Cumpără forma actualizată
  •  

C U R T E A,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, actele privind desfășurarea procesului legislativ, raportul întocmit de judecătorul-raportor și prevederile criticate din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, raportate la dispozițiile Constituției, precum și prevederile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 1, 10, 15, 16 și 18 din Legea nr. 47/1992, Curtea a fost legal sesizată și este competentă să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate.

Analizând cererea președintelui Comisiei pentru Sănătate și Familie din cadrul Camerei Deputaților de a participa la dezbateri împreună cu ministrul sănătății, Curtea Constituțională consideră că cererea nu este justificată, întrucât au fost comunicate punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, autorități din care fac parte demnitarii menționați.

Examinând criticile de neconstituționalitate formulate prin sesizare, Curtea constată că autorii acesteia consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2006 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție.

Art. 190 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, modificată prin ordonanța menționată, are următorul cuprins: "(3) Bugetele locale participă la finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare, respectiv pentru bunuri și servicii, reparații, consolidare, extindere, modernizare, a unităților sanitare publice de interes județean sau local, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație în bugetele locale."

Prevederile constituționale invocate ca fiind încălcate sunt:

- Art. 115 alin. (4) și (6) -

"

(4) Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora. [...]

(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică."

Autorii sesizării susțin că actul normativ criticat încalcă dispozițiile constituționale, deoarece ordonanțele de urgență nu pot afecta, printre altele, drepturile și îndatoririle fundamentale prevăzute de Constituție, iar modificarea art. 190 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 afectează dreptul cetățenilor la ocrotirea sănătății. Curtea constată că această critică nu poate fi reținută deoarece detalierea cheltuielilor instituțiilor sanitare publice de interes local sau județean la care participă și bugetele locale, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație, nu este de natură să afecteze dreptul constituțional la ocrotirea sănătății.

Curtea Constituțională constată însă că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2006 a fost emisă de Guvern cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4), întrucât nu a existat o situație extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată. Prin această ordonanță s-a modificat textul unui alineat al unui articol din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. Modificarea a vizat doar extinderea nominalizării cheltuielilor instituțiilor sanitare de interes județean sau local la care pot participa și bugetele locale. Această modificare nu era impusă de o situație extraordinară.

Existența situației extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată nu este motivată nici în cuprinsul ordonanței de urgență, invocându-se numai urgența reglementării. Urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare.

Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că viciul de neconstituționalitate a unei ordonanțe sau ordonanțe de urgență emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de Parlament a ordonanței respective. În consecință, legea care aprobă o ordonanță de urgență neconstituțională este ea însăși neconstituțională.

Curtea mai constată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2006 a fost respinsă de Senat prin Legea adoptată la 8 martie 2007, reținându-se că aceasta nu mai are obiect de reglementare, întrucât modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 a fost deja dispusă prin Legea nr. 34/2007 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 18 ianuarie 2007.

Cu toate acestea, Camera Deputaților a aprobat ordonanța de urgență, aducându-i un număr mare de completări. Legea supusă controlului de constituționalitate modifică și titlul ordonanței de urgență, în sensul că aceasta nu se referă doar la modificarea alin. (3) al art. 190, ci la modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Pe acest temei, prin legea adoptată de Camera Deputaților se aduce o modificare nesemnificativă alin. (3) al art. 190, iar în 27 de poziții se introduce un număr mare de texte noi, modificatoare sau completatoare ale Legii nr. 95/2006.

Curtea constată că legea examinată a fost adoptată cu încălcarea normelor constituționale referitoare la procedura de legiferare. Și anume, a fost încălcat principiul constituțional al bicameralismului Parlamentului României, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituție, prin aceea că niciuna dintre dispozițiile acestei legi nu a fost, niciodată și în nicio formă, pusă în dezbaterea Senatului, care a fost prima Cameră sesizată.

Legea supusă controlului de constituționalitate, prin conținutul său, în comparație cu proiectul de lege inițiat de Guvern pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2006, apare ca o lege distinctă, inițiată de comisia permanentă de specialitate a Camerei Deputaților prin raportul elaborat cu privire la un alt proiect de lege. Curtea constată că această procedură de adoptare a legii este contrară prevederilor constituționale referitoare la inițiativă legislativă, cuprinse în art. 74 alin. (1), precum și la sesizarea Camerelor, cuprinse în art. 75, potrivit cărora:

- Art. 74: "(1)Inițiativa legislativă aparține, după caz, Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot. Cetățenii care își manifestă dreptul la inițiativă legislativă trebuie să provină din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv în municipiul București, trebuie să fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative."

- Art. 75:

"

(1) Se supun spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi și propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaționale și a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum și proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) și (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) și (5) și articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii și adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.

(2) Prima Cameră sesizată se pronunță în termen de 45 de zile. Pentru coduri și alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depășirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.

(3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.

(4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competența sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă și cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgență.

(5) Dispozițiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător și în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competența decizională aparține primei Camere."

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,

Acesta este un fragment din Decizia nr. 421/2007 privind sesizarea de neconstituționalitate referitoare la Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Decizie 421/2007:
C U R T E A,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
;
se încarcă...