Reglementări și măsuri specifice | Ordonanță de urgență 99/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

DISPOZIȚII SPECIFICE - BĂNCI DE ECONOMISIRE ȘI CREDITARE ÎN DOMENIUL LOCATIV -
CAPITOLUL IV
Reglementări și măsuri specifice

Art. 309. -

(1) În vederea asigurării condițiilor de executare în mod corespunzător a obligațiilor decurgând din contractele de economisire-creditare și, în particular, pentru garantarea existenței la nivelul băncii de economisire și creditare în domeniul locativ a unor disponibilități suficiente, care să asigure un ritm de repartizare cât mai regulat, Banca Națională a României emite reglementări referitoare la:

a) plasamentul temporar al sumelor acumulate în vederea repartizării, precum și al sumelor deja repartizate, dar al căror vărsământ nu a fost încă solicitat de către clienți;

b) modul de determinare a contractelor de economisire-creditare de valoare mare, precum și:

1. proporția admisă a sumelor din contractele de economisire-creditare de valoare mare în totalul sumelor contractate aferente contractelor de economisire-creditare nerepartizate;

2. proporția admisă a sumelor din contractele de economisire-creditare de valoare mare, încheiate pe parcursul unui an calendaristic, în totalul sumelor contractate aferente contractelor de economisire-creditare încheiate pe parcursul acelui an;

c) condițiile de acordare a creditelor destinate activităților în domeniul locativ prevăzute la art. 290 lit. a) pct. 7 și proporția admisă a acestor contracte în totalul creditelor acordate de o bancă de economisire și creditare în domeniul locativ, care nu poate depăși procentul de 3%; Modificări (1)

d) expunerea maximă admisă față de o societate comercială din categoria celor prevăzute la art. 307 alin. (1), precum și expunerea maximă totală admisă față de astfel de societăți comerciale;

e) proporția admisă a creditelor acordate în baza contractelor de economisire-creditare și garantate cu diferite tipuri de garanții, în totalul creditelor acordate în baza contractelor de economisire-creditare, în cazul în care se consideră necesară o astfel de măsură prudențială;

f) condițiile minime de repartizare a contractelor de economisire-creditare, în particular referitoare la suma minimă de economisire și calculul indicelui de evaluare minim, pentru asigurarea unui raport individual adecvat între client și banca de economii pentru domeniul locativ;

g) modul de constituire, utilizare și lichidare a fondului special.

(2) La calculul proporțiilor admise al contractelor de economisire-creditare de valoare mare, potrivit alin. (1) lit. b), se includ și contractele de economisire-creditare pentru care, în conformitate cu Condițiile generale de afaceri, clienții au vărsat suma minimă de economisire în cursul primului an după încheierea contractului de economisire-creditare.

Art. 310. -

(1) Banca Națională a României este împuternicită să ia toate măsurile necesare pentru ca activitățile de economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ să se desfășoare în conformitate cu Condițiile generale de afaceri și cu Condițiile generale ale contractelor de economisire-creditare, precum și cu celelalte condiții stabilite prin prezenta ordonanță de urgență și prin reglementările emise în aplicarea acesteia.

(2) În situația în care există date certe care conduc la concluzia că o bancă de economisire și creditare în domeniul locativ nu își va putea onora obligațiile, Banca Națională a României poate interzice acesteia, pe o perioadă limitată, încheierea de noi contracte de economisire-creditare.

(3) Dacă situația prevăzută la alin. (2) nu este remediată, Banca Națională a României poate dispune retragerea autorizației și inițierea procedurii de derulare simplificată a contractelor de economisire-creditare.

(4) Prin procedura de derulare simplificată a contractelor de economisire-creditare se urmărește realizarea aporturilor bănești ale clienților și ale băncii de economisire și creditare în domeniul locativ, aferente contractelor de economisire-creditare existente, în sensul protejării intereselor clienților.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 99/2006:
Supravegherea sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe
Schimbul de informații și secretul profesional
Cerințe de publicare pentru Banca Națională a României
Măsuri de supraveghere și sancțiuni
Proceduri speciale
Căi de contestare
Dispoziții aplicabile societăților de servicii de investiții financiare
Dispoziții generale
Dispoziții specifice privind autorizarea și retragerea autorizației
Cerințe specifice de desfășurare a activității
Reglementări și măsuri specifice
Stimularea economisirii și creditării în sistem colectiv pentru domeniul locativ
Dispoziții generale
Autorizarea organizațiilor cooperatiste de credit
Prevederi specifice de constituire și funcționare
Prevederi specifice privind cerințele operaționale
Supravegherea organizațiilor cooperatiste de credit
Falimentul caselor centrale
Alte dispoziții
Dispoziții generale
Măsuri de remediere și sancțiuni
;
se încarcă...