Independența operatorului de transport și de sistem | Lege 13/2007

Acesta este un fragment din Legea energiei electrice nr. 13/2007 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Energia electrică -
Independența operatorului de transport și de sistem

Art. 38. -

(1) În cazul în care operatorul de transport și de sistem face parte dintr-un operator economic integrat pe verticală, acesta trebuie să fie independent cel puțin în ceea ce privește forma sa juridică, organizarea sa și procesul decizional, în raport cu celelalte activități care nu au legătură cu transportul energiei electrice.

(2) Suplimentar față de cerințele alin. (1), în cazul în care operatorul de transport și de sistem face parte dintr-un operator economic integrat pe verticală, acesta trebuie să fie independent în ceea ce privește organizarea sa și procesul decizional, în raport cu celelalte activități care nu au legătură cu transportul energiei electrice. În acest scop, trebuie aplicate următoarele criterii minimale:

a) persoanele responsabile pentru managementul operatorului de transport și de sistem nu pot participa în structurile operatorului economic integrat pe verticală responsabile direct sau indirect pentru operarea zilnică a activităților de producere, distribuție sau furnizare de energie electrică;

b) trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că interesele profesionale ale persoanelor responsabile pentru managementul operatorului de transport și de sistem sunt luate în considerare, într-o manieră de natură să asigure independența de acțiune a acestora;

c) operatorul de transport și de sistem are dreptul de a lua decizii în mod efectiv, independent de operatorul economic integrat pe verticală, cu privire la activele necesare pentru operarea, menținerea sau dezvoltarea rețelei. Aceasta nu trebuie să afecteze existența unor mecanisme de coordonare corespunzătoare, care trebuie să asigure protejarea drepturilor de supervizare economică și managerială ale societății-mamă cu privire la profitul obținut din active de către filială. Aceste mecanisme vor permite în mod special societății-mamă să aprobe situațiile financiare anuale sau orice alte instrumente echivalente ale operatorului de transport și de sistem și să stabilească limitele globale de îndatorare a filialei. Nu se va permite însă societății-mamă să dea instrucțiuni privind operațiunile zilnice și nici privind decizii individuale ce au în vedere construirea sau reabilitarea unor capacități de transport care nu depășesc termenii situațiilor financiare aprobate ori ai oricărui instrument echivalent;

d) operatorul de transport și de sistem trebuie să stabilească un program de conformare, în care să prezinte măsurile asumate ce asigură excluderea oricărui comportament discriminatoriu și garantează că respectarea acestuia este monitorizată în mod adecvat. Acest program trebuie să prezinte și obligațiile specifice ale angajaților pentru realizarea acestui obiectiv. Persoana sau organismul responsabil pentru monitorizarea programului de conformare depune la ANRE, spre publicare, un raport anual cuprinzând măsurile luate. Primul raport trebuie depus la ANRE până la data de 31 decembrie 2007.

Mergi la:
Funcționarea pieței reglementate de energie electrică
Funcționarea pieței concurențiale de energie electrică
Transportul și distribuția
Contractul de racordare
Producerea de energie electrică
Obligațiile producătorilor
Drepturile producătorilor
Transportul energiei electrice
Planul de perspectivă
Operatorul de transport și de sistem
Independența operatorului de transport și de sistem
Interdicții
Operatorul unei piețe centralizate de energie electrică
Distribuția energiei electrice
Operatorul de distribuție
Retransmiterea energiei
Limitarea sau întreruperea alimentării
Separarea activităților de distribuție și furnizare
Interdicții
Sistemele electroenergetice izolate
Furnizarea energiei electrice

Acesta este un fragment din Legea energiei electrice nr. 13/2007 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...