Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 665/2007 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 10 august 2007

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, excepție ridicată de Adrian Năstase în Dosarul nr. 15.083/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 iunie 2007, în prezența apărătorului autorului excepției și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 4 iulie 2007 și apoi pentru data de 5 iulie 2007.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 15.083/1/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. Excepția a fost ridicată de Adrian Năstase în cadrul soluționării unei cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. 1 din Codul penal și de art. 13 și 131 din Legea nr. 78/2000.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvârșite pe durata mandatului și în exercițiul funcției a fost reglementată în cap. III al Legii nr. 115/1999 - în forma anterioară republicării din 2002 -, instituindu-se un regim juridic special demnitarilor guvernamentali, parțial distinct de cel reglementat prin Codul de procedură penală. Mai arată că dispoziția criticată - în redactarea inițială - a fost supusă examinării Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 93/1999, a declarat că aceasta este constituțională, și invocă totodată puncte de vedere exprimate în literatura de specialitate.

Modificarea dispozițiilor criticate prin Legea nr. 90/2005 (în sensul că urmărirea penală a foștilor membri ai Guvernului se va face potrivit regulilor de drept comun) contravine prevederilor art. 109 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora legiuitorul poate reglementa, în domeniul responsabilității ministeriale, numai cazurile de răspundere și pedepsele aplicabile membrilor Guvernului, deci norme de drept substanțial. Nicidecum nu poate să modifice regimul procesual penal special într-un regim de drept comun, în raport cu un element in personam, și anume încetarea funcției de membru al Guvernului.

De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile criticate contravin principiului neretroactivității legii și principiului egalității în fața legii, deoarece instituie un regim discriminatoriu miniștrilor al căror mandat a încetat. Astfel, în timp ce pentru un anumit tip de fapte penale comise în exercitarea mandatului, miniștrii în funcție răspund conform unei proceduri speciale - Legea nr. 115/1999, miniștrii ale căror mandate au încetat răspund conform procedurii dreptului comun - Codul de procedură penală.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală și-a exprimat opinia în sensul că instituirea unei proceduri pentru tragerea la răspundere penală a miniștrilor în funcție și a foștilor miniștri pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor constituie un atribut al puterii legiuitoare.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președintele Senatului apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, pentru următoarele motive:

a) dispozițiile criticate contravin prevederilor art. 109 alin. (2) și (3) din Constituție, deoarece, pe de-o parte, nu instituie o măsură de protecție a mandatului exercitat de membrii Guvernului, înlăturând astfel caracterul obiectiv al unei garanții constituționale de ordin procedural, și, pe de altă parte, modifică regimul procesual penal special într-un regim de drept comun, în funcție de calitatea subiectului activ de membru al Guvernului;

b) dispozițiile criticate contravin principiului egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece instituie un regim discriminatoriu pentru miniștrii al căror mandat a încetat;

c) dispozițiile criticate contravin și jurisprudenței Curții Constituționale, potrivit căreia măsura de ocrotire a interesului public subzistă și după încetarea mandatului membrilor Guvernului.

Președintele Camerei Deputaților consideră că textele de lege criticate sunt neconstituționale. În acest sens, arată că, prin forma actuală a Legii nr. 115/1999, s-au introdus două regimuri juridice distincte pentru tragerea la răspundere penală a două categorii de persoane care ar fi săvârșit fapte penale, cu precizarea că, în momentul săvârșirii lor, autorii aveau aceeași calitate - cea de membru al Guvernului. Ceea ce unește aceste două categorii de persoane este tocmai calitatea de membru al Guvernului pe care o aveau când au săvârșit fapta penală, iar calitatea lor procesuală depinde de acest fapt, și nu de poziția pe care o ocupă ulterior, pe parcursul urmăririi penale și al judecății. Invocă totodată Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 28 iunie 1999.

Avocatul Poporului apreciază că, deoarece faptele care îi sunt imputate inculpatului au fost săvârșite în exercițiul funcției de prim-ministru, răspunderea penală se conduce în acest caz după dispozițiile art. 109 din Constituție, întrucât legile de procedură pot doar detalia prevederile constituționale, fără însă a contraveni acestora. Invocă în acest sens Decizia nr. 93/1999 a Curții Constituționale și lucrarea "Constituția României, revizuită - comentarii și explicații -" de Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru și Elena Simina Tănăsescu, Editura All Beck, București, 2004, unde, la pagina 198, se arată că "textele Constituției se aplică atât miniștrilor în funcție, cât și celor care au fost în funcție, dar pentru fapte săvârșite în timpul mandatului".

De asemenea, consideră că se impune aplicarea principiului retroactivității legii penale mai favorabile, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece "regulile privind protecția demnitarilor în domeniul aplicării legii penale se înscriu în categoria largă a tratamentului penal mai favorabil".

Guvernul nu a comunicat Curții Constituționale punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, președintelui Senatului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, modificate prin art. I din Legea nr. 90/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 15 aprilie 2005, și prin care s-a dispus republicarea Legii nr. 115/1999.

Ulterior sesizării Curții Constituționale, Legea nr. 115/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 23 martie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare, dispozițiile art. 24 alin. (2) și (3) devenind art. 23 alin. (2) și (3).

Prin urmare, Curtea urmează să se pronunțe asupra dispozițiilor art. 23 alin. (2) și (3), care au următorul cuprins:

"

(2) Urmărirea penală și judecarea foștilor membri ai Guvernului pentru infracțiunile săvârșite în exercițiul funcției lor, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 7-11, se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun.

(3) Prevederile de ordin procedural ale prezentei legi nu se aplică foștilor membri ai Guvernului în nicio situație."

Autorul excepției susține că dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 11 alin. (1) referitoare la obligația statului român de a îndeplini obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în fața legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 109 alin. (2) și (3) privind răspunderea membrilor Guvernului și celor ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la principiul neretroactivității legii penale.

Examinând criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, în raport cu textele constituționale de referință, Curtea reține cele ce urmează:

Potrivit art. 109 alin. (2) din Legea fundamentală, ca urmare a cererii de urmărire penală formulate de Camera Deputaților, Senat și Președintele României împotriva unui membru al Guvernului sau a trimiterii sale în judecată, acesta poate fi suspendat din funcție de Președintele României ori este suspendat de drept. Întrucât, însă, o asemenea măsură nu este operantă decât împotriva unei persoane aflate în exercițiul funcției, rezultă implicit că, prin termenul "membrii Guvernului", textul menționat a avut în vedere exclusiv pe cei aflați în funcție, având deci o atare calitate, la timpul prezent, nu și pe foștii membri care au deținut funcția respectivă la un moment dat. În considerarea imperativului unității terminologice, același înțeles se cere conferit aceluiași termen utilizat și în cuprinsul alin. (3) al art. 109 din Constituție. Așa fiind, este neîntemeiată susținerea autorului excepției, potrivit căreia dispozițiile legale deduse controlului, consacrând incidența normelor de procedură penală de drept comun în cazul urmăririi penale și judecării foștilor membri ai Guvernului, pentru infracțiunile săvârșite în exercițiul funcției, ar contraveni acestor prevederi consti tuționale, înțelese a nu distinge între actualii și foștii membri ai Guvernului.

În opinia autorului excepției, dispozițiile legale atacate încalcă și prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Având a examina o atare critică, Curtea reține, cu titlu de premisă, că, în condițiile în care textul constituțional de referință nu înțelege să cantoneze principiul pe care îl consacră exclusiv pe tărâmul dreptului substanțial, nu există temei pentru a o face pe cale de interpretare, refuzându-i incidența în materie procedurală. Nici imperativul imediatei aplicări a normei procesual penale care guvernează această materie nu oferă o rațiune suficientă convertirii sale într-un fine de neprimire a excepției referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii.

Curtea mai reține că pretinsele infracțiuni reținute în sarcina autorului excepției au fost săvârșite sub imperiul reglementării anterioare care instituia o procedură derogatorie de la dreptul comun în materie, aceeași pentru membrii Guvernului în exercițiu, cât și pentru cei care nu mai sunt în această funcție. Dată fiind finalitatea unei asemenea proceduri, de protecție a mandatului exercitat de membrii Guvernului și, prin aceasta, de ocrotire a interesului public, ea poate și trebuie calificată ca o reglementare mai favorabilă, în accepțiunea art. 15 alin. (2) din Constituție, în raport cu reglementarea de drept comun. Ca atare, înlocuirea celei dintâi cu cea de-a doua, în ceea ce-i privește pe foștii membri ai Guvernului, cu privire la infracțiunile săvârșite în exercițiul funcției, sub imperiul reglementării anterioare, realizată prin adoptarea actualului art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999, republicată, contravine textului constituțional de referință.

Curtea constată așadar că, în raport cu prevederile art 15 alin. (2) din Legea fundamentală, critica de neconstituționalitate a textului de lege menționat este întemeiată.

Același text legal este considerat neconstituțional - în opinia autorului excepției - și cu referire la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice.

Potrivit celor statuate de Curte, principiul enunțat impune ca cetățenilor aflați în aceleași situații juridice să li se aplice același tratament juridic sau, în alți termeni, identitatea de rațiune determină identitatea de soluții.

Dacă este neîndoielnic că în funcție de apartenența la Guvern, un membru și un fost membru al Guvernului se găsesc în situații juridice diferite, esențial, din punctul de vedere care aici interesează, este că în cele două cazuri angajarea răspunderii penale intervine ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni în exercitarea mandatului. Or, Legea privind responsabilitatea ministerială - reține Curtea, în Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 28 iunie 2005, cu referire la reglementarea anterioară celei criticate - "instituie o măsură de protecție a mandatului exercitat de membrii Guvernului, având deci caracterul obiectiv al unei garanții constituționale de ordin procedural, menite să ocrotească interesul public, și anume realizarea actului de guvernare prin exercițiul mandatului. Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă și după încetarea mandatului membrilor Guvernului, așa încât este evident că, în privința infracțiunilor comise în exercițiul funcției, punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea acelorași norme procedurale".

Față de cele statuate de Curte, exceptarea foștilor membri ai Guvernului, prin art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999, republicată, de la procedura specială, derogatorie, prevăzută pentru membrii Guvernului, potrivit unui criteriu aleatoriu, stabilit în funcție de momentul declanșării procedurii în timpul mandatului sau după încetarea acestuia, constituie o încălcare a principiului egalității de tratament consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție.

Nu s-ar putea susține că, procedând ca atare, legiuitorul ordinar nu a făcut decât să se conformeze sensului real, evidențiat mai sus, al art. 109 alin. (2) din Constituție, întrucât chiar dacă acesta din urmă are în vedere numai pe membrii în funcție ai Guvernului, nu instituie o interdicție expresă ca procedura derogatorie cu finalitate de protecție pe care o consacră, să fie extinsă prin lege și asupra foștilor membri ai acestuia. Or, este ceea ce prevede in terminis textul dedus controlului, contravenind astfel principiului constituțional al egalității de tratament.

Critica formulată de autorul excepției are în vedere, de asemenea, contrarietatea dintre textul legal dedus controlului și prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil.

Procedând la examinarea acesteia, Curtea apreciază că este întemeiată, întrucât consacrarea incidenței normelor de procedură penală de drept comun, în cazul foștilor membri ai Guvernului, antrenează, în ceea ce-i privește, lipsirea de garanțiile legale ale protecției mandatului exercitat într-o atare calitate, protecție care subzistă și după încetarea respectivului mandat.

Admiterea, în considerarea rațiunilor înfățișate, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) si (3) din Legea nr. 115/1999, republicată, face necesară examinarea consecințelor pe care le antrenează o asemenea soluție cât privește menținerea actelor procesuale deja efectuate în cauză. Curtea consideră că o asemenea examinare se impune întrucât, chiar dacă obiectul său implică și un aspect de aplicare a legii, în măsura în care este vorba de consecințe ale constatării neconstitutionalității, ceea ce prevalează sunt acestea din urmă, ele constituind principalul, problemele de aplicare a legii având doar caracter accesoriu.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții se publică în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii de la această dată și au putere numai pentru viitor. Așa fiind, constatarea neconstituționalității textului legal dedus controlului, cu consecința lipsirii sale de eficiență juridică, va antrena extinderea regimului derogatoriu de urmărire penală și judecată a membrilor Guvernului în exercițiu, pentru infracțiunile săvârșite în această calitate, și asupra foștilor membri ai acestuia.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Năstase în Dosarul nr. 15.083/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, sunt neconstituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 iulie 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

*

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate, adoptată cu votul majorității membrilor Curții, opinez că art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială nu contravine normelor și principiilor consacrate prin Constituția României.

Considerentele sunt următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituția României, "Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Președintele României poate dispune suspendarea acestora din funcție. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție".

Art. 109 alin. (2) din Constituție se referă explicit și neechivoc la membrii în funcție ai Guvernului, iar nu și la "foștii membri" ai Guvernului, căci numai cu privire la aceștia se poate lua măsura suspendării din funcție, prevăzută în tezele a doua și a treia ale textului.

De altfel, acest înțeles al textului constituțional a fost însușit de legiuitor, care, prin art. 20 alin. (2) din Legea nr. 115/1999, în redactarea inițială, s-a referit expres la punerea sub urmărire penală a foștilor membri ai Guvernului. În mod evident, precizarea nu s-ar fi făcut, nefiind necesară, în cazul în care Parlamentul ar fi înțeles că art. 109 alin. (2) din Legea fundamentală îi privește nu numai pe membrii în funcție ai Guvernului, ci și pe "foștii membri" ai Guvernului.

În consecință, nu se poate primi susținerea formulată în motivarea excepției de neconstituționalitate, în sensul că art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în care se prevede că urmărirea penală și judecarea foștilor membri ai Guvernului pentru infracțiunile săvârșite în exercițiul funcției lor se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun, contravine textului constituțional citat.

O soluție în sens contrar nu s-ar putea întemeia pe considerentele Deciziei nr. 93 din 16 iunie 1999 a Curții Constituționale, așa cum se afirmă în motivarea excepției de neconstituționalitate, deoarece decizia menționată nu a analizat conținutul art. 108 alin. (2) din Legea fundamentală - devenit prin renumerotare, după revizuirea Constituției, art. 109 alin. (2) - ci constituționalitatea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea privind responsabilitatea ministerială, în redactarea în vigoare la acea dată, în conformitate cu care "Punerea sub urmărire penală a foștilor membri ai Guvernului pentru infracțiunile săvârșite în exercițiul funcției lor se face potrivit normelor de procedură din prezenta lege". Dispozițiile art. 20 din Legea privind responsabilitatea ministerială erau criticate, prin sesizarea adresată Curții Constituționale de un grup de 62 de deputați, invocându-se încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii. În acest sens, autorii sesizării arătau că "imunitatea guvernamentală reglementată prin această dispoziție este mai extinsă decât imunitatea parlamentară, întrucât aceasta din urmă se aplică numai în timpul exercițiului mandatului parlamentar, pe când imunitatea guvernamentală, potrivit textului menționat, se aplică și foștilor membri ai Guvernului. În acest mod s-a instituit un privilegiu interzis de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție". Prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 28 iunie 1999, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 20 din Legea privind responsabilitatea ministerială sunt constituționale, cu următoarea motivare: "Este neîntemeiată susținerea din sesizare, în sensul că această reglementare încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora: «Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări». Aceste dispoziții constituționale se referă la un drept fundamental cetățenesc, în timp ce procedura legală examinată reglementează punerea în mișcare a acțiunii penale, în vederea cercetării unei infracțiuni săvârșite de un fost membru al Guvernului în exercițiul mandatului. Deci acțiunea penală se pune în mișcare împotriva sa pentru faptele comise în calitate de înalt funcționar public, iar nu în calitatea sa de simplu cetățean. De aceea Curtea constată că principiul egalității în drepturi a cetățenilor, prevăzut la art. 16 din Constituție, nu este aplicabil tezei cuprinse în norma juridică a cărei neconstituționalitate se susține." În considerentele deciziei, reținând constituționalitatea prevederilor legale analizate, Curtea Constituțională a explicat și rațiunile legiuitorului, în sensul că procedura de punere sub urmărire penală a foștilor membri ai Guvernului este aceeași cu procedura urmată în cazul membrilor în funcție ai Guvernului, pentru identitatea scopului urmărit, reprezentat de "ocrotirea interesului public, și anume realizarea actului de guvernare prin exercițiul mandatului". Curtea nu a statuat însă că soluția legislativă de la acea dată ar fi impusă de prevederile art. 108 alin. (2) - devenit, cum s-a arătat, art. 109 alin. (2) din Constituție.

Nu se poate reține nici în cadrul analizei din cauza de față că dispozițiile anterioare privind procedura de punere sub urmărire penală și de judecare a foștilor membri ai Guvernului ar fi fost contrare normelor consacrate prin textul constituțional menționat, pentru că, așa cum am arătat mai sus, art. 109 alin. (2) din Constituție se referă numai la membrii în funcție ai Guvernului, nu și la foștii miniștri, față de aceștia din urmă legiuitorul fiind liber să adopte măsurile de protecție pe care le consideră necesare sau oportune, inclusiv proceduri judiciare identice cu cele aplicate membrilor în funcție ai Guvernului.

Soluția adoptată de legiuitor nu pune, așadar, o problemă de constituționalitate, ci una de opțiune în limitele Constituției, iar în cazul dispoziției legale care formează obiectul excepției de neconstituționalitate în cauza de față, legiuitorul a optat ținând seama - așa cum se precizează în expunerea de motive la Legea nr. 90/2005 - de imperativele luptei împotriva corupției la nivel guvernamental și de recomandările făcute în această privință în Raportul de țară al Comisiei Europene pe anul 2004 pentru România și în documentele Grupului de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO).

Nu se poate primi nici susținerea în sensul că prin dispozițiile legale atacate s-ar încălca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, privind neretroactivitatea legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, și art. 7 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care are următorul cuprins: "Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicată în momentul săvârșirii infracțiunii."

Atât dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, cât și textul Convenției sunt irelevante în cauză, deoarece prevederile legale atacate pe calea excepției de constituționalitate sunt norme de procedură penală care, prin natura lor, nu retroactivează, ci se aplică situațiilor procesuale existente sau apărute după intrarea în vigoare a legii.

De asemenea, nu poate fi admisă critica de neconstituționalitate privind încălcarea principiului egalității în drepturi, dat fiind că, așa cum s-a pronunțat constant în jurisprudența sa, inclusiv prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999 citată mai sus, art. 16 din Legea fundamentală impune ca, în situații juridice identice sau similare, cetățenilor să li se aplice același tratament juridic. Or, este evident că un membru al Guvernului în funcție nu se află în aceeași situație juridică cu un fost membru al Guvernului, pentru a beneficia în mod necesar de aceleași norme speciale de procedură penală menite să protejeze exercitarea mandatului guvernamental. De altfel, Constituția României consacră măsuri de protecție a exercitării mandatului și în cazul altor înalți demnitari, cum sunt Președintele României, deputații și senatorii care se bucură de imunitate numai pe perioada exercitării mandatului, iar nu și după ce mandatul a luat sfârșit.

Este fără temei și susținerea că dispozițiile legale criticate contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, privind dreptul la un proces echitabil, căci normele de procedură penală de drept comun aplicabile foștilor membri ai Guvernului, judecați pentru infracțiunile săvârșite în exercițiul funcției lor asigură desfășurarea unui proces echitabil, în condiții de legalitate și cu respectarea tuturor drepturilor părților și a garanțiilor procesuale.

Având în vedere aceste considerente, opinez că este neîntemeiată și critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, privind obligativitatea respectării Constituției și a legilor, la prevederile art. 11 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) și (2), privind obligația statului de a-și îndeplini obligațiile rezultate din tratatele la care este parte și prioritatea reglementărilor internaționale mai favorabile, referitoare la drepturile fundamentale ale omului, și la prevederile art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Judecător,
Nicolae Cochinescu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...