor de rezolvare a conflictelor;

h) elemente referitoare la forța de muncă preluată sau angajată pentru realizarea proiectului;

i) clauzele generale ale contractului care urmează să fie încheiat;

j) stabilirea categoriilor de bunuri:

- bunuri de retur - acele bunuri publice transmise cu titlu gratuit în administrarea concesionarului, inclusiv cele realizate pe durata proiectului în scopul îndeplinirii obiectivelor concesiunii și care, la încetarea contractului, revin de plin drept, gratuit, în bună stare, exploatabile și libere de orice sarcini sau obligații concedentului;

- bunuri proprii - acele bunuri care, la încetarea contractului, rămân în proprietatea concesionarului;

k) alte obiective stabilite de autoritatea contractantă.

(2) În cazul în care etapa a doua a procedurii de dialog competitiv nu se poate finaliza prin identificarea niciunei soluții corespunzătoare necesităților sale obiective, autoritatea contractantă are dreptul de a anula procedura de atribuire, considerându-se, implicit, îndeplinite condițiile prevăzute la art. 209 alin. (1) lit. b) din ordonanța de urgență.

Art. 37. -

În cazul aplicării procedurii de negociere, comisia de evaluare trebuie să discute și să clarifice, în conformitate și în limitele mandatului acordat de conducătorul autorității contractante, aceleași elemente esențiale cum sunt cele prevăzute la art. 36.

Art. 38. -

(1) Orice decizie a comisiei de evaluare trebuie să întrunească votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi.

(2) În cazul stabilirii ofertei câștigătoare pe bază de punctaj, votul membrilor comisiei de evaluare se reflectă prin punctajul individual acordat fiecărei oferte.

(3) Membrii comisiei de evaluare care nu sunt de acord cu decizia adoptată au obligația de a-și prezenta punctul de vedere în scris, elaborând în acest sens o notă individuală, care se atașează la raportul procedurii de atribuire.

Art. 39. -

Comisia de evaluare are obligația de a stabili oferta câștigătoare dintre ofertele admisibile, în conformitate cu prevederile art. 200 din ordonanța de urgență.

Art. 40. -

Raportul procedurii de atribuire, precum și, după caz, rapoartele elaborate pentru etapele sau fazele intermediare ale procedurii de atribuire aplicate se înaintează conducătorului autorității contractante spre aprobare, conform atribuțiilor legale ce îi revin.

CAPITOLUL VI Garanția de participare

Art. 41. -

Autoritatea contractantă are obligația de a preciza în documentația de atribuire următoarele informații:

a) cuantumul garanției de participare în sumă fixă, sumă care nu poate depăși 2% din valoarea estimată a contractului;

b) data până la care trebuie depusă garanția de participare;

c) perioada de valabilitate a garanției de participare.

Art. 42. -

(1) Garanția de participare se constituie prin scrisoare de garanție bancară, care se prezintă în original, în cuantumul, până la data și pentru perioada prevăzute în documentația de atribuire.

(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune eliberarea scrisorii de garanție bancară de către o anumită bancă, nominalizată în mod expres în documentația de atribuire.

Art. 43. -

Autoritatea contractantă are dreptul de a reține garanția de participare, ofertantul pierzând astfel suma constituită, atunci când acesta din urmă se află în oricare dintre următoarele situații:

a) își retrage oferta în perioada de valabilitate a acesteia;

b) oferta sa fiind stabilită câștigătoare, refuză să semneze contractul în perioada de valabilitate a ofertei.

Art. 44. -

(1) Garanția de participare, constituită de ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, se restituie de către autoritatea contractantă în cel mult 3 zile lucrătoare de la data semnării contractului.

(2) Garanția de participare, constituită de ofertanții a căror ofertă nu a fost stabilită câștigătoare, se returnează de către autoritatea contractantă după semnarea contractului cu ofertantul a cărui ofertă a fost desemnată câștigătoare, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la data expirării perioadei de valabilitate a ofertei.

CAPITOLUL VII Încheierea contractului de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii

Art. 45. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a finaliza procedura de atribuire, prin încheierea contractului de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), autoritatea contractantă are dreptul de a finaliza procedura de atribuire, prin anularea acesteia, dar numai în circumstanțele prevăzute la art. 209 din ordonanța de urgență.

Art. 46. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a comunica tuturor candidaților/ofertanților rezultatul aplicării procedurii, potrivit prevederilor cap. V secțiunea a 5-a din ordonanța de urgență.

(2) Comunicarea către ofertantul declarat cîștigător trebuie să conțină și invitația pentru semnarea contractului.

(3) Data stabilită în invitația prevăzută la alin. (2) nu poate fi anterioară datei de împlinire a termenelor prevăzute la art. 205 alin. (1) lit. a) și b) din ordonanța de urgență.

Art. 47. -

(1) Contractul de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii trebuie să cuprindă clauze clare referitoare la drepturile și obligațiile fiecărei părți.

(2) Caietul de sarcini și oferta concesionarului reprezintă parte integrantă a contractului de concesiune. Clauzele generale sau specifice ale contractului de concesiune nu trebuie să contravină cerințelor esențiale ale caietului de sarcini și nici angajamentelor asumate de concesionar în cadrul ofertei.

Art. 48. -

(1) În temeiul contractului de concesiune, concesionarul dobândește dreptul de a exploata, în tot sau în parte, rezultatul lucrărilor sau de a presta serviciile care fac obiectul contractului, potrivit obiectivelor și standardelor de calitate stabilite de concedent. Concesionarul are dreptul de a folosi și de a culege fructele bunurilor ce fac obiectul concesiunii, potrivit naturii bunului și scopului stabilit de părți prin contractul de concesiune.

(2) În temeiul contractului de concesiune, concesionarul are obligația de a asigura exploatarea eficace, în regim de continuitate și permanență, a lucrărilor publice sau a serviciilor care fac obiectul concesiunii, în conformitate cu cerințele și destinația impuse de concedent.

Art. 49. -

(1) Scopul principal al contractului este să asigure, pe baza unei gestionări optime, efectuarea la un nivel corespunzător a activităților, la prețuri accesibile pentru utilizatorii finali, precum și întreținerea și dezvoltarea oricăror bunuri de retur încredințate concesionarului pentru efectuarea respectivelor activități. În acest sens, indiferent de modul de distribuire a riscurilor, modul de recuperare a costurilor de către concesionar trebuie stabilit astfel încât să îl determine pe acesta să depună toate diligențele necesare pentru reducerea costurilor respective.

(2) Modul în care se realizează recuperarea costurilor de către concesionar trebuie să includă, în mod obligatoriu, preluarea celei mai mari părți din riscurile exploatării aferente contractului de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii.

(3) În sensul prevederilor alin. (2), riscul exploatării este constituit din:

a) riscul de disponibilitate, respectiv nerespectarea unor parametri de performanță și calitate ai construcției/serviciului, clar determinați și măsurabili, pe întreaga durată de viață a proiectului;

b) riscul de piață, respectiv neîntrebuințarea de către utilizatorii finali a rezultatului lucrărilor executate/serviciilor puse la dispoziția acestora, în condițiile în care parametrii de performanță și calitate sunt integral respectați.

(4) Concedentul nu se obligă la plata niciunei sume de bani dacă prin contract se stabilește faptul că riscul de exploatare este preluat integral de concesionar. În cazul în care contractul conține clauze în acest sens, concedentul are dreptul de a primi și o redevență care poate fi stabilită la un nivel fix sau într-un anumit procent din cuantumul veniturilor încasate de concesionar de la beneficiarii finali ca urmare a activităților realizate.

(5) Fără a afecta prevederile art. 3, în cazul în care riscul de exploatare este distribuit între concedent și concesionar, prin contractul de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii trebuie să se stabilească în mod explicit contribuția financiară a concedentului pe parcursul derulării contractului, precum și alte angajamente ale acestuia, ca sprijin complementar.

Art. 50. -

(1) Contractul de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii trebuie să cuprindă clauze prin care se stabilește în mod explicit modul de distribuire a riscurilor pe întreaga durată a acestuia.

(2) Concedentul nu are dreptul ca, pe parcursul îndeplinirii contractului de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii, să accepte sau să solicite modificări ale clauzelor contractuale care ar avea ca efect o diminuare a responsabilităților concesionarului în asemenea măsură încât cea mai mare parte a riscurilor să fie redistribuită concedentului.

Art. 51. -

(1) Concedentul trebuie să definească prin contract nivelul de performanță și de calitate al activităților pe care concesionarul urmează să le efectueze, precum și modul în care acesta trebuie să răspundă în eventuale situații de urgență, stabilind în acest sens indicatori relevanți și măsurabili pe baza cărora se va realiza verificarea modului de respectare a obligațiilor contractuale.

(2) Clauzele contractuale trebuie să prevadă dreptul concedentului de a verifica îndeplinirea cerințelor de performanță și calitate a activităților realizate de concesionar, asigurându-se în acest sens inclusiv dreptul de a verifica documente relevante cu privire la aceste aspecte.

(3) Clauzele contractuale trebuie să prevadă, de asemenea, modul în care concesionarul se obligă să prezinte concedentului rapoarte, periodice sau la simpla solicitare a acestuia din urmă, cu privire la modul de realizare a anumitor parametri pe parcursul derulării contractului.

Art. 52. -

(1) În contractul de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii trebuie precizată procedura prin care, la momentul începerii proiectului, se realizează transferul de la concedent la concesionar al infrastructurii sau al oricăror bunuri ce vor fi utilizate în derularea concesiunii.

(2) Contractul trebuie să stabilească distincția dintre bunurile de retur și bunurile proprii, precum și regimul juridic al acestora.

(3) Contractul trebuie să precizeze, de asemenea, procedura prin care, la momentul finalizării proiectului, se realizează transferul obiectului concesiunii de la concesionar la concedent.

Art. 53. -

Concesionarul are dreptul de a încheia contracte cu terții pentru asigurarea și valorificarea exploatării bunurilor, activităților și serviciilor care fac obiectul concesiunii.

Art. 54. -

(1) Contractul trebuie să prevadă situațiile în care acesta poate înceta, după cum urmează:

a) la expirarea duratei stabilite conform angajamentelor din oferta prezentată de concesionar și a clauzelor contractuale specifice;

b) în cazul constatării unor abateri grave ale concesionarului de la îndeplinirea obligațiilor contractuale, prin rezilierea unilaterală de către concedent și cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;

c) în cazul constatării unor abateri grave ale concedentului de la îndeplinirea obligațiilor contractuale, prin rezilierea unilaterală de către concesionar și cu plata unei despăgubiri în sarcina concedentului;

d) în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, dar numai cu plata de despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului;

e) în cazuri de forță majoră sau caz fortuit, când concesionarul se află în imposibilitatea de a continua contractul, prin renunțare fără plata unei despăgubiri.

(2) Suplimentar prevederilor alin. (1) lit. b), contractul trebuie să conțină proceduri adecvate de rezolvare a neconformităților în îndeplinirea cerințelor de performanță și calitate stabilite în situația prevăzută la art. 51 alin. (1), inclusiv penalități aplicabile în cazul constatării unor astfel de neconformități, până la corectarea acestora.

Art. 55. -

(1) Părțile vor stabili în mod obligatoriu mecanismele de soluționare a divergențelor care pot să apară pe parcursul derulării contractului și instanțele învestite cu soluționarea acestor diferende.

(2) Părțile pot insera în contract clauza arbitrală sau compromisorie care atribuie competența de soluționare a litigiilor izvorâte din executarea contractului instanțelor arbitrale. Reviste (1)

Art. 56. -

În termen de 48 de zile de la data încheierii contractului de concesiune de lucrări publice sau de servicii, autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare în SEAP informații referitoare la identitatea ofertantului câștigător, la serviciile sau lucrările publice care fac obiectul contractului de concesiune, la redevența pe care o va primi autoritatea contractantă sau, după caz, la contribuția financiară care urmează să fie plătită de autoritatea contractantă.

CAPITOLUL VIII Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 57. -

(1) Monitorizarea atribuirii contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii de realizează de către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice pe baza informațiilor cuprinse în anunțurile de participare și în rapoartele anuale transmise de autoritățile contractante.

(2) Autoritățile contractante au obligația transmiterii către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a unui raport anual privind contractele atribuite în anul anterior.

(3) Informațiile solicitate se transmit conform modelului de raport prevăzut în anexa nr. 3, de regulă în format electronic sau, în cazuri excepționale, pe suport hârtie, cel mai târziu până la data de 31 martie a fiecărui an.

Art. 58. -

(1) Raportul anual în format electronic se transmite la adresa de e-mail monitorizare@anrmap.ro

(2) Raportul anual în format fizic se depune la registratura Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, autoritatea contractantă având obligația de a solicita numărul de înregistrare pe copia-martor a acestuia.

(3) Omisiunea transmiterii raportului anual sau transmiterea unui raport incomplet ori conținând informații eronate intră sub incidența prevederilor art. 293 lit. m) din ordonanța de urgență.

Art. 59. -

Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice prelucrează informațiile relevante cuprinse în anunțurile de participare, precum și rapoartele anuale primite de la autoritățile contractante, constituind o bază de date statistice care sunt utilizate pentru:

a) prezentarea în termen a rapoartelor solicitate de Comisia Europeană;

b) supravegherea modului de atribuire a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii;

c) prevenirea și, după caz, constatarea unor încălcări ale legislației în domeniu.

Art. 60. -

(1) În aplicarea prevederilor art. 33 alin. (2), concedentul are obligația de a elibera concesionarului documente constatatoare care conțin informații referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale de către acesta și la eventualele prejudicii, în termen de 14 zile de la data finalizării contractului respectiv.

(2) Documentele constatatoare prevăzute la alin. (1) se întocmesc în 3 exemplare, concedentul având, suplimentar obligațiilor prevăzute la alin. (1), și următoarele obligații:

a) să depună un exemplar la dosarul concesiunii; și

b) să transmită un exemplar Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, în scopul monitorizării, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1).

(3) Omisiunea transmiterii documentului constatator prevăzut la alin. (2) lit. b) sau transmiterea unui document care conține informații eronate intră sub incidența prevederilor art. 293 lit. m) din ordonanța de urgență.

(4) Documentele constatatoare emise de autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi contestate în contencios administrativ, potrivit legii.

Art. 61. -

Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice are dreptul de a emite ordine pentru:

a) aprobarea unor formulare specifice utilizate în cadrul procedurilor de atribuire ori în procesul de monitorizare a contractelor de concesiune de lucrări publice sau a contractelor de concesiune de servicii;

b) aprobarea unor instrucțiuni și ghiduri de utilizare, cu caracter general sau punctual, referitoare la prevederile ordonanței de urgență și/sau ale prezentei hotărâri.

Art. 62. -

Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezentele norme.

*) Anexa nr. 1 la norme este reprodusă în facsimil.

ANEXA Nr. 1 la norme

MATRICEA PRELIMINARĂ DE REPARTIȚIE A RISCURILOR DE PROIECT
(Model)

Categoria de risc Descriere Consecințe Eliminare
Riscuri de amplasament
Structură existentă (modernizări) Structurile existente sunt inadecvate pentru a adapta dezvoltarea Majorarea costurilor și timpului necesar pentru realizarea proiectului Concesionarul transferă riscul constructorului, care se poate baza pe rapoarte de expertiză tehnică în faza de proiect
Condiții de amplasament Condiții de sol neprevăzut de grele Majorarea costurilor și timpului necesar pentru realizarea proiectului Concesionarul transferă riscul constructorului, care se poate baza pe rapoarte de expertiză tehnică în faza de proiect
Aprobări Nu pot fi obținute toate aprobările necesare sau pot fi obținute cu condiționări neprevăzute Întârzieri în începerea proiectului sau în finalizarea lui și creșterea costurilor aferente realizării proiectului Înainte de începerea proiectului, Concedentul realizează o investigare în detaliu a aprobărilor necesare
Curățare și viabilizare Pregătirea terenului are ca rezultat un cost mult mai mare decât cel anticipat și necesită un timp cu mult peste termenii contractuali Majorarea costurilor și timpului necesar pentru realizarea proiectului Concesionarul trebuie să fie capabil să-și utilizeze și să-și mobilizeze resursele pentru a acoperi costurile pentru curățarea și viabilizarea terenului
Titlul de proprietate Creșterea costurilor și timpului necesar pentru achiziția de terenuri de la proprietari și/sau pentru acordarea dreptului de utilizare a terenurilor Majorarea costurilor și timpului necesar pentru realizarea proiectului Verificarea de către Concedent a registrelor cadastrale și luarea măsurilor necesare pentru rezervarea terenurilor necesare proiectului
Moștenire culturală Creștere a costurilor și timpului necesar ca rezultat al unor descoperiri arheologice și/sau de patrimoniu național Majorarea costurilor și timpului necesar pentru realizarea proiectului Concedentul poate angaja experți pentru investigare și stabilirea măsurilor de minimizare a costurilor și evitarea întârzierilor
Mediu (1) Amplasamentele pentru proiect prezintă un grad de contaminare necunoscut Majorarea costurilor și timpului necesar pentru realizarea proiectului Concedentul răspunde de activitățile desfășurate pe terenurile sale și controlează procesul de supraveghere a poluării și de penalizare a poluatorului
Mediu (2) Pe parcursul implementării proiectului se produc contaminări ale proprietăților adiacente cu efect asupra proprietăților puse la dispoziția proiectului Costuri de decontaminare Concesionarul este obligat să-și ia toate măsurile necesare pentru evitarea unor astfel de evenimente. Angajarea de experți pentru investigare și stabilirea măsurilor de minimizare a costurilor și evitarea întârzierilor
Disponibilitatea amplasamentului Accesul la un anumit amplasament nu poate fi negociat cu proprietarul acestuia Întârziere în implementare și majorare de costuri Concesionarul are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea accesului la amplasamentele puse la dispoziția proiectului
Riscuri de proiectare, construcție și recepție a lucrărilor proiectului
Proiectare Proiectul facilității nu permite efectuarea prestațiilor la costul anticipat Creștere pe termen lung a costurilor suplimentare sau imposibilitatea asigurării prestațiilor pe termen lung Concedentul are dreptul de a reduce plățile în cadrul proiectului sau de a reduce dreptul Concesionarului la încasări directe
Construcție Apariția unui eveniment pe durata construcției, eveniment care conduce la imposibilitatea finalizării acesteia în termenul anticipat și la costul estimat Întârziere în implementare și majorare de costuri Concesionarul transferă riscul constructorului care trebuie să aibă resursele și capacitatea tehnică de a se încadra în condițiile de execuție
Recepție investiție Riscul este atât fizic cât și operațional și se referă la întârzierea efectuării recepției investiției Consecințe pentru ambii parteneri. Pentru Concesionar și finanțatorii săi - venituri întârziate și profituri pierdute. Pentru Concedent - întârzierea începerii furnizării serviciilor cerute Concedentul nu va efectua nici un fel de plată până la recepția investiției și începerea prestațiilor solicitate.
Finanțator și finanțare
Dobânzi pe parcursul investiției Dobânzile aplicabile se schimbă, modificând parametrii financiari ai ofertei Creșterea/scăderea costurilor proiectului În contractul de concesiune pot fi incluse prevederi cu privire la acest risc
Finanțator incapabil Concesionarul devine insolvabil sau efectuarea prestațiilor necesită O finanțare mai mare decât cea estimată de Concesionar Nerealizarea prestațiilor solicitate de Concedent și pierderi pentru participanții la investiție o corectă și aprofundată analiză a resurselor financiare prezentate în cadrul ofertei depuse de viitorul Concesionar (angajamentele finanțatorului). Garantarea de către Concesionara realizării investiției (Garanție bancară de bună execuție)
Finanțare indisponibilă Concesionarul nu poate asigura resursele financiare și de capital atunci când trebuie și în cuantumuri suficiente Lipsa finanțării pentru continuarea sau finalizarea investiției Concedentul va analiza cu mare atenție angajamentele financiare ale Concesionarului și concordanța cu programarea investiției
Modificări de taxe Pe parcursul proiectului regimul de impozitare general se schimbă în defavoarea Concesionarului Impact negativ asupra veniturilor financiare ale Concesionarului Veniturile Concesionarului trebuie să permită acoperirea diferențelor nefavorabile, până la un cuantum stabilit între părți prin contract. Peste acest cuantum, diferența va fi suportată de Concedent, din surse legal constituite cu această destinație
Finanțare suplimentară Datorită schimbărilor de legislație, de politică sau de altă natură, sunt necesare finanțări suplimentare pentru reconstrucție, modificare, re-echipare, etc. Concesionarul nu poate suporta financiar consecințele schimbărilor Concesionarul poate acoperi o parte din refinanțare în limita resurselor disponibile. Partea rămasă neacoperită se suportă de Concedent
Profituri de refinanțare Finalizarea investiției se face la un cost mai mic decât cel inițial Schimbare profitabilă în finanțarea proiectului Concedentul trebuie să se asigure că Concesionarul nu poate profita exclusiv de acest risc favorabil
Operare
Resurse la intrare Resursele necesare pentru operare costă mai mult decât estimările inițiale, nu au calitate corespunzătoare sau sunt indisponibile în cantitățile necesare Creșteri de cost și, în unele cazuri, efecte negative asupra calității prestațiilor efectuate Concesionarul poate gestiona riscul prin contracte de furnizare pe termen lung cu clauze specifice privind asigurarea calității furniturilor
Întreținere și reparare Calitatea proiectării și/sau a lucrărilor este necorespunzătoare având ca rezultat Creșterea peste anticipări a costurilor de întreținere și reparații creșterea costului cu efecte negative asupra prestațiilor efectuate Concesionarul poate gestiona riscul prin contracte pe termen lung cu operatori corespunzător calificați și având capacități materiale și resurse suficiente
Schimbarea cerințelor Concedentului în afara limitelor agreate prin contract Concedentul schimbă cerințele după semnarea contractului Schimbarea cerințelor pe timpul realizării investiției conduce la modificarea proiectului iar după recepție la creșterea costurilor de capital Concedentul trebuie să definească cât mai exact cerințele sale încă din faza de pregătire a proiectului
Operare Concesionarul nu corespunde financiar sau nu poate efectua prestațiile conform contractului Imposibilitatea efectuării prestațiilor Concedentul trebuie să examineze în detaliu, încă din faza de ofertare, capacitatea viitorului Concesionar de a îndeplini cu succes contractul
Soluții tehnice vechi sau inadecvate Soluțiile tehnice propuse nu sunt corespunzătoare din punct de vedere tehnologic pentru a asigura realizarea proiectului Venitul Concesionarului scade sub datele de închidere financiară a proiectului având ca rezultat pierderi. Concedentul nu primește prestațiile solicitate În faza de ofertare, viitorul Concesionar poate propune condiții contractuale care să prevadă constituirea unor resurse de rezervă pentru acoperirea eventualelor dezvoltări tehnologice
Piață
Înrăutățirea condițiilor economice generale Producerea unor schimbări fundamentale și neașteptate În condițiile economice generale, care conduc la reducerea cererii pentru prestațiile contractate Venituri sub proiecțiile financiare anterioare în faza de ofertare, viitorul Concesionar poate propune condiții contractuale care să-i asigure condiții de acoperire a riscului.
Schimbări competitive O altă investiție, deja existentă, este extinsă, îmbunătățită sau re- tarifată, astfel încât competiția în domeniul prestațiilor efectuate conform contractului crește Venituri sub proiecțiile financiare anterioare ca urmare a reducerii prețurilor și/sau a reducerii cererii, datorită concurenței Concesionarul va încerca să se redreseze financiar împotriva schimbărilor ce afectează în mod discriminatoriu proiectul, determinate de competiția Concedentului. Concedentul trebuie să se abțină de la măsuri care afectează proiectul în mod discriminatoriu
Competiție Apariția pe piață a concurenților în domeniul prestațiilor efectuate, conform contractului, de Concesionar Venituri sub proiecțiile financiare anterioare ca urmare a reducerii prețurilor și/sau a reducerii cererii, datorită concurenței Concesionarul trebuie să analizeze cu atenție condițiile de piață. Concedentul trebuie să se abțină de la măsuri care afectează piața
Schimbări demografice O schimbare demografică sau socio- economică afectează cererea pentru prestațiile contractate Venituri sub proiecțiile financiare anterioare Concesionarul are obligația să prevadă în calculele sale eventuale modificări de venituri
Inflația Valoarea plăților în timp este diminuată de inflație Diminuarea în termeni reali a veniturilor din proiect Concesionarul poate propune un mecanism corespunzător pentru compensarea inflației, prin ajustări ale prețurilor. Concedentul trebuie să evite ca Concesionarul să beneficieze de supra-compensări sau să beneficieze de plăți duble
Risc legal și de politică a Concedentului
Reglementarea Existența unui cadru statutar de reglementări care vor afecta Concesionarul Efect asupra costurilor și veniturilor Concesionarul evaluează sistemul de reglementări și ia măsurile necesare
Schimbări legislative/de politică (1) Schimbare legislativă și/sau a politicii Concedentului, care nu poate fi anticipată la semnarea contractului și care este adresată direct, specific și exclusiv proiectului, ceea ce conduce la costuri de capital sau operaționale suplimentare din partea Concesionarului O creștere semnificativă în costurile operaționale ale Concesionarului și/sau necesitatea de a efectua cheltuieli de capital pentru a putea răspunde acestor schimbări Concedentul poate să reducă răspunderea pentru astfel de schimbări prin monitorizarea și limitarea schimbărilor care ar putea avea astfel de consecințe asupra proiectului. Concesionarul va realiza schimbările în așa manieră încât efectul financiar asupra Concedentului să fie minimizat
Schimbări legislative/de politică (2) Schimbare legislativă și/sau a politicii Concedentului, care nu poate fi anticipată la semnarea contractului și care este generală în aplicarea sa (nu specifică proiectului), ceea ce conduce la costuri de capital sau operaționale suplimentare din partea Concesionarului O creștere semnificativă în costurile operaționale ale Concesionarului și/sau necesitatea de a efectua cheltuieli de capital pentru a putea răspunde acestor schimbări Concedentul poate diminua riscurile prin excluderea schimbărilor ca cele legate de taxe sau cele pentru care Concesionarul este compensat pe baza unei ajustări cu indicele Prețurilor de Consum și numai în baza unei "sume semnificative" pre-agreate
Retragerea sprijinului complementar Concedentul își retrage sprijinul complementar, proiectul fiind afectat negativ Consecințe asupra veniturilor Concesionarul va încerca să se redreseze financiar proiectul după schimbările ce afectează în mod discriminatoriu proiectul, în special în cazul proiectelor în care utilizatorul terț este cel care plătește
Activele proiectului
Depreciere tehnică Deprecierea tehnică este mai mare decât cea prevăzută Creșterea costurilor de retehnologizare Concesionarul poate lua măsurile necesare pentru evitarea unei astfel de situații
Forță majoră
Forță majoră Forța majoră, astfel cum este definită prin lege, împiedică realizarea contractului Pierderea sau avarierea activelor proiectului și pierderea/diminuarea posibilității de obținere a veniturilor preconizate Concesionarul poate lua măsuri de asigurare a activelor proiectului și urmărește repararea sau înlocuirea acestora în cel mai scurt timp posibil
Profitabilitatea proiectului
Proiectul se dovedește mai profitabil decât previziunile realizate inițial Balanța de venituri- cheltuieli diferă semnificativ față de previziuni Supra-profituri în favoarea Concesionarului Concedentul trebuie să includă mecanisme de repartizare echitabilă a profiturilor obținute peste limita luată în calcul la stabilirea proiecțiilor financiare

ANEXA Nr. 2 la norme

MODELE
pentru anunțurile de participare care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în conformitate cu prevederile art. 24 din Normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii

Anunțul de participare la licitația deschisă

1. Denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale autorității contractante

2. Denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentația de atribuire. Dacă este cazul, costul și condițiile de plată în vederea obținerii documentației de atribuire.

3.

a) Locul execuției lucrărilor/prestării serviciilor

b) Obiectul concesionării; natura și dimensiunea lucrărilor/prestărilor

c) Termenul de finalizare sau durata contractului

4.

a) Termenul de depunere a ofertelor

b) Adresa la care trebuie transmise ofertele

c) Limba sau limbile în care trebuie redactate ofertele

d) Data, ora și locul deschiderii ofertelor

5. Condițiile personale, tehnice și financiare pe care trebuie să le îndeplinească ofertanții

6. Criterii utilizate la atribuirea contractului

7. După caz, procentajul minim din lucrări care trebuie acordat părților terțe

8. Data trimiterii spre publicare a anunțului de participare

9. Denumirea și adresa organismului competent de rezolvare a contestațiilor și, după caz, de mediere. Informații exacte privind termenele de depunere a contestației și, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obține aceste informații.

Anunțul de participare la licitația restrânsă

1. Denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale autorității contractante

2. Denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentația de atribuire. Dacă este cazul, costul și condițiile de plată în vederea obținerii documentației de atribuire.

3.

a) Locul execuției lucrărilor/prestării serviciilor

b) Obiectul concesionării; natura și dimensiunea lucrărilor/prestărilor

c) Termenul de finalizare sau durata contractului

4.

a) Termenul de depunere a candidaturilor

b) Adresa la care trebuie transmise candidaturile

c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile

5. Condițiile personale, tehnice și financiare pe care trebuie să le îndeplinească candidații

6. Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie selectați și criteriile de selecție care vor fi utilizate

7. Criterii utilizate la atribuirea contractului

8. După caz, procentajul minim din lucrări care trebuie acordat părților terțe

9. Data trimiterii spre publicare a anunțului de participare

10. Denumirea și adresa organismului competent de rezolvare a contestațiilor și, după caz, de mediere. Informații exacte privind termenele de depunere a contestației și, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obține aceste informații.

Anunțul de participare la dialogul competitiv

1. Denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale autorității contractante

2. Denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentația de atribuire. Dacă este cazul, costul și condițiile de plată în vederea obținerii documentației de atribuire.

3.

a) Locul execuției lucrărilor/prestării serviciilor

b) Obiectul concesionării; natura și dimensiunea lucrărilor/prestărilor

4.

a) Termenul de depunere a candidaturilor

b) Adresa la care trebuie transmise candidaturile

c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile

5. Condițiile personale, tehnice și financiare pe care trebuie să le îndeplinească candidații

6. Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie selectați și criteriile de selecție care vor fi utilizate

7. Dacă este cazul, se precizează derularea dialogului în runde/etape succesive, pentru reducerea numărului de soluții care urmează să fie discutate.

8. Criterii utilizate la atribuirea contractului

9. După caz, procentajul minim din lucrări care trebuie acordat părților terțe

10. Data trimiterii spre publicare a anunțului de participare

11. Denumirea și adresa organismului competent de rezolvare a contestațiilor și, după caz, de mediere. Informații exacte privind termenele de depunere a contestației și, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obține aceste informații.

Anunțul de participare la negociere

1. Denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale autorității contractante

2. Denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentația de atribuire. Dacă este cazul, costul și condițiile de plată în vederea obținerii documentației de atribuire.

3.

a) Locul execuției lucrărilor/prestării serviciilor

b) Obiectul concesionării; natura și dimensiunea lucrărilor/prestărilor

4.

a) Termenul de depunere a candidaturilor

b) Adresa la care trebuie transmise candidaturile

c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile

5. Condițiile personale, tehnice și financiare pe care trebuie să le îndeplinească candidații

6. Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie selectați și criteriile de selecție care vor fi utilizate

7. Dacă este cazul, se precizează derularea negocierilor în runde/etape succesive, pentru reducerea numărului de oferte preliminare care urmează să fie negociate.

8. Criterii utilizate la atribuirea contractului

9. După caz, procentajul minim din lucrări care trebuie acordat părților terțe

10. Data trimiterii spre publicare a anunțului de participare

11. Denumirea și adresa organismului competent de rezolvare a contestațiilor și, după caz, de mediere. Informații exacte privind termenele de depunere a contestației și, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obține aceste informații.

ANEXA Nr. 3 la norme

RAPORT
privind contractele de concesiune de lucrări publice și de concesiune de servicii atribuite în anul ...

Autoritatea contractantă

Adresa: .....................................................................

C.U.I. : .....................................................................

Nr. de înregistrare la registrul comerțului: ................................

Telefon/fax: ................................................................

E-mail: .....................................................................

Tipuri de contracte Număr total contracte
Contracte de concesiune de lucrări publice, din care atribuite prin:
- dialog competitiv
- licitație restrânsă
- licitație deschisă
- negociere cu publicarea anunțului de participare
Contracte de concesiune de servicii, din care atribuite prin:
- dialog competitiv
- licitație restrânsă
- licitație deschisă
- negociere cu publicarea anunțului de participare
TOTAL:
Semnătura autorizată
................................

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Reviste:
Arbitrabilitatea litigiilor izvorâte din contracte administrative
;
se încarcă...