Prevederi specifice privind cerințele operaționale | Ordonanță de urgență 99/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

DISPOZIȚII SPECIFICE - ORGANIZAȚII COOPERATISTE DE CREDIT -
CAPITOLUL IV
Prevederi specifice privind cerințele operaționale

Secțiunea 1 Dispoziții generale

Art. 380. -

(1) Organizațiile cooperatiste de credit își organizează întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase, cu cerințele legii și ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia, precum și cu respectarea reglementărilor-cadru emise de casa centrală.

(2) Dispozițiile cuprinse în Titlul II, Partea I se aplică în mod corespunzător organizațiilor cooperatiste de credit, cu precizările și în condițiile prevăzute în prezentul capitol.

Art. 381. -

În aplicarea dispozițiilor art. 105, actele constitutive, reglementările interne ale organizațiilor cooperatiste de credit și reglementările-cadru emise de casa centrală se transmit Băncii Naționale a României, în condițiile prevăzute prin reglementările acesteia emise în baza prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 382. -

(1) Prin actul constitutiv-cadru și reglementările-cadru, casa centrală trebuie să asigure implementarea în mod unitar, la nivelul întregii rețele cooperatiste, a unui cadru de administrare, a unor procese de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor și a unor mecanisme de control intern, care să asigure respectarea cerințelor prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

(2) Casa centrală este responsabilă pentru organizarea controlului intern al activității, pentru administrarea riscurilor semnificative, precum și pentru organizarea și desfășurarea activității de audit intern la nivelul întregii rețele cooperatiste. În acest sens, prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituirea unui comitet de audit la nivelul fiecărei cooperative de credit nu este obligatorie.

Art. 383. - Modificări (2)

Prin excepție de la dispozițiile art. 107 alin. (1), conducerea operativă a activității cooperativelor de credit care au cel mult 5000 de membrii cooperatori poate fi delegată unui singur director.

Secțiunea a 2-a Cerințe prudențiale și de publicitate

Art. 384. -

(1) La nivelul unei rețele cooperatiste trebuie respectate cerințele prevăzute în art. 24, art. 126, în Secțiunile a 6-a, a 7-a și a 8-a din Capitolul III și cele prevăzute în Capitolul V din Titlul II, Partea I. Modificări (2)

(2) În aplicarea dispozițiilor alin. (1), fondurile proprii la nivelul unei rețele cooperatiste nu pot scădea sub nivelul minim al capitalului agregat prevăzut pentru autorizare.

(3) Respectarea cerințelor prevăzute în Capitolul V din Titlul I, Partea I se asigură de către casa centrală pentru activitatea proprie, precum și pentru cea a întregii rețele cooperatiste. Modificări (1)

Art. 385. -

(1) Fiecare organizație cooperatistă de credit trebuie să respecte dispozițiile la care se face referire în art. 384 alin. (1), în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României și, după caz, cu reglementările-cadru ale casei centrale. Modificări (1)

(2) Fiecare cooperativă de credit din rețea trebuie să mențină în permanență fonduri proprii la nivelul stabilit prin reglementările-cadru emise de casa centrală pentru acoperirea riscurilor la care cooperativa de credit este sau poate fi expusă; acest nivel nu poate scădea sub nivelul minim al capitalului inițial prevăzut de Banca Națională a României prin reglementări, dacă este cazul.

Art. 386. -

(1) Casa centrală stabilește prin reglementările-cadru acele modificări efectuate la nivelul cooperativelor de credit față de condițiile care au stat la baza autorizării acestora pentru care este necesară aprobarea prealabilă a casei centrale - altele decât cele prevăzute în prezentul titlu sau cele supuse aprobării Băncii Naționale a României potrivit reglementărilor acesteia - precum și modificările pentru care notificarea ulterioară este suficientă.

(2) Înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor corespunzătoare modificărilor operate la nivelul unei organizații cooperatiste de credit, care sunt supuse unei aprobări prealabile, se realizează numai după obținerea aprobării Băncii Naționale a României sau a casei centrale, după caz.

Secțiunea a 3-a Situații financiare și audit

Art. 387. -

(1) În afara cerințelor privind întocmirea situațiilor financiare de către fiecare instituție de credit, casa centrală trebuie să întocmească situația financiară anuală agregată a rețelei cooperatiste, potrivit prevederilor legale, care să reflecte operațiunile și situația financiară ale tuturor organizațiilor cooperatiste de credit din rețea.

(2) În aplicarea dispozițiilor alin. (1), precum și pentru efectuarea de către casa centrală a raportărilor solicitate de Banca Națională a României la nivelul rețelei cooperatiste, cooperativele de credit sunt obligate să prezinte casei centrale la care sunt afiliate situațiile lor financiare anuale, precum și alte date și informații cerute de casa centrală, la termenele stabilite prin reglementările-cadru emise de casa centrală.

Art. 388. -

(1) Auditorul financiar al cooperativei de credit este supus aprobării prealabile a casei centrale, cu excepția primului auditor financiar al unei cooperative de credit care se constituie și se autorizează simultan cu casa centrală.

(2) Banca Națională a României poate dispune casei centrale retragerea aprobării acordate unui auditor financiar în situațiile prevăzute la art. 157.

Art. 389. -

Informările făcute de auditorul financiar al unei cooperative de credit în aplicarea dispozițiilor art. 156, se transmit casei centrale, care le notifică Băncii Naționale a României.

Art. 390. -

(1) Auditorul financiar al casei centrale auditează atât situațiile financiare anuale ale casei centrale, cât și situațiile financiare anuale agregate la nivelul rețelei cooperatiste.

(2) Auditorul financiar al casei centrale poate audita și situațiile financiare anuale ale cooperativelor de credit afiliate. În acest caz, dispozițiile art. 388 alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile.

Art. 391. -

Situația în care un auditor financiar este numit în această calitate la mai multe organizații cooperatiste de credit nu constituie o încălcare a principiului independenței acestuia.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 99/2006:
Căi de contestare
Dispoziții aplicabile societăților de servicii de investiții financiare
Dispoziții generale
Dispoziții specifice privind autorizarea și retragerea autorizației
Cerințe specifice de desfășurare a activității
Reglementări și măsuri specifice
Stimularea economisirii și creditării în sistem colectiv pentru domeniul locativ
Dispoziții generale
Autorizarea organizațiilor cooperatiste de credit
Prevederi specifice de constituire și funcționare
Prevederi specifice privind cerințele operaționale
Supravegherea organizațiilor cooperatiste de credit
Falimentul caselor centrale
Alte dispoziții
Dispoziții generale
Măsuri de remediere și sancțiuni
Dispoziții tranzitorii
Dispoziții finale
;
se încarcă...