Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 832/2015 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) și alin. (4) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 226 din 28 martie 2016.

În vigoare de la 28 martie 2016

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) și alin. (4) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Como Aurelia Dela Cruz și Rozalia Neacșu în Dosarul nr. 1.443/2/CAF/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.416D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că dispozițiile art. 16 din Constituție își găsesc aplicarea doar în situațiile când părțile se află în situații identice care să impună același tratament juridic. Cetățeanul străin are un statut juridic diferit față de cetățeanul român, statut care este reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002. Prin dispozițiile art. 56 din acest act normativ, legiuitorul a prevăzut drept condiție necesară pentru prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă existența unui contract individual de muncă care să ateste o remunerație cel puțin la nivelul unui salariu mediu brut pe economie. Îndeplinirea acestei condiții nu este limitată doar la procedura prelungirii dreptului de ședere temporară în scop de muncă, ci reprezintă o condiție a existenței acestui drept, întrucât rațiunea legii este ca străinul să beneficieze de drepturi salariale cel puțin la nivelul unui salariu mediu brut pe toată durata șederii. Referitor la critica potrivit căreia textul criticat este retroactiv, arată că aceasta este neîntemeiată, dispozițiile art. 56 alin. (1) și alin. (4) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 având același conținut atât la data încheierii contractului individual de muncă, cât și la data obținerii primei prelungiri a dreptului de ședere temporară în scop de muncă.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din data de 21 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.443/2/CAF/2015, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) și alin. (4) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Como Aurelia Dela Cruz și Rozalia Neacșu cu ocazia soluționării unei acțiuni în contencios administrativ și fiscal având ca obiect "litigiu privind regimul străinilor".

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin că prin dispozițiile criticate se creează o vădită stare de discriminare pe baza criteriului naționalității, încălcându-se și principiul "la muncă egală salariu egal". Astfel, dispozițiile de lege criticate impun angajatorului obligația acordării salariatului de altă naționalitate decât cea română a unui salariu cel puțin egal cu salariul mediu brut, în timp ce pentru salariatul de naționalitate română plafonul minimal este constituit de salariul minim brut pe țară. Ca urmare a acestei discriminări, angajatorul - persoană fizică se vede în situația de a nu beneficia de protecția prevederilor constituționale ale art. 56 alin. (2) referitoare la justa așezare a sarcinilor fiscale. Situația creată are drept consecință, pe lângă discriminarea salarială, cuantumul salariului cetățeanului străin fiind de aproape trei ori mai mare decât cel al cetățeanului român, și îngrădirea dreptului la libertate individuală a angajatorului român, dar și dreptul la muncă al străinului.

5. De asemenea, se arată că dispozițiile criticate sunt retroactive, dispunând pentru o perioadă anterioară intrării lor în vigoare. În concret, pentru anul 2014, angajatorul român nu avea obligația menținerii salariului la nivelul salarial mediu brut, motiv pentru care acesta a acordat cetățeanului străin un salariu minim brut. Prin modificarea adusă prin Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, intrată în vigoare la data de 28 noiembrie 2014, legiuitorul condiționează acordarea prelungirii dreptului de ședere de existența unui salariu mediu brut pentru perioada noiembrie 2013-noiembrie 2014. Or, în ipoteza în care legea nouă modifică condițiile de validitate ale unui act juridic, noile condiții se vor aplica doar actelor juridice încheiate sub legea nouă, nu și celor încheiate sub legea veche. Aplicând acest raționament în prezenta cauză, autoarele excepției apreciază că, în situația în care legea nouă modifică condițiile de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României, aceste noi condiții se vor aplica doar permiselor de ședere emise în temeiul noii legi, iar nu și permisului de ședere emis cu respectarea condițiilor prevăzute de vechea lege.

6. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că punctul de vedere al instanței asupra excepției de neconstituționalitate este obligatoriu doar în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată din oficiu, iar în celelalte ipoteze, și anume atunci când titularul excepției este una dintre părțile litigante, instanța de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. În cauza de față, "pe fondul expunerii detaliate de către partea reclamantă a argumentelor favorabile excepției de neconstituționalitate, Curtea de Apel se limitează la justificarea admisibilității sesizării Curții Constituționale".

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului arată că acordarea pentru salariatul străin a unui salariu la nivelul câștigului salarial mediu brut pe țară, spre deosebire de salariatul român, unde legiuitorul impune salariul minim pe țară, este discriminatorie, încălcându-se principiul la muncă egală, salariu egal. Criteriul naționalității nu înseamnă că cele două categorii de salariați (români și străini) se află în situații diferite. Chiar dacă s-ar aprecia că naționalitatea este un criteriu pentru aplicarea unui tratament juridic diferit, de observat este faptul că nu există un scop legitim urmărit prin această diferențiere. Or, principiul egalității în drepturi, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție, impune statului asigurarea unui cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situații juridice similare, astfel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii și fără discriminări. Astfel, situația generată de prevederile legale criticate aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât acestea instituie diferențieri între salariații străini și salariații români aflați în situații comparabile.

9. De asemenea, Avocatul Poporului consideră că este încălcat și principiul neretroactivității legii civile. Potrivit art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, viza de lungă ședere pentru angajare în muncă se acordă străinilor, printre altele, dacă fac dovada mijloacelor de întreținere la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru întreaga perioadă înscrisă în viză. Or, dacă străinul la încheierea contractului de muncă este obligat să aibă doar un salariu minim brut pe țară, iar pentru prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară în scop de muncă, acesta trebuie să facă dovada menținerii salariului cel puțin la nivelul salariului mediu brut pe țară pe toată perioada șederii acordate anterior, dispozițiile criticate nesocotesc principiul neretroactivității legii civile.

10. În fine, Avocatul Poporului apreciază că este încălcat și art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât nu sunt întrunite exigențele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, care să permită destinatarilor normei juridice să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea acesteia și să își adapteze conduita.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 56 alin. (1) și alin. (4) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Art. 56 a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 30 august 2014. Dispozițiile criticate au următorul conținut:

"

(1) Străinilor intrați în România în scopul încadrării în muncă li se prelungește dreptul de ședere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidență a salariaților, din care rezultă că salariul este cel puțin la nivelul câștigului salarial mediu brut. În cazul lucrătorilor înalt calificați, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puțin 4 ori câștigul salarial mediu brut.

[...]

(4) Prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă următoarele documente:

[...]

b) dovada menținerii salariului cel puțin la nivelul prevăzut la alin. (1) pe toată perioada șederii acordată anterior."

14. În opinia autoarelor excepției, textele criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 potrivit cărora cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea, iar legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 18 alin. (1) referitor la cetățenii străini și apatrizii, art. 41 referitor la munca și protecția socială a muncii, precum și art. 56 alin. (2) potrivit cărora sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 constituie cadrul normativ prin care sunt reglementate intrarea, șederea și ieșirea străinilor pe teritoriul României sau de pe teritoriul României, drepturile și obligațiile acestora, precum și măsurile specifice de control al imigrației, în conformitate cu obligațiile asumate de România prin documentele internaționale la care este parte. De asemenea, observând nota de fundamentare ce a însoțit Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 prin care au fost modificate textele criticate, Curtea constată că, la adoptarea actului normativ, legiuitorul a avut în vedere transpunerea Directivei 2011/98/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L. 343 din 23 decembrie 2011, în cuprinsul acesteia precizându-se că actul nu aduce atingere competenței statelor membre în ceea ce privește condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pe piețele forței de muncă ale acestora.

16. Curtea reține că intră în marja de apreciere a statului reglementarea condițiilor care trebuie îndeplinite de cetățeanul străin - astfel cum acesta este definit de art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, și anume persoana care nu are cetățenia română, cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European ori cetățenia Confederației Elvețiene, -, pentru a i se prelungi dreptul de ședere temporară în scop de muncă pe teritoriul României.

17. Analizând constituționalitatea dispozițiilor referitoare la condițiile prelungirii dreptului de ședere temporară pentru desfășurarea de activități comerciale cuprinse în aceeași ordonanță, prin Decizia nr. 464 din 4 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2004, Curtea a reținut că prevederile acesteia nu sunt aplicabile decât străinilor, însuși actul normativ vizat având ca obiect reglementarea regimului acestora, ceea ce exclude orice posibilitate de comparare cu situația cetățenilor români prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție. Sub acest aspect este evident că prevederile criticate sunt aplicabile, în egală măsură, tuturor străinilor aflați în situația de a li se prelungi șederea temporară.

18. Referitor la invocarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea observă că, prin Decizia nr. 385 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 5 mai 2009, a reținut că protecția generală a cetățenilor străini și a apatrizilor care locuiesc în România, consacrată la nivel constituțional, are semnificația garantării exercitării, de către aceștia, a tuturor drepturilor și libertăților, cu excepția celor pentru care Constituția sau legea impune calitatea de cetățean român, însă în egală măsură are și semnificația că aceeași categorie de persoane trebuie să se supună legislației naționale și să îndeplinească obligațiile corelative acestor drepturi și libertăți. Prin urmare, nu este contrar spiritului drepturilor și libertăților garantate de art. 18 alin. (1) din Constituție ca prin lege specială să fie reglementate condițiile în care cetățenii străini sau apatrizii pot beneficia de protecția generală a statului român, sub toate formele sale.

19. În ceea ce privește critica raportată la prevederile art. 15 din Legea fundamentală, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, prin modificările aduse prin Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, legiuitorul a dispus în sensul că prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă inclusiv dovada menținerii salariului cel puțin la nivelul câștigului salarial mediu brut pe toată perioada șederii acordate anterior. Curtea observă că, potrivit art. 44 din ordonanța de urgență, solicitarea vizei de lungă ședere pentru angajare în muncă trebuie să fie însoțită de copia avizului de angajare eliberat în condițiile legislației speciale privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României; dovada mijloacelor de întreținere la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru întreaga perioadă înscrisă în viză; certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridică, eliberat de autoritățile din statul de domiciliu ori de reședință; asigurarea medicală pe perioada valabilității vizei. Totodată, dispozițiile art. 44 alin. (4) din ordonanța de urgență prevăd că străinul poate solicita viza de lungă ședere pentru angajare în muncă în termen de 60 de zile de la data obținerii avizului de angajare de către angajator.

20. Așa fiind, Curtea reține că din economia dispozițiilor menționate rezultă că, într-o succesiune logică, angajatorii au obligația de a obține un aviz de angajare pentru a putea încadra în muncă un străin, după obținerea acestui aviz străinul poate solicita viza de lungă ședere pentru angajare în muncă, iar după obținerea vizei este încadrat în muncă prin semnarea unui contract cu angajatorul. De asemenea, Curtea apreciază că dovada mijloacelor de întreținere la nivelul salariului de bază minim brut pe țară reprezintă un document care atestă că străinul își poate asigura întreținerea pe perioada de timp cât îi este permis să se afle pe teritoriul României, independent de încheierea unui contract individual de muncă. Totodată, Curtea apreciază că cerința prevăzută de textul legal criticat de a face dovada unui nivel salarial cel puțin la nivelul câștigului salarial mediu brut este o obligație ce îi incumbă străinului, care poate face această dovadă prin cumularea veniturilor obținute din mai multe surse, iar nu o obligație ce cade în sarcina angajatorului, în sensul acordării obligatorii a unui salariu cel puțin egal cu salariul mediu brut în cazul angajării unui străin.

21. În ceea ce privește succesiunea legilor în timp referitoare la prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă, Curtea observă că în reglementarea anterioară modificărilor aduse de Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară în scop de muncă se acordau dacă străinul prezenta, printre altele, contractul individual de muncă cu normă întreagă, vizat de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte faptul că salariul înscris este cel puțin la nivelul salariului mediu brut pe economie. În prezent, dispozițiile criticate prevăd că prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă contractul individual de muncă, cu normă întreagă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă și dovada menținerii salariului cel puțin la nivelul salariului mediu brut pe economie pe toată perioada șederii acordate anterior. Or, având în vedere că o condiție de încheiere a contractului individual de muncă este stipularea în conținutul său a unui salariu cel puțin la nivelul câștigului salarial mediu brut, inclusiv în forma de dinaintea modificărilor survenite prin Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, este evident că respectarea obligației de plată a acestui salariu în sarcina angajatorului operează pe toată perioada derulării contractului de muncă. Astfel, nu se poate considera că cerința de a face dovada menținerii acestui cuantum al salariului pe toată perioada șederii acordată operează retroactiv, ci aceasta reprezintă o garanție a respectării obligațiilor impuse de lege atât în forma în vigoare la data încheierii contractului, cât și în prezent. O interpretare contrară ar duce la concluzia că, oricând pe perioada de valabilitate a contractului de muncă, angajatorul poate modifica cuantumul salariului sub limita impusă de lege, transformând obligația prevăzută de dispozițiile acesteia într-o condiție pur formală, ceea ce este inadmisibil.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Como Aurelia Dela Cruz și Rozalia Neacșu în Dosarul nr. 1.443/2/CAF/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 56 alin. (1) și alin. (4) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 decembrie 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...